Georgiana Stanescu

Se întâmplă pe şoselele din România: O maşină de gunoi a căzut într-o groapă de patru metri pătraţi

O maşină de gunoi a căzut într-o groapă de aproximativ patru metri pătraţi, după ce asfaltul de pe o stradă din centrul Craiovei s-a surpat, autovehiculul fiind scos din gaură cu ajutorul unei macarale, după circa 40 de minute de la incident.

Medic din Dolj, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

Un medic de origine arabă de la Spitalul Orăşenesc Segarcea, trimis în judecată pentru luare de mită, după ce a primit bani de la paciente, pentru a le face întreruperi de sarcină, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul Dolj.

Zgonea: Postul de deputat al lui Becali nu e vacant, voi supune la vot săptămâna viitoare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi, la Craiova, că postul lui George Becali în Parlament nu este vacant, el arătând că, potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, în forma nemodificată, luarea unei astfel de decizii trebuie supusă la vot.

Directorul medical al Ambulanţei Dolj a demisionat. Acesta refuzase transportul unei bolnave de cancer în fază terminală

Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Dolj a demisionat joi, după ce cu o zi în urmă, invocând faptul că nu reprezintă o urgenţă medicală, a refuzat transportul cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean Craiova la spitalul din Constanţa în cazul unei femei bolnave de cancer, în fază terminală.

Şef Clinică Oncologie: E inuman ca legea să interzică salvărilor să ducă acasă bolnavi în fază terminală

Şeful Clinicii de Oncologie Craiova spune că e inuman ca o lege să interzică ambulanţelor să ducă bolnavii de cancer în fază terminală de la spital acasă, el confruntându-se cu cazul unei femei care nu mai poate fi salvată şi căreia i-a fost refuzat transportul acasă la Constanţa, invocându-se legea.

Angajaţii Primăriei Caracal sunt verificaţi săptămânal cu aparatul etilotest: „Am făcut o chestie mai neortodoxă”

Angajaţii Primăriei Caracal sunt verificaţi săptămânal cu aparatul etilotest, această măsură fiind implementată de primarul Eduard Ciocăzanu, care o califică drept "o chestie mai neortodoxă", dar necesară în condiţiile în care în trecut doi salariaţi au venit băuţi la serviciu, fiind concediaţi.

Acoperişul unei şcoli din Olt, smuls în totalitate de vânt

Acoperişul unei şcoli din judeţul Olt a fost smuls în totalitate de vânt, duminică după-amiază, în timpul unei furtuni puternice produse în nordul judeţului.

Lăzăroiu: Majoritatea aderenţilor fundaţiei „Mişcarea Populară” vor înfiinţarea unui partid politic

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a anunţat, vineri, la Craiova, într-o conferinţă de presă, cei mai mulţi dintre aderenţii fundaţiei "Mişcarea Populară" vor să rămână fundaţia, dar să fie înfiinţat şi un partid politic cu acelaşi nume.

Accident în Dolj: O elevă de 16 ani a murit lovită de un microbuz cu pasageri, iar o femeie a fost grav rănită

O elevă de 16 ani a murit, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un microbuz în timp ce mergea pe marginea şoselei, iar o femeie de 76 de ani, care se afla în microbuz, a fost grav rănită, accidentul producându-se pe drumul european 70, în localitatea doljeană Răcari.

Judecătoarea Carmen Mladen, condamnată definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare

Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova, acuzată de şantaj, a fost condamnată, luni, definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Parchetul, sesizat în cazul „Micului Hercule” şi al fratelui său. DGASPC ar putea cere plasamentul

Direcţia pentru Protecţia Copilului a sesizat Parchetul şi a depus o plângere pentru rele tratamente aplicate minorului în cazul copilului din Olt cunoscut drept "Micul Hercule" şi al fratelui acestuia, iar autorităţile ar putea cere ca băieţii să fie daţi în plasament, în regim de urgenţă.

Olguţa Vasilescu a prezentat macheta noului stadion din Craiova. Cum va arăta arena ce va costa 100 de milioane de euro – FOTO, VIDEO

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat, joi, macheta noii arene sportive care va fi construită în oraş în locul stadionului "Ion Oblemenco", aceasta urmând să aibă 40.000 de locuri, iar investiţia va costa aproximativ 100 de milioane de euro, cel mai probabil fonduri europene.

Craiova: Lia Olguţa Vasilescu a defilat îmbrăcată în haine de domniţă, la Zilele Mihai Viteazul

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a defilat, duminică seară, prin centrul municipiului, îmbrăcată în haine de domniţă şi a dansat împreună cu un actor costumat în cavaler medieval, în cadrul unei parade organizate cu prilejul Zilelor Mihai Viteazul.

Reconstituirea bătăliei de la Călugăreni: Mii de oameni au asistat la spectacolul oferit de actori celebri ai teatrului românesc

Mii de persoane au asistat, sâmbătă seară, la reconstituirea bătăliei de la Călugăreni în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova cu ocazia Zilelor Mihai Viteazul, la eveniment participând actori consacraţi precum Ion Besoiu, Radu Pietreanu sau Nataşa Raab.

Un suporter al echipei de baschet din Craiova, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a lovit un poliţist

Un suporter al echipei de baschet din Craiova, care a lovit un poliţist în luna aprilie, la meciul dintre SCMU Craiova şi Gaz Metan Mediaş, a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Craiova, decizia nefiind definitivă.

Zece femei de la o fabrică de confecţii din Calafat la spital după ce s-au intoxicat cu insecticid

Zece femei de la o fabrică de confecţii din Calafat au fost transportate la spital, marţi dimineaţă, după ce s-au simţit rău, cel mai probabil, din cauză că au inhalat insecticid folosit la dezinsecţie, la câteva zile după ce la aceeaşi unitate 67 de femei au ajuns la spital din aceeaşi cauză.

Omul de afaceri Samir Sprânceană, condamnat la cinci ani de închisoare de ICCJ, dus în arest

Omul de afaceri craiovean Samir Sprânceană condamnat joi la cinci de închisoare cu executare pentru falsifcare de carduri de către instanţa supremă a fost dus, vineri seară, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Şaizeci din cele 66 de angajate de la fabrica de confecţii din Calafat aflate în spital, externate

Şaizeci dintre cele 66 de angajate de la fabrica de confecţii din Calafat care au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu insecticid au fost externate vineri seară, în timp ce alte şase, dintre care două sunt însărcinate, vor rămâne internate în unitatea medicală până sâmbătă.

Calafat: Aproximativ 100 de angajate ale unei fabrici de confecţii,INTOXICATE cu insecticid

Aproximativ o sută de angajate ale unei fabrici de confecţii din Calafat au fost transportate, vineri dimineaţă, la spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită pentru dezinfectarea halei unde acestea îşi desfăşoară activitatea.

Elena Băsescu despre sarcină: Mă simt foarte bine

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a declarat, referitor la sarcină, că "se simte foarte bine", iar întrebată ce cadou a primit de la Traian Băsescu de ziua ei de naştere, aceasta a răspuns: "Este un lucru foarte personal şi niciodată nu spunem despre cadourile primite în familie".

Campus universitar de 15 milioane de euro, la Craiova – FOTO

Campusul unde va funcţiona Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova a fost inaugurat, vineri, lucrările începând în urmă cu cinci ani şi costând peste 15 milioane de euro.

PSD Dolj îşi va alege vineri un nou preşedinte după demisia lui Prioteasa

Alegerile pentru şefia filialei Dolj a PSD, rămasă fără lider după ce Ion Prioteasa a demisionat din funcţie invocând tensiuni în organizaţie, vor avea loc vineri, iar singurul care şi-a anunţat până acum candidatura este deputatul Claudiu Manda.

Şaisprezece tone de tutun, în valoare de peste 200.000 de lei, confiscată la vamă

O cantitate de 16 tone de tutun, în valoare de peste 200.000 de lei, a fost confiscată de vameşii craioveni, în urma unui control făcut la un TIR care venea din Bulgaria şi avea ca destinaţie Letonia.

Băsescu: Guvernul nu şi-a respectat obligaţiile faţă de Ford, trebuie făcute eforturi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că din cauza crizei Ford nu a atins nivelul de producţie convenit cu Guvernul atunci când s-a făcut privatizarea, dar că nici Guvernul nu şi-a respectat integral obligaţiile faţă de companie, în special pe cele privind dezvoltarea infrastructurii.

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat demisia din funcţia de lider al PSD Dolj

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat, marţi, demisia din funcţia de lider al organizaţiei PSD Dolj, motivând neînţelegerile şi disfuncţionalităţile care au slăbit unitatea echipei din filială.

Olguţa Vasilescu: Construcţia autostrăzii Piteşti – Craiova va începe anul viitor. Cât vor costa lucrările

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni, că au fost începute procedurile pentru construcţia prin concesiune a autostrăzii Piteşti- Craiova, lucrările urmând să înceapă cel mai probabil anul viitor, după efectuarea exproprierilor.

Conflict între doi inspectori ai ITM Dolj, pe holurile instituţiei. Unul reclamă că a fost bătut

Un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, candidat la şefia instituţiei, susţine că a fost bătut şi înjurat de către un coleg, care este tatăl actualului şef al instituţiei, luni dimineaţă, pe holurile ITM, iar cel acuzat neagă, spunând că a fost doar o "altercaţie verbală".

Cei doi sportivi craioveni suspectaţi că au exploatat sexual tineri în Germania, eliberaţi din arest

Cei doi sportivi craioveni suspectaţi că au exploatat sexual 200 de tineri în Germania, arestaţi preventiv în urmă cu o lună pentru proxenetism şi trafic de minori, au fost eliberaţi, vineri după-amiază, din arestul IPJ Dolj, după ce Tribunalul Dolj a decis cercetarea lor în stare de libertate.

Ofiţerul de la IPJ Dolj prins când primea mită pentru a rezolva un dosar de viol a fost arestat

Ofiţerul de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj - Poliţia Craiova, reţinut miercuri dimineaţă pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant de către ofiţerii DGA în timp ce primea 1.000 de euro mită pentru a rezolva un dosar de viol, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Poliţista din Balş care şi-a înjunghiat fostul şef a născut un băieţel şi divorţează

Poliţista Melania Renghea, care în decembrie 2012 şi-a înjunghiat fostul şef de la Poliţia Balş şi i-a acuzat pe acesta şi pe mai mulţi şefi din IPJ Olt că ar fi violat-o, a născut un băieţel, în noaptea de luni spre marţi, soţul acesteia anunţând că vor divorţa pentru că "amândoi au cedat psihic".

Salvatorul băieţelului căzut în fântână a fost premiat cu o bursă, excursii, o tabletă şi o bicicletă

Adolescentul de 14 ani din Segarcea care a salvat un copil de trei ani căzut într-o fântână a fost premiat de autorităţi, dar şi de diverse firme, primind o bursă de 500 de lei pentru trei luni, excursii la mare şi la munte, dar şi o bicicletă, o tabletă şi haine.

Copilul în vârstă de trei ani care a căzut într-o fântână a fost externat

Copilul în vârstă de trei ani care a căzut, sâmbătă, într-o fântână din localitatea doljeană Segarcea a fost externat, luni, medicii spunând că starea de sănătate a băieţelului s-a îmbunătăţit considerabil.

„Cel mai curajos oltean” – Adolescentul care a salvat un copil de 3 ani căzut într-o fântână

Adolescentul de 14 ani din Segarcea care a salvat un copil de trei ani căzut într-o fântână a fost desemnat "cel mai curajos oltean", distincţia fiindu-i oferită de prefectul de Dolj.

Copil de trei ani, SALVAT dintr-o fântână. El a fost transportat la spital cu un elicopter

Copilul de 3 ani din Segarcea (Dolj) care a căzut, sâmbătă, într-o fântână din curtea părinţilor săi a fost scos la suprafaţă după aproximativ două ore, de un adolescent de 14 ani, pe care pompierii l-au legat cu o cordelină de picioare, micuţul urmând să fie transportat la spital cu un elicopter.

Vosganian: „Săptămâna viitoare vom începe şirul de privatizări”. Care sunt primele companii

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, la Craiova, că săptămâna viitoare va începe privatizarea Plafar şi Sanevit Arad, care vor fi urmate de şantierele navale de la Mangalia.

Libanezul suspectat de tentativă de acte de terorism a fost reţinut de procurorii DIICOT Craiova

Cetăţeanul libanez Hussein Kassem Ghzayel, în vârstă de 34 de ani, suspectat de tentativă de acte de terorism, a fost reţinut, miercuri după-amiază, pentru 24 de ore, de către procurorii DIICOT Craiova, pentru o altă membră a reţelei fiind luată decizia interdicţiei de a părăsi localitatea.

Porumbul pe care DSV Dolj a pus sechestru poate fi vândut, după rezultatul celei de-a treia analize a nivelului de AFLATOXINĂ

Cele 11 tone de porumb pe care DSV Dolj a pus sechestru întrucât ar fi conţinut aflatoxină pot fi vândute pentru consumul animalelor sau pentru fabricarea de bioetanol, spun reprezentanţii instituţiei, după rezultatul celei de-a treia analize. făcută în acest caz de Laboratorul Naţional de Referinţă.

Angajaţii Ford România vor primi de Paşti prime în valoare de 981 de lei

Cei aproximativ 3.750 de angajaţi ai Ford România vor încasa anul acesta, ocazia sărbătorilor de Paşte, prime în valoare de 981 de lei.

Dolj: PERCHEZIŢII la locuinţele unor presupuşi falsificatori de carduri. Zece persoane sunt audiate

Procurorii DIICOT Craiova au făcut, luni după-amiază, 20 de percheziţii domiciliare la membrii unei reţele specializate în falsificarea cardurilor, aproximativ zece persoane fiind duse la audieri.

Craiova: Percheziţii la elevii de la Liceul „Henri Coandă” implicaţi în scandalul sexual

Mai multe percheziţii au loc, luni dimineaţă, la locuinţele unor elevi de la Liceul "Henri Coandă" din Craiova, unde trei tineri au fost filmaţi în timp ce întreţineau relaţii sexuale într-un balon de pe terenul de sport al unităţii de învăţământ.