Ilinca Nazarie

Fostul rector al UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, condamnat 2 ani cu suspendare în dosarul E-Learning. Decizia nu este definitivă

Fostul rector al UMF Iaşi a fost condamnat, vineri, la 2 ani de închisoare cu suspendare de magistraţii Tribunalului Suceava în dosarul în care mai mulţi angajaţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi sunt cercetaţi că ar fi trucat licitaţia pentru platforma de e-learning a instituţiei.

FOTO, VIDEO | Poliţistul ucis în gara din Burdujeni a fost înmormântat cu onoruri militare: Peste 2.000 de persoane, între care şi ministrul Carmen Dan, l-au condus pe ultimul drum

La înmormântarea lui Sorin Vezeteu au fost prezenţi, duminică, peste 2.000 de oameni, între care şi ministrul Carmen Dan şi sute de poliţişti din toată ţara. Poliţistul ucis în gara din Burdujeni a fost înmormântat în comuna natală, Dumbrăveni, cu onoruri militare, trăgându-se trei focuri de armă în memoria sa.

Poliţia Botoşani şi Parchetul Tribunalului au fost vizate de percheziţii ale DNA

DNA Suceava face, joi, şapte percheziţii în municipiul Botoşani, într-un dosar de corupţie, printre instituţiile vizate fiind şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi un birou din Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Episcopul de Huşi a depus plângere la DIICOT pentru că a fost defăimat cu imaginile compromiţătoare

Episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, a făcut o plângere la DIICOT, acuzând că a fost defăimat, după ce a apărut în ipostaze intime alături de un bărbat, sesizarea fiind direcţionată către o unitate de parchet competentă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat din Iaşi a murit după ce a fost atacat de sute de albine, pe un drum agricol

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din judeţul Iaşi a murit, luni după-amiază, după ce a fost atacat de sute de albine, pe un drum agricol de la marginea localităţii Movileni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Paramedicii SMURD trimişi forţat în concediu de un primar din Iaşi îşi reiau activitatea, însă doar pentru două luni. Cu ce PROBLEME se confruntă autorităţile

Paramedicii unei substaţii SMURD din Iaşi trimişi forţat, în urmă cu trei luni, în concediu de odihnă după ce autospeciala de intervenţii s-a defectat, îşi reiau activitatea. Ei au serviciul asigurat timp de două luni, perioadă în care autorităţile caută fonduri pentru salariile lor.

DECLARAŢIA ZILEI Episcopul de Huşi, pe care Patriarhia l-a sfătuit să se retragă după filmul obscen în care doi bărbaţi întreţin relaţii sexuale, nu a solicitat autospendarea. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: Sunt lucruri urâte

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Marian Timofte, declară, după vizionarea înregistrării cu care a fost şantajat Episcopul Huşilor, că pe aceasta sunt ”lucruri urâte, în contradicţie totală cu morala creştină”. Episcopul Huşilor va fi caterisit, dacă imaginile sunt reale.

Un consilier local ieşean a fost găsit mort în maşina sa

Un consilier local ieşean, Daniel Cristinel Corozăl, a fost găsit mort în maşina sa, în zona cartierului Tudor Vladimirescu din municipiul Iaşi.

Anchetă a Poliţiei din Vaslui, în cazul unui bărbat care a spart o halbă de bere în capul unui prieten

Poliţiştii din Vaslui au deschis o anchetă, după ce un bărbat a ajuns la spital, în stare gravă şi a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, în urma unui conflict spontan apărut între doi prieteni, la o terasă din oraş, unul dintre ei spărgându-i celuilalt o halbă de bere în cap.

Medicul cardiolog de la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi, acuzat de luare de mită, arestat preventiv. Ce au găsit anchetatorii în locuinţele acestuia

Medicul de la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi, acuzat că a luat mită de la şase persoane, a fost arestat preventiv. Anchetatorii au găsit în locuinţele acestuia sume importante de bani şi obiecte de artă.

FOTO | ALERTĂ AVIATICĂ la Iaşi, după ce un apel la 112 a anunţat că s-ar fi prăbuşit un avion/ ISU Iaşi: Nu se confirmă. Forţele se retrag

Codul roşu de intervenţie a fost activat, joi noaptea, după ce un apel la 112 a anunţat că un avion s-ar fi prăbuşit un avion între localităţile Osoi şi Comana, din judeţul Iaşi, mai multe echipaje ale ISU fiind trimise în zone, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă a Poliţiei Iaşi, după ce mai multe mame reclamă înşelăciuni cu scutece ieftine pe internet

Poliţiştii din Iaşi au deschis o anchetă după ce 14 mame au depus, miercuri, o plângere în care reclamă că au fost înşelate de două femei care au postat pe o reţea de socializare că vând scutece ieftine, iar în realitate au primit banii fără să trimită nimic în schimb.

Zece persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Focşani în urma unui incendiu

Zece persoane au fost evacuate, luni, dintr-un bloc din Focşani, în urma unui incendiu provocat de un scurt circuit. Nicio persoană nu a fost rănită, dar mulţi locatari s-au speriat pentru că mai multe geamuri au pocnit din cauza temperaturii crescute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO VIDEO Un turc stabilit în România i-a fascinat pe ieşeni cu „dansul” dervişilor rotitori

Un turc de 22 de ani stabilit în România de aproape cinci ani i-a fascinat, la sfârşitul acestei săptămâni, pe ieşeni, cu "dansul" călugărilor cunoscuţi ca ”dervişii rotitori”. Nureddin Erol spune că a învăţat ”dansul” într-o lună şi jumătate, timp în care a slăbit şase kilograme.

Un poliţist din Iaşi aflat în concediu a imobilizat un bărbat care ameninţa oamenii cu o armă

Un poliţist din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale al Poliţiei Iaşi, aflat în concediu, a imobilizat un bărbat care ameninţa oamenii pe stradă cu o armă, speriindu-i, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un ieşean cere daune de 30.000 de lei Poştei Române pentru 2 scrisori care nu au ajuns la destinaţie

Un ieşean care a trimis două recomandate în Marea Britanie, prin Poşta Română, iar acestea nu au ajuns la destinaţie, pentru că s-au pierdut, a dat în judecată societatea şi cere daune de 30.000 de lei, transmite corespodnentul MEDIAFAX.

Directori din Primăria Iaşi, citaţi într-un dosar la DNA. Primarul Chirica a depus declaraţii scrise

Mai mulţi directori din cadrul Primăriei Iaşi, foşti şefi ai Poliţiei Locale, dar şi fostul primar Gheorghe Nichita au fost audiaţi, miercuri, la sediul DNA Iaşi, într-un dosar de abuz de serviciu privind achiziţia a patru autoturisme. Actualul edil, Miahi Chirica, a depus declaraţii scrise.

Peste 10.000 de abonaţi din 13 localităţi din Vaslui, fără curent electric, din cauza unei furtuni care a pus la pământ mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune

Peste 10.000 de abonaţi din 13 localităţi din judeţul Vaslui nu au curent electric, după ce furtuna a pus la pământ mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune.

Anchetă la Botoşani: Un primar a împuşcat mortal un fost consilier la o partidă de vânătoare

Primarul oraşului Darabani, din judeţul Botoşani, l-a împuşcat mortal pe un fost consilier judeţean, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, la o partidă de vânătoare, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai mulţi foşti parlamentari au fost notificaţi că bugetul pentru pensii speciale s-a epuizat

Foşti deputaţi şi senatori din Iaşi şi Botoşani au fost notificaţi de Parlamentului României că bugetul pentru pensiile speciale a fost epuizat, Anghel Stanciu, fost deputat fiind de părere că lucrurile se va rezolva la rectificarea bugetară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

GALERIE FOTO, VIDEO Ieşenii încearcă să doboare un RECORD naţional la festivalul „RomânIA Autentică”

Ieşenii încearcă să doboare, sâmbătă, un record naţional de participanţi la festivalul "RomânIA Autentică". Prin centrul Iaşului trebuie să treacă, pentru doborârea recordului, 10.000 de persoane îmbrăcate îi ie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şase persoane, rănite la Festivalul Afterhills, după ce vijelia a smuls corturile

Şase persoane au fost rănite la Festivalul Afterhills, după ce vijelia a smuls corturile. Mai mulţi copaci au fost puşi la pământ, iar acoperişul unor blocuri a fost luat de vânt, pompierii intervenind pentru a remedia efectele intemperiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ludovic Orban: Îi sugerez lui Tăriceanu să se înscrie direct în PSD. Voi avea discuţii cu cei din ALDE

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, la Iaşi, că formaţiunea pe care o conduce este pregătită în orice moment să îşi asume răspunderea guvernării şi transmite că va vorbi cu liberalii din ALDE pentru că îi doreşte în PNL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lista lui Grindeanu. Cine sunt parlamentarii pe care se bazează premierul în lupta cu Liviu Dragnea

Negocierile vor fi până în momentul votului, spun surse politice, legat de cele două tabere în privinţa moţiunii de cenzură. Tocmai de aceea, puţini sunt cei care ies public să spună dacă sunt împotrivă. Totuşi există nume vehiculate.

Mihai Chirica: Parlamentarii ieşeni să privească votul pentru moţiune ca pe jurământul pe Biblie

Fostul lider al PSD Iaşi, primarul Mihai Chirica, le-a transmis parlamentarilor din judeţ să privească votul pentru moţiune „cu responsabilitatea jurământului pe Biblie”, după ce colegii de partid au stabilit, vineri, în şedinţă BPJ, susţinerea moţiunii.

Filmul şantajului la un înalt ierarh BOR: Preoţii mizau pe presiunea morală şi vorbeau codat

DNA susţine că un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române ar fi fost şantajat de trei preoţi cu materiale presupus compromiţătoare, cerând în schimb funcţii şi bani. Din referatul de arestare reiese că vorbeau codat şi mizau pe presiunea psihică asupra victimei. Preoţii, în arest la domiciliu.

Fost lider PSD: Grindeanu are două soluţii: să moară cu demnitate sau să moară fără demnitate

Fostul lider al PSD Iaşi, Mihai Chirica, consideră raportul de evaluare a Guvernului ca fiind ”o făcătură ieftină pentru a acoperi o decapitare politică a unui premier pus de acelaşi partid”. ”Sorin Grindeanu are 2 soluţii: poate muri cu demnitate sau poate muri fără demnitate”, spune Chirica.

Grevă de avertisment a profesorilor din Iaşi. Aproape 5.000 de profesori au aderat la protest. Cum decurg orele de curs din şcoli

Aproape 5.000 de profesori afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar din judeţul Iaşi fac, marţi, o grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării, transmite corespondentul MEDIFAX.

Două persoane cu leziuni specifice antraxului, internate la Spitalul Botoşani

Un bărbat în vârstă de 46 de ani şi fiica lui sunt internaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Botoşani, cu leziuni cutanate specifice antraxului. Deocamdată nu se pune problema transferului lor către altă unitate medicală.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: Pe agricultor îl trezeşte munca şi îl adoarme oboseala

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus, sâmbătă, la Iaşi, că agricultorul nu are ceas, ci îl trezeşte munca şi îl adoarme oboseala, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pacienţi cu boli renale, programaţi la intervenţii chirurgicale, trimişi din Iaşi la spitale din ţară, din cauza unui aparat vechi defect

Zeci de pacienţi cu boli renale, care aşteptau o intervenţie chirurgicală, sunt trimişi din Iaşi către alte spitale din ţară, după ce aparatul vechi de mai bine de zece ani riscă să cedeze, fiind necesare repraţii urgente.

Mihai Chirica, primarul Iaşului: Pun pariu pe hamsterul lui Liviu Drangea că nu sunt omul SIE

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, pune pariu pe hamsterul lui Liviu Drangea că nu este omul SIE. ”Oricare cetăţean al României care îşi iubeşte ţara ar fi încununat de onoare dacă ar face parte din SIE”, adaugă edilul.

FOTO, VIDEO Prieteni despre românul din Iaşi prins în mijlocul atacurilor în Londra: Un băiat cu un caracter de aur. Spune că îi vor trebui câteva zile să îşi poată reveni

Prietenii din Iaşi ai românului prins în mijlocul atacurilor în Londra spun despre acesta că este ”un băiat cu un caracter de aur, cu un suflet imens”. ”Spunea că îi vor trebui câteva zile să îşi poată reveni după ce a văzut”, declară un amic.

Ludovic Orban, despre perioada guvernării USL: Noi şi când eram la Guvernare stăteam în antecamera Puterii

Ludovic Orban, candidat la şefia PNL, a declarat, joi, la Iaşi că perioada USL a fost „cea mai proastă din istoria partidului” şi că, deşi PNL era la Guvernare, stătea în antecamera puterii, cei care au avut de câştigat fiind reprezentanţii PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bebeluş de 5 luni din Galaţi a murit la Iaşi din cauza complicaţiilor de la rujeolă

Un bebeluş de cinci luni din Galaţi a murit, miercuri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, din cauza unor complicaţii provocate de rujeolă. Copilaşul nu a fost vaccinat pentru că nu împlinise vârsta necesară imunizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Direcţia de Sănătate Publică menţine ÎNCHISĂ Maternitatea din Fălticeni. Probele prelevate nu au corespuns standardelor

Maternitatea din Fălticeni, inaugurată în urmă cu aproape două săptămâni de ministrul Sănătăţii nu a fost încă deschisă, după ce probele prelevate de DSP Suceava pentru a putea elibera autorizaţia de funcţionare nu au corespuns standardelor, fiind dispusă o nouă dezinfecţie.

FOTO Protest la Iaşi, unde oamenii cer construirea unei pasarele care să reducă numărul accidentelor rutiere

Aproximativ 30 de persoane din Valea Lupului au protestat, marţi seară, pe DE 85, la intrarea în Iaşi dinspre Târgu Frumos, cerând amplasarea unor pasarele pietonale în zonă pentru a putea traversa drumul european fără să le fie pusă viaţa în pericol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Legea salarizării stârneşte PROTESTE în ţară: angajaţii din domeniul sanitar-veterinar au ieşit în Alba/ Aproximativ 100 de profesorii şi muzeografi au ieşit în stradă la Iaşi

Circa 50 de angajaţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba protestează, luni, în faţa instituţiei, nemulţumiţi de Legea salarizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astăzi s-a împlinit un an de la tragedia aviatică în care 4 salvatori SMURD de la Iaşi au pierit în ”ultima misiune, spre cer” – FOTO

A trecut un an de când elicopterul SMURD Iaşi EC 135 s-a prăbuşit în misiune în Republica Moldova, la Haragâş. În memoria celor patru salvatori ce nu au putut fi salvaţi, sâmbătă s-au ţinut slujbe de pomenire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii SMURD Podu Iloaiei adună semnături de la cetăţeni ca echipajul să nu fie desfiinţat

Reprezentanţii SMURD Podu Iloaiei, din judeţul Iaşi, adună semnături de la cetăţeni, în speranţa că locul lor de muncă nu va fi desfiinţat şi că echipajul va rămâne în comună, după ce primarul a spus că nu mai are fonduri să îi plătească.