Ilinca Nazarie

GALERIE FOTO Un telefon le-a schimbat viaţa. Doi tineri au fost primii din ţară care au făcut transplant de cornee în 2017

Doi tineri de 29 de ani au acum o şansă la o viaţă mai bună. Sunt primii din ţară care au făcut anul acesta un transplant de cornee. Intervenţiile chirurgicale au avut loc la Iaşi. Medicii spun că au şanse să îşi recupereze vederea sută la sută, relatează corespondentul MEDIAFAX.

Poliţia Locală din Iaşi a adunat oamenii străzii şi i-a dus la un adăpost de noapte

A fost o noapte cu ger năpraznic la Iaşi, termometrele au arătat -13 grade, însă s-au resimţit -27, aşa că poliţia locală i-a căutat pe oamenii fără adăpost şi a încercat să îi convingă să meargă pe timpul nopţii la un cămin al Direcţiei de Asistenţă Comunitară

FOTO O adolescentă din Tulcea la care ambulanţa nu putea ajunge a fost salvată de pompierii botoşăneni cu o şenilată

O adelescentă în vârstă de 15 ani din localitatea Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, care acuza dureri abdominale puternice, a fost salvată de pompierii botoşăneni, în condiţiile în care ambulanţa nu a putut ajunge la ea din cauza drumurilor blocate de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iaşi: Crucea pentru slujba de Bobotează va fi din ramuri de brad. 10 butoaie, pregătite pentru slujbă GALERIE FOTO

10 butoaie a câte 1000 de litri fiecare au fost pregătite joi în Curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru Slujba de Bobotează de vineri, iar crucea va fi din ramuri de brad, nu aşa cum spune tradiţia din gheaţă sau zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

GALERIE FOTO Număr aproape dublu de pacienţi la UPU Iaşi în 24 de ore

Numărul persoanelor care au ajuns, de marţi până miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Sfântul Spiridon" Iaşi, este aproape dublu faţă de o perioadă normală, cele mai multe cazuri fiind de fracturi, probleme cardiovasculare şi respiratorii.

VIDEO „Remiză” şi anul acesta la Ruginoasa: Vălenii şi delenii nu s-au mai întâlnit pentru că au fost blocaţi de jandarmi/ Tradiţionala bătaie s-a transformat în urări

"Remiză" şi anul acesta la Ruginoasa: bătălia dintre văleni şi deleni nu a fost câştigată de nimeni pentru că cetele nu s-au mai întâlnit, ci au fost ţinute departe de jandarmi. Tradiţionala bătaie de la Ruginoasa s-a transformat în urări începute din zorii zilei şi care se vor termina seara.

Vicepreşedinte PSD şi lider al organizaţiei de Iaşi: „E o luptă politică. România nu e pregătită de suspendarea preşedintelui”

Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD şi lider al organizaţiei de Iaşi, a declarat pentru MEDIAFAX că refuzul preşedintelui de a o numi pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier este un semn al luptei politice, dar cu toate acestea ţara nu este pregătită pentru suspedarea şefului statului.

Copiii care s-au născut în noaptea de Crăciun la Iaşi au primit daruri de la pompieri

Primul născut al anului din Iaşi a primit, conform tradiţiei, un trusou complet de la pompieri, informează corespondentul MEDIAFAX. Este vorba de Matei Cristian, care s-a născut în această dimineaţă la ora 4.