Ioana Bojan

Clorul a fost folosit ca armă chimică în Siria în mod „sistematic şi repetat” – anchetatori

Clorul a fost folosit ca armă chimică în Siria în mod "sistematic şi repetat", au confirmat miercuri experţii din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), responsabilă cu ancheta în cazul acuzaţiilor privind atacuri cu gaz în această ţară.

John Kerry: Armata irakiană va fi reconstituită şi antrenată

Secretarul de Stat american, John Kerry, a afirmat miercuri la Bagdad că armata irakiană va fi reconstruită în cadrul unei strategii globale pe care urmează să o anunţe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, în cursul serii.

Vladimir Putin acuză occidentalii că utilizează criza din Ucraina pentru a „reanima” NATO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a acuzat miercuri pe occidentali că utilizează criza din Ucraina pentru a "reanima" NATO.

BIOGRAFIE: Cine este Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate

Federica Mogherini, care va ocupa funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, este o reprezentantă a "generaţiei Erasmus" care promovează pe scena europeană, conform afirmaţiilor premierului italian Matteo Renzi.

Cel puţin 12 morţi, în atentate comise la Bagdad în timpul vizitei lui John Kerry

Cel puţin 12 persoane au fost ucise miercuri într-un dublu atentat la Bagdad, în momentul în care secretarul de Stat american, John Kerry, se afla în capitala irakiană, în deschiderea unui turneu care are ca scop construirea unei coaliţii împotriva insurgenţilor.

Separatiştii proruşi declară că vor independenţa, nu puteri sporite în cadrul Ucrainei

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei vor independenţa teritoriului lor şi nu o menţinere în cadrul ţării, cu puteri sporite, aşa cum propune preşedintele ucrainean, a declarat miercuri un lider al rebelilor, citat de AFP.

Rusia: Ucraina poartă întreaga responsabilitate pentru prăbuşirea avionului MH17

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a apreciat miercuri că Kievul poartă "întreaga responsabilitate" pentru prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în iulie, în estul Ucrainei, întrucât catastrofa s-a produs pe teritoriul său.

John Kerry, într-o vizită neanunţată la Bagdad

Secretarul de Stat american, John Kerry, a sosit miercuri într-o vizită neanunţată la Bagdad, pentru a-şi exprima srpijinul faţă de noul Guvern irakian în lupta sa împotriva insurgenţilor din gruparea Statul Islamic, care controlează o parte a ţării.

Poroşenko: Situaţia în estul Ucrainei s-a schimbat radical de la armistiţiu. Majoritatea trupelor ruse au părăsit ţara. Regiunea va rămâne parte a Ucrainei

Situaţia în estul Ucrainei s-a "schimbat radical" de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu separatiştii proruşi, vineri, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Petro Poroşenko. Preşedintele Ucrainei a anunţat că va supune Parlamentului un proiect de lege care să garanteze mai multă autonomie estului separatist prorus, dar a precizat că această regiune va rămâne în cadrul ţării.

Israelul testează un sistem de interceptare a rachetelor balistice

Israelul a testat marţi noua versiune a sistemului de interceptare a rachetelor balistice israeliano-american Arrow 2, a anunţat Ministerul Apărării, citat de AFP.

Primul raport asupra cauzelor prăbuşirii zborului MH17: A fost „străpuns de numeroase obiecte cu mare viteză”. DOCUMENTUL experţilor olandezi – FOTO, VIDEO

Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în estul Ucrainei, la 17 iulie, arată că avionul malaysian a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză", relatează BBC News Online. Raportul, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), adaugă că nu există "dovezi privind o eroare tehnică sau umană".

Daily Telegraph: CIA a torturat suspecţi al-Qaida „până în pragul morţii”. Agenţii au folosit metode „medievale, inimaginabile”

Agenţia americană de informaţii CIA a torturat suspecţi al-Qaida "până în pragul morţii", relatează luni cotidianul britanic Daily Telegraph, citând surse din domeniul securităţii, transmite AFP.

Experţi ruşi: Deciziile adoptate de NATO nu reprezintă nici un pericol pentru securitatea Rusiei

Deciziile adoptate de liderii NATO la summitul de joi şi vineri din Ţara Galilor nu reprezintă nici un pericol pentru securitatea Rusiei, au apreciat experţi ruşi, citaţi de cotidianul Vedomosti, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

6 luni de la dispariţia cursei Malaysia Airlines MH370: Evenimentele de pe 8 martie rămân un mister – FOTO

În lipsa unor răspunsuri la întrebările lor dureroase, familiile victimelor, majoritatea chineze, au marcat luni cu tristeţe şi furie cele şase luni de la dispariţia rămasă neexplicată a cursei aeriene MH370, a companiei Malaysia Airlines.

Discuţiile pe tema unui armistiţiu în Ucraina au început la Minsk

Discuţiile privind un armistiţiu în Ucraina au început la Minsk, în cadrul "grupului de contact"care reuneşte Rusia, Ucraina, separatiştii şi OSCE, a anunţat vineri un oficial belarus de rang înalt.

Summitul NATO din Ţara Galilor este cel mai ostil faţă de Rusia din ultimii 20 de ani – presa rusă

Summitul NATO care a început joi în Ţara Galilor este cel mai ostil faţă de Rusia din ultimii 20 de ani, atât prin retorica participanţilor, cât şi prin deciziile care urmează să fie adoptate, comentează vineri cotidianul rus Rossiiskaia Gazeta, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

NATO condamnă „actele barbare şi josnice” ale grupării Statul Islamic

Statele membre NATO "condamnă unanim actele barbare şi josnice" ale grupării Statul Islamic, a declarat vineri premierul britanic David Cameron, la deschiderea celei de-a doua zile a summitului Alianţei Nord-Atlantice, la Newport, în Ţara Galilor.

Noile sancţiuni prevăzute contra Rusiei ar putea fi anulate în cazul unui armistiţiu

Noile sancţiuni economice prevăzute împotriva Rusiei ar putea fi anulate în cazul unui armistiţiu în Ucraina, a declarat vineri ministrul britanic al Afacerilor Externe, aflat la summitul NATO de la Newport.

COMENTARIU: Rusia a împins Ucraina mai aproape de NATO, dar Alianţa este prea precaută pentru a o integra

Rusia a reuşit, prin agresiunea împotriva Ucrainei, să convingă cetăţenii şi liderii ucraineni că aderarea la NATO este singura cale spre securitate, însă Alianţa Nord-Atlantică este prea precaută pentru a o integra, în contextul ameninţărilor lansate de Moscova, comentează revista Time.

Preşedintele ucrainean s-a întâlnit cu liderii occidentali la Newport, înaintea summitului NATO

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi liderii american, britanic, francez, german şi italian s-au întâlnit joi la Newport, în Marea Britanie, înainte de deschiderea oficială a summitului NATO.

NATO ar examina serios o eventuală cerere de ajutor din partea Irakului

NATO ar fi pregătită să examineze serios o eventuală cerere de ajutor din partea Irakului, în lupta împotriva insurgenţilor din gruparea Statul Islamic, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.

Rasmussen: Planul de pace al lui Putin este contrazis de implicarea rusă în Ucraina

"Implicarea rusă în teren", în estul Ucrainei, generează îndoieli privind voinţa reală a Rusiei de a se ajunge la un armistiţiu, a declarat joi, la Newport, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în Ucraina va fi publicat marţi în Olanda

Un prim raport privind circumstanţele prăbuşirii avionului Boeing al companiei Malaysia Airlines în Ucraina, la jumătatea lunii iulie, va fi publicat marţi, a anunţat joi Biroul de anchetă olandez pentru Securitate, responsabil cu ancheta internaţională.

Cum vrea Putin să rezolve criza din Ucraina: PLANUL de pace în 7 puncte propus de liderul rus

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a prezentat miercuri un plan de pace în şapte puncte, care prezintă paşii ce trebuie urmaţi, în opinia sa, pentru reglementarea conflictului din estul Ucrainei, relatează BBC News Online.

Acord Putin-Poroşenko, anunţat de Ucraina. Reacţia Kremlinului: Nu e un armistiţiu, Rusia nu este implicată în conflict. Putin speră la un „acord final” vineri – VIDEO, LIVE TEXT

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi omologul său rus, Vladimir Putin, *au ajuns la un acord privind un armistiţiu permanent în estul separatist al Ucrainei*, a anunţat miercuri preşedinţia ucraineană, în urma unei conversaţii telefonice între cei doi lideri. Kremlinul a anunţat însă că *Rusia nu poate decide o astfel de măsură deoarece "nu este parte implicată în conflict".* Ulterior, Preşedinţia ucraineană şi-a nuanţat afirmaţiile privind acordul la care au ajuns preşedinţii rus şi ucrainean, precizând că au convenit asupra unui "proces pentru încetarea focului".

Obama afirmă că este prea devreme pentru a se pronunţa asupra armistiţiului anunţat de Kiev

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a apreciat miercuri că este "prea devreme" pentru a se pronunţa asupra armistiţiului din estul Ucrainei, încheiat, potrivit Kievului, între preşedinţii ucrainean, Petro Poroşenko, şi rus, Vladimir Putin.

Reacţia lui Obama, după uciderea unui alt jurnalist american: SUA nu se vor lăsa „intimidate” de gruparea Statul Islamic

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat miercuri că Statele Unite nu se vor lăsa "intimidate" de gruparea Statul Islamic, după decapitarea unui al doilea jurnalist american, revendicată de insurgenţii islamişti.

Casa Albă: Înregistrarea cu decapitarea jurnalistului Steven Sotloff este autentică

Înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff, difuzată marţi de gruparea islamistă Statul Islamic, este "autentică", a anunţat miercuri Casa Albă, citată de AFP.

Australia anunţă că nu a fost luată o decizie privind invitarea lui Vladimir Putin la summitul G20

Decizia de a-l invita pe Vladimir Putin la summitul G20 din noiembrie, sau de a-l exclude pentru a protesta faţă de politica Rusiei în Ucraina, nu a fost încă luată, a anunţat miercuri Guvernul australian, care urmează să se consulte săptămâna aceasta cu aliaţii săi din cadrul NATO.

Forţele aeriene ruse vor primi anul acesta 230 de avioane şi elicoptere

Forţele aeriene ruse vor primi anul acesta cel puţin 230 de avioane şi elicoptere, dintre care 50 deja au intrat în serviciu, a anunţat marţi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

Terminalul aeroportului din Doneţk este în continuare sub controlul forţelor ucrainene

Forţele ucrainene ocupau în continuare, marţi, terminalul aeroportului din Doneţk, după ce l-au abandonat luni pe cel din Lugansk, însă presiunea separatiştilor proruşi se intensifică.

Armata anunţă că 15 soldaţi ucraineni au fost ucişi în conflictul din est în 24 de ore

Cincisprezece soldaţi ucraineni au fost ucişi în conflictul din est în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lisenko.

Peste 500.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele din cauza conflictului din Ucraina – UNHCR

Conflictul din Ucraina a determinat peste 500.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele, dintre care cel puţin 260.000 s-au mutat în alte locuri din Ucraina, iar tot atâtea s-au refugiat în Rusia, a anunţat marţi Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, relatează AFP.

Vladimir Putin continuă retorica sovietică, evocând independenţa „creată” a Kazahstanului

Retorica preşedintelui rus Vladimir Putin, care a afirmat despre Kazahstan că a fost "creat pe un teritoriu care nu a avut niciodată un stat", generează temeri în fosta republică sovietică, în contextul crizei ucrainene.

CRONOLOGIE: Tensiunile Rusia-NATO de la sfârşitul Războiului Rece până în prezent

Criza din Ucraina este considerată cea mai gravă din relaţiile NATO-Rusia de la sfârşitul Războiului Rece, relatează AFP, care prezintă principalele momente de tensiuni după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.

Anders Fogh Rasmussen: NATO va fi „mai vizibilă” în estul Europei. Mii de soldaţi vor putea fi mobilizaţi în câteva zile, pentru a ”lovi puternic”

NATO va lua măsuri pentru ca mii de soldaţi să poată fi mobilizaţi rapid în estul Europei, pentru a fi "mai vizibilă" şi a "lovi puternic" dacă va fi necesar, a promis luni secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.

Fotografii cu Vladimir Putin sunt folosite ca ţintă într-un poligon din vestul Ucrainei – FOTO

Fotografii cu imaginea preşedintelui rus Vladimir Putin sunt folosite ca ţintă pentru exerciţii de tragere în poligonul din oraşul Liov, din vestul Ucrainei, relatează The Independent, în pagina online.

Federica Mogherini intenţionează să îşi exercite pe deplin rolul de vicepreşedinte al CE

Noua şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, intenţionează să îşi exercite pe deplin rolul de vicepreşedinte al Comisiei Europene, în care va fi socialista cu cea mai importantă funcţie.

Vladimir Putin acuză europenii că ignoră acţiunile militare ale Kievului împotriva civililor, dar face apel la „bunul simţ” pe tema noilor sancţiuni

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a reproşat luni liderilor europeni că ignoră acţiunile militare ale forţelor ucrainene, care vizează zone civile. Putin a făcut, totuţi, apel la "bunul simţ" al europenilor, care au ameninţat Moscova că vor adopta noi sancţiuni săptămâna aceasta pentru implicarea sa în criza ucraineană.

COD PORTOCALIU de alertă în Islanda, după o nouă erupţie a vulcanului Bardarbunga – VIDEO

Islanda a emis din nou un cod roşu de alertă în zona vulcanului Bardarbunga, retrogradat ulterior la cod portocaliu, după o nouă erupţie produsă duminică dimineaţă, ceea ce presupune o interdicţie parţială a traficului aerian deasupra vulcanului, relatează AFP.