Ioana Câmpean

Parlamentul European va dezbate în 12 septembrie situaţia politică din România

Conferinţa preşedinţilor din PE a aprobat solicitarea făcută de PPE ca în 12 septembrie, în cursul după-amiezii, deputaţii europeni să dezbată situaţia politică din România, după ce ascultă poziţiile exprimate de CE şi de preşedinţia Consiliului UE, anunţă prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda.

Elena Udrea: Cazinoul din Constanţa, aproape să ajungă pe mâna samsarilor imobiliari

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea susţine că primarul Constanţei, Radu Mazăre, îşi poate pune în sfârşit în practică planul de a vinde Cazinoul pe nimic amicilor săi care văd în clădirea monument istoric o mare afacere.

Băsescu mulţumeşte liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici pentru sprijinul acordat României

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, o scrisoare "liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară", mulţumindu-le pentru sprijinul acordat instituţiilor statului român.

Maria Băsescu împlineşte 61 de ani. Ce mesaj i-a transmis fiica sa Elena – GALERIE FOTO

Maria Băsescu, soţia şefului statului, împlineşte, joi, vârsta de 61 de ani, fiica sa cea mică, Elena Băsescu, adresându-i urări pe Twitter.

Videanu, despre cercetarea lui Dragnea: Justiţia a început să-şi facă treaba. Cei care greşesc plătesc

Preşedintele interimar al Organizaţiei PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, joi, referitor la cercetarea secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, de către DNA că "justiţia a început să-şi facă treaba şi toţi cei care greşesc plătesc".

Antonescu, iritat de întrebările privind absenţa sa de la Parlament: „Şi ce s-a întâmplat la Senat?”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost vizibil iritat, joi, de întrebările jurnaliştilor privind absenţa sa la deschiderea sesiunii parlamentare a Senatului, arătând că nu răspunde unor critici şi că a fost plecat din ţară.

Frunzăverde: Nu cred că Dragnea este vinovat. Băsescu s-a întors la Cotroceni pe lipsă de democraţie

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, joi, că din punctul său de vedere Liviu Dragnea nu este vinovat în dosarul referendumului, unde a fost citat de DNA, el arătând că Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni pe un soi de lipsă de democraţie autentică în România.

Antonescu: Suspendările se produc în urma unor încălcări ale Constituţiei, nu aşa, ca proiect

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, înaintea şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că, în momentul în care liberalii vor semnala o încălcare a Constituţiei de către preşedintele Traian Băsescu, atunci se poate discuta despre suspendare, în niciun caz doar ca proiect.

Solistul trupei Proconsul, Bodo, prezent la şedinţa conducerii PNL

Solistul trupei Proconsul, Bodo, a venit, joi, pentru scurt timp, la Parlament, unde urmează să aibă loc şedinţa conducerii Partidului Naţional Liberal, el precizând că încă nu s-a înscris în partid şi că nu doreşte să facă declaraţii.

Olanda va oferi României expertiză pentru aplicarea noilor coduri şi a strategiei anticorupţie

Ambasada Olandei la Bucureşti informează că Guvernul de la Haga va sprijini România cu expertiză privind punerea în aplicare a noilor coduri şi a strategiei anticorupţie, informează un comunicat difuzat de misiunea diplomatică în urma vizitei la Bucureşti a procurorului general Herman Bolhaar.

Conducerea PNL se reuneşte joi pentru analiza referendumului şi pregătirea alegerilor parlamentare

Liberalii se reunesc, joi, în trei şedinţe ale forurilor de conducere, BPC, Delegaţia Permanentă şi Consiliul Naţional Executiv, pe agenda discuţiilor aflându-se analiza referendumului, dar şi candidaturile pentru alegerile parlamentare din toamnă.

Ambasada SUA: Programarea interviurilor pentru viză se va putea face online din 13 septembrie

Ambasada SUA la Bucureşti a anunţat că începând din 13 septembrie se va simplifica procedura de acordare a vizei prin introducerea programării online a interviurilor pentru solicitanţi, precum şi prin expedierea gratuită printr-o firmă de curierat a paşaportului cu viza aprobată.

Guvernul alocă un milion de lei pentru modernizarea stadionului municipal din Târgu Jiu

Guvernul a alocat, miercuri, un milion de lei pentru modernizarea stadionului municipal de fotbal din Târgu Jiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.

Ungureanu: Forţa Civică este vehiculul electoral pentru ICCD, iar vineri îşi alege conducerea

Mihai Răzvan Ungureanu anunţă că partidul Forţa Civică este "vehiculul electoral" pentru ICCD şi invită presa, vineri, la Convenţia Naţională a acestui partid, în care va fi aleasă noua conducere, fără a preciza dacă el candidează.

Costică Canacheu, revocat de la şefia Comisiei de apărare a Camerei, la solicitarea USL

Deputatul PDL Costică Canacheu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, la solicitarea USL, care a a invocat ca argument faptul că acesta şi-a încălcat atribuţiile când a cerut instituţiilor informaţii privind numărul celor cu drept de vot la referendum.

COMENTARIU: Abrambureala naţională

În ziua în care s-a înregistrat oficial un nou dezastru la Bacalaureat, sesiunea de toamnă, ministrul Ecaterina Andronescu a venit cu "soluţia" - Bacalaureatul profesional prin care se va da "o certificare a capacităţilor profesionale" absolvenţilor de liceu ce nu ţintesc studii universitare.

Comisia de educaţie din Senat a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional. Cum se va desfăşura examenul

Comisia de educaţie din Senat a aprobat, miercuri, introducerea în Legea educaţiei a unui amendament care prevede opţiunea Bacalaureatului profesional. Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenţi la şedinţa comisiei. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că Bacalaureatul profesional va intra în vigoare de anul acesta, dacă va fi aprobat de Senat, ca for decizional, proiectul de lege putând intra, pentru vot final, în şedinţa plenului de lunea viitoare.

Georgescu: Bugetul de stat pe 2013 se va depune la 15 zile de la învestirea noului Guvern

Ministrul Finanţelor Florin Georgescu a declarat, marţi, întrebat de bugetul pe 2013, că s-a stabilit, la ultima şedinţă de Guvern, că, atunci când este an electoral, cu alegerile plasate în ultimele trei luni ale anului, depunerea bugetului de stat se face la 15 zile de la învestirea noului Guvern.

Greblă: Declaraţiile lui Nicolăescu nu reprezintă poziţia PSD şi, din ce am înţeles, nici a PNL

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a declarat, marţi, că afirmaţiiile lui Eugen Nicolăescu privind o eventuală nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu reprezintă poziţia PSD şi nici a PNL, adăugând că PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe şeful statului.

Băsescu, bucuros de proiectele la Marea Neagră ale Exxon Mobil şi OMV-Petrom

Preşedintele Băsescu a primit marţi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a companiilor Exxon Mobil International Limited şi OMV-Petrom, spunând că este bucuros că acestea îşi menţin intenţiile de explorare şi exploatare a resurselor energetice de la Marea Neagră.

Băsescu: Şi cu fostul partid de guvernământ s-a dus o bătălie, de multe ori tăcută

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că şi cu fostul partid de guvernământ s-a dus "o bătălie", de multe ori tăcută, pentru că nu se putea "băga" în numirile la conducerea DNA, a Parchetului general sau la şefia curţilor de apel.

Băsescu: ANRE răspunde la comenzi politice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la întâlnirea cu ambasadorii, că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este un exemplu de instituţie a statului care ar trebui să fie independentă de zona politicului, însă a răspuns la comenzi politice.

Băsescu: Trebuie să fim parte la sistemul de supraveghere bancară în zona Euro

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că România şi toate statele din zona non-Euro trebuie să găsească formula de a participa la sistemul de supraveghere bancară propus pentru zona Euro, astfel că Bucureştiul trebuie să facă prioritate din îndeplinirea condiţiilor de trecere la Euro.

Nicolăescu, despre declaraţiile lui Băsescu: Dacă nu ne înţelegem, e motiv pentru o nouă suspendare

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu ar fi un motiv pentru a fi din nou suspendat, el arătând că "lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba".

Băsescu: Sper curând să am sistem de comunicare cu ambasadele. Au fost cazuri când nu s-a dat mesajul

Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că în curând va avea la Cotroceni un sistem de comunicare directă cu ambasadele României, pentru a evita situaţii care s-au petrecut în trecut, când mesajele sale nu au fost transmise, şi s-a arătat încrezător că în mandatul lui Corlăţean nu se va întâmpla aşa.

Corlăţean: Mesajul lui Băsescu a fost de politică internă. Viziunile sunt fundamental diferite

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, la Cotroceni, că mesajul transmis de către preşedintele Traian Băsescu a fost de politică internă, el susţinând că "viziunile sunt fundamental diferite" şi că îl preocupă "dualitatea" în politica externă.

Băsescu: Aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că aliaţii şi prietenii României nu au motive să respingă aderarea ţării noastre la Schengen, el precizând că argumentul este că, deşi politicienii şi-au asumat acţiuni "ilegale", instituţiile statului de drept au funcţionat "corect".

Băsescu: Mesajul către aliaţi – instituţiile şi-au făcut datoria şi o vor face până la capăt

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, ambasadorilor români că mesajul către aliaţii României trebuie să fie că instituţiile statului de drept au funcţionat corect, şi-au făcut datoria "şi o vor face până la capăt".

Rădulescu: Rămânem cu cele trei posturi în Biroului Permanent al Senatului; Nu am acceptat, ci am fost obligaţi

Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii au primit trei posturi în Biroul Permanent al Senatului, lucru cu care nu sunt de acord, dar îl acceptă pentru a nu se ajunge la blocarea activităţii instituţiei.

Băsescu: Situaţia din România, resetată parţial. CSM, DNA, Parchetul, serviciile au stat în picioare

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că situaţia din România "a fost resetată parţial" datorită instituţiilor statului de drept "au rămas în picioare în faţa unei furii", el nominalizând CSM, DNA, Parchetul ICCJ, serviciile de informaţii.

Băsescu: Sunt capitale unde ambasadorii statelor UE se întâlnesc fără cel al României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că ştie foarte bine că sunt capitale în care ambasadorii statelor membre UE se întâlnesc fără a-l invita şi pe ambasadorul român, "tocmai pentru a discuta deschis situaţia din România".

Preda: Noi suntem într-o situaţie fericită. Popularii europeni vin la Bucureşti în octombrie

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, referitor la organizarea Congresului PPE la Bucureşti, că PDL se află "într-o situaţie foarte fericită", prin solidaritatea popularilor europeni, în timp ce PSD a fost refuzat drept gazdă a Congresului Partidului Socialist European.

Ministrul de Externe al Germaniei către MAE român: Clădiţi cu noi Europa valorilor, democraţiei şi drepturilor omului

Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, îi îndeamnă pe diplomaţii români, într-un mesaj transmis luni cu prilejul Reuniunii anuale a diplomaţiei, să se alăture Guvernului Federal de la Berlin în clădirea unei Europe a valorilor, a democraţiei şi a drepturilor omului.

Comisia juridică a Camerei îşi menţine decizia că Florin Pâslaru nu e în incompatibilitate

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a menţinut, luni, decizia luată în primăvară potrivit căreia deputatul PSD Florin Pâslaru nu se află în stare de incompatibilitate.

Comisia juridică a Camerei a aprobat încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele Comisiei Florin Iordache (PSD). El a precizat că mai trebuie îndeplinit un pas procedural, respectiv votul în plenul Camerei.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012: PSD stabileşte în 14-15 septembrie colegiile în care va avea candidaţi

Conducerea PSD a decis luni ca în 14-15 septembrie să aibă loc Comitetul Executiv Naţional al partidului în care vor fi stabilite colegiile pentru care PSD va avea candidaţi pentru alegerile parlamentare, a anunţat preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.

Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu, la ediţia aniversară a Reuniunii diplomaţiei române

Foştii dictatori Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu au fost şi ei prezenţi luni, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, fotografii cu cei doi în prim-plan rulând pe un ecran uriaş, pe care au mai fost prezentate imagini cu diplomaţi români emblematici - Kogălniceanu, Titulescu, Gafencu.

PSD îl susţine pe Dorneanu la Avocatul Poporului şi cere PDL să retragă nominalizarea lui Iancu

PSD îl propune pe Valeriu Dorneanu pentru funcţia de Avocat al Poporului, a anunţat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după şedinţa BPN al PSD.

Catherine Ashton a transmis, printr-un oficial UE, un mesaj verbal pentru Reuniunea diplomaţiei române

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, a transmis pentru Reuniunea diplomaţiei române un "mesaj verbal de salut, apreciere şi felicitare", nu un text scris, acesta fiind prezentat de ambasadorul Viorel Isticioaia Budura, director general în SEAE.

Ponta: Nici USL nu va câştiga voturi dacă intrăm în Schengen şi nici PDL dacă aderarea este amânată

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nici USL nu va câştiga voturi dacă România va intra în spaţiul Schengen, nici PDL nu va câştiga voturi dacă aderarea ţării noastre este amânată, el considerând că exploatarea politică a subiectelor de interes naţional nu aduce capital electoral.