Ioana Câmpean

Ponta: Voi propune o amplă reformă constituţională – atribuţii mai clare, control între puteri

Victor Ponta a anunţat, marţi, că va propune "o amplă reformă constituţională" astfel încât noua lege fundamentală să prevadă atribuţii mai clare ale instituţiilor, precum şi un sistem de control între puteri şi mijloace astfel încât să fie evitate pe viitor "tragedii" precum "regimul Băsescu".

Ponta: Din 29 iulie Traian Băsescu este un preşedinte ilegitim, un preşedinte al Curţii Constituţionale

remierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Guvern, că, începând din 29 iulie, Traian Băsescu e "un preşedinte ilegitim, un preşedinte al CC", iar Guvernul trebuie să fie "un Guvern al cetăţenilor români, şi nu un guvern al jocurilor de culise" şi va continua să apere cetăţenii de "regimul Băsescu".

Blaga: Premierul îşi asumă numirea Monei Pivniceru. Sunt convins că Băsescu nu va avea nimic împotrivă

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat marţi în legătură cu faptul că Mona Pivniceru va fi numită miercuri ministru al Justiţiei că responsabilitatea desemnării unui ministru o are primul-ministru şi că este convins că Traian Băsescu nu va avea nimic împotrivă.

Antonescu: Nu înghit povestea cu economia afectată. Nu mă interesează nici comentariile lui Isărescu

Crin Antonescu a declarat, marţi, că nu "înghite" povestea cu economia afectată de suspendarea lui Traian Băsescu şi că nu îl interesează nici comentariile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, întrebat fiind despre faptul că deprecierea leului ar fi fost determinată de criza politică.

Antonescu: Nu mă retrag din viaţa politică, pentru că Traian Băsescu a fost demis pe fond

Crin Antonescu a declarat, marţi, la sediul PNL, că nu se retrage din viaţa politică, pentru că "Traian Băsescu a fost demis pe fond" şi că acesta ar trebui să demisioneze.

Oficial CE: Toate deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate

Linia politică pe care Comisia Europeană a avut-o de la începutul actualei situaţii politice din România a fost de a solicita respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, indiferent care ar fi acestea, a declarat marţi un purtător de cuvânt al instituţiei de la Bruxelles.

Swoboda: Trebuie să acceptăm decizia CC de a nu valida referendumul

Hannes Swoboda, liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, scrie, pe Twitter, că decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie trebuie acceptată.

Haşotti: Decizia CC e antinaţională. De acum încolo, CC să coabiteze cu Traian Băsescu

Liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti a declarat, marţi, la sosirea la sediul partidului, că decizia CC este "antinaţională", "împotriva realităţii şi a cifrelor", iar de acum încolo "CC să coabiteze cu Traian Băsescu", pentru că USL nu poate face acest lucru.

MRU: Decizia CC putea fi luată din 2 august dacă nu era vasta operaţiune de intoxicare a Curţii

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu apreciază drept "firească" decizia de marţi a Curţii Constituţionale privind referendumul, care, în opinia sa, ar fi putut fi luată încă din 2 august, "dacă nu ar fi fost vasta operaţiune de intoxicare a Curţii de către instituţiile statului deturnate de USL".

CC: Referendumul pentru demiterea preşedintelui e INVALID. BĂSESCU REVINE LA COTROCENI

Curtea Constituţională a decis, marţi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni. Judecătorul CC Tudorel Toader a declarat că decizia privind referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu este "de invalidare" şi a fost luată "cu majoritatea legală cerută".

Ponta: 34.654 persoane radiate din liste, 512.379 cu CI expirate. Guvernul nu are listele electorale, sunt la Parchet

Victor Ponta a anunţat, luni, că, din datele de la MAI şi MAE, 34.654 de persoane urmează a fi radiate de primari din listele electorale permanente utilizate la referendum, 512.379 au actele de identitate expirate, în timp ce 3.052.397 sunt în străinătate, din care nu se ştie exact numărul minorilor.

Băsescu: E ilegală scoaterea din lista permanentă a românilor cu rezidenţă în afară sau CI expirate

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni, la sosirea la sediul său de campanie, că este ilegală scoaterea de pe listele electorale permanente a românilor cu rezidenţă în străinătate, precum şi a celor cu actele de identitate expirate.

Cristian Preda: Fuia ne-a spus că vrea să facă o platformă agrariană. Suntem sceptici în privinţa reuşitei

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a precizat, luni, că fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a anunţat de acum câteva săptămâni conducerea partidului că intenţionează să creeze o platformă agrariană, iar mai mulţi membri BPN s-au declarat sceptici în privinţa reuşitei demersului său.

Preda: Guvernul a terminat cu buna guvernare şi s-a apucat să scrie plângeri penale

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat, luni, în legătură cu anunţul premierului că va depune plângeri penale la adresa liderilor PDL şi a primarilor care au împiedicat cetăţenii să meargă la referendum că Guvernul a terminat cu buna guvernare şi s-a apucat să scrie plângeri penale.

Ponta: Îl avertizez pe Danileţ să nu mai ameninţe oameni, jurnalişti, analişti şi politicieni

Premierul Victor Ponta i-a transmis, luni, un avertisment judecătorului Cristian Danileţ, membru al CSM, solicitându-i să înceteze să mai ameninţe oameni, jurnalişti, analişti şi politicieni.

Ponta: CSM are un calendar politic pe care îl regret, e în dezavantajul imaginii Justiţiei

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a criticat, luni, CSM, acuzând faptul că această instituţie are un calendar politic pe care el îl regretă şi apreciind că acest fapt este în dezavantajul imaginii Justiţiei.

Ponta: USL va depune mii de plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, decizia politică a USL de a depune, prin organizaţiile sale judeţene, plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali care au încălcat Legea referendumului, împiedicând "prin orice mijloace" participarea cetăţenilor la vot.

Ponta discută la Guvern cu Zgonea, Stroe şi Duşa despre datele pentru Curtea Constituţională

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, au sosit, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Victoria, unde se află şi miniştrii Mircea Duşa şi Radu Stroe.

Ponta: Dacă marţi şase judecători CC decid că referendumul e invalid, evident că vom respecta hotărârea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că în mod evident USL va respecta decizia CC de marţi dacă şase dintre cei nouă judecători vor hotărî că referendumul este invalid.

Blaga: USL încearcă să confuzeze Curtea Constituţională, trimiţându-i mai multe liste

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat luni că USL încearcă să "confuzeze" în continuare Curtea Constituţională, trimiţându-i mai multe liste în speranţa că-l va menţine mai mult timp pe Crin Antonescu la Cotroceni, el arătând că nu pot fi scoşi de pe liste cetăţenii cu CI expirat şi nici cei cu domiciliul în străinătate.

Hellvig: Conducerea PNL va discuta miercuri situaţia lui Victor Paul Dobre

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că miercuri se va întruni Biroul Politic Central al partidului, ocazie cu care va fi discutată şi situaţia deputatului Victor Paul Dobre, în cazul căruia Parchetul a cerut ridicarea imunităţii.

Dragnea: Datele vor arăta că, dacă CC ar fi luat altă decizie, am fi asistat la cea mai mare fraudă din istoria lumii

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că, în opinia sa, datele MAI care "vor ieşi la iveală" vor arăta că, dacă CC ar fi luat o altă decizie referitoare la referendum, s-ar fi asistat la "cea mai mare fraudă din istoria lumii" în materie electorală.

Ponta: Datele centralizate de MAI şi MAE vor fi astăzi transmise către Curtea Constituţională, apoi făcute publice

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că datele centralizate de MAI şi MAE referitoare la listele electorale vor fi transmise în cursul zilei către CC şi făcute publice după ce vor ajunge la Curte, el garantând că cifrele nu sunt nici inventate, nici calculate de USL.

Ponta: Boc e un politician mic, cu un foarte mare tupeu

Premeierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că fostul prim-ministru Emil Boc este un politician mic, cu un foarte mare tupeu, pe care l-a acuzat de "mare nesimţire" şi despre al cărui mandat a spus că a reprezentat o "catastrofă" în viaţa României.

Ponta: Abuzurile procurorilor reprezintă o lovitură de stat. USL are obligaţia de a proteja votanţii

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a declarat, luni, că abuzurile procurorilor reprezintă o lovitură de stat în care, prin "autorităţile de represiune", se încearcă schimbarea rezultatului de la referendum, el arătând că USL are obligaţia de a-i proteja pe cei care au votat.

PDL: Ponta şi Antonescu să decidă dacă Mona Pivniceru are profilul moral pentru funcţia de ministru

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că, în urma fotografiilor apărute în presă privind-o pe Mona Pivniceru, este responsabilitatea premierului şi a preşedintelui interimar să decidă dacă aceasta are "profilul moral" pentru a ocupa funcţia de ministru al Justiţiei.

PDL prezintă, duminică, bilanţul celor 100 de zile de guvernare a lui Victor Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a anunţat, vineri, că duminică democrat-liberalii vor prezenta bilanţul celor 100 de zile de guvernare a premierului Ponta, iar săptămâna viitoare va fi arătat opiniei publice "almanahul minciunilor" lui Victor Ponta.

Traian Băsescu, în vizită în Covasna şi Harghita. Unde a fost cazat preşedintele suspendat

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a sosit, vineri, în staţiunea Covasna, din judeţul Covasna, fiind cazat la un hotel, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Cezar Preda, despre o nouă suspendare a lui Băsescu: Niciun copil nu ia bătaie de două ori pentru un lucru

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, referindu-se la posibilitatea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, idee avansată de ministrul Dan Şova, că niciun copil nu ia bătaie de la părinţi de două ori pentru aceeaşi faptă.

Trimisul SUA la Bucureşti: N-aş fi venit aici dacă nu era senzaţia că lucrurile alunecă în direcţia greşită

Philip Gordon a spus, într-o întâlnire la Bucureşti cu reprezentanţi ai societăţii civile, că nu s-ar fi aflat în România la mijlocul lunii august dacă Statele Unite nu ar fi avut senzaţia că aici se întâmplă ceva foarte important şi care alunecă în direcţia greşită.

USL: Procuratura dovedeşte lipsă de echilibru. Trebuie să facă anchete şi acolo unde s-a votat puţin

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a acuzat, joi, Parchetul de faptul că dovedeşte o lipsă de echilibru flagrantă prin desfăşurarea anchetelor în zonele unde s-a votat masiv la referendum, el arătând că ar trebui făcute anchete şi în zonele unde s-a votat mai puţin.

Avertisment USL către Kovesi, PICCJ şi DNA: Răspunderea penală atinge şi procurorii care fac abuzuri

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a transmis, joi, un avertisment Procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, Parchetului ICCJ şi DNA, arătând că răspunderea penală îi atinge şi pe procurorii care comit abuzuri în serviciu, el catalogând astfel anchetele privind referendumul.

Duvăz, despre coabitare: E imposibil ca Băsescu să se schimbe dacă revine la Cotroceni

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, joi, referindu-se la posibilitatea coabitării cu Traian Băsescu dacă acesta revine la Cotroceni, că este imposibil ca Băsescu să se schimbe, în condiţiile în care acesta a dovedit "suficient de mult" că nu poate trăi în coabitare.

Antonescu, despre anchetele privind referendumul: Cer procurorului general explicaţii publice în legătură cu natura, mijloacele şi scopul acestor cercetări

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că cere procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac "masiv" în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

Cristian Preda: N-ar fi rău ca Ponta să trimită mai devreme decât i-a cerut CC datele arhicunoscute

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda apreciază drept "raţională" decizia CC de a devansa data la care se va pronunţa asupra referendumului şi consideră că n-ar fi rău ca premierul să arate că doreşte să contribuie la depăşirea crizei şi să trimită mai devreme Curţii datele "arhicunoscute".

Şova: Un nou referendum este imposibil. Singura posibilitate teoretică e o nouă suspendare

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat, miercuri, la RFI, că Parlamentul va fi "obligat" să respecte decizia CC privind referendumul, chiar dacă ar fi o "enormitate", el apreciind că un nou referndum nu poate fi organizat, dar că teoretic este posibilă o nouă suspendare.

Curtea Constituţională amână decizia privind referendumul pentru 21 august, la solicitarea lui Băsescu

Curtea Constituţională a admis, marţi, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.

Zgonea: Nu putem vorbi despre sesiune extraordinară în cazul Dobre, e nevoie de raport al comisiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că nu se poate vorbi în acest moment de convocarea unei sesiuni extraordinare pentru cazul Victor Paul Dobre, pentru că plenul dezbate un raport, care urmează să fie dat de comisia juridică.

Norica Nicolai: USL a sesizat Ministerul Justiţiei, CSM şi Inspecţia Judiciară în cazul interceptărilor pe referendum

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a anunţat, marţi, că USL a sesizat în cursul dimineţii trei instituţii - Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară - pe tema scurgerii în presă a interceptărilor în dosarul referendumului.

Curtea Constituţională discută dacă invalidarea referendumului se poate face cu majoritate simplă

Curtea Constituţională discută, la ora transmiterii acestei ştiri, despre modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, printr-un vot al majorităţii simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi, au declarat surse oficiale.