Ioana Câmpean

Relu Fenechiu cere scoaterea PC din USL

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, la Iaşi, că va cere conducerilor PSD şi PNL scoaterea PC din USL, motivând că într-o alianţă serioasă deciziile nu se pot lua în urma şantajului unuia dintre aliaţi.

Acordul pe scut: România nu îşi asumă răspunderea pentru prejudiciile în afara teritoriului său

România nu îşi va asuma răspunderea pentru niciun prejudiciu cauzat în afara teritoriului României de elemente ale scutului, cu excepţia cazurilor în care astfel de prejudicii sunt rezultatul acţiunilor sau neglijenţei României, prevede acordul privind scutul antirachetă.

SUA vor utiliza, „în măsura posibilului”, cetăţeni şi firme româneşti pentru contracte la Deveselu

Acordul privind scutul antirachetă prevede că forţele Statelor Unite vor utiliza, "în măsura posibilului", persoane fizice şi juridice cu cetăţenie română ca furnizori de bunuri şi servicii pentru realizarea unor contracte în cadrul bazei de la Deveselu.

Baconschi: Diplomaţia românească merită felicitări pentru ce a făcut în privinţa Schengen

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, că diplomaţia românească merită felicitări şi pentru ceea ce a făcut în privinţa Schengen, reuşind să atragă totalitatea fondurilor europene, dar şi să determine Franţa şi Germania să-şi schimbe poziţia faţă de aderare.

România şi SUA îşi împart costurile pentru baza de la Deveselu

România şi SUA îşi vor împărţi costurile pentru baza de la Deveselu, conform prevederilor din acordul încheiat de cele două părţi pentru amplasarea elementelor scutului antirachetă.

Numărul membrilor forţei SUA în Baza de la Deveselu nu poate depăşi 500 de persoane

Numărul membrilor forţei Statelor Unite şi ai componentei civile desfăşuraţi în Baza de la Deveselu după ce faza de construcţie este finalizată şi operaţiunile încep nu va depăşi 500, prevede textul acordului privind scutul antirachetă.

România va stabili un spaţiu aerian restricţionat în jurul bazei de la Deveselu

România va stabili un spaţiu aerian restricţionat deasupra şi în jurul Bazei de la Deveselu, urmând să fie stabilite restricţii de trafic aerian, se arată în articolul IV al Acordului privind scutul antirachetă.

Acordul pe scut: Baza de la Deveselu rămâne în proprietatea şi sub jurisdicţia suverană a României

Baza de la Deveselu rămâne în proprietatea şi sub jurisdicţia României, iar operaţiunile din bază se vor desfăşura numai cu luarea corespunzătoare în considerare a sănătăţii şi a siguranţei publice, se arată în articolul IV al Acordului privind scutul.

Acordul dintre România şi SUA privind scutul antirachetă, făcut public. Ce prevede acordul privind amplasarea scutului la Deveselu

Acordul încheiat de România şi SUA privind amplasarea elementelor scutului antirachetă la Deveselu a fost făcut public. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a anunţat că documentul este dat publicităţii în urma unei înţelegeri la care s-a ajuns cu SUA.

PSD şi PNL cer demisiile lui Igaş şi Baconschi pentru eşecul privind Schengen

PSD şi PNL au cerut demisia ministrului de Interne, Traian Igaş, şi a ministrului de Externe, Teodor Baconschi, pentru eşecul aderării României la Spaţiul Schengen

Preşedinţia UE: Două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen

Preşedinţia poloneză a UE a anunţat că două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen, arătând că România şi Bulgaria au primit promisiunea, la data aderării la UE, că dacă îndeplinesc condiţiile necesare vor fi admise în Schengen, însă "promisiunea a fost încălcată".

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen, amânată. Preşedinţia UE: Două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii

Preşedinţia poloneză a UE a anunţat că două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen, arătând că România şi Bulgaria au primit promisiunea, la data aderării la UE, că dacă îndeplinesc condiţiile necesare vor fi admise în Schengen, însă "promisiunea a fost încălcată".

Băsescu lui Filat: Nu vă grăbiţi cu învăţământul la distanţă, că noi ne-am lecuit!

Preşedintele Traian Băsescu l-a sfătuit, joi, pe premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, să nu se grăbească cu învăţământul la distanţă, deoarece acest sistem nu a reuşit în ţara noastră, afirmaţia fiind făcută în contextul discuţiilor privind ajutorul nerambursabil dat Republicii Moldova.

Băsescu premierului belgian, despre criză: Un proces puternic de integrare economică este soluţia

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Cotroceni, pe premierul Regatului Belgiei, Yves Leterme, căruia i-a spus că, în viziunea sa, un proces puternic de integrare economică a ţărilor din UE este soluţia pentru problemele cu care se confruntă Uniunea Europeană.

EXCLUSIV: Votul privind aderarea României la Schengen ar putea fi amânat

Preşedinţia poloneză a UE ar urma să amâne, joi, în Consiliul JAI, votul privind eventuala aderare a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, în lipsa unui consens al statelor membre, evitând astfel o decizie negativă, au declarat pentru MEDIAFAX surse europene.

Băsescu avertiza din iunie că Olanda a devenit „vârf de lance” împotriva aderării la Schengen

Preşedintele Băsescu avertiza încă din luna iunie că Olanda devenise "vârful de lance" al adăugării de condiţii pentru aderarea la Schengen, în timp ce Leonard Orban spunea din noiembrie 2010 că, dacă aderarea se amână în martie 2011, atunci "rişti să fii amânat nu cu câteva luni, ci cu câţiva ani".

Franţa şi Germania vor vota pentru aderarea în trepte la Schengen -surse

Ultimele discuţii purtate la Bruxelles înaintea Consiliului JAI de joi au confirmat că Franţa şi Germania vor vota pentru aderarea în trepte a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse europene.

Cristian Preda: În grupul PPE deputaţi francezi şi germani au anunţat că susţin aderarea în trepte la Schengen

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine că, în şedinţa de miercuri dimineaţă a grupului PPE, deputaţi din Germania şi Franţa au anunţat că susţin în continuare aderarea în trepte a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat declaraţia privind aderarea la Schengen

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, miercuri, o declaraţie privind deciziile luate în parlamentele naţionale ale unor state ale Uniunii Europene privind blocarea aderării României la Spaţiul Schengen.

Orban: Voi propune CE transferarea fondurilor nefolosite de unele instituţii

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, miercuri, că va propune Comisiei Europene realocarea fondurilor europene care nu au fost absorbite de unele instituţii, precizând că o decizie în acest sens va trebui adoptată în maximum 2-3 luni.

Orban: Cred că voi propune ca subiectul aderării la Schengen să fie adus în Consiliul European

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat miercuri că ia în calcul aducerea în discuţia Consiliului European a subiectului aderării la Schengen.

Udrea: Oprescu e un oportunist şi va pierde alegerile din 2012 tocmai din cauza înscrierii în USL

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, scrie pe blogul său că Sorin Oprescu este "un oportunist", ea susţinând că primarul general al Capitalei "va pierde alegerile de anul viitor tocmai din cauza înscrierii în USL".

Tabără: Transporturi de bulbi din Olanda au probleme de legalitate, vor fi distruse

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, marţi, că, în urma verificărilor, au fost descoperite unul sau două transporturi de bulbi din Olanda neînsoţite de paşaport fitosanitar, el precizând că acestea vor fi distruse şi că există şi suspiciuni de evaziune fiscală.

Regele Mihai, invitat în şedinţă solemnă a Parlamentului, pe 25 octombrie

Parlamentul a aprobat, marţi, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi 46 de abţineri.

Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, aprobată cu unanimitate de Parlament. Ministerul va fi condus de Leonard Orban

Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, condus de consilierul prezidenţial Leonard Orban, a fost aprobată, cu unanimitate, de parlamentarii care au participat la vot.

Paleologu: Respingerea în BP a şedinţei solemne pentru rege – ghiolbănie fesenistă

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că propunerea privind invitarea Regelui Mihai în Parlament trebuia discutată în BPN al PDL, apreciind că respingerea acesteia în Birourile Permanente ale Parlamentului este o "ghiolbănie fesenistă".

Paleologu a cerut PDL, în plenul reunit, să aprobe prezenţa Regelui Mihai în Parlament

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a făcut un apel, marţi, în plenul reunit, la colegii săi de partid, să accepte organizarea unei şedinţe solemne pe 25 octombrie la care să fie invitat Regele Mihai, arătând că "este o chestiune de obraz".

Romeo Ionuţ Comăniciu, propus de PDL, validat de comisiile parlamentare pentru şefia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe l-au validat, marţi, cu 21 de voturi "pentru", 12 voturi "împotrivă" şi o abţinere, pe Romeo Ionuţ Comăniciu, director al sucursalei Astra din Braşov, propus de PDL, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Miron Mitrea va fi şeful campaniei electorale a PSD pentru alegerile locale din Bucureşti

Social-democraţii s-au întâlnit luni seară pentru a lua primele măsuri după anunţarea susţinerii candidaturii lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei şi l-au nominalizat pe senatorul Miron Mitrea drept şeful campaniei electorale a partidului pentru alegerilor locale din Bucureşti.

Ponta, Antonescu şi Oprescu s-au elogiat reciproc

Co-preşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-au elogiat reciproc, luni, în conferinţa de presă de anunţ a sprijinului USL pentru un nou mandat al lui Oprescu.

PC va candida singur la alegerile locale din anul 2012 în toată ţara

Partidul Conservator a decis să candideze singur la alegerile locale din anul 2012, în toată ţara, a anunţat luni preşedintele PC, Daniel Constantin. El a precizat că partidul său va candida separat la localele din 2012, la primării şi la consilieri, cu excepţiile negociate deja în cadrul USL.

Oprescu, anunţat oficial drept candidat independent în parteneriat cu USL pentru alegerile locale din 2012

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost anunţat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută de co-preşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta, drept "candidat independent în parteneriat cu USL" la Primăria Generală a Bucureştiului la alegerile locale din 2012.

Şedinţa solemnă a Parlamentului pentru ziua Regelui Mihai nu va avea loc. Birourile Permanente au respins solicitarea PNL

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, luni, solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai, a anunţat preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

Oprea: UNPR va merge în alegeri probabil într-un parteneriat cu formaţiunile din coaliţie

Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, luni, că, probabil, Uniunea va merge în alegerile de anul viitor într-un "parteneriat" cu formaţiunile din coaliţie, apreciind că ideea coalizării forţelor responsabile e bună şi nu trebuie încărcată cu o dimensiune ideologică.

Deputatul Mihail Boldea a demisionat din PDL

Deputatul PDL Mihail Boldea a demisionat, luni, din partid, susţinând că în organizaţia din care făcea parte, cea de la Galaţi, nu mai există democraţie, el precizând că pentru o vreme va activa ca independent, dar că ia în calcul şi orientarea către alte formaţiuni politice.

Baconschi: Sunt acuzat de întârzierea aderării la Schengen, dar nu e o chestiune de politică externă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, scrie, luni, pe blogul său, că ar trebui să se înţeleagă faptul că "Schengen nu e o chestiune de politică externă, ci internă", el subliniind că poliţiile naţionale, nu diplomaţia sunt responsabile cu destructurarea reţelelor de infracţionalitate.

Baconschi: Guvernul olandez, întrucâtva captiv în agenda antieuropeană a unui partid extremist

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, luni, că Franţa şi Germania s-au "flexibilizat" în privinţa aderării la Schengen, dar nu au reuşit să convingă Guvernul olandez, care este "întrucâtva captiv în agenda politică antieuropeană a unui partid extremist" .

Decretele de revocare a lui Lăzăroiu şi numire a Sulfinei Barbu la Ministerul Muncii, publicate în Monitorul Oficial

Decretele privind revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii şi numirea Sulfinei Barbu la conducerea Ministerului Muncii au fost publicate luni în Monitorul Oficial, urmând ca în cursul zilei noul titular al portofoliului să depună jurământul.

Ponta: Prin revocarea lui Lăzăroiu, „piticii din Guvern au dat-o afară pe Albă ca Zăpada”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii arată că gradul de incompetenţă al acestuia nu a fost tolerat nici măcar de guvernul Emil Boc.

Sulfina Barbu: Aştept reacţia preşedintelui. Am avut discuţii cu premierul aseară şi azi dimineaţă

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, pentru MEDIAFAX, că aşteaptă din partea preşedintelui Traian Băsescu o reacţie la nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Muncii, precizând că a avut, joi seară şi vineri dimineaţă, discuţii pe această temă cu premierul Emil Boc.