Ioana Scholler

Elicopterul construit de chinezi care arată ca un OZN – FOTO

Numit "Super Great White Shark" de către presa din China, aeronava aduce aminte mai degrabă de filmele ştiinţifico-fantastice ale anilor ’50 decât de tehnologia secolului XXI. Totuşi, China susţine că „elicopterul armat” a fost creat pentru „câmpurile de luptă ale erei digitale”, scrie CNN.

Experiment cu rezultate pozitive, ascuns de restul lumii: Un fost cercetător de la NASA spune că s-ar fi descoperit viaţă pe Marte în anii ’70

Gilbert V. Levin, principalul investigator în cadrul unui experiment NASA care a trimis capsulele Viking pe planeta Marte în 1976, a publicat un articol în Jurnalul american de Ştiinţă, susţinând că rezultatele pozitive ale experimentului au arătat că exista viaţă pe Planeta Roşie, scrie CNN.

Cum s-ar putea schimba banala sticlă de bere în viitor. Una dintre cele mai populare companii de bere din lume propune o idee revoluţionară – FOTO

Producătorul danez de bere Carlsberg a dezvăluit două noi prototipuri reciclabile care ar putea înlocui sticlele existente de bere. Una dintre versiuni are în componenţă şi un ambalaj foarte fin de plastic reciclat, astfel încât conţinutul să nu se scurgă, scrie CNN.

Scene din timpul votului moţiunii, nevăzute la TV: Reacţia lui Dăncilă la aflarea rezultatului şi discuţiile colorate dintre Tăriceanu şi Daea

MediafaxFoto a realizat o selecţie a imaginilor care surprind unele dintre momentele cheie din timpul votului moţiunii de cenzură de joi, 10 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului.

Cum a ales Vladimir Putin să-şi petreacă ziua de naştere: Preşedintele Rusiei a împlinit astăzi 67 de ani | FOTO, VIDEO

Oficialii de la Kremlin au anunţat luni că preşedintele Vladimir Putin îşi va petrece ziua de naştere în natură, alături de familie şi prieteni. De asemenea, Administraţia Prezidenţială a publicat o serie de fotografii care îl surprind pe preşedintele Rusiei plimbându-se în taigaua siberiană în timpul weekendului, scrie USA Today.

Joaquin Phoenix, surprins într-un moment tensionat pe platourile filmului „Joker”: „Crezi că e amuzant să faci mişto de mine?” | VIDEO

Chiar dacă actorul nominalizat la Oscar a declarat iniţial că echipa şi actorii s-au „simţit bine” pe timpul filmărilor pentru „Joker”, Joaquin Phoenix a devenit vizbil agitat atunci când scenele tensionate au fost arătate în timpul unei emisiuni televizate la care participa, scrie Daily Mail.

Legea care vrea să combată „fake news”: Guvernul din Singapore primeşte control absolut asupra reţelelor de socializare

Noua lege pentru a combate „fake news-urile” a intrat în vigoare în Singapore, în ciuda criticilor din partea giganţilor tehnologici şi activiştilor, care susţin că noile reguli reprezintă o încercare „înfiorătoare” de a înăbuşi disidenţa, transmite The Guardian.

O ţară vrea să introducă mesaje dure DIRECT pe ţigări, după ce avertismentele de pe pachete nu au avut efect

Studii recente arată că avertizările precum „minute din viaţă pierdute” scrise direct pe ţigări i-ar putea ajuta pe fumători să scape de obiceiul extrem de periculos, informează The Guardian.

Când doi actori se întâlnesc: Volodimir Zelenski l-a invitat pe Tom Cruise la Kiev, în plin scandal politic. Ce reacţii au avut cei doi | VIDEO

Volodimir Zelenski este implicat în unul dintre cele mai mari scandaluri politice din Washington, dar asta nu l-a împiedicat să se întâlnească cu actorul american Tom Cruise, săptămâna aceasta la Kiev, transmite CNN.

Rumoare la Casa Albă, după ce un şoarece a căzut din tavan şi a stârnit panică printre jurnalişti | FOTO, VIDEO

Reporterii de la Casa Albă au fost în alertă marţi dimineaţă după ce un şoarece a căzut din tavanul camerei de presă, scrie The Hill.

Scene amuzante la Săptămâna Modei de la Paris: O femeie s-a urcat pe podium, iar un celebru supermodel a dat-o jos | VIDEO

O femeie doritoare să-şi arate abilităţile de supermodel s-a urcat pe podium în timpul spectacolului casei de modă Chanel, din cadrul Săptămânei Modei de la Paris. Totuşi, femeia a fost în scurt timp oprită de unele dintre cele mai cunoscute supermodele ale momentului, scrie CBS News.

Eveniment aşteptat de mult timp de cercetători: Un gheţar de mărimea Londrei s-a desprins din Antarctica | VIDEO

Un gheţar uriaş, de mărimea capitalei Marii Britanii, s-a desprins de calota „Amery” din estul Antarcticii, susţin experţii care monitorizează astfel de evenimente, scrie The Guardian.

Momentul în care o tânără este salvată pe fereastră, după ce i-a luat foc casa/ VIDEO

Momente dramatice surprinse într-un oraş din vestul Siberiei, în Rusia, unde o tânără a fost salvată, pe fereastră, după ce i-a luat foc apartamentul aflat la etajul al 5-lea al unui bloc.

Tu ştii de ce ne-am luat raţia de libertate? Mărturii din infern: Lumea plângea în hohote, se auzeau blesteme, iar securiştii arestau (Partea a II-a)

Fiecare lăcaş de cult dărâmat a semănat durere în sufletul enoriaşilor şi al preoţilor parohi din Bucureşti. Cei care au trăit astfel de momente s-au destăinuit şi, chiar si acum după mai bine de 30 de ani, e greu de înţeles cum s-a putut întâmpla aşa ceva.

Moment recreat de cântăreaţa americană Jennifer Lopez cu faimoasa rochie Versace care a dus la inventarea Google Images

Celebra cântăreaţă americană Jennifer Lopez, într-o formă de invidat la 50 de ani, a purtat din nou o rochie celebră Versace de culoare verde care a devenit un simbol pentru Google Images. Spectacolul de vineri, de la Milano Fashion Week, a fost un omagiu adus atât rochiei originale, cât şi lui Lopez.

Caz confirmat de „sânge albastru”: Cum au diagnosticat medicii o tânără, care s-a prezentat cu simptome neobişnuite la spital

Se pare că termenul „sânge albastru” nu mai este doar o expresie. O tânără a atras interesul comunităţii medicale, după ce s-a prezentat la un spital din SUA, iar în urma investigaţiilor medicii au constatat că sângele său îşi schimbare culoarea, scrie The Guardian.

Informaţia pe care mulţi o aşteptau de ani de zile: Armata SUA a confirmat că aceste imagini cu OZN-uri sunt autentice | VIDEO

Forţele Navale ale Statelor Unite au confirmat existenţa unor imagini care arată OZN-uri gonind prin aer. Oficialii au declarat că nu ştiu cu exactitate ce anume sunt obiectele, scrie CNN.

Visul oricărui angajat: Motivul amuzant pentru care mai multe persoane nu au reuşit să intre, timp de două zile, în birou/ Cazul a devenit VIRAL | VIDEO

De câţi colegi este nevoie pentru a deschide o uşă? Destul de mulţi se pare, după cum au aflat angajaţii unei firme săptămâna aceasta. Mai mulţi lucrători a unei firme din Washington DC, SUA, s-au întors la birou după weekend doar ca să observe că nu pot intra în sediu. O umbrelă bloca uşa de la intrare, scrie The Guardian.

Un semn de carte neaşteptat: Ce a găsit o bibliotecară, într-o carte recent returnată/ Imaginea a devenit VIRALĂ

Amanda Monson, o angajată a bibliotecii LaPorte din statul American Indiana, a publicat pe platforma de micro-blogging Twitter o fotografie care, cel mai probabil, a „întors pe dos” stomacul multor utilizatori, scrie Huffington Post.

O naţiune „traumatizată”: Boris Johnson dezvăluie cum îşi scoate căţelul la plimbare, la reşedinţa sa din Downing Street

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a dezvăluit că îşi plimbă câinele în grădina de la Downing Street, îmbrăcat doar în lenjerie intimă. Johnson a făcut dezvăluirea într-un interviu cu The Mail on Sunday, scrie mirror.co.uk.

Când visele se împletesc cu realitatea: Motivul pentru care o femeie şi-a înghiţit propriul inel de logodnă | FOTO, VIDEO

O femeie din Statele Unite a fost nevoită să se supună unei intervenţii chirurgicale după ce şi-a înghiţit inelul de logodnă în timp ce dormea. Jenna Evans, în vârstă de 29 de ani, a povestit că visa cum ea şi logodnicul său se aflau într-un tren şi a fost forţată să-şi înghită inelul din cauza unor „infractori” care îi urmăreau, scrie CNN.

Un fel de dr. Kevorkian al avorturilor. Peste 2.000 de rămăşiţe de fetuşi, găsite în locuinţa unui medic renumit din SUA

Peste 2.000 de rămăşiţe fetale conservate au fost găsite în locuinţa unui fost medic din Statele Unite, săptămâna trecută, au declarat autorităţile, informează The Guardian.

Vector, un laborator din Rusia care deţine mostre de viruşi precum Ebola, HIV şi variolă, zguduit de o explozie. Anunţul autorităţilor

Unul dintre cele mai mari centre pentru cercetare a virusilor, situat în Siberia, a fost cuprins de flăcări după ce o explozie subită a zguduit din temelii clădirea. Instituţia, cunoscută sub numele de „Vector”, este unul dintre două laboratoare care deţine virusul variolei şi mai multe probe ale virusului Ebola, HIV, dar şi tulpini de antrax, informează The Guardian.

Proteste masive la Salonul AUTO de la Frankfurt: Sute de manifestanţi au blocat mai multe intrări | FOTO, VIDEO

Mii de oameni au luat cu asalt străzile din Frankfurt, pentru a protesta faţă de industria auto a Germaniei, aceasta fiind acuzată că ar avea un rol imens în distrugerea climei şi a amplificării încălzirii globale. În cadrul manifestaţiilor, mai mulţi protestatari au blocat două intrări de la Salonul Auto de la Frankfurt, transmite CNN.

Doi rinoceri albi nordici, ultimii de pe planetă. Cum încearcă cercetătorii, în ultima clipă, să salveze specia de la dispariţie | VIDEO

Comunitatea ştiinţifică a creat cu succes doi embrioni de la ultimii rinoceri albi nordici rămaşi în lume, evenimentul având o semnificaţie crucială, având în vedere faptul că oamenii de ştiinţă duc o luptă contra cronometru pentru a salva specia de la dispariţie, scrie CNN.

Ion Ţiriac, detronat de boţi: Cel mai bogat român, după calculele Forbes, ar fi Daniel Dines, fondatorul „unicornului românesc” UiPath

Programatorul român Daniel Dines, fondatorul şi directorul general al companiei IT UiPath, apare pe coperta ediţiei americane a revistei Forbes, românul fiind numit primul miliardar în boţi (roboţi software) într-un articol cu titlul „Şeful boţilor”.

„Ajută-ne, ca să te ajutăm. Dacă nu, ştii ce se întâmplă”. Conversaţia dintre jurnalistul ucis Jamal Khashoggi şi asasinii săi, publicată într-un ziar din Turcia

În ultimele clipe ale vieţii sale, jurnalistul arab Jamal Khashaggi i-a implorat pe ucigaşii săi să nu îi acopere gura pentru că suferea de astm şi s-ar fi putut sufoca, potrivit ziarului Sabah, un cotidian din Turcia, relatează The Guardian.

Gest de solidaritate cu protestatarii: Mii de elevi au format lanţuri umane în afara şcolilor din Hong Kong | FOTO, VIDEO

Mii de elevi au format lanţuri umane în afara şcolilor din Hong Kong, luni, pentru a-şi arăta solidaritatea cu reformele democratice, după încă un weekend de proteste violente în regiunea semi-autonomă din China, scrie latimes.com.

O navă cargo s-a răsturnat, în largul coastei SUA, la doar câteva ore după ce a fost încărcată într-un port din apropiere | FOTO, VIDEO

O operaţiune de salvare este în desfăşurare în largul coastei statului american Georgia, după ce o navă cargo s-ar fi răsturnat, un incendiu izbucnind la bord. Patru membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi, scrie CNN.

„Ţara arde şi parlamentarul se relaxează”. Cum a ales un politician britanic să se comporte în timpul dezbaterii aprinse pe tema Brexit | FOTO, VIDEO

Jacob Rees-Mogg, parlamentar britanic din Partidul Conservator, a fost aspru criticat după ce s-ar fi „relaxat un pic prea mult” în timpul şedinţei pe tema Brexit, convocată de urgenţă marţi. Liderul Camerei Comunelor părea foarte calm înaintea votului crucial, atunci când o „alianţă rebelă” de parlamentari britanici a preluat controlul asupra agendei Parlamentului, scrie metro.co.uk.

Autorităţile din Rusia au închis temporar o „grădiniţă radioactivă”. Camerele de joacă şi cabinetele medicale, grav afectate

O grădiniţă dintr-o regiune minieră din Siberia a fost închisă temporar, după ce a fost descoperit, în urma unei inspecţii, un nivel ridicat de radon, un gaz radioactiv, scrie The Moscow Times.

Cum a reacţionat o poliţistă după ce a fost sunată de un bărbat, care i-a spus că urmează să fie arestată | VIDEO

Un căpitan de poliţie din North Carolina, SUA a avut „ghinionul” să fie victima unei escrocherii prin telefon, apelantul susţinând că poliţista urmează să fie arestată. Femeia s-a hotărât să profite de această oportunitate şi să o transforme într-o învăţătură de minte, scrie ABC News.

Simona Halep trece în turul secund la US Open 2019, după un meci antrenant cu Nicole Gibbs. Cu cine se duelează mai departe

Simona Halep reuşeşte prima victorie în trei ani la US Open, 6-3, 3-6, 6-2, cu Nicole Gibbs, în turul 1 la US Open 2019, după un meci cu faze excelente de joc, dar şi o cădere evidentă în setul secund, în care greşelile ei neforţate (22 la număr) şi un joc extrem de energic al americancei de pe locul 135 mondial au complicat o ecuaţie ce părea deja rezolvată.

S-a dus la şcoală mândru de noua sa tunsoare, dar părinţii spun că a fost UMILIT de profesori, în faţa întregii clase | VIDEO

Părinţii unui adolescent din Texas, Statele Unite au dat în judecată Inspectoratul Şcolar din Houston, după ce trei angajaţi ai unui liceu au folosit un marker pentru a desena pe scalpul fiului lor, scrie The Guardian.

Aviz amatorilor: Doi turişti riscă 6 ani de închisoare şi o amendă de 3.000 de euro, după ce au furat nisip de pe o plajă din Italia

Un cuplu francez riscă până la şase ani de închisoare şi o amendă de 3.000 de euro, după ce a furat 40 de kilograme de nisip de pe o plajă din Sardinia, scrie The Guardian.

O adolescentă a făcut o poză pentru începerea şcolii, dar nu a observat cine mai era în cadru cu ea. Detaliul care a îngrozit pe toată lumea | FOTO

La începutul fiecărui an şcolar, mulţi elevi adoră să-şi facă poze pentru „prima zi de şcoală”, iar adolescenta Brooke Mills nu este o deloc o excepţie. În prima zi din clasa a VII-a, fata a rugat-o pe mama ei să îi facă o poză în faţa locuinţei, relatează The Dodo.

Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020: Motivul pentru care organizatorii au ales să facă medaliile din 80.000 de tone de telefoane şi electronice reciclate | FOTO, VIDEO

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020 vor folosi aproape 80.000 de tone de electronice reciclate, precum şi 6.21 milioane de telefoane reciclate, pentru crearea medaliilor olimpice, scrie USA Today.

Theresa May, prima zi de „libertate”: Ce a ales să facă fostul premier, în loc să participe la primul discurs al lui Johnson în Camera Comunelor | FOTO

Boris Johnson a fost ales, miercuri, noul premier al Marii Britanii, iar joi a susţinut primul său discurs în calitate de prim-ministru, în Camera Comunelor. Cu toate acestea, Theresa May a ales să participe la un alt eveniment, transmite CNN.

Momente dramatice la lansarea prototipului Starship. Vehiculul SpaceX, cuprins de flăcări, nu s-a ridicat de la sol | VIDEO

SpaceX a anulat prima încercare de lansare a prototipului rachetei „Starship”, acesta fiind cuprins de flăcări, la scurt timp după ce motorul a pornit. Testul a avut loc la sediul companiei din Texas, Statele Unite, informează CNBC.

Cazul straniu al atacului SONIC. Tomografiile diplomaţilor americani, care s-au îmbolnăvit în condiţii misterioase în Cuba, arată o „micşorare” a creierului | FOTO, VIDEO

Între 2016 şi 2018, mai mulţi diplomaţi americani şi canadieni care lucrau la o ambasadă din Havana, Cuba, s-au plâns de simptome precum migrene, greaţă şi pierderea memoriei după ce ar fi auzit zgomote misterioase. Fenomenul este cunoscut drept „Atacul Sonic din Cuba”, dar autorităţile din Havana au negat orice incident. Totuşi, un studiu recent sugerează că diplomaţii au fost victimele unui atac, pentru că zeci de persoane suferă de schimbări structurale ale creierului, precum o „micşorare de 5%”, transmite LiveScience.