Ioana Tudor

Romania, IMF Eye EUR3.6B Precautionary Deal – Sources

The International Monetary Fund will make available for Romania EUR3.6 billion in a new, precautionary deal that will be signed after the current stand-by agreement expires in April, people close to the talks told MEDIAFAX.

Controverse privind declaraţia ministrului ungar de Interne despre aderarea României la Schengen

O ştire a agenţiei DPA, potrivit căreia ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, ar fi declarat că aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu va avea loc în martie, cele două ţări putând fi integrate cel mai devreme în octombrie, a stârnit controverse la Bucureşti.

Ambasador: Poziţia Ungariei nu s-a schimbat, sprijinim eforturile de intrare în Schengen la termen

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Füzes Oszkár, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că poziţia ţării sale nu s-a schimbat, precizând că Ungaria sprijină deplin România şi Bulgaria în eforturile acestora pentru intrarea în Schengen la termen.

Ziarişti înarmaţi au reuşit să ajungă la bordul unor avioane de pe aeroporturile din Franţa

Doi jurnalişti au reuşit să urce la bordul unor avioane având asupra lor o armă semiautomată, îmbarcându-se pe aeroporturile din Marsilia şi Roissy-Charles-de-Gaulle (Paris), realizând un reportaj, informează ziarul Le Figaro, în ediţia electronică.

Nicoleta Luciu, geloasă pe sora ei Iuliana. Vezi de ce

Nicoleta şi Iuliana Luciu vor face dezvăluiri despre copilăria lor, despre relaţia dintre ele şi despre planurile pe care şi le-au făcut la început de an, sâmbătă, în emisiunea "Poveştiri adevărate", difuzată de la ora 17.30 pe Acasă, informează postul TV.

Andrei Plăcintă va fi eliberat din arest

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, ca Andrei Plăcintă, fiul senatorului PDL Sorina Plăcintă, să fie cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, loviri sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea liniştii publice.

Marko, surprins de declaraţia atribuită părţii ungare privind amânarea intrării în Schengen

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este surprins de declaraţia atribuită părţii ungare referitoare la amânarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen faţă de termenul preconizat.

Galatasaray este foarte aproape de a-l transfera pe Mutu

Gruparea Galatasaray Istanbul, la care este antrenor Gheorghe Hagi, l-a achiziţionat pe fotbalistul echipei CFR Cluj, Juan Culio, şi este foarte aproape de un transfer al atacantului Fiorentinei, Adrian Mutu, informează presa turcă.

Băsescu, Boc, Ialomiţianu şi Isărescu au stabilit parametrii unui nou acord cu UE şi FMI

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au stabilit parametrii unui nou acord de finanţare, de tip preventiv, cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Romanian Online Bank Card Payments Up 38% In 2010, To EUR127.8M

Online payments using bank cards increased by 38% in 2010, to EUR127.8 million and the number of transactions rose by 82%, to 2.26 million, according to data released by Romanian credit card transaction processor Romcard.

Romanian President Calls On Govt To Stop Endless Talks With Unions On Labor Code

Romania’s President Traian Basescu called on ministers to set precise deadlines during negotiations with unions on draft laws, including the Labor Code.

Romania’s President Pushes for Spring 2011 Schengen Accession

Romanian President Traian Basescu on Wednesday called on the Government to “fight until the end” so the country will join the Schengen Area in April-May 2011, but stressed that Romania can not denounce the Cooperation and Verification Mechanism or thwart Croatia’s EU accession.

Romanian Official To Promote Historical Region Bukovina By Walking From Vienna

One of the advisers of Romanian democrat liberal Gheorghe Flutur, president of the Suceava County Council, northeastern Romania, will walk the distance between Vienna, Austria, and Suceava to promote the tourism project "Pilgrim in Bukovina", financed with European funds.

Elton John a primit sfaturi despre bebeluşi de la Sarah Jessica Parker

Înainte de a lua decizia de a deveni părinţi, Elton John şi partenerul său de viaţă, David Furnish, au primit sfaturi despre bebeluşi de la actriţa americană Sarah Jessica Parker, care a apelat ea însăşi, în trecut, la o mamă surogat, informează dailymail.co.uk.

Roubini: Anul 2011 va fi marcat de un război al monedelor şi conflicte comerciale

Economistul american Nouriel Roubini apreciază că acest an va fi marcat de un război al monedelor, de conflicte comerciale şi orientarea statelor spre protecţionism, în condiţiile în care economiile avansate cresc lent, iar cele emergente se dezvoltă rapid, potrivit La Tribune.

Romanian Constitutional Court To Rule On Magistrates Council New Member List Jan 19

The Romanian Constitutional Court will rule on a notification brought to the recently validated list of new High Council of Magistrates (CSM) members on January 19.

PLDM, PDM şi PL au semnat acordul de constituire a coaliţiei de guvernare

Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat (PDM) şi Partidului Liberal (PL) au semnat, joi, acordul de constituire a coaliţiei de guvernare, în urma alegerilor legislative din Republica Moldova, desfăşurate la 28 noiembrie, relatează Timpul, în ediţia online.

Wall Street Journal: Marile bănci americane au acordat tot mai multe credite noi companiilor

Marile bănci americane au acordat tot mai multe credite noi companiilor, în condiţiile în care cererea pentru împrumuturi îşi revine, iar instituţiile de credit sănătoase încearcă să atragă clienţii rivalilor mai slabi, potrivit Wall Street Journal.

Muzicianul de jazz Billy Taylor a murit

Muzicianul de jazz Billy Taylor a murit la vârsta de 89 de ani, la New York, în urma unui infarct. Reprezentanţii Kennedy Center din Washington DC, instituţie al cărei director al departamentului de jazz a fost Taylor, din 1994, l-au numit pe acesta "un mare om de stat şi ambasador al jazz-ului în lume".

New Austerity Measures in 2011 Means This Year’s Decisions Weren’t Right – Romania’s Deputy PM

Romania’s deputy Prime Minister and Democratic Union of Hungarians in Romania (URMR) leader Marko Bela said Thursday on RFI Romania that, if new austerity measures are required in 2011, it means all efforts made in 2010 “came to nothing”.

Romanian Homeowners Have Until July 15, 2011 To Get Mandatory Home Insurance

Romanians must insure their homes within one year after the first mandatory home insurance policies were issued, namely July 15, 2010, the Interior Ministry said Wednesday.

Pachet suspect descoperit la ambasada SUA la Vatican

Un pachet suspect a fost descoperit miercuri la ambasada Statelor Unite la Vatican, a anunţat agenţia de presă italiană ANSA.

Ministerul Economiei: Tranzacţia cu ArcelorMittal Galaţi garantează profit pentru Hidroelectrica

Tranzacţia prin care ArcelorMittal Galaţi a cumpărat electricitate de la Hidroelectrica, încheiată miercuri pe bursa de energie OPCOM, a fost transparentă şi garantează profit pentru producătorul de energie, potrivit Ministerului Economiei.

Arbitrii Tudor şi Colţescu au acordat cele mai multe cartonaşe roşii în turul Ligii I

În cele 153 de partide ale turului Ligii I, ediţia 2010-2011, arbitrii au acordat 63 de cartonaşe roşii, cele mai multe arătându-le centralii Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu, fiecare câte 8.

At Least 8 Romanian Retail Proj Scheduled For Delivery In 2011

Real estate developers scheduled for delivery in 2011 at least eight retail projects in Romania totaling a surface of over 230,000 square meters, 17% more than the total area of projects completed in 2009, according to property analysts.

Vedetele Pro TV şi Acasă îşi petrec Revelionul în destinaţii exotice, dar şi în ţară

Amalia Enache, Corina Caragea, Roxana Ciuhulescu şi Diana Dumitrescu îşi vor petrece Revelionul în străinătate, în timp ce Paula Chirilă, Ioana Ginghină şi Denis Ştefan vor sărbători noaptea dintre ani în ţară, împreună cu familia şi prietenii.

Romania’s Return To Growth Depends On Fiscal Policy, Euro-Zone Recovery – Analysts

Romania’s gross domestic product might grow by some 1% in 2011, after a 2% fall this year, but the economic growth depends on the domestic fiscal policy and the recovery of the European Union economies, analysts said.

Toni Grecu prezintă în seara de Revelion „Gala Premiilor Serviciului Român de Comedie 2010”

Toni Grecu va prezenta pe 31 decembrie, de la ora 20.30, "Gala Premiilor Serviciului Român de Comedie 2010", la Pro TV, informează televiziunea.

Românii intră în noul an cu „L!Ve Revolution”

Piaţa Revoluţiei va fi şi la început de 2011 scena celui mai tare eveniment de Revelion - "L! Ve Revolution" -, care se va desfăşura începând cu ora 22.00 şi va fi difuzat integral de MTV România, în timp ce Pro TV şi Acasă TV vor avea intervenţii live de la show.

Vezi aici care sunt cel mai bine vândute tablouri la licitaţiile din România în 2010 – FOTO

Lucrări de Nicolae Grigorescu şi Ştefan Luchian s-au vândut cel mai bine în licitaţiile româneşti de anul acesta, tabloul "Păstoriţă", de Grigorescu, devenind, în decembrie, cea mai scumpă lucrare tranzacţionată vreodată pe piaţa de artă românească.

OTV, Antena 1 şi Radio Zu – cele mai sancţionate posturi TV şi radio de către CNA, în 2010

Televiziunile OTV şi Antena 1 şi postul Radio Zu au primit cele mai multe sacţiuni de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2010, când, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale, Consiliul a aplicat un total de 142 de amenzi, în cuantum de aproape 2 milioane de lei.

Lituania preia la 1 ianuarie preşedinţia OSCE

Lituania va prelua la 1 ianuarie preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Coooperare în Europa (OSCE), asigurată în 2010 de Kazahstan, propunându-şi să realizeze progrese în privinţa conflictelor îngheţate, inclusiv a celui din Transnistria.

Banii colectaţi din contribuţiile de sănătate vor fi cedaţi casei judeţene în proporţie de 60%

Banii colectaţi din contribuţiile persoanelor fizice şi juridice la fondul de sănătate vor fi cedaţi în proporţie de 60% casei judeţene de sănătate, iar diferenţa va fi utilizată pentru acoperirea costurilor unor servicii medicale în anumite judeţe şi cheltuieli de capital la casele de sănătate.

Echipa naţională, aproape de o nouă ratare a participării la un turneu final

Selecţionata României a disputat nouă partide în 2010, dintre care şase amicale şi trei oficiale, reuşind să obţină o singură victorie, trei remize şi cinci înfrângeri, ceea ce face ca acesta să fie unul dintre cei mai slabi ani din istoria primei reprezentative.

Bulgaria va fi pregătită să adere la spaţiul Schengen în martie 2011

Bulgaria va fi complet pregătită să adere la spaţiul Schengen în martie 2011, aşa cum este prevăzut, a declarat, marţi, ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, citat de site-ul Novinite.com.

Romanian Constitutional Court Clears Unitary Wage Law

The Romanian Constitutional Court on Tuesday ruled constitutional the unitary wage law for which the Government recently sought lawmakers’ confidence vote.

EU Grants RON515M For 45 Romanian Investment Projects

Some 45 Romanian companies in several sectors of activity will receive non-reimbursable financing worth a total 515.3 million lei (EUR1=RON4.2878) for investment projects, through the “Increase of Economic Competitiveness” sectoral operational program, the Economy Ministry said Monday.

T-Bills To Cover Romanian Public Sector Wage Cuts In 2010 – Bill

The Romanian opposition Social Democratic Party will put forward a normative act whereby the state will issue three-year treasury bills to cover a 25% public sector salary cut applied between July 1 and December 31, 2010.

600 de jandarmi mobilizaţi de Revelion. Restricţii în timpul celor 3 petreceri

Peste 600 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Bucureşti, în perioada 30 decembrie - 1 ianuarie, în timpul evenimentelor dedicate Revelionului, pentru a căror bună desfăşurare au fost instituite şi restricţii de cirulaţie pe anumite artere, informează Jandarmeria Capitalei.

Type, Amount Of Additives Contained By Food Products To Be Signaled By Dots – Bill

Romanian democrat liberal senator Dumitru Florian Staicu drafted a normative act whereby food products will have a green, orange or red dot on their wrappers or labels, according to the type and amount of food additives they contain.