Iulian Coşuleţu

Impresarul lui Pogba anunţă că nu s-a ajuns la un acord pentru transferul jucătorului la Manchester United. Ce spune Mourinho despre transferul francezului

Cotidianul francez L'Equipe a anunţat miercuri transferul mijlocaşului francez Paul Pogba la Manchester United pentru suma de 120 de milioane de euro, însă impresarul jucătorului, Mino Raiola, a declarat, joi, că acestea sunt simple speculaţii şi nu s-a ajuns la niciun acord.

DECLARAŢIA ZILEI – George Copos: Mă doare sufletul pentru ce se întâmplă la Rapid, am plâns de durere când am aflat – VIDEO

George Copos, fostul finanţator al Rapidului a fost dezamăgit când a aflat vestea că formaţia din Giuleşti n-a primit acceptul a rămâne în prima ligă în sezonul următor, deoarece cererea de suspendare a falimentului se va judeca pe 24 august. În locul Rapidului a fost primită ACS Poli Timişoara.

Meciul cu CSMS Iaşi, din prima etapă a Ligii 1, a fost amânat – Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

Meciul Steaua - CSMS Iaşi, care era programat duminică, 23 iulie, în prima etapă a Ligii 1, a fost amânat pe motivul că, peste mai puţin de 48 de ore de la partida cu ieşenii, Steaua ar fi urmat să joace cu Sparta Praga, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Astra a câştigat Supercupa României, învingând CFR Cluj cu un gol marcat în ultimele minute

Astra Giurgiu a învins, sâmbătă seară, scor 1-0, pe CFR Cluj, în Supercupa României, într-un meci disputat pe Cluj Arena, iar echipa antrenată de Marius Şumudică a marcat unicul gol prin brazilianul William de Amorim, în minutul 86.

Simona Halep s-a calificat în finala turneului BRD Bucharest Open

Simona Halep (5 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala turneului BRD Bucharest Open, după un meci de peste două ore cu Vania King (SUA, 144 WTA), scor 6-7, 6-4, 6-3 şi va juca în finala competiţiei cu Anastasija Sevastova (Letonia, 66 WTA).

Cătălina Ponor: Sper să ridic drapelul cât mai sus, să se vadă şi din avion

Gimnasta Cătălina Ponor va fi port-drapelul delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Rio, iar tripla campioană olimpică de la Atena a declarat că este o onoare pentru ea această distincţie si va face în aşa fel încât drapelul naţional să fie văzut de toată lumea.

Handbal: România a fost învinsă de Danemarca în semifinalele Campionatului Mondial de tineret

România va juca pentru medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal tineret (sub 20 de ani), împotriva Germaniei, fosta adversară din grupe, după ce a fost învinsă de Danemarca în semifinalele competiţiei, scor 25-28.

EURO 2016: Eroul finalei, Eder, a fost la un pas să ajungă la CFR Cluj. Cum au ratat ardelenii transferul celui care a adus Campionatul European Portugaliei

Eder, eroul Portugaliei din finala cu Franţa, a fost la un pas de a se transfera în Liga I, la CFR Cluj. Oficialii fostei campioane a României s-au deplasat atunci în Portugalia să negocieze aducerea atacantului, dar transferul atacantului nu s-a mai materializat, scrie ProSport.

EURO 2016: Antoine Griezmann, desemnat jucătorul Campionatului European din Franţa

Franţa a pierdut finala Euro 2016 în faţa Portugaliei, scor 0-1, însă atacantul Antoine Griezmann a fost numit, luni, cel mai bun jucător al competiţiei, decizia fiind luată în unanimitate de Comisia Tehnică a UEFA, condusă de fostul internaţional român din Generaţia de Aur, Ionuţ Lupescu.

Andy Murray a câştigat turneul de Grand Slam de la Wimbledon

Jucătorul britanic de tenis Andy Murray (29 de ani), cap de serie numărul doi la Wimbledon, l-a învins, duminică, pe Milos Raonic, al 6-lea favorit, scor 6-4, 7-6, 7-6, şi a câştigat pentru a două oară turneul de la All England Club.

FINALA EURO 2016: Portugalia a câştigat Campionatul European pentru prima dată în istorie – FOTO, VIDEO

Naţionala Portugaliei a câştigat, duminică seară, scor 1-0, după prelungiri, în meciul jucat cu prima reprezentativă a Franţei, disputată pe Stade de France din Paris, iar selecţionata antrenată de Fernando Santos a obţinut primul titlu european din istorie.

UEFA aşteaptă 300 de milioane de telespectatori la finala Euro 2016

Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) se aşteaptă la o audienţă globală de 300 de milioane de telespectatori la finala Campionatului European din Franţa, dintre Franţa şi Portugalia, ce va avea loc duminică, de la ora 22:00, pe Stade de France din Saint-Denis.

Oficial: Fotbalistul Ianis Hagi va evolua la Fiorentina şi va fi coleg cu portarul Ciprian Tătăruşanu

Clubul italian Fiorentina a reuşit să-l transfere pe Ianis Hagi de la Viitorul, care a semnat cu gruparea toscană la vârsta de doar 17 ani şi va fi coleg cu portarul Ciprian Tătăruşanu, anunţă site-ul oficial al formaţiei care a terminat sezonul trecut pe locul 5 în Serie A.

Simona Halep: Nu o să fie uşor, dar voi da totul să câştig turneul de la Bucureşti

Simona Halep a cucerit trofeul la BRD Bucharest Open în 2014, iar jucătoarea clasată pe locul 5 în clasamentul mondial îşi doreşte să repete performanţa din urmă cu doi ani, însă nu se aşteaptă la un meci uşor nici măcar în primul tur, chiar dacă joacă cu Barbora Krejcikova (188 WTA).

EURO 2016 Fundaşul portughez Pepe s-a recuperat şi poate evolua în finala cu Franţa ce va avea loc duminică, de la ora 22:00

Fundaşul echipei naţionale a Portugaliei, Pepe, a declarat într-o conferinţă de presă, că este recuperat şi poate juca în finala Campionatului European, de duminică, 10 iulie, împotriva Franţei, care se va disputa la Paris.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat lotul pentru Jocurile Olimpice de la Rio

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a anunţat, sâmbătă, componenţa echipei olimpice, aşa cum a fost aprobată în Comitetul Executiv desfăşurat joi, la Bucureşti. Lista cuprinde o sută de nume, cu tot cu rezerve, însă mai pot apărea unele modificări.

Simona Halep: Nu am decis dacă voi merge la Rio. Încă mă interesez, încă vorbesc cu doctorii

Simona Halep face parte din lotul anunţat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru Jocurile Olimpice de la Rio, însă românca nu ştie sigur dacă va participa în Brazilia şi a declarat finală o va lua după ce se va mai consulta cu medicii şi va afla mai multe informaţii despre virusul Zika.

Ciclism: Chris Froome, noul purtător al tricoului galben în Turul Franţei

Britanicul Chris Froome de la Sky s-a impus, sâmbătă, în etapa a 9-a desfăşurată între Pau şi Bagneres de Luchon (184 kilometri), a doua în Munţii Pirinei, după un atac declanşat pe o coborâre, cu aproximativ 12 kilometri înainte de final, scrie ProSport.

Serena Williams a câştigat turneul de la Wimbledon şi a egalat recordul trofeelor lui Steffi Graf

Serena WIlliams (SUA, 1 WTA) a învins-o pe Angelique Kerber (Germania, 4 WTA) în finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon, scor final 7-5, 6-3 şi a egalat recordul lui Steffi Graf în ceea ce priveşte numărul trofeelor de Grand Slam cucerite în carieră, 22 la număr.

Tenis: Adversarele româncelor la turneul BRD Bucharest Open. Pe cine va întâlni Halep în prima confruntare de pe teren

Tabloul de la BRD Bucharest Open, turneu aflat la a treia ediţie, a fost stabilit sâmbătă, iar Simona Halep (5 WTA) o va întâlni în runda inaugurală pe sportiva din Cehia, Barbora Krejcikova, aflată pe locul 188 în ierarhia mondială.

Handbal: România a terminat pe primul loc grupa C la Campionatul Mondial feminin de tineret

Naţionala de handbal feminin a României a terminat la egalitate, sâmbătă, scor 29-29, cu reprezentativa Germaniei, la Campionatul Mondial de tineret din Rusia, iar elevele antrenorului Ion Crăciun au încheiat pe primul loc în grupa C, având un golaveraj mai bun decât adversarele de astăzi.

EURO 2016: Portugalia, prima finalistă a competiţiei

Naţionala Portugaliei a câştigat, scor 2-0 (0-0), meciul jucat cu prima reprezentativă a Ţării Galilor, în prima semifinală a Campionatului European din Franţa, disputată la Lyon, iar formaţia antrenată de Fernando Santos va întâlnia Franţa sau Germania în finala competiţiei.

Christoph Daum a sosit în România pentru a prelua naţionala. Mircea Lucescu, antrenor Zenit: Cred că e la vârsta la care poate să fie selecţioner

Germanul Christoph Daum a sosit astăzi în România pentru a semna contractul cu Federaţia Română de Fotbal, iar Mircea Lucescu şi finanţatorul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, consideră numuirea în postul de selecţioner a germanului, este o alegere bună făcută de preşedintele Răzvan Burleanu.

Sir Alex Ferguson: Manchester United este clubul perfect pentru Jose Mourinho

Fostul manager legendar al clubului Manchester United, Sir Alex Ferguson, a declarat că numirea lui Jose Mourinho în funcţia de manager al echipei de pe Old Trafford este o alegere foarte bună şi este convins că portughezul poate readuce formaţia engleză în prim planul fotbalului mondial.

EURO 2016. Franţa a învins Islanda, scor 5-2, şi merge în semifinală. Germania – Franţa, a doua semifinală de la Euro 2016

Naţionala Franţei a câştigat, scor 5-2, în meciul jucat cu prima reprezentativă a Islandei, în sferturile de finală ale Campionatului European din Franţa, disputat pe Stade de France din Saint-Dennis, iar echipa lui Didier Deschamps va juca în semifinale cu Germania.

Gimnastică: Cătălina Ponor, două medalii de aur în finalele pe aparate la Campinatele Naţionale

Campionatele Naţionale de Gimnastică, desfăşurate în acest weekend la Cluj, s-au încheiat cu finalele pe aparate, iar Cătălina Ponor, Andrei Muntean şi Marian Drăgulescu au cucerit câte două medalii de aur.

Formula 1: Lewis Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Austriei – VIDEO

Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes, a stabilit cel mai rapid timp al calificărilor şi pleca din pole position în Marele Premiu al Austriei, fiind urmat de liderul clasamentului general, Nico Rosberg şi de Nico Hulkenberg, surpriza sesiunii de calificări de pe circuitul Red Bull Ring.

Euro 2016: Germania s-a calificat în semifinalele competiţiei

Naţionala Germaniei a câştigat, scor 1-1 (6-5 după loviturile de departajare), în meciul jucat cu prima reprezentativă a Italiei, în sferturile de finală ale Campionatului European din Franţa, disputat la Bordeaux şi va juca în semifinale cu Franţa sau Islanda.

Gimnastică: Larisa Iordache a câştigat titlul naţional la individual compus

Larisa Iordache a câştigat, sâmbătă, concursul feminin la individual compus la gimnastică, cu un total de 56.963 de puncte, iar sportiva de la clubul Dinamo încă speră să ajungă la Jocurile Olimpice de la Rio, care se vor disputa în luna august a acestui an, scrie ProSport.

Naţionala de handbal masculin a României s-a calificat în finala Campionatului Mondial universitar

Naţionala masculină s-a calificat în finala Campionatului Mondial de la Malaga, după ce a învins Spania în semifinale, scor 29-26 (18-11), iar elevii antrenaţi de Paul Mihăila vor juca pentru medalia de aur împotriva Coreei de Sud, formaţie de care a dispus în grupe cu 29-28.

Dublul Rohan Bopanna/Florin Mergea s-a calificat în optimile turneului de la Wimbledon

Dublul indiano-român format din Rohan Bopanna şi Florin Mergea, cap de serie numărul şase, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după victoria obţinută, scor 7-5, 6-2, în faţa echipei formate din Andrej Martin (Slovacia) şi Hans Podlipnik-Castillo (Chile).

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino: Fotbalul e pregătit pentru 40 de echipe la un Campionatul Mondial

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, este convins că turneul final al Campionatului European din Franţa, la care au participat pentru prima dată în istorie 24 de echipe, a fost un real succes şi consideră că poate exista un Campionat Mondial la care să participe 40 de echipe.

Handbal: Naţionala feminină a României a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial Universitar

România a pierdut finala Campionatului Mondial Universitar de handbal de la Malaga, după ce a fost învinsă, sâmbătă, scor 14-20, de reprezentativa ţării gazde. Spania şi-a luat astfel şi revanşa după înfrângerea din grupă cu 20-19.

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de tenis de la Wimbledon: Am avut dureri la tendon înaintea turneului, însă totul este foarte bine acum

Simona Halep, a 5-a favorită la Wimbledon, a învins-o, sâmbătă, pe jucătoarea olandeză Kiki Bertens (locul 28 WTA), scor 6-4, 6-3, în turul 3 al competiţiei, şi s-a calificat în optimile de finală.

Federaţia Română de Fotbal a scos la vânzare biletele pentru meciul din Supercupa României

Federaţia Română de Fotbal a scos la vânzare, vineri, biletele pentru meciul din Supercupa României, trofeu pentru care se vor confrunta Astra Giurgiu şi CFR Cluj, sâmbătă, 16 iulie, pe Cluj Arena.

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon

Dublul Rohan Bopanna/Florin Mergea (India/România), cap de serie numărul şase, s-a calificat, vineri, în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după victoria împotriva echipei formate din croaţii Martin Draganja şi Nikola Mektic, scor 7-5, 7-6.

Naţionala României s-a calificat în finala Campionatului Mondial Universitar de handbal feminin

Echipa naţională universitară s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin de la Malaga, după ce s-a impus cu 21-18 în semifinala susţinută cu selecţionata similară a Rusiei, iar tricolorele vor juca pentru medalia de aur, sâmbătă, împotriva Spaniei.

Ovidiu Haţegan: E un lucru fantastic să mă aflu între cei 5 arbitri din Europa pentru JO de la Rio

Arbitrul român Ovidiu Haţegan a arbitrat doar două meciuri la Campionatul European din Franţa, însă centralul din Arad nu este nemulţumit că s-a întors acasă după faza grupelor şi consideră o recunoaştere a muncii sale delegarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio, care vor avea loc în această vară.

EURO 2016: Franţa, Germania şi Belgia se califică în sferturile de finală. Belgienii fac scorul optimilor, 4-0, cu Ungaria

Echipa naţională a Franţei a învins, duminică, scor 2-1, reprezentativa Irlandei, în a patra optime de finală la Euro 2016, disputată pe stadionul din Lyon, iar naţionala antrenată de Didier Deschamps va juca în sferturile de finală împotriva învingătoarei dintre Anglia şi Islanda. Germania a învins cu 3-0 Slovacia în al doilea meci al zilei. Scorul zilei, 4-0, a fost înregistrat de Belgia, în disputa cu Ungaria. Este cea mai mare diferenţă de până acum a optimilor.

Petre Grigoraş, aproape de a semna cu Pandurii. Narcis Răducan, preşedintele clubului: Avem un acord

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat pentru ProSport, că a ajuns la un acord verbal cu antrenorul Petre Grigoraş, care este foarte aproape să semneze un contract cu gruparea gorjeană în zilele următoare.