Iulian Moşneagu

Forţele navale ale Marii Britanii, Australiei şi SUA au controlat de la distanţă nave aflate la peste 16.000 de kilometri

Forţele navale ale Marii Britanii, Australiei şi SUA au fost capabile să controleze nave fără echipaj în Australia, în timp ce se aflau la mai mult de 10.000 de mile distanţă (peste 16.000 de kilometri) în Portugalia, ca parte a unei serii de experimente militare.

Un politician german de extremă dreapta e acuzat că folosea prizonieri politici pentru a munci la ferma sa din Belarus

Procurorii examinează acuzaţiile potrivit cărora Jörg Dornau, membru al parlamentului din regiunea Saxonia din estul Germaniei, a folosit deţinuţi pentru a lucra pe o plantaţie de ceapă de 1.500 de hectare pe care o deţine în apropierea oraşului Lida, în vestul Belarusului, informează Financial Times. Potrivit publicaţiei independente Reform.news din Belarus, care a fost prima […]

Biden va călători în Germania săptămâna viitoare. Este primul preşedinte american care efectuează o vizită de stat de la reunificarea ţării

Niciun preşedinte american nu a efectuat o vizită de stat de la reunificarea Germaniei în 1990, iar ultima vizită de acest fel a fost efectuată de preşedintele Ronald Reagan în 1985, când Helmut Kohl era cancelar. Reagan a vizitat atunci Bonn, care era capitala Germaniei de Vest, Bitburg şi Bergen Belsen, informează agenţia germană de […]

Avertisment înfricoşător dat de Emmanuel Macron: UE ar putea muri / Europa mai are doar câţiva ani la dispoziţie pentru a evita dominaţia totală a SUA şi a Chinei

„Fostul nostru model a luat sfârşit. Reglementăm prea mult şi investim prea puţin. În următorii doi-trei ani, dacă ne urmăm agenda clasică, vom ieşi de pe piaţă”, a avertizat Macron miercuri în cadrul unei conferinţe la Berlin, conform Politico. „UE ar putea muri, suntem în pragul unui moment foarte important”, a adăugat el. Preşedintele Franţei […]

Noul secretar general al NATO efectuează o vizită la Kiev. Mark Rutte afirmă că drumul Ucrainei către NATO este „ireversibil”

Vizita lui Rutte a avut loc la două zile după ce acesta a preluat funcţia de secretar general al alianţei. În calitate de prim-ministru olandez, acesta a fost unul dintre cei mai fermi aliaţi ai Kievului. Secretarul general al NATO a declarat, marţi, că Ucraina va rămâne una dintre priorităţile sale principale în contextul războiului […]

Autorităţile de la Chişinău avertizează că Rusia plăteşte oameni pentru a vota împotriva aderării la UE: Moldova se confruntă cu un „atac fără precedent”

„Moldova se confruntă cu un fenomen de mituire a alegătorilor, combinat cu război hibrid şi dezinformare, cum ţara noastră nu a mai văzut până acum”, a declarat joi şeful poliţiei din Republica Moldova, Viorel Cernăuţeanu, pentru Politico. Poliţiştii moldoveni raportează că peste 15 milioane de dolari în fonduri ruseşti au fost direcţionate în conturile bancare […]

Israelul urmează să lanseze un atac masiv, care ar putea viza instalaţiile petroliere ale Iranului / Lupte intense între trupele israeliene şi Hezbollah în sudul Libanului / Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după atacul Iranului

Iranul justifică atacul cu rachete asupra Israelului în faţa ONU Ginerele fostului lider Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis într-un atac israelian la Damasc Conform surselor Sky News în limba arabă, Hassan Jafar Kasir, ginerele fostului secretar general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac atribuit Israelului la Damasc.    Atacul a avut loc în […]

A X-a ediţie de „Strugurit’’, sărbătorită în Domeniile Sâmbureşti

În acest an, 2024, ,,Struguritul’’, această tradiţie cu totul specială ce are loc în inima Domeniilor Sâmbureşti, aniversează a X-a ediţie. Toamnă de toamnă, timp de 10 ani, în luna septembrie, copiii şi părinţii lor deopotrivă au sărbătorit recolta de struguri, printre viile coapte ale dealurilor Sâmbureştiului. În acest an, până la 300 de persoane, numărându-se părinţi, săteni, colaboratori şi salariaţi ai grupului Valvis Holding, au participat, iar 120 au fost copii.

Google DeepMind şi BioNTech construiesc asistenţi de laborator cu inteligenţă artificială pentru cercetare ştiinţifică

Google DeepMind şi BioNTech construiesc asistenţi de laborator cu inteligenţă artificială pentru a ajuta cercetătorii să planifice experimente ştiinţifice şi să prevadă mai bine rezultatele acestora.

BMW cere Germaniei să voteze împotriva tarifelor UE pentru vehiculele electrice produse în China

„Tarifele suplimentare dăunează companiilor active la nivel global din această ţară şi ar putea provoca o dispută comercială din care nimeni nu câştigă”, a transmis miercuri directorul general al BMW, Oliver Zipse. „Prin urmare, guvernul german ar trebui să adopte o poziţie clară”. Statele membre ale UE se pregătesc să voteze vineri cu privire la […]

Un expert OMS avertizează că telefoanele ar trebui reglementate în rândul tinerilor la fel ca ţigările

Având în vedere dovezile din ce în ce mai numeroase conform cărora comportamentul problematic în ceea ce priveşte jocurile şi reţelele sociale este în creştere în rândul adolescenţilor din Europa, ţările ar trebui să se inspire din alte domenii ale sănătăţii publice în care legislaţia a ajutat la abordarea obiceiurilor potenţial dăunătoare – cum ar […]

JD Vance şi Tim Walz s-au înfruntat pe tema migraţiei, avortului şi a politicii externe a SUA. Cine a câştigat dezbaterea

Dezbaterea televizată dintre candidaţii la funcţia de vicepreşedinte a fost extrem de blândă şi axată pe politică, în comparaţie cu confruntarea furibundă de luna trecută dintre cei doi candidaţi la preşedinţie, Donald Trump şi Kamala Harris. Cu toate acestea, cei doi vicepreşedinţi s-au contrazis pe tot parcursul serii, în timp ce Vance, senator din Ohio […]

Ion Cristoiu: Tîmpiţii regimului de democraţie populară

Sub titlul „Tot sprijinul corespondenţilor care demască uneltirile chiabureşti!”, „Scînteia” din 9 februarie 1952 abordează cazul corespondentului voluntar Gheorghe Popiac, din satul Antoheşti, comuna Gloduri, raionul Zeletin, regiunea Bîrlad. Din portretul făcut de oficiosul PMR, se conturează un corespondent voluntar deopotrivă de exemplar în plan politico-ideologic, cît şi în planul hărniciei la scris. Între 8 […]

Noua serie IQOS ILUMA i Prime se lansează în România. 10 ani de IQOS în lume. Spunem NU arderii şi construim un viitor fără fum!

Philip Morris International aniversează 10 ani de IQOS, un deceniu în care compania a folosit ştiinţa, mărcile de top şi capacităţile comerciale pentru a le oferi alternative mai bune la continuarea fumatului tuturor consumatorilor adulţi.

Războiul din Ucraina, ziua 951. Şapte morţi şi trei răniţi în regiunea Herson / Putin subjugă economia Rusiei pentru a triumfa pe front / Forţele ruse au intrat în Vuhledar, situaţia fiind „extrem de dificilă”

Ministerul ucrainean de Externe respinge raportul FT privind presupusele discuţii despre concesii teritoriale Ministerul ucrainean de Externe a dezminţit un raport recent publicat de Financial Times, în care surse susţineau că ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, ar fi discutat în cadrul unor întâlniri private în marja Adunării Generale a ONU de la New […]

Un mare oraş din Germania interzice roboţii de tuns iarba pe timp de noapte pentru a proteja aricii

Oraşul Köln din vestul Germaniei a emis o interdicţie privind utilizarea maşinilor robotizate de tuns iarba pe timp de noapte pentru a proteja aricii, a anunţat marţi municipalitatea.

Cancelarul Olaf Scholz vrea să vorbească la telefon cu Vladimir Putin. Cei doi lideri nu au mai discutat din 2022

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, vrea să vorbească la telefon cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru prima dată în aproape doi ani, a relatat ziarul german Die Zeit.

Directorul BlackRock îndeamnă firmele occidentale să îşi reevalueze legăturile cu China

Companiile occidentale ar trebui să îşi reevalueze legăturile cu China, având în vedere sprijinul Beijingului pentru economia rusă, afirmă directorul general al BlackRock, Larry Fink.

Războiul din Ucraina, ziua 942. Zelenski va vizita o fabrică americană care produce obuze de 155 mm / Rusia refuză să participe la cel de-al doilea summit de pace

Zelenski a ajuns la New York pentru reuniunile ONU Zelenski: „Prea devreme pentru a judeca” succesul incursiunii în Kursk Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky a declarat că nu este cazul să fie considerat un succes răsunător incursiunea în Kursk, subliniind că nu va duce neapărat la sfârşitul războiului sau la înlăturarea lui Vladimir Putin. El a […]

AfD, tot mai puternic în estul Germaniei. Partidul de extremă dreapta e pe cale să câştige alegerile în landul Brandenburg, un bastion al SPD

AfD a devenit primul partid de extremă-dreapta care a câştigat alegerile într-un land din Germania de la al Doilea Război Mondial încoace, în Turingia, pe 1 septembrie, şi s-a clasat pe doi în Saxonia. AfD a devenit tot mai popular în estul Germaniei cu teme precum problemele economice, imigraţie şi războiul din Ucraina, acestea fiind […]

Începe toamna astronomică. Astăzi are loc echinocţiul de toamnă. Când trecem la ora de iarnă în 2024

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Aflându-se deci […]

Israelul ordonă închiderea pentru 45 de zile a biroului Al Jazeera din Cisiordania

Forţele israeliene au percheziţionat birourile postului de televiziune Al Jazeera din Ramallah, în Cisiordania ocupată, şi au ordonat închiderea acestora pentru o perioadă iniţială de 45 de zile.

Ion Cristoiu: Cîntecele care-i dau gata pe chiaburi

Uneltirile chiabureşti din creaţia literar-artistică proletcultistă de pe vremuri nu diferă cu nimic de uneltirile chiabureşti din textele apărute în presă. De unde putem trage concluzia că şi literatura şi gazetăria se supuneau aceloraşi norme Reportajul O cîntăreaţă a vieţii, de Gavril Mihai, Scînteia, 1 iunie 1952 face portretul Ioanei Dăncuş, din Ieud, Valea Izei, […]

Liga Portugheză de Fotbal va planta 200 de copaci pentru fiecare gol marcat ca răspuns la incendiile de vegetaţie

Liga Portugheză de Fotbal spune că 200 de copaci vor fi donaţi pentru plantare pentru fiecare gol marcat în Primeira Liga în meciurile din acest weekend, ca răspuns la incendiile de vegetaţie care au devastat ţara.

Centrala nucleară Three Mile Island, unde a avut loc cel mai grav accident nuclear din SUA, va fi repornită pentru a furniza energie companiei Microsoft

Three Mile Island, locul celui mai grav accident nuclear din America, îşi va relua activitatea pentru a furniza energie companiei Microsoft, a anunţat vineri Constellation Energy.

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Musk că i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Cum ai putut să faci asta, Elon?”

Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat pe miliardarul Elon Musk că i-a dezactivat de la distanţă vehiculul Cybertruck, despre care a afirmat în repetate rânduri că este un cadou din partea CEO-ului Tesla.

Ursula von der Leyen anunţă un împrumut al UE de 35 miliarde de euro pentru Ucraina

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat vineri, la Kiev, un plan de acordare a unui împrumut de până la 35 de miliarde de euro Ucrainei.

Xylem sprijină echipele de salvare din România prin împrumutarea gratuită de echipament pentru gestionarea inundaţiilor

Judeţele Galaţi, Vaslui, Iaşi şi Timiş sunt printre cele mai afectate de inundaţii. În judeţul Vaslui, nivelul precipitaţiilor a ajuns la 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja, o cantitate care se înregistrează de obicei pe parcursul unui întreg an. Potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române”, un cod portocaliu de inundaţii rămâne în vigoare pentru bazinele râurilor […]

Indignare în Slovacia. Guvernul vrea să majoreze TVA-ul pentru cărţi deoarece sunt citite de oamenii bogaţi

Planurile guvernului Slovaciei de a creşte taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru cărţi de la 10% la 23% au stârnit critici din partea editurilor, a opoziţiei politice şi a studenţilor din ţară.

Liderul Hezbollah afirmă că exploziile dispozitivelor de comunicaţii au depăşit „toate liniile roşii” şi ameninţă Israelul

Creşte teama că 11 luni de schimburi de focuri între cele două părţi se vor transforma într-un război total, în special după exploziile fără precedent din această săptămână, atribuite Israelului, în care sute de pagere şi aparate walkie-talkie utilizate de Hezbollah au fost detonate de la distanţă în Beirut, în unele părţi ale Libanului şi […]

Indicele S&P 500 atinge un nivel record, după ce Rezerva Federală a redus dobânzile cu 0,5%

Indicele S&P 500 a atins joi un nivel record de 5.723,88, pe măsură ce acţiunile globale au crescut după reducerea de 0,5% a dobânzii în SUA de către Rezerva Federală.

Adresa stadionului lui Bayern München va fi redenumită în onoarea lui Franz Beckenbauer

Stadionul echipei Bayern Munchen se va afla în Piaţa Franz Beckenbauer, după ce administraţia oraşului a decis să-l onoreze pe marele fotbalist german, care a murit în ianuarie la vârsta de 78 de ani, redenumind zona din jurul Allianz Arena.

Italia analizează ideea legalizării castrării chimice pentru violatori şi pedofili

Camera inferioară a parlamentului de la Roma a adoptat o moţiune care prevede că tratamentul ar trebui să fie consensual, reversibil şi cu scopul de a reduce riscul de recidivă, relatează Politico. Partidul de extremă dreapta Liga, care face parte din coaliţia de guvernare a lui Meloni şi care a făcut din instituirea unei legi […]

Adunarea Generală a ONU cere Israelului să se retragă din teritoriile palestiniene. România s-a abţinut de la vot

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a cerut miercuri Israelului să se retragă din teritoriile palestiniene cucerite în 1967, să pună capăt colonizării Cisiordaniei şi să permită întoarcerea palestinienilor strămutaţi şi a descendenţilor lor.

Statele din flancul estic al NATO vor ca alianţa să pregătească un „răspuns colectiv” la încălcările spaţiului aerian de către Rusia

Miniştrii Apărării din formatul Bucureşti 9 (B9) au îndemnat NATO să pregătească un „răspuns colectiv” la cazurile tot mai numeroase de încălcări ale spaţiului aerian de către Rusia în rândul naţiunilor care se învecinează cu Ucraina.

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Creşte bilanţul victimelor Staţii de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul Libanului, în suburbiile Beirutului şi în Valea Bekaa, alimentând şi mai mult tensiunile cu Israelul, la o zi după explozii similare produse de pagerele grupării. Ministerul Sănătăţii din Liban a declarat că 14 persoane au fost ucise şi 450 rănite […]

Giorgia Meloni critică normele ecologice ale UE. Premierul Italiei consideră că interzicerea motoarelor pe combustie este o politică „autodistructivă”

Adresându-se miercuri puternicei asociaţii industriale italiene Confindustria, prim-ministrul Italiei a declarat că „conversia forţată” spre maşini electrice a întregii pieţe europene a vehiculelor uşoare noi în decurs de un deceniu „nu este o strategie foarte inteligentă”, informează Financial Times. „Tranziţia ecologică nu poate însemna distrugerea a mii de locuri de muncă sau dezmembrarea unor segmente […]

#SHARPclassics 2024 – concertele în care artiştii renunţă la frac

#SHARPclassics este seria spectacolelor ce îmbină muzica clasică, jazz-ul şi sunetele electronice, într-un mix captivant de tradiţie şi inovaţie. Evenimentele vor avea loc între 23 şi 28 septembrie în spaţii neconvenţionale din Bucureşti, precum Combinatul Fondului Plastic, Amfiteatrul TNB, Teatrul Recul şi Deschis Gastrobar.

Arnold Schwarzenegger a primit titlul de Doctor Honoris Causa al unei universităţi din Berlin

Fostul guvernator republican al statului american California a spus că preocuparea sa în viaţă este să fie util celorlalţi şi a adăugat că mai există o lecţie de viaţă pe care vrea să o împărtăşească. „Nu-i ascultaţi pe cei care vă contrazic”, a spus el, potrivit agenţiei germane DPA. Vicecancelarul german Robert Habeck i-a acordat […]

AccessABILITY Expo găzduieşte târgul de locuri de muncă ED&I, cu mii de oportunităţi de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi din România

În România există aproximativ 900.000 de persoane cu dizabilităţi, însă doar sub 5% dintre acestea sunt angajate. Târgul de locuri de muncă din cadrul AccessABILITY Expo, eveniment organizat de Camera de Comerţ pentru Diversitate din România (RDCC), este conceput pentru a oferi oportunităţi reale de angajare persoanelor cu dizabilităţi. “AccessABILITY Expo nu este doar un […]