Iuliana Enache

Imperiul miliardarului Rinat Ahmetov se implică în criza din estul Ucrainei

Calmul a revenit marţi la Mariupol, în sud-estul Ucrainei, după mai multe zile de violenţe sângeroase care au implicat proruşii şi forţele ucrainene, în parte graţie implicării miliardarului Rinat Ahmetov, omul puternic din această regiune.

Rusia acuză NATO că se foloseşte la maximum de criza ucraineană pentru a-şi dovedi valoarea

NATO încearcă să folosească la maximum criza din Ucraina pentru a dovedi că încă este nevoie de existenţa sa, a declarat marţi reprezentantul permanent al Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică, Aleksandr Gruşko, citat de Itar-Tass, în pagina electronică.

Trei zile de doliu naţional în Turcia, în urma accidentului minier

Turcia a decretat trei zile de doliu naţional în urma accidentului minier din vestul ţării, soldat cu moartea a 201 persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu, a anunţat miercuri biroul de presă al premierului Recep Tayyip Erdogan.

Controverse în Danemarca: Voteman, un personaj animat violent, încurajează tinerii să meargă la vot – VIDEO

Parlamentul danez a creat o animaţie care îl are ca personaj principal pe un bărbat musculos şi violent, pe nume Voteman, pentru a încuraja tinerii să voteze la alegerile europarlamentare din 25 mai, dar aceasta a fost restrasă de pe YouTube şi Facebook la o zi după lansare, din cauza criticilor.

Rusia „respectă” expresia voinţei ucrainenilor din est, anunţă Kremlinul. OSCE: Rusia nu a recunoscut oficial rezultatele referendumului din Ucraina

Rusia a anunţat luni că "respectă" voinţa exprimată de ucrainenii din estul ţării la referendumurile organizate duminică şi contează de acum pe un "dialog" între regiunile separatiste şi Kiev.

După reacţia la acuzaţiile lui Băsescu, Dmitri Rogozin îi răspunde şi premierului Victor Ponta

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, şi-a continuat, luni, pe Twitter şi Facebook declaraţiile provocatoare la adresa oficialilor români, vizându-l pe premierul Victor Ponta, după ce anterior postase un răspuns pentru preşedintele Traian Băsescu.

AVERTISMENTUL Rusiei: Moscova va riposta faţă de statele care îşi închid spaţiul aerian

Orice stat care adoptă măsuri ostile faţă de Rusia, în special închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele ruseşti, trebuie să ştie că poate face obiectul unei riposte, a declarat luni Aleksei Puşkov, şeful comisiei pentru Afaceri Internaţionale a Dumei, pentru RIA Novosti.

Vladimir Putin va acţiona la referendumurile proruse din Ucraina „în funcţie de rezultat”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, va formula o reacţie la referendumurile de independenţă din estul Ucrainei "în funcţie de rezultat", a anunţat purtătorul său de cuvânt în declaraţii publicate luni de cotidianul Kommersant.

Răspunsul lui Rogozin la acuzaţiile lui Traian Băsescu privind consumul de alcool: Mă întreb câte pahare a băut Băsescu înainte de a închide spaţiul aerian pentru avionul nostru

"Mă întreb câte pahare a băut (Traian) Băsescu" înainte de a închide spaţiul aerian pentru "avionul nostru", a scris luni vicepremierul rus Dmitri Rogozin pe Twitter, ca răspuns la acuzaţiile preşedintelui român.

Separatiştii ucraineni anunţă o VICTORIE masivă la referendum: Peste 89% din votanţii regiunii Doneţk s-au pronunţat pentru independenţă. Toate voturile au fost numărate

Mii de ucraineni s-au prezentat duminică pentru a vota în referendumurile organizate de separatişti proruşi în Doneţk şi Lugansk şi contestate de autorităţile de la Kiev şi ţări din Occident. Separatiştii ucraineni anunţă o victorie masivă la referendum, fără să aştepte rezultatele complete. Toate buletinele au fost numărate, iar rezultatele referendumului care a avut loc duminică la Doneţk vor fi anunţate către ora 16.00, ora Moscovei, (15.00, ora României), a declarat luni şeful comisiei electorale a separatiştilor din regiune.

Partidul grec Zori Aurii se poate prezenta la alegerile europene

Curtea Supremă de Justiţie din Grecia a autorizat partidul neonazist Zori Aurii să se prezinte la alegerile europene din 25 mai, a anunţat sâmbătă un avocat al acestei formaţiuni politice.

REPORTAJ: Cine sunt şi ce vor separatiştii din estul Ucrainei – FOTO

"Primar", "guvernatori" sau "comandanţi", liderii insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, care prevăd organizarea, duminică, a unui referendum pe tema independenţei erau în mare parte necunoscuţi marelui public înainte ca rebeliunea să afecteze această regiune industrială rusofonă.

DEZVĂLUIRI despre Coreea de Nord: Ţara ar fi controlată de o organizaţie din umbră, nu de Kim Jong-un – VIDEO

Kim Jong-un este liderul simbolic al Coreei de Nord, ţara fiind de fapt controlată o organizaţie din umbră, Departamentul de organizare şi conducere (OGD), susţine un fugar nord-coreean, fost apropiat al regimului lui Kim Jong-il.

CONFRUNTĂRI ÎN UCRAINA: Douăzeci de rebeli şi un poliţist au fost ucişi la Mariupol – LIVE TEXT

Douăzeci de rebeli şi un poliţist au fost ucişi în confruntările care au avut loc vineri în oraşul portuar Mariupol din sud-estul Ucrainei, a anunţat ministrul de Interne Arsen Avakov.

Vladimir Putin, pentru prima dată în Crimeea de la alipirea peninsulei: Revenirea Crimeei la Rusia restabileşte „adevărul istoric”. REACŢIA Ucrainei şi a SUA

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ajuns vineri după-amiază în Crimeea pentru a asista la Sevastopol, sediul istoric al Flotei Ruse la Marea Neagră, la ceremoniile organizate cu ocazia victoriei asupra naziştilor. Preşedintele rus a declarat că *revenirea Crimeei la Rusia restabileşte "adevărul istoric"*, exprimându-se în faţa miilor de locuitori din Sevastopol.

Pasagerii unui zbor El Al ce urma să decoleze joi seara către Bucureşti au fost blocaţi la Tel Aviv

Pasagerii a patru zboruri ale companiei aeriene israeliene El Al, care ar fi trebuit să plece în cursul nopţii de joi spre vineri către Londra, Munchen, Budapesta şi Bucureşti au rămas blocaţi pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv deoarece personalul aeronautic nu s-a prezentat la serviciu la timp.

Angela Merkel l-a întrebat pe Vladimir Putin despre prezenţa sa la o defilare militară în Crimeea

Cancelarul german, Angela Merkel, a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin despre participarea acestuia la o paradă militară în Crimeea la 9 mai, a declarat joi şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier.

Imamul radical Abu Hamza a administrat un club de striptease

Imamul radical britanic Abu Hamza a povestit, miercuri, la New York, în timpul procesului său că a fost unul dintre administratorii unui club de striptease la Londra, în perioada în care încerca, în tinereţe, să adopte un stil de viaţă occidental.

Rusia le va oferi pensie veteranilor de război apatrizi din ţările baltice

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis joi prin decret ca Rusia să le ofere pensie foştilor combatanţi sovietici în al Doilea Război Mondial apatrizi, care locuiesc în ţările baltice, majoritatea rusofoni.

Preşedintele Kosovo convoacă alegeri legislative anticipate la 8 iunie

Preşedintele Kosovo Atifete Jahjaga a convocat, joi, alegeri legislative anticipate pentru 9 iunie în această fostă provincie sârbă care şi-a proclamat independenţa în februarie 2008.

Separatiştii proruşi ignoră apelul lui Putin: Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică. Kremlinul ia act de decizie. Avertismentul Uniunii Europene

Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, au anunţat joi separatiştii proruşi, în pofida apelului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a-l amâna. Organizarea unui referendum "ar agrava situaţia", a declarat joi o purtătoare de cuvânt a UE, după anunţul menţinerii consultării de către separatiştii proruşi. Kremlinul a anunţat că "analizează" situaţia după anunţul separatiştilor proruşi din estul Ucrainei de a organiza referendumul.

Rusia a făcut mai multe teste de rachete balistice

Rusia a efectuat joi mai multe teste de rachete balistice, în cadrul unor exerciţii militare supervizate de preşedintele rus Vladimir Putin, au anunţat agenţiile ruse citând oficiali din cadrul Ministerului Apărării, relatează AFP.

Secretarul general al NATO: Nu există niciun semn privind retragerea militarilor ruşi

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi la Varşovia că încă "nu există niciun semn" cu privire la retragerea forţelor ruse mobilizate la frontiera ucraineană, anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin.

Malala Yousafzai: Elevele răpite în Nigeria sunt „surorile mele”

Tânăra militantă pakistaneză Malala Yousafzai, care a supravieţuit la limită unei tentative de asasinare a talibanilor, a declarat miercuri că le consideră pe elevele răpite într-o şcoală din Nigeria drept "surorile" sale.

Vladimir Putin susţine că Moscova şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina. Acţiunile ruseşti şi rubla au crescut după anunţ. Casa Albă aşteaptă dovezi

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Rusia şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina, unde NATO a estimat, la sfârşitul lui aprilie, că se află până la 40.000 de persoane. Acţiunile ruseşti şi rubla au crescut după anunţul liderului de la Kremlin. Statele Unite aşteaptă dovezi privind retragerea trupelor ruse.

Răpire masivă în Nigeria: 220 de eleve, luate ostatice. Poliţia oferă 215.000 de euro pentru informaţii

Poliţia nigeriană a oferit, miercuri, 50 de milioane de naire (215.000 de euro) pentru informaţii care să permită găsirea a 223 de adolescente luate ostatice de grupul islamist înarmat Boko Haram.

AVERTISMENT OMS asupra scăderii calităţii aerului în marile oraşe ale lumii

Calitatea aerului în marile oraşe din lume continuă să se deterioreze, generând temeri cu privire la un risc grav de sănătate pentru locuitori, subliniază miercuri un raport al OMS, citat de AFP.

Vladimir Putin le cere separatiştilor ucraineni să amâne referendumul privind „declaraţia de independenţă” a republicii autoproclamate Doneţk

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut miercuri separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind "declaraţia de independenţă" a republicii autoproclamate Doneţk.

Preşedintele iranian se opune interzicerii WhatsApp

Preşedintele iranian Hassan Rohani şi-a folosit dreptul de veto împotriva interzicerii WhatsApp în urma unei decizii administrative de a cenzura aplicaţia de mesagerie pentru telefonul mobil după cumpărarea ei de către Facebook, a anunţat miercuri presa iraniană.

Agresivitatea rusă ar putea declanşa un conflict sângeros, avertizează liderul tătarilor din Crimeea

Liderul tătarilor, căruia i-a fost interzis accesul în Crimeea după ce a respins "anexarea" acesteia de către Rusia, denunţă "revenirea la cele mai rele zile ale URSS" şi vorbeşte despre riscul unui conflict sângeros pe care l-ar putea declanşa "bădărănia" rusă faţă de această minoritate musulmană.

Trezoreria SUA: Sancţiunile împotriva Moscovei au impact asupra rublei şi bursei ruse

Sancţiunile internaţionale împotriva Moscovei "au un impact direct şi indirect asupra economiei slabe a Rusiei", a asigurat un oficial din cadrul Trezoreriei americane, care a cifrat, marţi, în faţa Congresului, impactul lor asupra diferitelor sectoare economice, relatează AFP.

Vladimir Putin interzice folosirea limbajului obscen în cărţi, muzică sau filme

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni o lege care interzice folosirea limbajului licenţios în artă, cultură şi evenimente de divertisment din ţară.

Casa Albă cere acţiuni urgente în faţa schimbărilor climatice

Casa Albă a cerut acţiuni "de urgenţă" în faţa schimbărilor climatice, dezvăluind, marţi, situaţia efectelor actuale şi previzibile ale acestui fenomen în Statele Unite.

O româncă a fost găsită crucificată la periferia Florenţei. Femeia, probabil victima unui criminal în serie. Există similarităţi cu alte 6 cazuri. Profilul criminalului, stabilit

Cadavrul unei românce în vârstă de 26 de ani a fost găsit crucificat, luni, la periferia Florenţei, cu urme de tortură, relatează presa italiană în ediţia electronică. Autorităţile italiene suspectează că românca ucisă la Florenţa este victima unui criminal în serie, în contextul în care au fost găsite similitudini cu alte şase cazuri de agresiuni sexuale sau crime.

Un oficial din cadrul Trezoreriei americane va merge în Europa în legătură cu criza din Ucraina

Subsecretarul american al Trezoreriei care se ocupă de sancţiuni, David Cohen, va merge în Franţa, Germania şi Marea Britanie de marţi până vineri pentru a coordona punerea în aplicare a sancţiunilor legate de criza din Ucraina.

Ban Ki-moon îşi oferă medierea în criza ucraineană

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi-a oferit medierea pentru a se găsi o soluţie la criza din Ucraina, a declarat acesta luni.

CRIZA DIN UCRAINA – Ministrul de Interne: Lupte intense în apropiere de Slaviansk, soldate cu victime. Un elicopter militar, doborât de insurgenţi proruşi – LIVE TEXT

Lupte intense aveau loc, luni dimineaţa, în apropiere de Slaviansk (est) şi există victime, a anunţat ministrul de Interne Arsen Avakov. Insurgenţi proruşi au doborât, luni, un elicopter al Forţelor Aeriene ucrainene, în timpul luptelor din oraşul Slaviansk, afirmă surse citate de Kyiv Post.

Fidesz propune alegerea premierului ungar la 10 mai

Alianţa de guvernământ condusă de Fidesz a propus ca premierul să fie selectat la 10 mai, a anunţat luni liderul grupului parlamentar Antal Rogan.

Guvernul ucrainean va fi primit de UE la Bruxelles la 13 mai

Guvernul ucrainean, condus de premierul Arseni Iaţeniuk, va fi primit la 13 mai la Bruxelles de Comisia Europeană pentru a examina măsurile de susţinere pentru Kiev, a anunţat luni Comisia Europeană.

AVERTISMENTUL Moscovei: Criza ucraineană ameninţă pacea în Europa, în lipsa unui răspuns adecvat

Criza ucraineană ameninţă stabilitatea şi pacea în Europa în cazul în care comunitatea internaţională nu răspunde în mod adecvat încălcării "masive" a drepturilor omului comise în aceste ţări, a afirmat luni Rusia într-un raport oficial.