Comisia pentru legile Justiţiei a început, luni, elaborarea Raportului la proiectul care modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor, discuţiile privind modificările Directivei referitoare la prezumţia de nevinovăţie fiind amânate pentru marţi, când este aşteptat şi ministrul Justiţiei.
Meteorologii au transmis o informare de ninsori în zonele de munte, precipitaţii mixte în sud şi est şi intensificări ale vântului în est şi sud-est, valabilă de duminică, ora 13.00, până luni la ora 15.00. Răcirea vremii va continua, iar minimele vor deveni negative în toată ţara. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de carosabil umed pe autostrăzile A1, A2, A3 şi A4.
Bărbaţii folosesc parola „password” mai des decât femeile, iar doamnele şi domnişoarele utilizează mai frecvent numele persoanei iubite pentru a-şi securiza conturile, scrie Go4it.
Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în regiunile sudice şi sud-estice, acestea se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii decembrie, informează ANM.
Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă.
Cea mai recentă postare a celor de la Netflix a stârnit numeroase controverse în online, după ce compania s-a dat de gol că şi-ar spiona utilizatorii, scrie BBC.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în prima parte a zilei, cu precădere în nord-vest, unde vor mai fi precipitaţii slabe, ploi în zonele joase şi mixte în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, ce pot favoriza depunerile de polei
Prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle s-au logodit la începutul lunii şi au anunţat că se vor căsători în luna mai a anului 2018, în Capela St. George, la Castelul Windsor.
Culoarea anului 2018 este ultra violet, potrivit anunţului Institutului Pantone, autoritatea internaţională în ceea ce priveşte culorile şi sistemele de culori.
Recent, preşedintele Donald Trump a recunoscut oficial Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel, o mişcare care a generat proteste ale musulmanilor din zonele palestiniene şi din întreaga lume. De asemenea, liderul de la Casa Albă doreşte să mute ambasada Statelor Unite din Tel Aviv în Ierusalim, scrie Descoperă.
Dacă ai de dus vreo hârtie în biroul administrativ al Mall-ului Veranda, eşti întâmpinat de prezenţa felină care stăpâneşte locul. Cu pete portocalii şi negre care se împleticesc peste blana albă, Vera, se plimbă cu paşi suavi peste recepţie şi te întreabă din priviri: ”Cu ce treabă pe la noi?”
Sophie Turner, actriţa care joacă rolul Sansei în celebra serie, a declarat că sezonuş 8 din „Game of Thrones" va fi difuzat de HBO în 2019, scrie Gândul.
Vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent, iar valorile termice vor fi în general mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date, informează ANM.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, centrul şi estul ţării, dar numai izolat vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în Carpaţii Orientali, mixte în Maramureş şi Transilvania şi ploaie în nordul Moldovei, informează ANM.
Încă din momentul în care Prinţul Harry şi actriţa Meghan Markle şi-au anunţat logodna, vestea s-a aflat pe prima pagină a ziarelor, iar asta pentru că povestea celor doi va intra în istorie. Iată patru motive majore pentru care logodna Prinţului Harry cu Meghan Markle este cel mai important eveniment din prezent, potrivit ONE.
În fiecare an, pe 30 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei este ocrotitorul României şi apostolul care a răspândit creştinismul pe teritoriul ţării noastre.
Stat Islamic a lansat o serie de imagini cutremurătoare în care promite un Crăciun cât mai sângeros pentru sutele de mii de oameni care se vor afla în cele mai mari oraşe din lume, scrie Daily Mail.