Articolele autorului Izabela Cutieru
-
Fuziunea a două companii auto RIVALE ar putea crea un gigant de 33 de miliarde de euro
Fiat Chrysler (FCA) a făcut o propunere de fuziune grupului rival Renault, potrivit anunţului de luni al producătorului auto italo-american, într-o tranzacţie pe bază de schimb de acţiuni, parte a unui nou val de consolidare a industriei auto, care va crea al treilea lider global, transmite Reuters. citeşte tot
-
Fondatorul Huawei declară că se va opune unei RĂZBUNĂRI chineze împotriva Apple
Ren Zhengfei, fondatorul şi directorul executiv al Huawei Technologies, neagă posibilitatea unor represalii ale Beijing împotriva Apple, afirmând că s-ar opune unei astfel de acţiuni din partea Chinei, relatează Bloomberg. citeşte tot
-
ANPC: „În Franţa, biscuiţii conţin produs lactat, în România conţin grăsimi vegetale”
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, vineri, intensificarea măsurilor efectuate în scopul combaterii aplicării de standarde duble de calitate, în diversele state membre ale Uniunii Europene. citeşte tot
-
ANPC: Peştele de import sufocă piaţa românească, ajunge adesea deja expirat
Peştele de import, care „a sufocat piaţa românească”, ajunge adesea în ţară deja expirat sau într-o stare deplorabilă, a declarat vineri Marius Pîrvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). citeşte tot
-
Isărescu: Avalanşa de ştiri negative privind aurul aflat la Londra a făcut rău ţării şi BNR
Avantajul păstrării unei rezerve internaţionale constă în reducerea costurilor de finanţare şi oferirea credibilităţii României în faţa altor state, iar ştirile negative despre aceasta au făcut rău ţării, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. citeşte tot
-
Ford Motor, parteneriat cu producătorul de roboţi bipezi Agility Robotics
Ford Motor a anunţat, miercuri, un parteneriat cu producătorul de roboţi bipezi Agility Robotics, în vederea proiectării unei flote de camioane autonome pentru transportul de mărfuri, care vor livra colete la locuinţele oamenilor, transmite Reuters. citeşte tot
-
Ministerului Agriculturii: Fonduri aprobate pentru angajarea tinerilor în agricultură
Programul de stimulare a angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară a fost aprobae în cadrul şedinţei de guvern de joi, anunţă un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). citeşte tot
-
Guvernul a stabilit responsabilităţile Consiliului Naţional al Muntelui
Hotărârea prin care se reglementează componenţa, atribuţiile şi responsabilităţile Comitetului de masiv şi ale Consiliului Naţional al Muntelui a fost aprobată în cadrul şedinţei de guvern de joi, anunţă un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). citeşte tot
-
Bosch, amendată cu ZECI de milioane euro pentru rolul în falsificarea rezultatelor testelor antipoluare
Bosch a acceptat să plătească o amendă de 90 de milioane de euro pentru neglijenţă în privinţa exercitării atribuţiilor de supervizare care a permis producătorilor auto să falsifice rezultatele testelor antipoluare, potrivit anunţului de joi al procurorilor din Stuttgart, citat de Reuters. citeşte tot
-
Rute ocolitoare recomandate pentru evitarea fluxurilor de trafic generate de vizita Papei Francisc
Cu ocazia vizitei în România a Papei Francisc, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), împreună cu Poliţia Rutieră vor institui restricţii parţiale de circulaţie, pentru 1 iunie, în municipiile Miercurea Ciuc şi Iaşi şi pentru 2 iunie, în municipiul Blaj. citeşte tot
-
Împotriva curentului: Bosch nu renunţă pentru moment la motoarele diesel, în ciuda demersurilor privind reducerea poluării
În ciuda anunţării intensificării eforturilor de reducere a emisiilor de CO2 şi reducerea la zero a poluării aerului din trafic, Bosch nu renunţă la motoarele diesel, aşa-numitul sector off-highway fiind imposibil de electrificat, potrivit lui Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch SRL. citeşte tot
-
Peste 20.000 de oameni pot fi afectaţi după ce o companie uriaşă a intrat în FALIMENT. Cum s-a ajuns în această situaţie
Compania British Steel a fost plasată în lichidare judiciară, punând în pericol 5.000 de locuri de muncă şi ameninţând alte 20.000 din cadrul lanţului de aprovizionare, informează BBC. citeşte tot
-
Ultima armă a Chinei în războiul comercial cu SUA: karaoke/ Un cântec de propagandă a devenit viral pe internet | VIDEO
Un cântec de propagandă chinez despre războiul comercial dintre China şi SUA a devenit viral pe internet, informează BBC. citeşte tot
-
Avertismentul Nike şi Adidas pentru Trump: Tarifele pentru încălţămintea din China ar putea fi „CATASTROFALE”
Nike, Adidas, Under Armor, Foot Locker şi alte companii producătoare de încălţăminte i-au transmis preşedintelui Donald Trump că taxele pentru încălţămintea importată din China ar putea avea efecte „catastrofale” pentru consumatorii americani, potrivit CNN. citeşte tot
-
Scrisori deschise care vizează reglementări pentru serviciile de ridesharing, adresate liderilor PSD
Asociaţia Coaliţia pentru Economia Digitală solicită primului ministru Viorica Dăncilă şi liderului PSD Liviu Dragnea implicarea pentru reglementarea cât mai rapidă a serviciilor de rideshareing şi e-hailing, disponibile pe piaţa din România. citeşte tot
-
Un gigant din industria oţelului, la un pas de copalps. Peste 25.000 de locuri de muncă sunt ameninţate
British Steel, cel de-al doilea mare producător de oţel al Marii Britanii, se află în pragul colapsului, cu excepţia cazului în care guvernul va accepta acordarea unui împrumut de urgenţă, în valoare de 30 de milioane de lire, cel târziu marţi, potrivit unor surse citate de Reuters. citeşte tot
-
BREXIT ar putea transforma ROMÂNIA în primul producător de gaze din UE? Răspunsul lui Anton Anton, ministrul Energiei
Dacă Brexit va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea, a declarat marţi ministrul Energiei, Anton Anton, la o conferinţă de specialitate. citeşte tot
-
Dezbateri importante luni la Bruxelles. Pe ce subiecte au discutat membrii Consiliului Spaţiului Economic European
Funcţionarea globală a acordului privind Spaţiul Economic European, schimbările climatice şi strategiile pe termen lung, punerea în aplicare a Acordului de la Paris au fost subiectele dezbătute în cadrul Consiliului Spaţiului Economic European (SEE), luni, la Bruxelles. citeşte tot
-
Concedieri în masă la un gigant auto, care operează şi în România. Motivul din spatele deciziei
Ford Motor a anunţat, luni, că va reduce aproximativ 10% din forţa de muncă la nivel global, până la sfârşitul lunii august. Mişcarea face parte dintr-un proces amplu de restructurare, ce va asigura economii anuale de 600 de milioane de dolari pentru producătorul american, informează Reuters. citeşte tot
-
Monument în cinstea Mercedes-Benz: Cum îşi dovedesc locuitorii unui oraş pasiunea pentru marca germană
Un oraş din sudul Croaţiei, ai cărui cetăţeni sunt pasionaţi de autoturismele Mercedes-Benz, intenţionează să construiască un monument dedicat mărcii germane, care în a doua jumătate a secolului trecut simboliza succesul locuitorilor, informează Reuters. citeşte tot
-
Trump susţine că tarifele determină companiile să plece din China, un acord nu poate fi 50-50/ Preşedintele SUA: Beijingul vrea să „preia controlul lumii”
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că tarifele aplicate produselor din China determină companiile să-şi mute producţia către Vietnam şi alte ţări asiatice, adăugând că o înţelegere cu China nu ar putea aduce beneficii egale celor două state, ci trebuie să favorizeze SUA, informează Reuters. citeşte tot
-
UBER: Povestea unei companii admirată de milioane şi contestată de milioane
Indiscutabil, Uber este o companie care a marcat lumea ultimilor ani, abordând tehnologia prin prisma unui pragmatism puţin obişnuit şi schimbând modul în care milioane de oameni se deplasează. citeşte tot
-
Boeing susţine că a îmbunătăţit software-ul simulatorului de zbor al aeronavelor 737 Max, care au fost implicate în două tragedii aviatice
Boeing a adus corecţii software-ului simulator de zbor pentru aeronavele 737 Max, care au fost implicate în două accidente fatale, iar compania a furnizat informaţii suplimentare operatorilor, potrivit declaraţiilor acordate vineri de către un purtător de cuvânt al Boeing, citate de Reuters. citeşte tot
-
La un pas de un scandal de proporţii: Mari companii sunt verificate pentru presupuse dări de mită/ FBI a intrat pe fir
FBI investighează giganţii Johnson & Johnson, Siemens, General Electric şi Philips pentru presupuse dări de mită, în cadrul unui sistem de vânzări de echipamente medicale în Brazilia, potrivit declaraţiilor a doi anchetatori brazilieni pentru Reuters. citeşte tot
-
FMI, avertisment privind un risc la nivel mondial pe care îl generează războiul comercial SUA-China
Războiul comercial dintre Statele Unite şi China ar putea constitui un risc pentru perspectivele economice mondiale dacă nu va fi rezolvat, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde, pentru Reuters, în cadrul unei vizite în Uzbekistan. citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36