Laura Buciu

Accident teribil: Zece morţi şi şapte răniţi după ce un TIR a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un microbuz plin cu pasageri, în Ialomiţa / Care este starea răniţilor LIVE TEXT

Încă o persoană rănită în accidentul de pe DN 2A a murit, bilanţul final fiind de 10 morţi şi şapte răniţi, după impactul dintre un microbuz care ducea oamenii la serviciu şi un TIR, în zona localităţii Sf. Gheorghe din Ialomiţa. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, sâmbătă, referitor la accidentul din Ialomiţa, că sunt câte două victime la spitalele Floreasca şi Bagdasar Arseni, care se află în stare stabilă, iar un al cincilea pacient va fi adus cu elicopterul de la Slobozia la Bucureşti pentru o intervenţie de urgenţă. Cele mai multe dintre victime, opt morţi şi şapte răniţi, sunt angajaţi ai Mega Image şi mergeau sâmbătă dimineaţa la serviciu.

Răspunsul unui social-democrat când a fost întrebat de ce s-a abţinut la votul privind respingerea citirii moţiunii

Social-democratul Viorel Arcaş, întrebat la Sibiu de ce s-a abţinut la votul privind respingerea citirii moţiunii de cenzură în plenul reunit de miercuri, deşi a fost prezent în sală, a spus că este vorba de o greşeală.

Accident în Sibiu | Două maşini şi o ambulanţă s-au ciocnit. Bilanţ: 4 răniţi

Patru persoane au fost rănite, vineri seara, pe DN 1, la intrarea în oraşul Sibiu, în urma impactului dintre două maşini şi o ambulanţă, care transporta la spital doi pacienţi. Autospeciala a fost proiectată în şanţ, iar asistenta medicală este în stare gravă.

Răspunsul lui Ludovic Orban când a fost întrebat dacă din guvernul pe care îl va propune PNL va face parte şi Raluca Turcan

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Sibiu, că dacă liberalii vor fi chemaţi să formeze Guvernul va apela la cei mai valoroşi membri ai partidului, printre care se numără şi Raluca Turcan.

Moţiunea de cenzură | Deputat PSD: Mai mult de 220 – 222 de voturi nu vor avea

Deputatul PSD de Sibiu, Ioan Terea, a declarat, vineri, că moţiunea va fi votată de 220 – 222 de parlamentari, iar după vot, Guvernul va veni în Parlament cu o remaniere.

Klaus Iohannis, gafă de proporţii la un eveniment: Preşedintele i s-a adresat primarului din Sibiu cu „doamna primar general”

Preşedintele Klaus Iohannis i s-a adresat vineri, la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă a Universităţii „Lucian Blaga”, primarului din Sibiu, Astrid Fodor, cu „doamna primar general”.

Ministrul Turismului: Nu avem o monitorizare a numărului de turişti, un sistem va fi implementat în 2 ani

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, miercuri, la Sibiu, că în doi ani va fi implementat un sistem informatic de evidenţă a turiştilor, care va permite Ministerului să monitorizeze numărul de turişti din ţară, lucru care în prezent nu este posibil.

Ministrul Bogdan Trif, despre moţiunea de cenzură: Dacă aveau dorinţa şi putinţa nu ar fi împins-o săptămâna viitoare

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, miercuri, la Sibiu, că dacă Opoziţia ar fi vrut să cadă într-adevăr Guvernul nu ar fi tergiversat moţiunea şi nu ar fi împins-o până săptămâna viitoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

#euprimar Sibiul, la 12 ani de când a fost Capitala Culturii Europene

Sibiul a fost primul oraş Capitală Culturală Europeană din România, iar acest lucru s-a întâmplat în anul în care ţara noastră intra în UE. Spectacolele grandioase, programele culturale şi numărul mare de turişti au scos oraşul din amorţeala epocii comuniste.

#euprimar Oraşul preşedintelui Iohannis. Unde a ajuns Sibiul “pas cu pas”

Sibiul, lăsat în urmă acum 5 ani de preşedintele Klaus Iohannis, se dezvoltă încet, dar sigur. Zonele industriale sunt în creştere, iar interesul este mare în zonă. Doar că tot ce e bun vine şi cu dezavantaje. Astăzi, Sibiul este sufocat de trafic, iar autorităţile par neputincioase în a găsi soluţii.

Circulaţia autobuzelor pe linia 641 peste Podul Grant va fi reluată de marţi

Primăria Capitalei anunţă că de marţi va funcţiona linia navetă 641, după ce s-a reluat circulaţia rutieră pe Pasajul Grant, pe prima bandă. Autobuzele pot circula pe sensul Piaţa Presei spre Ghencea.

Profesoara Carmen Iohannis, către elevii săi: Să avem răbdare unii cu alţii/ Gest făcut de soţia preşedintelui

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a participat luni la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde predă engleză, apoi s-a întâlnit cu elevii din clasa a zecea, unde este dirigintă.„Să avem răbdare unii cu alţii”, a spus ea.

Cutremur în România: Seismul cu magnitudinea de 4,5 este cel mai puternic din acest an

Cutremur în România. Un seism cu magnitudinea de 4,5 s-a produs la ora 14.55, potrivit aplicaţiei INFP.

Astrid Fodor câştigă procesul cu Prefectura şi rămâne primar al Sibiului

Astrid Fodor a câştigat, miercuri, procesul cu Prefectura Sibiu, care a emis ordin de încetare a mandatului înainte de termen şi rămâne primar al oraşului. Decizia este definitivă.

Ministrul Turismului, întrebat dacă îi este teamă de moţiunea de cenzură: Dacă pică Guvernul, să-i vedem pe ceilalţi. Orice e posibil

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, spune că nu îi este teamă de căderea Guvernului, în urma unei eventuale moţiuni de cenzură. „Asta este, cade, cade. Şi dacă o să cadă Guvernul, o să-i vedem pe ceilalţi”, afirmă ministrul. Despre alegerile anticipate, Trif declară că „orice e posibil în România”.

Mii de locuitori ai Sibului, fără apă din cauza unei avarii la o conductă. Se intervine pentru remedierea situaţiei

Circa 6.000 de sibieni au rămas, marţi, fără apă, din cauza unei avarii la o conductă de transport dintr-un cartier de blocuri. Defecţiunea afectează şi două cartiere noi din Cisnădie şi Şelimbăr, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi torenţiale şi vânt în 21 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi vânt în 21 de judeţe din centrul şi Vestul ţării, până luni seara. Pentru zona de Sud este anunţată caniculă.

Cum au arătat PROTESTELE de 10 august, în ţară şi în marile oraşe | Sibiu: Moment de reculegere pentru Alexandra. La Iaşi şi Cluj oamenii au huiduit în faţa sediilor PSD

Sute de oameni s-au adunat şi în marile oraşe ale ţării, nemulţumiţi că la un an de la protestul Diasporei nu s-a schimbat mai nimic. Clujenii scandează numele Alexandrei, fata de 15 ani din Caracal despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o şi apoi a ars cadavrul.

Probe clare de omor. Procurorii au extins cercetările în cazul lui Dincă Georghe, după ce au gasit fragmente de oase, dinţi de natură umană şi inelele Alexandrei | FOTO

Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat, au anunţat procurorii DIICOT duminică seara.Anchetatorii au anunţat că au găsit oase şi dinţi în cenuşa din curtea sa.

Gheorghe Dincă şi-a recunoscut ambele crime şi a dat detalii despre modul în care le-a ucis pe fete/ UPDATE: Familia Alexandrei a venit la locuinţa criminalului/ Momente tensionate la poarta groazei. 100 de oameni, în stradă

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut, în urmă cu puţin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX. La scurt timp după declaraţia apărătorului, familiile victimelor au fost anuţate că cele două fete nu se mai află în viaţă, conform declaraţiilor celui care le-a răpit. Ulterior, avocatul din oficiu al lui Dincă Gheorge a confirmat faptul că ucigaşul a indicat locul unde le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, şi, conform unor surse, le-a ars pe cele două fete în butoaie. Marţi se va judeca recursul la măsura arestării preventive. CITEŞTE MAI JOS cum au evoluat cronologic evenimentele

Demiteri în cazul Caracal: Prefectul şi subprefectul din Olt au fost schimbaţi

Prefectul şi subprefectul din Olt au fost schimbaţi, a anunţat sâmbătă seara ministrul de Interne Nicolae Moga.

Un alt indiciu ignorat? Avocat: Apelurile Alexandrei la 112 au venit de pe telefonul mecanicului auto

Apelurile Alexandrei la 112 au venit de pe telefonul mecanicului auto, a declarat, sâmbătă, avocatul numit din oficiu pentru apărarea lui Gheorghe Dincă. Acesta a declarat în faţa instanţei că nu le cunoaşte pe Alexandra şi pe Luiza.

Agenţii acuză procurorul în cazul crimei de la Caracal. Buda: Poliţiştii au vrut să intervină fără mandat, dar procurorul nu a permis

Chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a declarat, vineri seara, la Caracal, întrebat de ce nu au intervenit poliţiştii imediat ce au avut informaţii că Alexandra este în casa lui Gheorghe Dincă, spunând că acest lucru s-a dorit, dar procurorul nu a permis intervenţia Poliţiei decât la ora 6:00.

Percheziţia domiciliară în Caracal a început după trei ore de la primirea autorizaţiei

Pecheziţia locuinţei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obţinut autorizaţia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă.

Dosar penal pentru omor, deschis de procurorii din Olt, în cazul Alexandrei: „Nu avem indicii la acest moment că ar fi două victime”

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că se fac cercetări pentru omor, în cazul Alexandrei, fata de 15 ani, dispărută, din Caracal. „Nu avem indicii la acest moment că ar fi două victime”, a spus Anuţa.

Dan Barna îl atacă pe Iohannis: Preşedintele e un om bun, dar reprezintă clasa politică ce ne-a adus aici/ „Termopile” va fi la Sibiu

Liderul USR, Dan Barna, a spus, vineri, la Sibiu, că preşedintele Klaus Iohannis, împotriva căruia va candida la prezidenţiale, că este „un om bun, dar este reprezentantul clasei politice care ne-a adus în această situaţie”. Despre campanie, a declarat că „Termopile” va fi la Sibiu.

Dăncilă, despre prezidenţiale: La Sibiu e o luptă mare. De aici sunt Iohannis şi Barna. PSD va obţine un rezultat bun

Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că la Sibiu e o luptă mare la prezidenţiale, dat fiind faptul că din acest judeţ este şi Klaus Iohannis, dar şi candidatul USR Dan Barna. Ea a adăugat că are, însă, încredere în organizaţia PSD Sibiu că va avea un rezultat bun la alegerile prezidenţiale.

Dăncilă: Introducerea unui mecanism de monitorizare a statului de drept în UE este o abordare corectă

Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că susţine ideea Ursulei von der Leyen, preşedinte al Comisiei Europene, privind intoducerea unui mecanism pentru monitorizarea situaţiei statului de drept. Premierul a subliniat că această abordare este una corectă, deoarece vizează toate statele membre ale UE.

Dăncilă la Sibiu: Liderii locali ai PSD care nu vor atinge target-ul pentru alegeri să plece

Viorica Dăncilă a spus, sâmbătă seara, la Sibiu, că organizaţiile locale ale PSD vor avea câte un target la alegeri, iar dacă acesta nu va fi atins, liderii să îşi dea demisia.

Dăncilă, după ce a fost aşteptată de protestatari la Sibiu: Am avut o dorinţă de dialog şi am întrebat dacă vor ceva. Nu au vrut nimic

Viorica Dăncilă precizează că, la Sibiu, unde a fost aşteptată de 20 de protestatari, a intrat pe intrarea principală a clădirii în care s-a ales conducerea locală a social-democraţilor: „acolo era intrarea principală, pe partea laterală au stat cei sau manifestat”.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, repus în funcţie de instanţă

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, suspendat prin ordinul prefectului, în baza hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revine în funcţie, după ce Tribunalul Sibiu a admis, vineri, contestaţia edilului.

Paul Stănescu despre prezidenţiabilul PSD: Niciunul nu e bun, poate doamna Firea ar putea

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, spune, pentru MEDIAFAX, legat de anunţul Vioricăi Dăncilă, potrivit căruia dacă partidul îi va cere să candideze la preşedinţie o va face, că niciunul dintre cei anunţaţi nu e bun. „Singura cu şanse e primarul Capitalei, doamna Firea”, a declarat Stănescu.

Cod ROŞU de ploi, grindină şi vijelii, într-un judeţ din România

Meteorologii au emis, duminică seara, o avertizare cod roşu de ploi, grindină şi vijelii, pentru mai multe localităţi din judeţul Mehedinţi, atenţionarea fiind valabilă până la ora 23.20.

Aglomeraţie pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Capitală

Valorile de trafic sunt crescute, duminică, pe Autostrada Soarelui, sensul spre Bucureşti, pe unele porţiuni fiind formate coloane. Poliţiştii le recomandă şoferilor să folosească luminile de avarie când încetinesc, pentru a atenţiona conducătorii auto care vin din spate.

Cod ROŞU şi PORTOCALIU de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în mai multe judeţe din România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare cod roşu de ploi torenaţiale, grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Vâlcea. Totodată, Meteorologii au mai emis o avertizare cod portocaliu care vizează mai multe localităţi din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. Codul portocaliu este valabil până la ora 16.30.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit medalia de onoare a Forumului Democrat al Germanilor

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, medalia de onoare, cea mai înaltă distincţie a Forumului Democrat al Germanilor din România, pentru modul în care a condus Sibiul ca primar şi forumul ca preşedinte. Decizia de acordare a distincţiei a fost luată în unanimitate de conducerea forumului.

Iohannis: După 26 mai s-a schimbat percepţia politică, dar nu şi componenţa politică din România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus, sâmbătă, la Sibiu, că după referendumul din 26 mai, în România s-a schimbat percepţia politică, dar nu şi componenţa politică. „Niciun politician din România nu mai îndrăzneşte să vină în public cu o opinie contrară”, a declarat şeful statului.

Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru preşedinţia Consiliului European: Vreau să rămân preşedintele României

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Forumul Democrat al Germanilor din România din Sibiu, că el este preşedintele României şi vrea să rămână preşedintele României, şi nu al Consiliului European.

ALERTĂ METEO: Cod ROŞU de vânt, ploi torenţiale şi grindină în trei judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roşu de vânt, ploi torenţiale şi grindină valabil până la ora 16.45.

Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral: Cu cât cresc tarifele, de la 1 iulie/ Patronatele din Turism: Nu avem bani, dar mergem la mare când e cel mai scump

Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral, tarifele de cazare urmând să fie majorate chiar şi cu 20 la sută pe noapte. Camerele vor fi ocupate însă integral, pentru că, spun reprezentanţii patronatelor din turism, românii vor la mare în iulie şi august, când este cel mai scump.