Laura Mitran

Sondaj: Câţi dintre angajaţii români nu vor să fie prieteni pe Facebook cu şeful

Un sondaj recent arată câţi dintre angajaţii români nu privesc adăugarea şefului în lista de prieteni de pe Facebook ca pe un lucru neobişnuit şi câţi dintre angajatori îi caută pe candidaţi pe site-urile de socializare înaintea unui interviu.

Peste 20 de ONG-uri cer oprirea finanţării cultelor religioase de către stat

Peste 20 de ONG-uri cer Parlamentului să oprească finanţarea cultelor religioase "cu aproximativ 540 de milioane de euro pe an, sumă echivalentă cu 0,4 la sută din PIB", iar fondurile respective să fie redirecţionate către educaţie, cercetare şi sănătate.

REPORTAJ: Proiect-pilot unic în România – Şase deţinuţi de la Jilava şi Satu Mare vor dresa câini comunitari – FOTO

Trei deţinuţi din penitenciarul Jilava de la Bucureşti şi tot atâţia din cel de la Satu Mare vor dresa, în următoarele două luni, câte un câine comunitar, în primul astfel de program din România, pe care penitenciarele vor căuta să îl extindă.

Romani Criss şi MCA-România condamnă „declaraţiile rasiste” ale lui Rareş Buglea

Romani Criss şi MCA-România condamnă "declaraţiile rasiste" prin care preşedintele demisionar al TNL Alba, Rareş Buglea, a propus, într-o postare pe Facebook, sterilizarea femeilor rome, ONG-urile arătând că "sterilizarea pe criterii etnice sau sociale este inacceptabilă".

Peste jumătate din ţările lumii nu au planuri eficiente pentru prevenirea şi tratarea cancerului, potrivit OMS

Peste jumătate din ţările lumii nu au planuri eficiente de prevenire a cancerului, depistare timpurie şi tratament, în condiţiile în care anual sunt depistate 13 milioane de cazuri noi, potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, publicat luni, de Ziua Luptei Împotriva Cancerului.

Zeci de persoane au protestat în Bucureşti cerând eliminarea violului din Legea medierii

Zeci de persoane s-au adunat, vineri seară, în Piaţa Sf. Anton din Centrul Vechi al Capitalei, unde au protestat, mai mult de oră, cerând eliminarea violului din Legea medierii, pe motiv că, în caz contrar, statul se face complice cu agresorii şi descurajează victimele să caute dreptate.

România, în topul ţărilor unde se fac cele mai multe operaţii estetice. Care au fost cele mai frecvente intervenţii

România se află pe locul 25 în topul ţărilor unde se fac cele mai multe operaţii estetice, însă pe locul 17 după numărul acestor intervenţii la mia de locuitori, depăşind Arabia Saudită, Marea Britanie şi Thailanda, potrivit unui studiu internaţional pe 2011.

Curtea de Conturi: Cheltuieli de personal nejustificate de 165 de milioane de lei la „Apele Române”

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a achitat în 2011 drepturi salariale fără temei legal în valoare totală de 164,99 de milioane de lei, având abateri şi la unele investiţii, a arătat Curtea de Conturi în raportul său anual.

Piaţa drogurilor în UE: 73 de substanţe psihoactive noi în 2012

Numărul drogurilor din categoria substanţelor psihoactive nou apărute în ţările Uniunii Europene a crescut continuu în ultimii opt ani, în 2012 fiind de 73, cel mai mare începând din 2005, arată primul raport comun referitor la piaţa drogurilor în UE realizat de OEDT şi Europol.

STUDIU – Ce cred românii despre problemele de mediu: Doar 6% dintre ei văd în urşi o ameninţare

Doar şase la sută dintre români cred că ursul brun reprezintă o ameninţare, în timp ce 78 la sută vor protejarea speciei şi nu sunt de acord cu practicarea vânătorii de urşi, un sfert dintre aceştia considerând că în România sunt mai mult de 1.000 de exemplare, potrivit unui studiu al WWF-România.

Horia Georgescu, preşedintele ANI: Vom lucra la sistemul de prevenire a conflictului de interese pe fonduri europene

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat pentru MEDIAFAX că agenţia va lucra în perioada următoare cu alte instituţii, precum ANRMAP şi Ministerul Justiţiei, la crearea unui sistem de prevenire a conflictului de interese în achiziţii publice cu fonduri europene - o premieră în România.

Fost judecător arestat pentru luare de mită, despăgubit de CEDO pentru codiţiile de detenţie

Constantin Cristian Catană, fost judecător la Piatra Neamţ, condamnat în 2004 pentru luare de mită, ar urma să primească 4.900 de euro de la statul român, pentru condiţiile de detenţie în care a stat în arest preventiv şi nerespectarea dreptului la apărare, potrivit unei decizii a CEDO.

Proiect de ordonanţă: Spitalele CFR din ţară trec în subordinea MS. Casa de asigurări a MT, desfiinţată

Cele 13 spitale CFR din ţară vor trece din subordinea Ministerului Transporturilor (MT) în cea a Ministerului Sănătăţii (MS), în timp ce Casa Asigurărilor de Sănătate a MT îşi va înceta activitatea, potrivit unui proiect de ordonanţă aflat în dezbatere publică pe site-ul MT până la 30 ianuarie.

MODIFICĂRI în programul RABLA. Veşti bune pentru proprietarii de maşini vechi

Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul "Rabla", a declarat, miercuri, ministrul Mediului, Rovana Plumb. Programul "Rabla" 2013 ar putea începe în martie şi s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2.

Finanţare de aproape 670.000 de lei, în concursul de proiecte Spaţii Verzi din 2013

ONG-urile sunt invitate să aplice cu proiecte de creare sau reabilitare de spaţii verzi, dar şi de popularizare a ariilor protejate, în cadrul concursului Spaţii Verzi, pentru o finanţare totală de aproape 670.000 de lei, informează un comunicat al organizatorilor.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene analizează o declaraţie a lui Becali legată de homosexuali

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) va analiza, la solicitarea Asociaţiei ACCEPT, cazul generat de declaraţia făcută de George Becali în 2010, potrivit căreia patronul clubului Steaua nu ar lua un homosexual în echipă, se arată într-un comunicat al ONG-ului remis agenţiei MEDIAFAX.

Cabinet de avocatură: Peste 10.000 de procese cu „Spiru Haret” după scandalul diplomelor, câştigate de foşti studenţi

Peste 10.000 de procese intentate Universităţii "Spiru Haret" (USH) de foşti studenţi, care au absolvit în 2009 cursurile la distanţă (ID) şi cu frecvenţă redusă (FR), însă nu le-au fost eliberate diplomele de licenţă, au fost câştigate de aceştia, potrivit Cabinetului de Avocatură Coltuc.

ICCJ are alocat un buget de 61,11 milioane de lei, în creştere cu 6,59% faţă de 2012

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) are alocat un buget de 61,11 milioane de lei pentru 2013, cu 6,59% mai mult decât execuţia bugetară preliminară pe anul trecut, potrivit proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Curtea Constituţională are alocat un buget de 15,26 milioane de lei, în creştere faţă de 2012

Curtea Constituţională are alocat pentru 2013 un buget de 15,26 milioane de lei, cu 18,75 la sută în creştere faţă de execuţia bugetară preliminară pe 2012, potrivit proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Ministerul Mediului are alocat un buget de 2,2 miliarde de lei, aproape egal cu cel din 2012

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice are alocat pentru 2013 un buget de 2,208 miliarde lei, în scădere cu 0,08 la sută faţă de execuţia bugetară preliminară de anul trecut, potrivit proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Bugetul alocat ANI a scăzut cu 17,36% faţă de 2012

Bugetul alocat Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pe 2013 este de 25.195.000 de lei, în scădere cu 17,36% faţă de execuţia bugetară preliminară pe 2012, potrivit proiectului de buget de stat postat luni pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Trei şefi de la IPJ Olt au fost retrogradaţi

Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, precum şi doi şefi de birou, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, au fost retrogradaţi în urma cercetărilor efectuate de Consiliul de Disciplină al Poliţiei Române în inspectorat, informează un comunicat.

REPORTAJ: Cheltuiala şi drumul la analize, principalele griji ale celor aflaţi la coadă la permise – FOTO

Bucureştenii au venit în număr mare la Poliţie şi în ultima zi în care şi-au putut schimba permisele fără temutele controale medicale, mai mulţi spunând că nu au timp sau bani pentru ele, unii recunoscând şi că le este teamă să nu li se refuze eliberarea unui nou permis pe motive de sănătate.

Incendiu puternic la o casă din apropierea Şoselei Ştefan cel Mare din Capitală

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la o casă de pe strada Paul Greceanu, din zona Ştefan cel Mare, două persoane expuse la fum având nevoie de îngrijiri medicale, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

ONG-uri, despre modificarea statutului parlamentarilor: Parlamentul nu e instanţă de judecată

Unele propuneri de modificare a statutului parlamentarilor au fost comentate, pentru MEDIAFAX, de reprezentanţi ai Pro Democraţia şi CRJ, care spun că se vrea ca pentru ridicarea imunităţii unui ales, procurorul să prezinte tot rechizitoriul, iar Parlamentul să fie instanţă de judecată.

Judecătorii CSM: Am decis informarea Comisiei Europene privind demersurile din sistemul judiciar

Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi mai multe asociaţii ale magistraţilor au decis informarea Comisiei Europene cu privire la demersurile pornite în sistemul judiciar, având în vedere apropiata publicare a raportului MCV, informează un comunicat.

REPORTAJ: Întârzierile trenurilor şi greva CFR au pus monopol pe discuţiile de miercuri din Gara de Nord

Greva unor angajaţi CFR, care a oprit trenurile în staţii timp de două ore, miercuri dimineaţă, a monopolizat discuţiile mulţimii de călători de la Gara de Nord din Capitală, tema fiind detaliată prin consideraţii privind plata salariilor, dreptul de a protesta şi întârzierile de pe căile ferate.

Preşedintele CNCD: Dorim să introducem problematica discriminării în programa şcolilor de poliţie

Preşedintele Consiliului Naţional petnru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a declarat vineri, la Gandul Live, că doreşte să propună un proiect de formare privind discriminarea în şcolile de poliţie, pe fondul problemelor din această zonă din Poliţia Română.

Radu Ghiţă susţine că a fost victima unei înscenări a doi poliţişti, CEDO despăgubindu-l

Radu Ghiţă, despăgubit de CEDO printr-o decizie din 23 octombrie pentru relele tratamente la care a fost supus de poliţişti, susţine, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a fost victima unei înscenări puse la cale de cei doi agenţi care l-au agresat şi că el nu s-a dus atunci la prostituate.

Postare pe un blog despre recompensarea femeilor rome ce se sterilizează. CNCD: Încercăm să îi identificăm pe cei care au postat anunţul privind sterilizarea femeilor rome

CNCD analizează situaţia legată de oferirea unei recompense femeilor rome care se sterilizează şi încearcă să îi identifice pe autorii postării materialului pe blog, aceştia riscând o amendă de până la 8.000 de lei, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele instituţiei, Csaba Ferenc Asztalos.

Constantin Bucur şi Mircea Toma, despăgubiţi de CEDO, în urma unor interceptări SRI

Fostul căpitan SRI Constantin Bucur va primi despăgubiri de 20.000 de euro, după ce a fost condamnat pentru că a făcut publice interceptări SRI ale unor convorbiri telefonice, în timp ce jurnalistul Mircea Toma, care a fost interceptat, va primi 7.800 de euro, potrivit unei decizii CEDO.

Reduceri la îmbrăcăminte şi încălţăminte în Bucureşti, din 15 ianuarie. Ce oferte sunt în Capitală

Magazinele din Capitală vând din 15 ianuarie îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse nealimentare la preţuri reduse între 10 şi 90 la sută, potrivit notificărilor trimise la primării privind perioada de soldare, care nu poate fi mai mare de 45 de zile.

Poliţia face cercetări cu privire la cererea depusă în instanţă de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu

Secţia 14 a Poliţiei sectorului 4 face cercetări cu privire la cererea depusă la instanţă de pretinsul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, poliţiştii sesizându-se cu privire la un eventual fals, dar şi în urma unei înştiinţări a lui Vasile Rotaru, al cărui CNP a fost folosit în înregistrarea acţiunii.

Tradiţii şi credinţe populare de Bobotează: Fetele îşi visează alesul, iar bărbaţii se întrec să scoată crucea din apă

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de credinţe populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor care încearcă să scoată din apă o cruce aruncată de preot şi obiceiul practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Mircea Albulescu şi-a luat rămas bun de la Sergiu Nicolaescu: Prima echipă începe să se risipească

Actorul Mircea Albulescu şi-a luat rămas bun de la Sergiu Nicolaescu, vineri, la Cercul Militar Naţional, unde a declarat că prima echipă cu care a lucrat regizorul, din care au făcut parte şi Amza Pellea şi Jean Constantin, "începe să se risipească".

COD GALBEN de ceaţă în nouă judeţe şi pe A2

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineaţă mai multe avertizări cod galben de ceaţă, pentru judeţele Harghita, Vrancea Neamţ, Bacău, Teleorman,Giurgiu, Călăraşi, Olt şi Dolj, inclusiv autostrada A2 şi alte drumuri, fenomenul cauzând vizibilitate scăzută.

Peste 90.000 de oameni, la petrecerile publice organizate de Revelion în Capitală – FOTO

Peste 90.000 de oameni au petrecut Revelionul 2013 la cele şase evenimente publice organizate în Capitală, cei mai mulţi alegând să asiste şi să se distreze la concertele organizate în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Revoluţiei.

Peste 27.400 de artificii şi petarde, confiscate de poliţiştii bucureşteni în weekend

Peste 27.400 de artificii şi petarde deţinute ilegal, care cântăresc aproximativ o tonă, au fost confiscate, sâmbătă şi duminică, în Capitală, în urma a peste 40 de acţiuni desfăşurate de poliţiştii bucureşteni, informează un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Peste 11.000 de poliţişti, mobilizaţi să asigure ordinea în perioada Anului Nou

Peste 11.000 de poliţişti acţionează zilnic, până miercuri, 2 ianuarie, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice de Revelion, când sunt programate 130 de manifestări publice în Bucureşti şi 33 de judeţe, informează un comunicat al Poliţiei Române.

Infotrafic: Circulaţie bară la bară pe DN1 şi DN1A. Coloanele de maşini se întind pe o distanţă de peste zece kilometri pe DN 1. Se recomandă rute alternative Bucureşti – Braşov

Conducătorii auto care doresc să plece din Capitală către Braşov sunt sfătuiţi să folosească rute alternative, ca Bucureşti - Târgovişte - Sinaia şi Bucureşti - Piteşti - Braşov, întrucât la această oră se circulă bară la bară pe porţiuni din DN1 şi DN1A, informează Centrul Infotrafic.