Articolele autorului Laura Mitran
-
Prima decizie în justiţie în favoarea clienţilor cu credite în franci elveţieni: Ratele, plătite la cursul de la contractarea creditului
Tribunalul Buzău a decis ca un român să plătească ratele pentru acoperirea unui credit în franci elveţieni la cursul de schimb de la data contractării creditului, respingând însă cererea acestuia privind plata în lei, decizia instanţei putând fi atacată cu apel. citeşte tot
-
Caz atipic de boala vacii nebune, în Covasna. Sănătatea populaţiei nu a fost în pericol
Un caz atipic de boala vacii nebune a fost identificat într-o gospodărie din Covasna, fiind impuse restricţii de circulaţie pentru bovinele cu care animalul bolnav a intrat în contact, sănătatea publică nefiind niciun moment în pericol, potrivit ANSVSA. citeşte tot
-
CNCD: Există discriminare între utilizatorii de cartele pre-pay şi abonaţi
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că există o formă de discriminare între utilizatorii de cartele preplătite şi cei care au abonament de telefonie mobilă, întrucât, la nevoie, autorităţile nu îi pot trage la răspundere pe cei din prima categorie. citeşte tot
-
TAROM, despre românii blocaţi la Amman: Echipajul a depăşit timpul de zbor. Prioritatea este siguranţa
Reprezentanţii companiei TAROM arată, într-un comunicat, că aeronava cu care trebuiau să ajungă la Bucureşti cei 38 de români blocaţi pe un aeroport din Amman a decolat fără pasageri din cauza întârzierilor şi depăşirii timpului de lucru de către echipaj, prioritatea fiind siguranţa călătoriilor. citeşte tot
-
Ceaţa scade vizibilitatea sub 50 de metri, pe mai multe drumuri naţionale, A1 şi A2
Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale din Brăila şi Ialomiţa, dar şi pe autostrăzile A1 şi A2 se desfăşoară îngreunat, cu risc crescut de accidente, din cauza ceţii, care determină scăderea vizibilităţii sub 50 de metri, potrivit Centrului Infotrafic. citeşte tot
-
Unele curse aeriene, în special interne, au fost redirecţionate sau anulate, din cauza ceţii
Unele curse aeriene, în special interne, care trebuiau să ajungă sau să decoleze de pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, au fost redirecţionate sau anulate, din cauza ceţii dense care a persistat toată ziua în zonă. citeşte tot
-
Reclamaţiile turiştilor de sărbători la ANPC: De la frigul din cameră, la insecta din ciorbă
Frigul din cameră, condiţiile de igienă şi calitatea mâncării au fost principalele aspecte reclamate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) de români care, de sărbători, au mers în vacanţă sau doar într-un local pentru o seară. citeşte tot
-
Un nou punct SMURD, deschis în judeţul Mureş. Arafat: "Avem în plan 10-15 echipaje în plus în acest an"
Un nou punct SMURD a fost inaugurat, sâmbătă, în localitatea Acăţari, din judeţul Mureş, fiind deschis acolo pentru ca echipajul să poată interveni rapid în cazul accidentelor care se produc frecvent pe drumul dintre Sighişoara şi Târgu Mureş, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI). citeşte tot
-
Bătrână prinsă sub tramvai în Capitală, în timp ce traversa pe roşu
O femeie de 84 de ani, care traversa pe roşu, a fost prinsă sub un tramvai al liniei 40, la intersecţia dintre Calea Călăraşi şi strada Delea Veche, în sectorul 2, şi a fost scoasă de un echipaj SMURD, fără a prezenta fracturi. citeşte tot
-
COD GALBEN de ceaţă în Bucureşti şi 10 judeţe, până sâmbătă seară. Atenţionarea, valabilă şi pentru A1, A2 şi A3
Ceaţa persisită în sudul ţării, din noaptea de vineri spre sîmbătă, meteorologii emiţând o nouă atenţionare de cod galben valabilă pentru zona periferică a Capitalei şi 10 judeţe din sudul ţării. citeşte tot
-
COD GALBEN de ceaţă în Bucureşti şi 14 judeţe, inclusiv pe A1, A2 şi A3, până la 5.00
Meteorologii au emis, vineri seară, o atenţionare de cod galben de ceaţă, valabilă pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi centrul ţării, inclusiv pentru cele trei autostrăzi, până sâmbătă la ora 5.00. citeşte tot
-
Peste 200 de persoane audiate în ancheta accidentului aviatic din Apuseni
Peste 200 de persoane au fost audiate pe parcursul a 2.354 ore de anchetă şi s-au solicitat relaţii de la peste 40 de instituţii ale statului, în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni, informează Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) într-un comunicat. citeşte tot
-
Vier Pfoten îi cere lui Băncescu dovezi pentru acuzaţiile făcute şi spune că îl va da în judecată
Organizaţia Vier Pfoten îi solicită coordonatorului ASPA Răzvan Băncescu dovezi clare pentru acuzaţiile făcute, privind exportul animalelor de către ONG-uri pentru zoofilie şi testări medicale, afirmând că, în lipsa acestora, îl va da în judecată. citeşte tot
-
Asociaţia "Cuţu, cuţu": Nu am trimis câini în străinătate. Băncescu să numească ONG-urile pentru care are dovezi
Asociaţia "Cuţu, cuţu" transmite că nu a trimis niciodată câini în afara ţării iar coordonatorul ASPA Răzvan Băncescu ar trebui să dea numele ONG-urilor pentru care are dovezi că ar fi trimis în străinătate câini folosiţi pentru zoofilie. citeşte tot
-
Cartel Alfa solicită deblocarea acordării tichetelor de masă pentru angajaţii din administraţie
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" solicită Guvernului deblocarea acordării tichetelor de masă pentru angajaţii din administraţia publică, arătând că, într-o primărie, un consilier cu studii superioare, începător sau cu experienţă, are un salariu net de 700 - 800 de lei. citeşte tot
-
Circulaţia metroului pe magistrala Berceni - Pipera a fost îngreunată. Staţia Tineretului a fost închisă
Staţia de metrou Tineretului a fost închisă, după ce, din cauza fumului degajat din tunel unde s-a produs o defecţiune la sistemul electric, trenurile nu au mai oprit în această staţie, potrivit reprezentanţilor Metrorex. citeşte tot
-
CUTREMUR de 4,1 grade în zona seismică Vrancea, al 11-lea în luna ianuarie
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 05.10, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). citeşte tot
-
Peste 40 de oraşe în competiţia Oraşul Reciclării 2015. Câştigătorii vor fi anunţaţi în septembrie
Un număr de 46 de oraşe, având în total 5 milioane de locuitori, s-au înscris anul acesta în competiţia Oraşul Reciclării, care se va derula timp de şase luni, câştigătorii urmând să fie anunţaţi în septembrie, informează organizatorul, Eco-Rom Ambalaje. citeşte tot
-
Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprişan, reţinute
Cele două experte contabile din dosarul lui Marian Oprişan au fost reţinute de procurorii DNA, fiind acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţii din dosar. citeşte tot
-
Manifestaţie pentru omagierea victimelor de la Charlie Hebdo, sâmbătă, la Ambasada Franţei
O manifestaţie pentru omagierea victimelor de la Charlie Hebdo şi pentru libertatea de expresie va avea loc, sâmbătă, de la ora 14.00, la Ambasada Franţei din Bucureşti, potrivit anunţului postat pe Facebook. citeşte tot
-
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Marile premii la LOTO 6/49 şi Joker, necâştigate. Premiul categoriei I la Loto 5/40 a fost CÂŞTIGAT - NUMERELE EXTRASE
Marile premii la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate în urma niciuneia din extragerile speciale de Anul Nou, câştigându-se în schimb un premiu de 145.651 de lei la Loto 5/40. citeşte tot
-
Revelion la Palatul Parlamentului: Cât costă petrecerea cu tema ”Gala premiilor Oscar”
Petrecerea de Revelion de la Palatul Parlamentului, organizată pentru al doilea an consecutiv, are ca temă Gala premiilor Oscar, iar printre cei care îi vor întreţine pe invitaţi sunt Loredana, Horia Brenciu şi Ozana Barabancea. citeşte tot
-
NINSORI ŞI VISCOL în aproape toată ţara. Cod galben în 10 judeţe, până marţi dimineaţă. Circulaţia pe autostrada A2 a fost redeschisă, 20 de drumuri naţionale sunt în continuare închise
Zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Circulaţia a fost redeschisă pe autostrada A2, tronsonul Lehliu - Feteşti, dar sunt în continuare închise 20 de drumuri naţionale, informează Centrul Infotrafic. citeşte tot
-
Traficul a fost oprit pe DN5 Bucureşti - Giurgiu, după ce un tir s-a ciocnit cu o cisternă
Traficul este oprit pe ambele sensuri pe DN5 Bucureşti - Giurgiu, în zona localităţii giurgiuvene Călugăreni, în urma unui accident în care au fost implicate un tir şi o cisternă încărcată cu propan, neexistând victime, informează Centrul Infotrafic. citeşte tot
-
CODUL GALBEN de ninsori şi vânt în 10 judeţe din est şi sud-est, prelungit până marţi dimineaţă
Zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). citeşte tot