Articolele autorului Laura Mitran
-
Federaţia Editorilor din România: CNSC a constatat că Ministerul Educaţiei a eliminat oferte valabile la licitaţia pentru manuale şi a favorizat companiile câştigătoare
Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a constatat că Ministerul Educaţiei a eliminat oferte perfect valabile şi a favorizat companiile declarate câştigătoare, la licitaţia pentru manuale, spune Federaţia Editorilor din România (FER), prezentând decizia consiliului. citeşte tot
-
Sfântu Gheorghe, desemnat "Oraşul Reciclării" în 2014 - FOTO
Sfântu Gheorghe a fost desemnat "Oraşul Reciclării" în 2014, în urma competiţiei la care au participat 32 de municipalităţi din ţară, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie, şi care a fost organizată, pentru a doua oară, de Eco-Rom Ambalaje, sub patronajul Ministerului Mediului. citeşte tot
-
Ministerul Sănătăţii, amendat de CNCD pentru că nu a reglementat dreptul hipoacuzicilor să aibă carnet de şofer
Ministerul Sănătăţii (MS) a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că nu a reglementat dreptul persoanelor cu deficienţe de auz de a avea permis de conducere. citeşte tot
-
CEDO: Legislaţia României privind zona sa economică exclusivă din Marea Neagră nu este predictibilă
Un pescar bulgar, condamnat de autorităţile române pentru că ar fi pescuit în zona economică exclusivă a Mării Negre, trebuie despăgubit de statul român, întrucât legislaţia României în domeniu nu este predictibilă, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). citeşte tot
-
Aparate mici de zbor, un nou mijloc de introducere a telefoanelor mobile în închisori
Aparate de zbor de mici dimensiuni au fost folosite pentru a plasa telefoane mobile în penitenciare din Ploieşti, Giurgiu şi Miercurea Ciuc, aceasta fiind, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, o nouă metodă pentru a introduce dispozitivele în închisori. citeşte tot
-
CEDO: Fostul şef PSD Gorj Mischie, despăgubit cu 3.000 de euro pentru sentinţa în cazul introducerii unei arme în ţară
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Gorj Nicolae Mischie, condamnat în 2007 la un an de închisoare cu suspendare pentru introducerea în ţară a unei arme de vânătoare, va fi despăgubit de statul român cu 3.000 de euro pentru sentinţa dată de ICCJ, a decis marţi CEDO. citeşte tot
-
România, obligată de CEDO să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei
România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, a decis, miercuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), subliniind obligaţia statului de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora. citeşte tot
-
CFR: Opt trenuri care trec prin sud-vest, deviate. Un tren suplimentar pe ruta Orşova-Bucureşti
Opt trenuri InterRegio care tranzitează sud-vestul ţării au fost deviate, pentru perioada 16 - 19 septembrie, în timp ce un altul va circula suplimentar pe ruta Orşova - Bucureşti joi şi vineri, din cauza inundaţiilor din zonă, informează CFR Călători. citeşte tot
-
Cel mai rar şarpe din România, boa de nisip, a reapărut după 80 de ani
Cel mai rar şarpe din România, boa de nisip, care nu mai fusese văzut în viaţă din 1937, a reapărut în Lunca Dunării, unde au fost găsite de cercetători 10 exemplare. citeşte tot
-
COD PORTOCALIU de inundaţii în Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. O persoană a murit şi două sunt date dispărute. Patru trenuri sunt ANULATE
Mai multe râuri din Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi sunt sub cod portocaliu de inundaţii, în timp ce altele din Arad, Timiş, Mehedinţi şi Dolj sunt sub cod galben, până marţi, la ora 14.00, potrivit unei avertizări a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). citeşte tot
-
Mai multe ONG-uri dezaprobă poziţia CSM faţă de dezbaterea autonomiei Ţinutului Secuiesc
Mai multe ONG-uri dezaprobă poziţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la dezbaterile privind autonomia Ţinutului Secuiesc, arătând că interzicerea sau restrângerea dezbaterii libere de idei poate contribui la subminarea democraţiei şi a statului de drept. citeşte tot
-
Codul galben de ploi, prelungit în cinci judeţe din ţară
Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj rămân sub atenţionare de cod galben de ploi până la ora 18.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. citeşte tot
-
Mai multe curse Tarom, anulate din cauza unor proteste ale echipajelor
Mai multe curse ale companiei Tarom, majoritatea interne, au fost anulate, luni dimineaţă, din cauza unor acţiuni de protest spontane ale echipajelor, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei. citeşte tot
-
Restricţii de trafic în centrul Capitalei, de vineri până duminică, pentru mai multe evenimente
Traficul va fi restricţionat în mai multe zone centrale ale Capitalei, începând de vineri până duminică, pentru diverse evenimente, de la The Color Run la o procesiune religioasă, informează Brigada Rutieră. citeşte tot
-
PROGRAMUL RABLA: 2.310 din cele 3.000 de tichete pentru persoane juridice au fost distribuite
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit până în prezent 2.310 din cele 3.000 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla. citeşte tot
-
Sens unic pe Calea Dorobanţi şi strada Polonă, începând de vineri
Calea Dorobanţi, pe tronsonul dintre bulevardul.Dacia şi şoseaua Ştefan cel Mare, şi strada Polonă, pe tronsonul dintre strada Mihai Eminescu şi şoseaua Ştefan cel Mare, vor fi, de vineri, cu sens unic, dinspre şi respectiv înspre Ştefan cel Mare, informează Primăria Capitalei. citeşte tot
-
Noul Regulament de Organizare şi Funcţionare al CNA, adoptat. Majoritatea direcţiilor trec din subordinea preşedintelui în a Consiliului
Noul Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF) al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a fost adoptat joi, cu majoritate de voturi, una dintre modificări fiind aceea că toate direcţiile, mai puţin cea de audit, figurează în subordinea Consiliului şi nu a preşedintelui, ca până acum. citeşte tot
-
"Radarul pădurilor", obligatoriu din 8 octombrie. Cum va funcţiona sistemul. Ministrul Doina Pană: Populaţia nu va fi afectată
Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri Doina Pană, a declarat pentru MEDIAFAX că sistemul informatic de control pentru prevenirea tăierilor ilegale va fi testat în toată ţara din 21 septembrie şi implementat din 8 octombrie, iar populaţia nu va fi afectată în exploatarea lemnului pentru uz casnic. citeşte tot
-
Campania pentru alegerile prezidenţiale în audiovizual, între 3 octombrie şi 1 noiembrie. CNA a decis că va fi gratuită
Campania electorală în audiovizual se va desfăşura între 3 octombrie şi 1 noiembrie, televiziunile şi radiourile, publice şi private, fiind obligate să ofere gratuit spaţii în emisiunile lor candidaţilor la preşedinţie şi să respecte reguli stricte, potrivit unei decizii adoptate joi de CNA. citeşte tot
-
ANOSR face "un ultim apel" către Avocatul Poporului să sesizeze la CC modificarea Legii Educaţiei
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) face "un ultim apel" către Avocatul Poporului (AP) să sesizeze la Curtea Constituţională modificarea Legii Educaţiei. citeşte tot
-
ActiveWatch sesizează CNCD privind compararea de către Ponta a "regimului Băsescu" cu "regimul nazist"
ActiveWatch a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind compararea "regimului Băsescu" cu "regimul nazist" de către premierul Victor Ponta, susţinând că un efect, chiar dacă neintenţionat, al declaraţiei este negarea implicită a Holocaustului. citeşte tot
-
Cod galben de inundaţii, în Dolj, Olt şi Teleorman, până la noapte
Afluenţii mici ai Oltului inferior de pe sectorul aval Slatina (judeţele Dolj şi Olt) şi Călmăţuiul (judeţele Olt şi Teleorman) sunt sub cod galben de inundaţii, până la ora 24.00, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA). citeşte tot
-
Viceprimarul Gabriel Pîrvu, în incompatibiliate, membrii CGMB amendaţi de ANI că nu l-au demis
Gabriel Pîrvu, ales joi viceprimar al Capitalei, a fost declarat incompatibil de instanţă în calitate de membru al CGMB, consilierii generali fiind amendaţi cu câte 2.000 de lei de ANI pentru că nu l-au demis, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANI, Horia Georgescu. citeşte tot
-
Cod galben de vânt în Bucureşti şi cinci judeţe, prelungit până la ora 17.00
Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Prahova se află sub cod galben de vânt, până la ora 17.00, potrivit unei atenţionări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). citeşte tot
-
DNA: Schimbarea votului pentru Giga TV, din cauza felului în care Georgescu şi-a exercitat atribuţiile
Schimbarea votului privind licenţa Giga TV, de către trei membri ai CNA, s-a făcut nejustificat ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de Laura Georgescu, spun procurorii DNA, care o acuză pe şefa CNA de abuz în serviciu. citeşte tot