Articolele autorului Laura Mitran
-
Fostul judecător CC Toni Greblă, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Fostul senator şi judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul în care este acuzat că a primit foloase necuvenite de la oameni de afaceri pentru a îşi exercita influenţa în beneficiul acestora. citeşte tot
-
Kovesi: Dosarul lui Oprescu, deschis în urma unor plângeri depuse de două persoane fizice în martie. Procedural, nu a fost flagrant / REACŢIA avocatului lui Oprescu
Dosarul lui Sorin Oprescu la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost deschis în urma unor plângeri depuse în martie de două persoane fizice, altele decât persoana care i-a dat bani, a declarat, marţi, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. După declaraţiile lui Kovesi, avocatul primarului Capitalei a declarat că, în dosarul lui Sorin Oprescu, sunt probleme cu fondul cauzei, iar apărarea urmează să depună mai multe cereri în acest sens. citeşte tot
-
CODUL PORTOCALIU de caniculă, extins la 16 judeţe, COD GALBEN în restul ţării. Canicula se menţine şi miercuri - HARTA zonelor vizate
Codul portocaliu de caniculă a fost extins la 16 judeţe din partea de vest şi cea de nord-est, în timp ce restul ţării va fi sub cod galben, pe parcursul zilei de marţi, iar canicula se menţine şi miercuri cu 11 judeţe sub cod portocaliu şi restul ţării sub cod galben. citeşte tot
-
Sindicat ROMATSA: Avem acord pe revendicări, dar greva nu poate fi anulată fără contract colectiv
Sindicaliştii de la ROMATSA spun că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat, însă greva generală anunţată pentru marţi nu poate fi anulată în absenţa contractului colectiv de muncă, pentru semnarea căruia întâmpină mai multe probleme. citeşte tot
-
Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 septembrie. Luni mai erau de ridicat circa 300.000 de carduri
Serviciile medicale vor fi acordate, din 1 septembrie, doar cu cardul de sănătate asiguraţilor cărora le-a fost emis, astfel că persoanele care nu l-au primit trebuie să îl solicite de la casele de asigurări de sănătate de care aparţin, luni fiind încă neridicate aproximativ 300.000 de carduri. citeşte tot
-
COD PORTOCALIU şi COD GALBEN de caniculă luni şi marţi în toată ţara
Zece judeţe din partea de vest şi cea de nord-est a ţării vor fi sub cod portocaliu de caniculă, luni şi marţi, în timp ce restul ţării va fi sub cod galben, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). citeşte tot
-
Gavrilescu: Din 2016, taxă la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, din 2017 - 120 de lei pe tonă
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, marţi, că în 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, care se va majora la 120 de lei pe tonă în 2017. citeşte tot
-
Proiect: Bugetul MMAP, suplimentat cu 2,4 milioane de lei pentru combaterea efectelor secetei în Deltă
Bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) ar urma să fie suplimentat cu 2.405.000 de lei pentru pentru combaterea efectelor secetei în Delta Dunării,ce includ îngrădirea accesului pentru localnici şi turişti şi punerea în pericol a unor specii de animale, potrivit unui proiect de HG. citeşte tot
-
Oprea, la Ziua Marinei: Marinarii români, o carte de vizită a ţării noastre în lume. Duşa: O manifestare de suflet prin care cinstim curajul şi vitejia marinarilor - FOTO
Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la ceremonia de la Constanţa cu ocazia Zilei Marinei, că marinarii români, fie că apără frontierele maritime şi fluviale, fie că lucrează pe nave comerciale, sunt o carte de vizită a ţării noatre în lume. La rândul său, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat că această sărbătoare este "o manifestare de suflet" prin care sunt cinstite "curajul şi vitejia marinarilor". citeşte tot
-
Resursele generate în acest an de Pământ, epuizate joi, cu două luni mai repede decât acum 15 ani
Anul acesta ziua în care resursele generate anual de Pământ s-au epuizat este 13 august, cu o săptămână mai devreme decât anul trecut şi cu aproximativ două luni faţă de acum 15 ani, anunţă WWF, citând datele Global Footprint Network. citeşte tot
-
Aproximativ 14.000 de tichete rezervate prin programul Rabla. ANAF şi MAI, printre beneficiari
Aproximativ 14.000 din cele 25.000 de tichete puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice pentru achiziţionarea de autovehicule noi prin programul Rabla 2015 au fost rezervate, printre cei mai importanţi beneficiari numărându-se ANAF, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Garda de Mediu. citeşte tot
-
INCENDIU la un bloc din Capitală: Locatarii au fost evacuaţi, după ce mansarda clădirii a fost cuprinsă de flăcări. Un pompier a ajuns la spital - FOTO
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, la mansarda unui bloc de patru etaje din zona 1 Decembrie din Capitală, pompierii intervenind cu 17 autospeciale de stingere şi evacuând toţi locatarii, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov. După stingerea incendiului, clădirea a rămas evacuată. citeşte tot
-
COD GALBEN de caniculă, joi şi vineri, în Bucureşti şi 31 de judeţe din ţară. Prognoza meteo pentru următoarele două zile
Meteorologii au emis cod galben de caniculă, valabil joi şi vineri, în toată ţara cu excepţia judeţelor Constanţa, Tulcea, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava şi Bistriţa-Năsăud. citeşte tot
-
PROIECT: Compensaţii de până la 500 euro/ha/an pentru proprietarii de păduri din arii protejate
Compensaţii de până la 500 de euro pe hectar pe an sunt prevăzute pentru proprietarii de păduri cu funcţie de protecţie sau din arii protejate, pentru masa lemnoasă pe care aceştia nu o pot recolta, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, pus în dezbatere de Ministerul Mediului. citeşte tot
-
Avertizare meteo: COD PORTOCALIU de caniculă sâmbătă şi duminică, în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară. HARTA zonelor afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, noi avertizări COD PORTOCALIU de caniculă şi disconfort termic, valabile pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în mai multe judeţe din ţară, precum şi COD GALBEN de caniculă valabile vineri, sâmbătă şi duminică. citeşte tot
-
Ioan Rus, sancţionat cu avertisment de CNCD pentru afirmaţiile despre românii din diaspora
Fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus a fost sancţionat cu avertisment de CNCD, pentru afirmaţiile potrivit cărora românii muncesc în străinătate, în construcţii, pentru un salariu de 1.500 de euro şi, "de banii ăştia, copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă". citeşte tot
-
Ambulanţă lovită de un autoturism pe Calea Moşilor. O asistentă uşor rănită
O ambulanţă a fost acroşată de un autoturism, joi noapte, pe Calea Moşilor, asistenta aflată în timpul serviciului fiind uşor rănită în urma impactului, iar circulaţia tramvaielor a fost întreruptă pentru cercetarea la faţa locului, potrivit Poliţiei Capitalei. citeşte tot
-
Trei candidaţi şi-au depus dosarele pentru funcţia de preşedinte al ANI
Bogdan Stan, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Petre Claudiu Platon şi Ion Ionel Gârleşteanu şi-au depus dosarele pentru funcţia de preşedinte al ANI, postul fiind liber după ce Horia Georgescu a demisionat în martie, fiind reţinut de DNA în dosarul despăgubirilor de la ANRP citeşte tot
-
CONCERTUL lui Robbie Williams: Amendă maximă pentru organizatori. Peste 200 de reclamaţii au fost înregistrate la ANPC
Peste 200 de reclamaţii au fost înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor de la participanţi la concertul lui Robbie Williams, ANPC urmând să-i sancţioneze pe organizatori cu amenda maximă, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele instituţiei, Marius Dunca. citeşte tot
-
Control ANPC la Gara de Nord: Amenzi de 100.000 lei pentru condiţiile de pe peroane şi din trenuri
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut un control în Gara de Nord şi în şase trenuri şi au aplicat amenzi de 100.000 de lei pentru condiţiile de pe peroane şi din garnituri şi la 10 comercianţi de produce alimentare, aplicând sancţiuni de 71.000 de lei. citeşte tot
-
CEDO condamnă Italia pentru absenţa uniunilor civile pentru cuplurile gay
Italia a fost condamnată, marţi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru că nu oferă o formă de recunoaştere juridică a relaţiilor de cuplu între persoane de acelaşi sex. citeşte tot
-
CEDO condamnă România pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie în cazul Mihăileşti
Unul dintre cei trei condamnaţi pentru accidentul de la Mihăileşti din 2004 a fost despăgubit de CEDO, după ce s-a plâns de încălcarea prezumţiei de nevinovăţie în procesul său, prin declaraţiile făcute de fostul preşedinte Traian Băsescu şi de o judecătoare. citeşte tot
-
Subvenţie de 20.000 lei la cumpărarea unei maşini electrice şi de 5.000 lei pentru hibrid
Ministerul Mediului propune acordarea unor subvenţii de 20.000 de lei la cumpărarea unui autovehicul pur electric şi de 5.000 de lei la achiziţia unui autovehicul electric hibrid, potrivit unui proiect de ordonanaţă a Guvernului lansat în dezbatere publică. citeşte tot
-
Peste 370 de maşini ecologice, cumpărate prin programul Rabla
Un număr de 371 de maşini cu tehnologii nepoluante au fost achiziţionate, din mai până în prezent, prin programul Rabla, de peste şase ori mai multe decât în intervalul ianuarie - mai, înainte de demararea programului, informează Ministerul Mediului. citeşte tot
-
Diurna poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiune NATO în Afganistan creşte la 90 de euro
Diurna poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiune NATO în Afganistan creşte de la 60 la 90 de euro, ajungând la valoarea diurnei militarilor, în condiţiile în care cele două categorii de personal desfăşoară misiuni similare. citeşte tot