Laura Petrescu

Construcţie din centrul Târgoviştei, blocată de descoperiri arheologice din timpul lui Matei Basarab

O construcţie care ar fi trebuit să fie ridicată în centrul Târgoviştei este blocată, după ce, în zona Mănăstirii Stelea s-au descoperit urmele unei construcţii civile de pe vremea lui Matei Basarab.

Scandal într-un bar din Dâmboviţa: Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost tăiat la gât

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a ajuns la spital, duminică dimineaţa, după ce a fost tăiat la gât de un tânăr în vârstă de 23 de ani cu care a avut un conflict, într-un bar din localitatea Pitaru, judeţul Dâmboviţa.

Gestul deosebit făcut de o româncă plecată de peste 20 de ani în Marea Britanie: A donat bani pentru reîmpădurirea Munţilor Făgăraş – FOTO

O artistă româncă, plecată de 21 de ani în Anglia, a donat banii din vânzarea ultimului său album pentru plantarea a 15.000 de copaci în Munţii Făgăraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei persoane rănite după ce o maşină a ieşit de pe drum şi s-a izbit de un gard în Prahova

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, în Prahova, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe drum şi apoi s-a izbit de un gard, în comuna Moara Nouă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gest admirabil: Poliţiştii care au găsit-o pe Nicoleta, fata dispărută din Buzău, i-au dus cadouri de Moş Nicolae

Nicoleta, fetiţa în vârstă de opt ani din Bisoca, judeţul Buzău, care în luna septembrie a dispărut de acasă şi a fost găsită după 18 ore de căutări, a primit, vineri, caoduri şi un tort din partea poliţiştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pui de urs grav rănit, după ce a fost lovit de un tren în Braşov. Animalul va fi eutanasiat

Un pui de urs a fost lovit, joi dimineaţă, de un tren, în zona Timiş din judeţul Braşov. Deşi găsit în viaţă, rănile ursului sunt mult prea grave şi trebuie eutanasiat.

Gimnastică printre ruine | Performanţă în mucegai, fără lumină şi cu pereţi de pe care cade tencuiala, la Petrolul Ploieşti – VIDEO

Clubul CS Petrolul Ploieşti, unde s-au antrenat Corina Ungureanu sau Ileana Sima, funcţionează într-o clădire plină de mucegai, în care cade tencuiala, iar apa se inflitrează la fiecare ploaie. „Este improprie activităţilor sportive”, a spus ministrul Ionuţ Stroe, care a vizitat marţi clubul.

Mii de turişti au petrecut Ziua Naţională a României în staţiunile prahovene. Gradul de ocupare a unităţilor turistice, peste 90%

14.000 de turişti au petrecut de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională în Sinaia, Buşteni sau Azuga, anunţă Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova, gradul de ocupare a unităţilor turistice fiind de peste 90%, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zeci de tineri au dansat Hora Unirii, la 1.700 de metri, în Masivul Postăvarul. VIDEO

Zeci de tineri au dansat, de Ziua Naţională, Hora Unirii, la o altitudine de 1.700 de metri, în Masivul Postăvarul.

Un militar a leşinat la parada de Ziua Naţională de la Piteşti: „I-a scăzut glicemia”

Un militar care participa la parada organizată de Ziua Naţională în Piteşti a leşinat. Echipele SMURD au intervenit imediat.

Un bărbat a fost încătuşat de Ziua Naţională la Ploieşti. Gestul făcut în timpul paradei

Un bărbat din Ploieşti a fost încătuşat, duminică, după ce a făcut gesturi obscene când trecea parada organizată de 1 Decembrie, în Ploieşti.

ATENŢIE, imagini cu puternic impact emoţional | „Nu mai da, nu mai da”. O femeie a fost filmată când îşi bătea fetiţa de 5 ani cu o mătură / Poliţia a deschis anchetă

O femeie de 25 de ani a fost filmată când îşi loveşte fata, în vârstă de cinci ani, cu o mătură. Cazul a fost preluat de poliţiştii din Neamţ, unde s-ar fi produs agresiunea, iar femeia a fost dusă la poliţie pentru audieri.

Tânără cerută în căsătorie la ceremonialul de absolvire a Şcolii de Poliţie din Câmpina. Răspunsul fetei

O tânără a fost cerută în căsătorie, vineri, în cadrul ceremonialului de absolvire organizat la Şcoala de Poliţie din Câmpina. Cererea, care a avut loc pe platoul unităţii, a fost acceptată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident grav: Patru pietoni, loviţi de o maşină scăpată de sub control pe o stradă din Braşov

Patru pietoni au fost loviţi, joi, în Braşov, de o maşină scăpată de sub control. Victimele sunt conştiente, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un poliţist este cercetat după ce i-ar fi cerut unei tinere să întreţină raporturi sexuale cu el. Ce i-ar fi solicitat bărbatul fetei înainte

IPJ Prahova a început, joi, o anchetă, după ce un poliţist de la Supravegheri Judiciare a fost acuzat de o tânără că i-a cerut poze indecente şi să întreţină relaţii sexuale cu el.

Apel pe Facebook pentru salvarea unui măgar alungat de un bărbat din Argeş. FOTO

O tânără a lansat un apel pe Facebook pentru salvarea unui măgar despre care spune că a fost alungat de stăpân şi se plimbă, de câteva zile, pe străzile din localitatea Slobozia, judeţul Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Câţi bani cheltuie Consiliul Judeţean Buzău pentru organizarea Zilei Naţionale şi a sărbătorilor de iarnă

Consiliul Judeţean Buzău va cheltui, anul acesta, 500.000 de lei din bugetul judeţului pentru organizarea Zilei Naţionale şi a sărbătorilor de iarnă. Banii sunt pentru iluminatul festiv, cadouri pentru 12.000 de copii, tradiţionalele porţii de fasole cu ciolan sau spectacole.

Patru tineri au fost răniţi, după o explozie puternică la o casă din Prahova

O fată şi trei băieţi cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani au fost răniţi după ce în locuinţa lor, în judeţul Prahova, s-a produs o explozie. Primele informaţii o arată că explozia a fost provocată de o sobă supraîncălzită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO| Bărbat împuşcat de un poliţist în curtea unei secţii de vot din Prahova. Ce i-a făcut agentului

Incidentul în care un poliţist a împuşcat un bărbat a avut loc în curtea grădiniţei din Drăgăneasa, unde este amenajată o secţie de votare. Agentul ar fi fost atacat de un grup de bărbaţi băuţi şi a tras în piciorul unuia dintre aceştia, a anunţat Poliţia Prahova.

Oferte Crăciun 2019 pe Valea Prahovei. Cât costă vacanţa de Crăciun la pensiunile şi hotelurile din staţiunile de la munte

Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei au pregătit pentru Crăciun oferte care pornesc de la 900 de lei şi ajung la 5.100 de lei. Turiştii vor participa la pomana porcului, focuri de tabără sau vor fi colindaţi.

Gest inedit pentru copii nevoiaşi. Actorii Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti strâng mănuşi şi ghete pentru cei mici – FOTO, VIDEO

Campanie inedită a actorilor Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, care vor să încălzească nu doar sufletele celor mici, ci şi mâinile şi picioarele. Actorii strâng mănuşi şi ghete pe care le vor dona copiilor din familii nevoiaşe.

Comuna din România unde tradiţiile nu au dispărut. Elevii învaţă arta meşteşugurilor de la bătrânele satului – FOTO, VIDEO

Cum se ţese un covor de lână, la război. Asta învaţă, de la bătrânele satului, elevii din comuna Izvoarele, judeţul Prahova, unde tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie. Îţi trebuie pricepere şi răbdare, dar efortul este răsplătit din plin.

Cisternă încărcată cu motorină, răsturnată în Prahova. Combustibilul s-a scurs pe şosea – FOTO

Echipaje ale ISU şi ale Poliţiei Prahova intervin, joi după-amiaza, pe DN1B, în judeţul Prahova, unde o cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat. Potrivit pompierilor, sunt scurgeri de carburant pe şosea, iar şoferul a fost transportat la spital.

Staţie de măsurare a calităţii aerului montată pe… o căruţă. Reacţia viceprimarului: Să fie la înălţime

O staţie mobilă de măsurare a calităţii aerului a fost amplasată în Codlea, judeţul Braşov, pe o căruţă ornamentală, imaginile fiind publicate pe Facebook. Autorităţile locale spun că au apelat la această soluţie pentru ca unitatea „să fie la înălţime”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şcoala ca ring de box. Dosar penal pentru un profesor care a lovit un elev

Un profesor de la Liceul Teoretic din Săcele, judeţul Braşov, este acuzat de un părinte că a dat mai multe palme copilului său. Incidentul a avut loc după ce elevul a lovit un câine. „Profesorul spune că doar l-a împins, elevul spune că l-a lovit”, declară directorul şcolii.

Un pieton care traversa neregulamentar, lovit de o ambulanţă aflată în misiune, în Prahova

Un bărbat din Prahova care a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului a fost lovit de o ambulanţă aflată în misiune, în Câmpina. Pietonul nu a fost rănit grav, iar pacientul din ambulanţă a fost dus la spital cu o altă autospecială.

Un bărbat din Argeş a fost împuşcat de poliţişti după ce i-a ameninţat cu un cuţit

Un bărbat de 37 de ani din judeţul Argeş a fost împuşcat luni de un echipaj de poliţie, după ce i-a ameninţat pe oamenii legii cu un cuţit.

O infirmieră de la UPU Piteşti, de 42 de ani, a murit în urma unui accident vascular cerebral: „Câte vieţi pierdute, câte familii ruinate vreţi să mai aveţi pe conştiinţă?”

O infirmieră în vârstă de 42 de ani de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a murit, luni, în urma unui accident vascular cerebral. O colegă a acesteia le scrie guvernanţilor: „Câte vieţi pierdute, câte familii ruinate vreţi să mai aveţi pe conştiinţă?”.

Medicină şi durere. Spitalul de Urgenţă Ploieşti amână operaţii, pentru că nu are anestezice

Operaţiile care nu sunt urgente sunt amânate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti din cauza faptului că lipseşte un anestezic. Pe stoc mai sunt fiole, dar sunt folosite pentru operaţiile care nu pot fi amânate.

Sancţiunea primită de o femeie din Prahova care şi-a determinat propria fiică să se prostitueze

O femeie din Prahova care şi-a determinat fiica să se prostitueze a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. Femeia trebuie să muncească fie la o primărie, fie la o parohie, timp de 120 de zile.

O maşină a rămas blocată într-un râu din Argeş după ce şoferul a băgat-o în apă ca să o spele. Incidentul a afectat şi activitatea unei hidrocentrale

Intervenţie mai puţin obişnuită a pompierilor din Argeş, care au fost chemaţi să tracteze o maşină ce a rămas blocată în râul Târgului, din Câmpulung, după ce şoferul a vrut să o spele. Pentru a scoate maşina, a fost nevoie de oprirea uzinării apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Argeş: Fată de 11 ani, violată de mai multe ori de fratele ei în vârstă de 16 ani

O fată de 11 ani, din localitatea Poiana Lacului, judeţul Argeş, a fost violată de mai multe ori de fratele ei, în vârstă de 16 ani. Adolescentul a fost reţinut, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabili dacă părinţii ştiau că fata era agresată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tragedie în Buzău: O tânără însărcinată a murit la Unitatea de primiri Urgenţe. Copilul nu a mai putut fi salvat

O tânără în vârstă de 34 de ani din Brăteşti, însărcinată în 33 de săptămâni, a murit la spital după ce i s-a făcut rău acasă şi a intrat în stop cardiorespirator.

„Nu ţi-e ruşine, tâmpitule ce eşti!” 8 luni de închisoare cu suspendare pentru învăţătoarea din Braşov care-şi jignea elevii. Sentinţa e definitivă

O învăţătoare din Braşov care îi numea pe copii „gunoi”, „umflat” sau „tâmpit” a fost condamnată definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune.

Omar Hayssam rămâne în închisoare. Cererea de întrerupere a pedepsei a fost respinsă definitiv

Cererea lui Omar Hayssam de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, a fost respinsă definitiv, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti. Astfel, Hayssam rămâne în închisoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Erou în timpul liber. Un poliţist a salvat un bărbat aflat în stop cardiorespirator

Un poliţist din Argeş, de la Serviciul Rutier, a acordat, miercuri, primul ajutor unui bărbat căruia i s-a făcut rău în timp ce era într-o benzinărie. Agentul, aflat în timpul liber, i-a făcut manevre de resuscitare bărbatului până la sosirea echipajului medical, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pădure în flăcări în Braşov. Pompierii au intervinit pentru a stinge incendiul

Pompierii militari din Braşov intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o litieră de pădure în Ohaba, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 12 hectare. Acesta este al doilea incendiu de pădure produs în judeţ în ultimele 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii din Braşov caută vinovaţii care au turnat ulei uzat de motor într-o fântână publică. Viceprimar: Este probabil o răzbunare

Poliţiştii din Braşov fac cercetări după ce într-o fântână publică din comuna Mândra persoane necunoscute au turnat ulei uzat de motor. Cel mai probabil este vorba de o răzbunare, susţine viceprimarul comunei.

Doi turişti, plecaţi să adune plante medicinale, salvaţi după ce au rămas blocaţi pe munte

Doi turişti au fost salvaţi de jandarmii montani din Cheia după ce, plecaţi pe un traseu nemarcat ca să adune plante medicinale, s-au rătăcit din cauza întunericului şi au rămas blocaţi într-o zonă dificilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident pe DN1: O cisternă cu zeci de tone de combustibil a lovit un stâlp de electricitate – FOTO

O cisternă încărcată cu zeci de tone de motorină şi benzină a lovit, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN1, în Comarnic, un stâlp de electricitate, după ce şoferul nu a adaptat viteza, transmite corespondentul MEDIAFAX.