Laura Petrescu

Intervenţie dificilă în Buşteni: Tânără căzută într-o prăpastie adâncă de zeci de metri

Salvamontiştii din Buşteni intervin duminică pentru salvarea unei tinere care, în timp ce se afla pe traseul Jepii Mari din munţii Bucegi, a alunecat şi a căzut zeci de metri într-o prăpastie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alertă pe Valea Prahovei. Incendiu într-o pădure din Sinaia, în apropierea unei cabane

Un incendiu a izbucnit, duminică, într-o pădure din Sinaia, în apropierea cabanei Piscul Câinelui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiect pilot în Prahova: Poliţia Locală, ajutată de 50 de voluntari să-i descopere pe cei care încalcă legea

Poliţia Locală Ploieşti va fi ajutată de 50 de voluntari să-i descopere pe cei care încalcă legea, în cadrul unui program iniţiat de Primăria Ploieşti. La înscriere, voluntarii trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi vor fi selectaţi pe baza unui interviu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Isteria apelurilor false continuă: Un bărbat a sunat la 112 şi a spus că a fost răpit, pentru a testa reacţia autorităţilor

Un bărbat din Argeş a sunat la 112 şi a anunţat că a fost răpit, dar a fost găsit de poliţişti acasă, în siguranţă. El a declarat că a făcut apelul pentru a testa reacţia autorităţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Valiza suspectă din Târgovişte conţinea un acordeon

Poliţiştii şi angajaţii SRI verifică, vineri, o valiză suspectă găsită pe o stradă din Târgovişte. Poliţiştii au izolat perimetrul, iar angajaţii SRI controlează geamantanul suspect.

Pericol public, la 22 de ani. O fată a bătut doi bărbaţi şi a distrus mobilierul într-un bar din Dâmboviţa

O tânără de 22 de ani din Dâmboviţa a fost reţinută, iar apoi plasată sub control judiciar, după ce, într-un bar, a sărit la bătaie şi a lovit doi bărbaţi pe care i-a şi ameninţat, distrugând şi mobilierul localului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mărturiile unui tânăr absolvent de Poliţie care a demisionat după 20 de zile de muncă: Nu aveam toaletă, apă, căldură. Dacă mă pătam de sânge, nu puteam să mă spăl

Un tânăr absolvent al unei şcoli de poliţie, repartizat la un post din judeţul Prahova, şi-a dat demisia după doar 20 de zile de muncă. El se plânge de condiţiile improprii în care a fost nevoit să lucreze: „nu aveam căldură, toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini”.

Îmbolnăvire în masă a cailor de la Hipodromul din Ploieşti. Cursele au fost amânate

Conducerea Hipodromului din Ploieşti a decis să amâne un concurs programat pentru sâmbătă, după ce mai mulţi cai s-au îmbolnăvit. Dacă animalele vor putea reveni la antrenamente zilele următoare, concursul va avea loc săptămâna viitoare.

FOTO | Import de forţă de muncă: 25 de muncitori indieni repară clădirea unui liceu, monument istoric

Clădirea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este reabilitată cu ajutorul unor muncitori indieni, despre care autorităţile locale afirmă că sunt „serioşi, harnici şi buni meseriaşi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Tânăra de 17 ani, dată dispărută după ce a plecat la şcoală şi nu a mai revenit, a fost găsită

Tânăra în vârstă de 17 ani din localitatea Gherghiţa, judeţul Prahova, dată dispărută marţi seara, a fost găsită, miercuri, în Ploieşti. Aceasta ar fi spus că şi-a petrecut noaptea la o prietenă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit în Buzău. Bilanţ: 2 răniţi

Două persoane au fost rănite şi transportate la spital într-un accident produs, miercuri, în localitatea Vintileanca, judeţul Buzău, după ce un şofer nu a acordat prioritate unui microbuz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incident grav în Munţii Bucegi: Parapantist rănit, după ce a ratat decolarea şi s-a prăbuşit

Salvamontişti din Buşteni intervin luni pentru salvarea unui tânăr care, în timp ce încerca să zboare cu parapanta în Munţii Bucegi, a ratat decolarea şi s-a prăbuşit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Medic din Ialomiţa, acuzat că a bruscat un copil în timpul unui consult medical. Poliţia face anchetă

Poliţiştii din Ialomiţa fac cercetări pentru purtare abuzivă, după ce un părinte a sunat la 112 şi a reclamat că un medic i-a bruscat fetiţa de 5 ani, în timpul controlului medical. Incidentul ar fi avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Focuri de armă, trase după o maşină în Argeş. Patru persoane au reuşit să fugă de poliţişti. Cazul este în derulare

Poliţiştii din Argeş au tras mai multe focuri de armă, în noaptea de duminică spre luni, pentru prinderea a patru tineri care se aflau într-o maşină a cărui şofer nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Nimeni nu a fost rănit, însă indivizii au reuşit să scape, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Intervenţie de noapte pe Valea Prahovei. Zece copii şi şase adulţi, blocaţi pe un traseu extrem de dificil

Salvamontiştii din Buşteni intervin duminică seara pentru recuperarea unui grup de turişti format din 10 copii şi 6 adulţi, blocat pe un traseu extrem de dificil din Munţii Bucegi.

Accident de tren, la trecerea la nivel cu calea ferată: Maşină, lovită de Săgeata albastră – FOTO

Două persoane au murit, duminică după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită în judeţul Dâmboviţa de un tren.

Răniţi de URS în oraşul Victoria, Braşov: Firul evenimentelor în care un băieţel de 3 ani, o fetiţă de 4 şi un bărbat, VICTIME uşoare. UPDATE: Copiii, răniţi în goana animalului/ VIDEO

Un băieţel de 3 ani a fost rănit de urs în aceeaşi zonă în care, anterior, au fost atacaţi o fetiţă de 4 ani şi un bărbat de 65 de ani, în localitatea Victoria din judeţul Braşov. După mai multe ore în care nu s-a ştiut nimic despre modul în care a atacat ursul, bărbatul rănit, primul care a căzut victimă animalului, a povestit cum s-au derulat evenimentele, petrecute în plină zi. Localnicii au fost avertizaţi prin Ro-Alert cu privire la prezenţa ursului.

Incident grav pe Transfăgărăşan. O tânără a fost rănită după ce a plonjat cu maşina în albia unui pârâu

O tânără în vârstă de 22 de ani a fost transportată la spital, vineri, fiind rănită grav după ce maşina pe care o conducea, pe Transfăgărăşan, a plonjat în albia unui pârâu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat a fost reţinut, după ce ar fi violat, pedepsit şi agresat sexual fetele concubinei lui

Un bărbat din Ploieşti a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, de poliţişti, fiind suspectat că în ultimele luni le-ar fi agresat sexual, pedepsit şi chiar violat pe fiicele iubitei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul Adrian Mocanu a rămas fără permis, după ce a fost prins cu 100 km/h în localitate

Deputatul buzoian Adrian Mocanu (ALDE) a rămas fără permis după ce a fost prins de poliţişii rutieri circulând cu viteză în localitate, pe DN2 E85, în Buzău. Cu câteva ore înainte, parlamentarul depăşise limita legală şi într-o localitate din Ilfov.

Poliţia Locală dintr-un oraş şi-a închis mesageria paginii de Facebook din cauza mesajelor „inadecvate”

Poliţia Locală Târgovişte şi-a închis începând de miercuri mesageria paginii de Facebook din cauza numeroaselor mesaje „inadecvate” primite la diverse ore ale zilei, oamenii fiind sfătuiţi să sune la dispeceratul instituţiei dacă vor să facă sesizări.

Scene cumplite în timpul unei partide de minifotbal: Un bărbat a murit chiar sub ochii coechipierilor

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a murit în timp ce juca o partidă de minifotbal pe terenul unei şcoli din Buzău, după ce i s-a făcut rău. Echipajul medical nu a reuşit să-l resusciteze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tâlhărie în plină zi la Ploieşti. Hoţul, imobilizat de un poliţist care trecea întâmplător pe stradă

Un tânăr de 20 de ani a smuls, în plină zi, un lanţ de la gâtul unei vârstnice, pe o stradă din Ploieşti. Tâlharul a fost prins de un poliţist aflat în timpul liber, care l-a urmărit şi imobilizat.

Percheziţii la Garda Forestieră Braşov într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual: Prejudiciul, estimat la 1 milion de lei

Poliţiştii au descins, marţi, la sediul Gărzii Forestiere Braşov unde fac percheziţii într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, fiind vizate achiziţiile făcute în perioada 2011-2018. Alte două percheziţii au loc în Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO – Şofer filmat pe autostrada A4, în timp ce conduce cu viteză pe contrasens

Un şofer a fost filmat în timp ce îşi conducea maşina cu viteză pe contrasens, pe autostrada A4. Imaginile au fost postate pe Facebook şi au fost distribuite de sute de ori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mesaj Ro-Alert în Braşov, după ce a fost văzut un urs pe DN 1

Autorităţile din Braşov au emis, luni seara, un mesaj Ro-Alert prin care oamenii din mai multe localităţi cuprinse între oraşul Braşov şi staţiunea Predeal au fost avertizaţi, cu privire la prezenţa unui urs, pe DN1, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un tânăr din Prahova cu probleme psihice şi-a înjunghiat ambii părinţi

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Prahova, cunoscut cu probleme psihice, şi-a înjunghiat luni ambii părinţi, în urma unui conflict, după care a fugit, acesta fiind găsit de poliţişti la scurt timp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţist din Braşov, prins în flagrant când primea bani de la un şofer ca să nu îi treacă alcoolemia în raport

Un poliţist din oraşul Braşov a fost reţinut luni, după ce a fost prins în flagrant când primea 1.000 de lei de la un şofer implicat într-un accident cu victime. Poliţistul a cerut banii pentru a-l ajuta pe şofer să nu îi apară alcoolemia în raport.

Ciocnire în lanţ. Cinci maşini s-au ciocnit pe DN1. 17 persoane, implicate

17 persoane au fost implicate, duminica seara, într-un accident produs pe DN1, în Prahova, după ce cinci maşini s-au ciocnit, faţă-spate, din cauza nepăstrării distanţei. Nicio persoană nu a fost transportată la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele PNL anunţă: Pe lângă cele 237 de semnături la moţiunea de cenzură mai avem cel puţin şapte voturi în plus

Ludovic Orban a afirmat, vineri, că pe lângă cele 237 de semnături pentru moţiunea de cenzură, vor exista şi cel puţin şapte voturi în plus de la parlamentari cu care în prezent partidul negociază. Liderul PNL susţine că PSD numără voturile la moţiune precum calculele făcute la bugetul pe 2019.

Caz şocant într-un spital din România: Un pacient mort, îngropat dezbrăcat, într-un sac/ Înainte de deces, ar fi fost ţinut legat, într-o cuşcă

O asociaţie semnalează cazul unui pacient mort la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie Braşov care a fost îngropat dezbrăcat, aşezat într-un sac. Înainte de deces, pacientul respectiv ar fi fost ţinut mai mult legat, într-o cuşcă. Conducerea spitalului spune că sunt anchete în curs.

Încă doi tineri bănuiţi că au tăiat roţile maşinii poliţistului din Prahova, care a filmat consilierul unui deputat PSD când înjură poliţiştii

Încă un tânăr de 18 ani, bănuit că a tăiat roţile unui poliţist din Prahova a fost reţinut, iar un alt tânăr este cercetat pentru complicitate. În acest caz poliţiştii l-au reţinut şi pe un tânăr de 22 de ani, care acum este cercetat sub control judiciar.

Incident grav, petrecut în plină stradă: O fetiţă de 9 ani a fost pipăită de un bărbat care a mai fost bănuit de agresarea unor copii

O fată de de 9 ani, din Câmpulung, judeţul Argeş a fost pipăită pe stradă de un bărbat care a mai fost bănuit de agresarea unor copii, însă a scăpat pentru că nu au existat probe împotriva lui. De această dată incidentul a fost filmat de camerele de supraveghere, iar bărbatul a fost arestat.

După faptă şi răsplată: Tânărul bănuit că a tăiat roţile maşinii unui poliţist a fost reţinut

Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi tăiat roţile maşinii personale a agentului din Prahova, care a filmat consilierul unui deputat PSD când înjură poliţiştii.

Un preot, reţinut după ce a lovit intenţionat cu maşina un pieton. Cei doi s-au certat înainte de incident

Un preot din Piteşti a fost reţinut, marţi, sub acuzaţia de tentativă de omor, după ce a lovit intenţionat cu maşina un pieton care traversa strada regulamentar, după ce înainte se certase cu acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viitori poliţişti, prinşi cu droguri în incinta Şcolii de Poliţie de la Câmpina. Unde erau consumate substanţele halucinogene

Doi elevi ai Şcolii de Poliţie de la Câmpina au fost prinşi cu droguri. Cei doi ar fi terminat cursurile peste o lună şi ar fi devenit agenţi de poliţie, însă acum au fost nevoiţi să ceară părăsirea şcolii.

Dăncilă avansează primul nume după eşecul candidaturii Rovanei Plumb. Cine ar fi „potrivit” pentru postul de comisar european

Viorica Dăncilă spune că Mihai Fifor este un candidat potrivit pentru postul de comisar european, dar „pot fi şi alţii”.

Dăncilă, aşteptată la deschiderea anului universitar de câţiva protestatari cu pancarte: „Ghiţă e în Serbia, nu la Ploieşti”

Viorica Dăncilă a fost aşteptată marţi de câţiva protestatari la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti. „Nu ne mai alungaţi tinerii din ţară” sau „Ghiţă e în Serbia, nu la Ploieşti” - sunt câteva din mesajele de pe pancarte.

Tânărul bănuit că i-a tăiat gâtul iubitei cu un topor şi apoi a fugit, arestat preventiv

Tânărul de 21 de ani, din localitatea Şotrile, bănuit că i-a tăiat gâtul iubitei cu un topor, după care a fugit, fiind găsit de poliţişti a doua zi, a fost, luni, arestat preventiv. Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiect inedit în Braşov: Urşi hrăniţi cu drona, pentru a evita contactul cu oamenii

Un complex special de reabilitare a urşilor, unde vor fi aduse „exemplare problemă” din ţară, urmează să fie înfiinţat în judeţul Braşov. Puii urmează să fie hrăniţi cu ajutorul dronelor, iar adulţii vor primi mâncare din funicular, în aşa fel încât să fie evitat aproape total contactul cu oamenii.