Liliana Iedu

Dragnea: Încă avem instituţii comuniste, care şi-au schimbat doar denumirea

Vicepremierul Liviu Dragnea declară că la aproape 25 de ani de la înlăturarea comunismului în România încă există "instituţii comuniste", care "au primit doar alte denumiri", sistemul administrativ fiind "destul de rigid" şi în anumite zone "chiar agresiv cu cetăţeanul".

Dragnea: România va fi regionalizată până în 31 decembrie, descentralizată – la 1 ianuarie 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea speră că România va fi "regionalizată" până în 31 decembrie şi descentralizată la 1 ianuarie 2014, el declarând că preşedinţii de regiuni vor fi aleşi de către cetăţeni, dacă dezbaterile din Parlament se vor desfăşura repede.

Timişoara: Liderul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă, Sorin Udrea, şi alte trei persoane, arestaţi preventiv

Liderul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă din Timişoara, Sorin Udrea, şi alţi trei membri ai reţelei au fost arestaţi preventiv, în noaptea de joi spre vineri, pentru tentativă de omor, de Tribunalul Timiş.

Patrice revine la Festivalul Plai de la Timişoara pentru a-şi lansa noul album

Cântăreţul Patrice revine la ediţia din acest an a Festivalului Plai care se va desfăşura la Timişoara, pentru a-şi lansa noul album intitulat "The Rising of the Son", artistul urmând să susţină un concert în 14 septembrie.

Timişoara: Şapte din cei 11 membri ai grupării specializate în infracţiuni cu violenţă, reţinuţi

Şapte din cei 11 membri ai unei grupări specializate în infracţiuni cu violenţă, care au fost ridicaţi în urma descinderilor de la Timişoara, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, printre aceştia numărându-se şi Sorin Udrea, liderul grupării interlope, implicat recent într-o bătaie cu săbii.

Cinci persoane acuzate de mai multe infracţiuni, ridicate de pe un teren de fotbal

Un număr de 11 persoane, membri ai unei grupări specializate în infracţiuni de violenţă, au fost ridicate şi duse la audieri în urma descinderilor de miercuri seară din Timişoara, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Cinci dintre cele 11 persoane au fost ridicate de trupele speciale ale Jandarmeriei de pe un teren de fotbal de la marginea municipiului.

Primăria Timişoara a cumpărat 35 de palmieri. Director SC Horticola: „Sunt aduşi din Olanda. E cel mai bun preţ”

Un număr de 35 de palmieri au fost cumpăraţi de Primăria Timişoara, o parte dintre aceştia fiind puşi miercuri, cu tot cu ghivece, în zona centrală a municipiului, pe un spaţiu verde.

Timiş: Fetiţă de doi ani, la spital după ce a fost muşcată de doi câini Rottweiler, pe stradă

O fetiţă în vârstă de doi ani din comuna Pădureni, judeţul Timiş, a ajuns la spital după ce a fost muşcată, pe stradă, de doi câini din rasa Rottweiler, ea suferind răni la un picior, iar Poliţia s-a autosesizat în acest caz.

Patru primari din Caraş-Severin, audiaţi la DNA Timişoara pentru fapte de corupţie

Patru primari din judeţul Caraş-Severin, dar şi un fost edil sunt audiaţi, marţi, la Timişoara, de procurorii DNA, fiind acuzaţi de fapte de corupţie într-un dosar disjuns din cel în care fostul şef al APIA Caraş-Severin Romică Anculia a fost condamnat pentru fraudarea de bani europeni.

Iasmin Latovlevici, de la Steaua, s-a căsătorit

Jucătorul echipei de fotbal Steaua Iasmin Latovlevici s-a căsătorit, duminică, la Timişoara, cu Roxana, iar naşi de cununie le-au fost Costel Pantilimon, portar la Manchester City, şi soţia acestuia.

Cisternă cu gaz petrolier lichefiat, răsturnată pe DN 6, în Caraş-Severin

Circulaţia rutieră este blocată, duminică, pe DN6, între localităţile Cornea şi Plugova, judeţul Caraş-Severin, după ce o cisternă încărcată cu gaz petrolier lichefiat s-a răsturnat pe şosea, fără ca vreo persoană să fie rănită.

Accident în Timiş: Femeie grav rănită după ce a fost lovită pe trotuar de o maşină, şoferul fugind

O femeie în vârstă de 54 de ani din municipiul Lugoj, judeţul Timiş, a fost grav rănită duminică, după ce a fost lovită pe trotuar de o maşină al cărei şofer a fugit de la locul accidentului, însă ulterior a fost prins de poliţişti şi dus la audieri.

Ilie Năstase, la a patra nuntă. Fostul tenisman şi Brigitte Sfăt şi-au depus actele de căsătorie

Fostul tenisman Ilie Năstase şi iubita sa Brigitte Sfăt şi-au depus actele de căsătorie la Serviciul de Stare Civilă de la Direcţia de Evidenţa Persoanelor Timişoara.

O aeronavă Tarom a aterizat de urgenţă la Timişoara după ce unei pasagere i s-a făcut rău

O aeronavă a companiei Tarom care circula pe ruta Roma - Iaşi a aterizat de urgenţă la Timişoara, duminică seară, din cauza unei femei aflate la bord şi care avea probleme medicale, pasagera fiind preluată de o ambulanţă.

PREMIERĂ în România: Operaţie de îndepărtare a unei tumori de la articulaţia cotului, realizată la Timişoara

O operaţie care a presupus îndepărtarea unei tumori apărute la articulaţia cotului şi montarea unei proteze a fost realizată, în premieră naţională, la Spitalul Judeţean din Timişoara, în prezenţa unui medic din Israel, pacienta fiind o tânără de 29 de ani din Petroşani.

Artistul Vieux Farka Touré va cânta la Festivalul Plai de la Timişoara, în 14 septembrie – VIDEO

Cântăreţul şi chitaristul Vieux Farka Touré din Mali va concerta în 14 septembrie, în cea de-a doua zi a Festivalului Plai din Timişoara, urmând a-şi prezenta cel mai recent album, care va fi lansat vineri.

Director Aeroport Timişoara: Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei şi 1,9 milioane de euro către instituţie

Directorul Aeroportului din Timişoara, Daniel Idolu, afirmă că societatea Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei şi 1,9 milioane de euro către instituţie, în timp ce oficialii Carpatair spun că au contestat în instanţă sumele, pe motiv că "au fost facturate abuziv pentru a favoriza Wizz Air".

CIRCULAŢIE ÎNCHISĂ pe Dunăre din cauza vântului puternic şi a valurilor mari

Circulaţia navelor pe Dunăre este închisă, vineri, din cauza vântului puternic şi a valurilor mari, între Coronini şi Baziaş, judeţul Caraş-Severin, urmând să fie reluată în momentul în care condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.

REACŢII în PSD şi PNL privind cazul Sorin Roşca Stănescu

Aprecierile făcute la adresa PSD de către senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu, care, potrivit premierului Victor Ponta, au provocat "o problemă serioasă" în cadrul USL şi discuţii privind continuarea acestuia în postul de senator PNL, au stârnit reacţii şi în cadrul liderilor locali de partide.

Pază a Poliţiei, la o piesă de teatru în Timişoara după ce s-a primit o scrisoare de ameninţare

Poliţiştii vor asigura paza în timpul piesei "Dumnezeu e un mafiot", de Nick Mancuso, care se va juca sâmbătă la Teatrul Naţional din Timişoara, după ce instituţia de cultură a primit o scrisoare de ameninţare în care se cere anularea spectacolului, iar mai multe culte au cerut schimbarea titlului.

Cântăreaţa franceză Zaz va susţine un concert la Festivalul Plai de la Timişoara – VIDEO

Cântăreaţa franceză Isabelle Geffroy, cunoscută sub numele de scenă Zaz, va susţine un concert pe 13 septembrie la Festivalul Plai de la Timişoara, eveniment care va avea loc în perioada 13-15 septembrie.

Bărbatul suspectat de uciderea unui om de afaceri din Arad rămâne în arest, a decis Curtea de Apel

Adrian Buleu, suspectat de uciderea omului de afaceri arădean Abel Apostol, va rămâne în arest întrucât Curtea de Apel Timişoara a respins, luni, recursul formulat de apărătorul său, care a susţinut în instanţă că Buleu ar fi fost bătut pentru a recunoaşte crima.

Cei doi tineri suspectaţi că au incendiat trei maşini la Timişoara au fost reţinuţi

Cei doi tineri care, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi incendiat trei maşini parcate pe o stradă din Timişoara au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ei urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Timişoara cu propunere de arestare preventivă.

Doi tineri care ar fi incendiat trei maşini la Timişoara, cercetaţi de poliţişti

Doi tineri care, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi incendiat trei maşini parcate pe o stradă din Timişoara sunt cercetaţi de poliţişti.

Medic din Reşiţa, prins când lua mită de la un pacient pentru o operaţie

Un medic ortoped de la Spitalul Judeţean Reşiţa a fost prins, miercuri, de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie şi ai Parchetului Tribunalului Caraş-Severin în timp ce primea 200 de euro de la un pacient care urma să fie operat şi căruia îi ceruse 1.500 de euro pentru intervenţia chirurgicală.

Avionul charter care a adus Lumina Sfântă la Timişoara a făcut pană de cauciuc

Avionul Cessna 172 care a adus, sâmbătă noapte, Lumina Sfântă de la Iersualim la Timişoara a făcut o pană de cauciuc, însă a aterizat în siguranţă cu cei trei pasageri ai săi.

Fiii primarului din Deta, condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare după scandalul din 2011

Bogdan şi Călin Roman, cei doi fii ai primarului din oraşul Deta (Timiş), au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare de Judecătoria Deta, după scandalul în care au fost implicaţi în vara anului 2011, decizia putând fi atacată cu recurs.

ACCIDENT pe calea ferată: Trei bărbaţi au murit

Trei bărbaţi au murit, sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren pe trecerea de calea ferată din localitatea timişeană Găvojdia, şoferul nerespectând semnalele luminoase.

Liderul trupei DJ Project Gino Manzotti, implicat într-un accident rutier

Componentul trupei DJ Project Gino Manzotti a fost implicat, sâmbătă dimineaţă, într-un accident rutier petrecut în centrul municipiului Timişoara, în care au fost implicate patru maşini, soldat cu rănirea uşoară a două persoane, liderul trupei nefiind rănit. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti pentru a stabili cauzele accidentului.

Blaga: Regionalizarea s-a blocat după ce fiecare baron USL a încercat să aducă în judeţ capitala

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Timişoara, că Guvernul evită să vorbească despre regionalizare şi că aceasta "s-a blocat după ce fiecare baron local USL a încercat să aducă la el în judeţ capitala", acum vorbindu-se de 60 de regiuni, una pentru fiecare judeţ.

PREMIERĂ NAŢIONALĂ pe Aeroportul Timişoara: Porţi automate de preîmbarcare, cu cititor de bilete – FOTO

Trei porţi automate de preîmbarcare care sunt dotate cu un cititor de bilete ce filtrează pasagerii, în funcţie de destinaţie, indicându-le direcţia, au fost montate la Aeroportul Internaţional din Timişoara, reprezentanţii aerogării spunând că este o premieră naţională.

Timişoara: 38 de cartuşe din al doilea război mondial, găsite în podul unui liceu

Un număr de 38 de cartuşe de pistol-mitralieră, din al doilea război mondial, au fost găsite, marţi, în podul Liceului "Nikolaus Lenau" din Timişoara, de către muncitorii care execută lucrări de reabilitare a clădirii.

Român căutat de austrieci după ce a comandat uciderea a două persoane, prins în judeţul Timiş

Un român care trăia în Germania, dar era căutat de autorităţile din Austria unde ar fi comandat, în aprilie, uciderea a două persoane şi rănirea soţiei sale, contra sumei de 41.000 de euro, a fost prins, joi, la Sânnicolau Mare, el fiind prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

O aeronavă a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Timişoara, după ce unei fetiţe de nouă luni i s-a făcut rău

O aeronavă Wizz Air care venea de la Bucureşti şi se îndrepta către Pisa (Italia) a aterizat, sâmbătă, de urgenţă, pe Aeroportul din Timişoara, după ce unui copil aflat la bord i s-a făcut rău, la faţa locului fiind o ambulanţă.

Percheziţii la membrii unei grupări care distribuia ecstasy şi canabis în cluburi din Timişoara

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Timişoara au făcut, joi, şase percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări care aducea în ţară comprimate de ecstasy şi canabis, drogurile fiind distribuite consumatorilor în cluburi din municipiu, iar 15 persoane vor fi audiate în acest caz.

Tăriceanu: Nu mă feresc să critic acest guvern pentru lipsa unor decizii economice

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Timişoara, că nu se "fereşte" să critice actualul guvern pentru "lipsa preocupării pentru tematica economică", spunând că acesta are, în schimb, un "discurs antiprezidenţial", deşi Băsescu trebuie privit ca un actor care va ieşi din scenă.

Timiş: Trei bărbaţi din Kosovo, prinşi când încercau să intre ilegal în România din Serbia

Trei bărbaţi din Kosovo, cu vârste între 20 şi 35 de ani, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Timiş când încercau să intre ilegal în România din Serbia, ei fiind urmăriţi penal pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Profesorul de la UMF Timişoara trimis în judecată pentru luare de mită, eliberat din arest

Profesorul de la Universitatea de Medicină (UMF) din Timişoara Petru Daniel Cioca trimis în judecată pentru luare de mită a fost eliberat din arest, după ce Curtea de Apel Timişoara a admis luni recursul acestuia împotriva menţinerii stării de arest.

Alpinistul Horia Colibăşanu porneşte într-o nouă expediţie în Himalaya, pe al patrulea vârf ca înălţime din lume

Alpinistul Horia Colibăşanu va porni, luni, într-o nouă expediţie în Himalaya, unde va urca pe Vârful Lhotse, de 8.516 metri, acesta fiind cel de-al şaselea "optmiar" din palmares şi reprezentând o premieră în alpinism pentru România.

Episcopul vicar de Timişoara PS Paisie Lugojanu a binecuvântat conferinţa de alegeri a PSD Timiş

PS Paisie Lugojanu, episcop vicar de Timişoara, le-a dat binecuvântarea celor aproximativ o mie de persoane care au participat, vineri, la conferinţa de alegeri a PSD Timiş, între invitaţii la eveniment fiind primarul municipiului, Nicolae Robu (PNL), parlamentari USL şi rectori.