Liliana Iedu

Primarul oraşului Recaş, şeful IPJ Timiş şi adjunctul său, reţinuţi pentru abuz în serviciu

Primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, în acelaşi dosar în care au fost reţinuţi şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean, şi adjunctul său, Florin Bolbos, aceştia fiind duşi în arestul Poliţiei Judeţene Timiş.

Şefii Poliţiei Timiş şi primarul din Recaş, audiaţi la DNA într-un dosar ce ar viza fapte de corupţie

Şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean, adjunctul acestuia, Florin Bolbos, precum şi şeful Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, Marcel Crăciunescu, dar şi primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, sunt audiaţi, luni seară, de procurorii DNA, într-un dosar care ar viza fapte de corupţie.

Caraş-Severin: Cisternă cu acetonă răsturnată în urma unui accident pe DN6. Traficul este închis

Un bărbat care conducea, luni seară, un autoturism între localităţile Orşova şi Caransebeş, pe DN6, a murit, după ce a încercat să facă o depăşire intrând pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o cisternă încărcată cu acetonă, care s-a răsturnat, circulaţia rutieră fiind închisă pe ambele sensuri.

Percheziţiile din Timiş: Edilul din Recaş ar fi intervenit la poliţişti pentru interzicerea controalelor rutiere în campanie

Primarul din Recaş, Pavel Teodor, vizat în dosarul în care DNA face percheziţii la mai multe instituţii din Timiş şi în care ar fi implicat şi prefectul Eugen Dogariu, este suspectat că ar fi intervenit pe lângă şefi de poliţie pentru a interzice controalele rutiere în perioada campaniei electorale.

Percheziţii DNA la IPJ Timiş, Primăria şi Poliţia Recaş. Printre cei vizaţi: prefectul judeţului Timiş, primarul din Recaş şi şefii Poliţiei Judeţene

Procurorii DNA fac, luni, percheziţii la cinci instituţii publice, într-un dosar privind fapte de corupţie, printre cei vizaţi fiind şeful Poliţiei Judeţene şi adjunctul acestuia, Sorin Muntean şi Florin Bolboş, precum şi şeful de la Rutieră, Marcel Crăciunescu, spun surse judiciare. *Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, şi omul de afaceri Gelu Milutinovici sunt printre cei vizaţi*, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Consulatul Onorific al Franţei la Timişoara, redeschis în prezenţa ambasadorului François Saint-Paul

Consulatul Onorific al Franţei la Timişoara a fost redeschis, marţi, în prezenţa ambasadorului François Saint-Paul, iar noul consul onorific este Cosmin Brânzan, directorul pentru România al unei companii franceze.

Cinci reţinuţi în cazul grupării care aducea ilegal, în ţară, ţigări din Orientul Mijlociu

Cinci persoane din cadrul grupării acuzate că făcea contrabandă cu ţigări din Orientul Mijlociu, introducând marfa în ţară prin Portul Constanţa, au fost reţinute de către procurorii timişoreni, prejudiciul în acest caz fiind de 475.000 de euro.

Grupare de contrabandă cu ţigări, destructurată de DIICOT Timişoara. Prejudiciul în acest caz este de 475.000 de euro

O grupare din Arad care făcea contrabandă cu ţigări din Orientul Mijlociu, introducând marfa în ţară prin Portul Constanţa, a fost destructurată de procurori ai DIICOT Timişoara şi poliţişti de frontieră, în urma unor percheziţii făcute luni, prejudiciul în acest caz fiind de 475.000 de euro.

Primarul Timişoarei anunţă că va merge în SUA în februarie şi va participa la un dineu cu Obama

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), susţine că va merge în SUA alături de mai mulţi parlamentari, în luna februarie, la invitaţia unor oficiali americani, şi că ar urma să ia parte şi la un dineu la care va fi prezent şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

Primăria Timişoara va contracta un studiu de fezabilitate pentru introducerea metroului în oraş

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a dat "undă verde" pentru contractarea unui studiu de fezabilitate în vederea construirii unui metrou la Timişoara, cu fonduri speciale, costurile urmând să se ridice la circa două miliarde de euro.

Incendiu la un service auto din Timişoara. Proprietarul, la spital cu arsuri la mâini şi la cap

Proprietarul unui service auto din Timişoara a suferit arsuri la mâini şi la cap, fiind transportat la spital, după ce a încercat să stingă singur un incendiu izbucnit, luni după-amiază, în clădire.

Timişoara: Fată de 13 ani la spital după ce a înghiţit mai multe pastile, în urma unei certe cu mama

O fată de 13 ani din Arad a ajuns la spital după ce a înghiţit mai multe tablete de somnifere, în urma unei certe cu mama sa, care nu o lăsase să petreacă la un club, adolescenta fiind în prezent în stare bună.

Noul mitropolit al Banatului, IPS Ioan, a fost întronizat la Catedrala mitropolitană din Timişoara

Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, ales de Sfântul Sinod în funcţia de mitropolit al Banatului, a fost întronizat, duminică, la Catedrala mitropolitană din Timişoara, în prezenţa Patriarhului Daniel şi a peste o mie de credincioşi care au îndurat frigul şi zăpada viscolită ca să participe la eveniment

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 21 decembrie ’89 – Muncitori din Oltenia, aduşi la Timişoara cu trenuri, să lupte cu ”huliganii” – FOTO

În 21 decembrie 1989, la Timişoara, muncitorii ieşiţi din fabrici strigau în faţa Operei împotriva regimului comunist. Trenuri cu mii de muncitori din Oltenia înarmaţi cu bâte se îndreptau într-acolo, să lupte cu "ungurii care au atacat ţara", cu "huliganii". Au fost aşteptaţi cu cornuri şi iaurt.

Sirenele au sunat la Timişoara, la 25 de ani de când oraşul a fost declarat liber de comunism

Sirenele antiaeriene au sunat, sâmbătă, timp de trei minute, la Timişoara, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la ziua în care municipiul a fost declarat primul oraş liber de comunism din România, însă niciun revoluţionar nu s-a aflat în balconul Operei, aşa cum se întâmpla în anii anteriori.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 20 decembrie 1989 – Muncitorii ies în stradă.Timişoara se declară primul oraş liber de comunism

Muncitorii din fabricile Timişoarei au ieşit masiv în stradă, la semnalul celor de la Elba, aflaţi deja în grevă. Nimic nu avea să îi mai oprească, Armata nu a mai tras, astfel că în oraş s-au adunat peste o sută de mii de manifestanţi.Ulterior, ei au declarat Timişoara primul oraş liber de comunism

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE:19 decembrie 1989 – a patra zi de proteste la Timişoara. Muncitorii de la Elba declanşează greva

Ziua de 19 decembrie 1989 era a patra în care timişorenii ieşeau în stradă, însă mai timid decât în zilele anterioare. Atunci însă a început greva muncitorilor de la fabrica Elba, care au reaprins flacăra revoltei. Între timp, spitalele s-au umplut de răniţi, iar penitenciarele de persoane arestate.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE – Timişoara, 18 decembrie ’89: Tineri împuşcaţi pe treptele catedralei, cadavre furate din morgă – FOTO

Ziua de 18 decembrie 1989 rămâne în memorie ca fiind cea în care s-a murit pe scările Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde armata a tras în tinerii care manifestau. A fost şi ziua în care zeci de trupuri au fost furate de la morgă şi duse în Capitală, incinerate, iar cenuşa aruncată în canal

Preşedintele Ungariei, la Timişoara: În decembrie ’89, ungurii sufereau şi pentru identitatea etnică

Preşedintele Ungariei, Áder János, a afirmat, miercuri seară, la Timişoara, într-un discurs susţinut în cadrul unei manifestări dedicate Revoluţiei din 1989, că maghiarii nu au suferit în urmă cu 25 de ani doar din cauza comunismului, ci şi pentru afirmarea identităţii etnice.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 17 decembrie 1989 – la Timişoara s-a tras în oameni. Rănit: Atunci am stat la coadă la viaţă – FOTO

Ziua de 17 decembrie este una de doliu la Timişoara, după ce în urmă cu 25 de ani s-a tras în manifestanţi. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa pe străzile oraşului, strigând "Libertate" şi "Jos Ceauşescu". Alţii s-au ales cu răni de gloanţe, dar acum îşi pot spune povestea.

Timişoreni care au vrut să aprindă lumânări pentru eroii Revoluţiei au găsit Catedrala închisă

Mai mulţi oameni care au vrut să cumpere, marţi noapte, lumânări din Catedrala Mitropolitană din Timişoara pentru a le aprinde în memoria eroilor căzuţi la Revoluţie în urmă cu 25 de ani au găsit porţile încuiate şi s-au arătat revoltaţi de această situaţie, în final un preot lăsându-i să intre.

Iohannis: Voi pleda pentru un muzeu al comunismului. Nu mai putem ignora lecţiile trecutului

Preşedintele ales Klaus Iohannis a pledat, marţi, la Timişoara, pentru construirea unui "mare muzeu naţional al comunismului, care să inspire proiecte educaţionale mari", el susţinând că "de prea multe ori" românii au arătat că nu au învăţat nimic din istorie şi au ignorat "lecţiile trecutului".

Iohannis: E mai mult decât o promisiune îndeplinită că sunt la Timişoara, la 25 de ani de la Revoluţie

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, marţi după-amiază, în faţa a peste 600 de profesori şi studenţi de la Universitatea de Vest din Timişoara, că pentru el este "mai mult decât o promisiune îndeplinită" faptul că a venit la Timişoara, la 25 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din 1989.

Preşedintele Ungariei Áder János va fi prezent la Timişoara la evenimentele dedicate Revoluţiei

Preşedintele Ungariei, Áder János, va fi prezent, miercuri, la Timişoara, fiind invitat de europarlamentarul László Tőkés la o serie de evenimente dedicate Revoluţiei Române de la Timişoara.

Klaus Iohannis, la Timişoara, unde participă la evenimente dedicate Revoluţiei din 1989

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a ajuns, marţi după-amiază, la Timişoara, unde va participa la mai multe evenimente dedicate împlinirii a 25 de ani de la Revoluţie, el fiind primit la Primărie de către edilul-şef Nicolae Robu şi urmând să depună o coroană la Monumentul Eroilor Revoluţiei.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 16 decembrie 1989 – prima zi de ieşiri masive în stradă la Timişoara. S-a strigat „Jos Ceauşescu” – FOTO

Foamea, frigul şi întunericul i-au scos pe timişoreni în stradă în 16 decembrie 1989. Scânteia Revoluţiei fusese aprinsă cu o zi înainte, dar în 16 decembrie s-a ieşit masiv în stradă şi tot atunci s-a strigat pentru prima dată "Jos Ceauşescu". Oamenii aveau o lumină şi o bucurie aparte pe chipuri.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: 15 decembrie, ziua în care s-a aprins scânteia Revoluţiei la Timişoara

În urmă cu exact 25 de ani, în 15 decembrie 1989, pe la 4.00-5.00 după-amiaza, doi-trei oameni, apoi zece, apoi patruzeci s-au adunat în faţa Bisericii Reformate din Timişoara, unde locuia pastorul Laszlo Tokes, care era arestat la domiciliu. A fost ziua în care s-a aprins scânteia Revoluţiei.

Richard Clayderman va concerta la Timişoara, în luna martie

Pianistul Richard Clayderman va concerta, în 27 martie 2015, la Opera Română din Timişoara, unde îşi va lansa şi cel mai recent concept de spectacol, care se numeşte "From Paris with Love", biletele fiind puse deja în vânzare.

Şeful PSD Timiş, Titu Bojin, şi liderul executiv al filialei au demisionat din funcţiile din partid

Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele executiv al filialei, Adam Crăciunescu, aflaţi sub control judiciar în dosare penale diferite, au demisionat din toate funcţiile deţinute în partid, iar Comitetul Executiv Naţional va decide cine va conduce interimar PSD Timiş.

Timişoara: Un băiat de 13 ani a furat maşina tatălui său şi a lovit o tânără pe o trecere de pietoni

Un băiat de 13 ani din familia de romi Cârpaci din Timişoara a furat maşina tatălui său şi a lovit o tânără de 20 de ani pe o trecere de pietoni, apoi a fugit de la locul accidentului, însă a fost prins de poliţişti care au întocmit dosar penal în acest caz.

Adolescent internat la Timişoara cu afecţiuni hepatice şi obezitate morbidă, găsit mort la toaletă

Un adolescent de 14 ani care fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara cu suspiciune de hepatită şi sindrom de citoliză, dar care avea şi obezitate morbidă, a murit într-o toaletă a unităţii, în prezent fiind aşteptate rezultatele analizelor privind cauza morţii.

Cei 17 primari din Timiş suspectaţi în dosarul în care este vizat preşedintele CJ, duşi la DNA

Cei 17 primari din judeţul Timiş suspectaţi de fapte de corupţie în acelaşi dosar în care este vizat şi preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin (PSD), sunt audiaţi, miercuri după-amiază, la DNA Timişoara, unde au fost duşi în ultimele două ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timişoara: Procesiune cu torţe, concerte şi pelerinaj spre Bucureşti, la 25 de ani de la Revoluţie

O procesiune cu torţe şi lumânări, momente de reculegere, dar şi concerte de operă sau rock sunt incluse în programul manifestărilor care vor fi organizate la Timişoara, la împlinirea a 25 de ani de la Revoluţie, iar în 17 decembrie în oraş va fi zi de doliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timişoara: Mircea Albulescu a fost externat, urmând să meargă la un centru de recuperare din Bucureşti

Actorul Mircea Albulescu a fost externat, sâmbătă, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, unde a fost operat pe cord, şi va fi internat într-un centru de recuperare din Bucureşti, la plecare el glumind cu jurnaliştii, cărora le-a spus că merge la un ”spital plin de fete frumoase”.

Timişoara: Mircea Albulescu rămâne internat până la sfârşitul săptămânii, după operaţia pe cord

Actorul Mircea Albulescu va rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timişoara, cel puţin până la sfârşitul săptămânii, iar în prezent el se simte bine după operaţia pe cord şi face gimnastică de recuperare, potrivit medicilor.

Actorul Mircea Albulescu a fost detubat şi este cooperant după operaţia pe cord

Actorul Mircea Albulescu, operat pe cord miercuri la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a fost detubat şi este conştient şi cooperant, fiind în continuare internat la secţia de Terapie Intensivă.

Actorul Mircea Albulescu a fost operat pe cord, la Timişoara

Actorul Mircea Albulescu, internat la Institutul de Boli Cardiovasculare dinTimişoara, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe inimă, în prezent aflându-se în Secţia de Terapie Intensivă.

Actorul Mircea Albulescu rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara

Actorul Mircea Albulescu, ajuns în noaptea de luni spre marţi la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean Timişoara, cu dureri în piept, rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, după ce medicii l-au supus unei coronarografii, dar şi altor analize amănunţite

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va primi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Timiş

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, va primi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Timiş, "pentru merite deosebite în promovarea intereselor şi imaginii judeţului", dar şi un colan de argint, de 200 de grame, cu mai multe medalioane, din care două sunt aurite.

Caraş-Severin: Trei persoane au murit, iar alte două sunt grav rănite în urma unui accident rutier

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost grav rănite, în urma unui accident rutier produs, miercuri dimineaţă, pe DN6, în judeţul Caraş-Severin.