Liliana Micu - Mediafax

BIOGRAFIE: Săftoiu – de la SIE la TVR. Miculescu – şef al Radioului Public după 2 ani în CA-ul instituţiei

Claudiu Săftoiu, fost director al SIE, preia şefia Televiziunii Române, aflată într-o situaţie financiară delicată, cu datorii de peste 100 de milioane de euro, în timp ce Ovidiu Miculescu merge la conducerea Radioului Public, o instituţie în al cărei management este deja implicat de doi ani.

CC: Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale

Judecătorii constituţionali afirmă că toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei, încălcându-se dispoziţiile constituţionale potrivit cărora pe timpul mandatului judecătorii sunt inamovibili.

Andronescu: S-ar putea ca BACALAUREATUL să fie MODIFICAT din toamnă, avem legea la Senat

Modificarea bacalaureatului ar fi posibilă din toamnă, întrucât mai multe schimbări la Legea educaţiei, inclusiv cea în acest sens, se află deja în Senat, care este for decizional, a declarat noul ministru al Educaţiei, Ecaterina Adronescu, marţi, în prima zi din al treilea mandat la învăţământ.

Ce îi reproşează USL Avocatului Poporului

USL reproşează Avocatului Poporului, în cererea de revocare din funcţie, că a utilizat prerogativele constituţionale şi legale pentru a servi interesele politice ale PDL, că s-a pronunţat în mod repetat asupra unor probleme politice fără să fi fost sesizat, invocând inclusiv sesizarea în cazul ICR.

Peugeot Citroen se pregăteşte de concedieri masive. Sunt vizaţi 10.000 de angajaţi numai în Franţa

PSA Peugeot Citroen (PSA) vrea să concedieze în acest an până la 10.000 dintre angajaţii din Franţa, sau 10% din personalul din ţară, scăderea vânzărilor forţând reduceri de costuri, a declarat marţi un oficial sindical, citat de Bloomberg.

USL vrea ca numirea lui Antonescu şi Zgonea la Senat şi Cameră să aibă loc miercuri

USL vrea ca ca numirea lui Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea la şefia Senatului şi, respectiv, a Camerei Deputaţilor să aibă loc miercuri, potrivit unor surse parlamentare.

Ce spune Avocatul Poporului despre intenţia revocării

Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a comentat, pentru MEDIAFAX, intenţia USL de a-l revoca din funcţie afirmând despre aceasta că este "un atac pe la spate", surprinzător şi de neînţeles în condiţiile în care el consideră că nu a încălcat "Constituţia şi legile".

Ponta: Guvernul nu va schimba judecătorii Curţii Constituţionale, ce este nebunia asta?

România se confruntă cu un blocaj între instituţii, care trebuie rezolvat, dar Guvernul nu va emite o ordonanţă de urgenţă privind schimbarea din funcţie a judecătorilor de la Curtea Constituţională, a declarat, marţi, la parlament, premierul Victor Ponta.

COD PORTOCALIU DE CANICULĂ: Vor fi temperaturi de 39 de grade. Care sunt zonele vizate

Nouă judeţe din vestul ţării se află, până vineri, sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade, în timp ce pentru restul regiunilor este valabilă o avertizare cod galben, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

USL cere REVOCAREA LUI BLAGA şi ANASTASE

USL a depus, marţi, cererile de revocare din funcţie a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, a anunţat Vasile Blaga, precizând că demersul este neconstituţional. Vasile Blaga a precizat pentru MEDIAFAX că USL a depus atât cerere de revocare din funcţie pentru Roberta Anastase, cât şi pentru el.

Sesiune extraordinară a Parlamentului astăzi pentru REVOCAREA AVOCATULUI POPORULUI. Valer Dorneanu, propunerea USL pentru a prelua interimatul

Birourile Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis convocarea marţi, la ora 14.00, a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, la solicitarea USL.

Şase primari constănţeni, incompatibili din cauză că au fost membri în AGA unei regii de apă

Şase primari din judeţul Constanţa au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deoarece au deţinut simultan atât funcţia de edil, cât şi pe cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în Adunările Generale ale Acţionarilor de la SC RAJA SA Constanţa.

Grecii din diaspora, chemaţi să doneze unei fundaţii pentru reducerea datoriilor statului elen

Un om de afaceri grec stabilit în Statele Unite face apel la conaţionalii săi din diaspora să contribuie la o fundaţie caritabilă al cărei scop este să cumpere şi să "ierte" obligaţiunile statului elen, potrivit Bloomberg.

MEDIAFAX TALKS ABOUT HEALTH REFORM – ARPIM şi APMGR: Clawback, o invenţie românească nu foarte bună, ar putea fi împrumutată în Europa

Reprezentanţii producătorilor de medicamente au declarat luni, în cadrul conferinţei Mediafax Talks About Health Reform, că sistemul clawback reprezintă "o invenţie românească" nu foarte bună, care ar putea fi împrumutată şi în Europa.

Wall Street Journal: Cine a câştigat cu adevărat la summitul UE?

Situaţia nu s-a schimbat cu adevărat în favoarea Spaniei şi Italiei după summitul Uniunii Europene, iar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, nu a făcut concesii fundamentale în relaţia cu partenerii europeni, comentează Wall Street Journal, în ediţia electronică.

Şomajul a continuat să crească în luna mai în Europa, la noi cote record

Şomajul a continuat să crească în luna mai în Europa la noi cote record, atingând 11,1% în zona euro şi 10,3% în UE, numărul şomerilor din cele 27 de state membre fiind cu aproape două milioane mai ridicat decât acum 12 luni, potrivit datelor prezenatate luni de Eurostat.

„Arăt ca ceilalţi oameni de pe stradă. Nu am sâni perfecţi, nu am celulită zero”. Declaraţia SURPRINZĂTOARE a unei actriţe celebre

Kate Winslet a spus într-un interviu recent că trupul ei este cel al unei femei obişnuite, cu forme, iar sânii ei nu sunt perfecţi. "Cu toate acestea, atunci când mă dezbrac în filme, scenele mele le ajută pe femei să devină mai puternice", a adăugat actriţa britanică.

PDL organizează un miting anti-USL în Piaţa Revoluţiei

PDL va organiza o manifestaţie joi, la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei, la care doreşte să participe cât mai multe organizaţii nonguvernamentale şi cetăţeni care doresc să împiedice anexarea instituţiilor statului de către USL, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda.

Liviu Pop: Poate ar trebui să vedem şi masterul dat în Norvegia de Băsescu

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, în faţa sediului ANI, că dacă tot sunt verificate CV-urile politicienilor, poate şi masterul dat în Norvegia de preşedintele Traian Băsescu ar trebui verificat, dând de înţeles că şi şeful statului ar fi plagiat.

BAC 2012, judeţul Mureş: Trei elevi susţin examenul în condiţii speciale

Doi elevi din cei peste 4.300 din judeţul Mureş care susţin, luni, proba scrisă la limba şi literatura română a Bacalaureatului dau examenul acasă sau la spital, iar un al treilea a primit un timp mai lung pentru redactarea lucrării, întrucât are dificultăţi de vedere.

Cezar Preda: PDL e mult mai deschis la minte decât Ponta şi USL

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat pentru MEDIAFAX că "PDL este mult mai deschis la minte decât premierul Ponta şi decât USL şi nu poate să ia în considerare scenarii politice care nu au legătură cu situaţia politică", referindu-se la ideea că PPDD ar putea fi partid de opoziţie.

Tot mai mulţi români rămân fără loc de muncă. Rata şomajului a crescut în luna mai

Institutul Naţional de Statistică (INS) informează, luni, că în luna mai anul acesta, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,7%, aflându-se în creştere cu 0,3 puncte procentuale atât faţă de luna anterioară cât şi faţă de nivelul înregistrat în luna mai 2011.

Corlăţean: Negociem un program de investiţii în penitenciare, vrem evitarea de condamnări la CEDO

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a recunoscut că sunt probleme la nivelul spaţiilor de detenţie, pentru care România a fost condamnată la CEDO, astfel că se acţionează pentru obţinerea de fonduri pentru un program de investiţii în administraţia de penitenciare.

Indicatorii din China arată o înrăutăţire a perspectivelor economice ale ţării

Datele din China arată o înrăutăţire a perspectivelor economice, indicatorul privind intenţiile de achiziţii ale managerilor de companii coborând în iunie la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, relatează CNBC.

BCE, aşteptată să anunţe noi măsuri care să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro

După acordul de vineri al summitului UE, care a adus acalmie pe pieţe, toate privirile se îndreaptă spre Banca Centrală Europeană (BCE), aşteptată să anunţe joi noi măsuri care să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro.

Demeter András renunţă la funcţia de preşedinte-director general al SRR

Demeter András, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), renunţă la funcţie, solicitând vineri celor două Camere ale Parlamentului României dispunerea măsurilor necesare în vederea absolvirii sale de responsabilităţile conferite prin hotărârea de numire a sa.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL CLUJ: Un număr de 16 elevi au obţinut media 10

Un număr de 16 elevi din judeţul Cluj au obţinut media 10 la evaluarea naţională, fiind înregistrate, în total, peste 250 de note maxime la cele trei probe - limba română, limba maternă şi matematică, arată rezultatele de dinainte de contestaţii, comunicate, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

EXCLUSIV: Cu ce număr este „înmatriculat” Năstase la Penitenciarul Rahova

Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat la Penitenciarul Rahova, a fost "înmatriculat" cu numărul N0049 şi a primit un card unde familia şi apropiaţii aprobaţi pe listele de vizitare pot depune bani cu care poate vorbi la telefon şi îşi poate cumpăra alimente.

Ponta: România are toate şansele să obţină în toamnă o decizie favorabilă pentru Schengen

România are toate şansele să obţină din partea Uniunii Europene, în toamna acestui an, o decizie favorabilă privind intrarea în Spaţiul Schengen prin ridicarea controalelor la graniţele aeriene şi maritime şi ulterior, până la finele lunii martie 2012, la cele terestre, afirmă premierul Victor Ponta.

Ponta nu vrea să spună dacă demisionează în cazul în care teza de doctorat este dovedită ca plagiat

Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, nu a dorit să precizeze dacă va demisiona în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat, spunând că în ultimele două zile s-a concentrat doar pe agenda Consiliului European şi că problemele interne le va comenta în ţară.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL SUCEAVA: 49 de note de zece la limba română şi 140 la matematică

Rezultatele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a au fost afişate în centrele de examen din judeţul Suceava, înregistrându-se 49 de note de 10 la proba de limba şi literatura română şi 140 de note de 10 la matematică

PDL îşi alege sâmbătă noua conducere

Democrat-liberalii se vor reuni, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în Convenţia Naţională Extraordinară a partidului pentru a-l alege pe Vasile Blaga preşedinte al PDL şi a stabili noua conducere a partidului.

Ponta susţine că nu i-a cerut doar joi preşedintelui Băsescu un mandat pentru reuniunea Consiliului European

Premierul Victor Ponta susţine că nu i-a cerut doar joi preşedintelui Traian Băsescu un mandat pentru reuniunea Consiliului European şi consideră că decizia acestuia de a nu mai veni la Bruxelles a fost una bună pentru imaginea României.

Ponta: Îl voi informa pe Băsescu despre concluziile reuniunii CE, cred că am reprezentat bine România

Premierul Victor Ponta a declarat, la Bruxelles, că îl va informa pe preşedintele Traian Băsescu despre concluziile reuniunii Consiliului European şi că se va adresa Parlamentului, luni sau marţi, într-o sesiune extraordinară, pe această temă.

Onofrei: Încercând limitarea atribuţiilor preşedintelui, Ponta îşi pregăteşte coabitarea cu Antonescu

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, vineri, că premierul Victor Ponta îşi pregăteşte coabitarea cu Crin Antonescu prin acţiunile prin care încearcă să limiteze atribuţiile preşedintelui Traian Băsescu.

Tarifele de interconectare pentru telefonia fixă scad cu 18%

Tarifele de interconectare percepute de operatorii reţelelor fixe de telefonie vor scădea, la 1 iulie, cu 18%, la 0,67 eurocenţi/minut, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Ponta se va adresa marţi Parlamentului, în sesiune extraordinară, pe tema Consiliului European

Premierul Victor Ponta se va adresa, marţi, plenului reunit al Parlamentului, în cadrul unei sesiuni extraordinare, mesajul său privind discuţiile care au avut loc la Consiliul European de la Bruxelles, potrivit unor surse politice.

Ce drepturi are deţinutul Adrian Năstase

O persoană privată de libertate beneficiază, până la stabilirea regimului de executare, de patru vizite pe lună şi poate primi, tot lunar, un pachet cu alimente de maximum 16 kilograme, la care se pot adăuga şase kilograme de fructe şi legume, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Merkel ar accepta eurobondurile, dar abia după reforme complexe la nivelul UE, pe termen lung

Recentele declaraţii atribuite cancelarului german Angela Merkel privind refuzul introducerii eurobondurilor par să fi fost interpretate eronat de presă, surse guvernamentale de la Berlin afirmând că, de fapt, Merkel a sugerat că UE are nevoie de reforme complexe înainte de un astfel de pas.

Cine va fi portdrapelul României la JO? De ce nu se ştie încă cine este sportivul care va purta drapelul ţării

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a declarat, joi, că e destul de dificil să aleagă un sportiv care să poarte drapelul României la ceremonia de deschidere a JO de la Londra, întrucât festivităţile vor începe târziu, iar componenţii lotului olimpic vor intra în competiţie foarte repede.