Liliana Micu - Mediafax

OPT OAMENI, împuşcaţi de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Atacatorul a fost prins – FOTO, VIDEO

Opt persoane au fost împuşcate de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Prima persoană împuşcată de Gheorghe Vlădan a fost casiera, care a fost nimerită în cap, apoi soţia agentului, după care a tras în restul persoanelor din unitate. Atacatorul a reacţionat din gelozie.

Primarul din Blaj: Bosch asigură 26 la sută din bugetul municipiului

Primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a declarat, luni, că firma germană Bosch este cel mai important contributor la bugetul local, asigurând în prezent 26 la sută, iar după deschiderea noii unităţi de producţie, pe care o construieşte în acest an, contribuţia va ajunge la circa 34 la sută.

Rezultate din etapa a XIX-a a Ligii I şi clasamentul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XIX-a a Ligii I, prima din 2012, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

CS Mioveni – Steaua Bucureşti, scor 0-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

Preot alergat prin biserică de enoriaşi: de frică, s-a ascuns în altar – VIDEO

Preotul unui biserici din Craiova s-a baricadat în altar mai bine de o oră, duminică, după ce zeci de enoriaşi au făcut scandal în biserică nemulţumiţi că fostul paroh al lăcaşului de cult a fost mutat la o altă biserică.

Berceanu, împotriva protocolului cu UNPR: Nu-l vom susţine pe Solomon, pentru mine e un puşcăriaş

Senatorul Radu Berceanu s-a opus, în şedinţa Colegiului Director al PDL de duminică, deciziei privind alianţele la nivel local, precizând că PDL nu îl va susţine pe Antonie Solomon pentru că "este un puşcăriaş", scrie "Gândul".

Petrolul Ploieşti – FC Vaslui, scor 1-2, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I, în care vasluienii au înscris golul victoriei în minutul 88.

Uleiul de peşte contribuie la menţinerea tinereţii creierului

Uleiul de peşte contribuie la menţinerea tinereţii creierului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), publicat recent în revista Neurology.

Dinamo – Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă, în primul său meci pe Arena Naţională, echipa Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 2-0 (2-0), în etapa a XIX-a a Ligii I, oaspeţii evoluând aproape de la început în inferioritate numerică.

Nick Cannon, soţul cântăreţei Mariah Carey, diagnosticat cu o maladie autoimunitară

Nick Cannon, soţul cântăreţei Mariah Carey, a dezvăluit faptul că problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă au fost cauzate de o maladie autoimunitară asemănătoare lupusului, cu care a fost diagnosticat de medicii americani.

Charlotte Casiraghi, fiica prinţesei Caroline de Monaco, noua imagine a casei Gucci

Charlotte Casiraghi, fiica prinţesei Caroline de Monaco, este noua imagine a casei de modă italiene Gucci, informează site-ul revistei People.

Aeronavă Bucureşti-Timişoara cu 140 de pasageri, direcţionată pe Aeroportul Sibiu din cauza ceţii

O cursă aeriană Tarom Bucureşti-Timişoara având la bord 140 de persoane a aterizat la Sibiu, vineri noapte, din cauza ceţii de pe aeroportul timişorean, mulţi dintre pasageri, între care o delegaţie a PNL, alegând să plece de la Sibiu cu maşini.

Meditaţia poate să îi ajute pe bolnavii de cancer

Un program "importat" din Statele Unite este tot mai des utilizat în Europa pentru tratarea anxietăţii şi a depresiei şi tot mai mulţi medici îl propun pacienţilor care suferă de diverse tipuri de cancer.

Alimente NERECOMANDATE pentru a fi consumate seara târziu. Ce putem mânca înainte de a merge la culcare

O cină târzie nu este recomandată, însă, dacă vă este foarte foame, nu trebuie să vă refuzaţi o gustare înainte de a merge la culcare, cu condiţia să fiţi foarte atenţi la alimentele pe care decideţi să le consumaţi, potrivit The Washington Post.

Cei patru tineri rătăciţi în Parâng, recuperaţi de către salvamontişti

Jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după aproximativ patru ore de căutări, să îi găsească pe cei patru tineri rătăciţi în Munţii Parâng, toate cele patru persoane fiind în stare bună.

„Fiul” secret al cântăreţei Whitney Houston, dat afară din reşedinţa artistei

Nick Gordon, tânărul în vârstă de 22 de ani pe care Whitney Houston l-a invitat să locuiască alături de ea şi de fiica ei, Bobbi Kristina, în casa lor din Atlanta, în urmă cu peste 10 ani, şi pe care l-a tratat de atunci ca pe fiul ei, a fost dat afară din reşedinţa artistei.

Persoanele în vârstă de peste 60 de ani dorm mai bine

Persoanele în vârstă de peste 60 de ani dorm mai bine în comparaţie cu persoanele mai tinere, contrar opiniei generale, afirmă autorii unui studiu realizat în Statele Unite, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Sleep.

HARTA GIGACALORIEI: Cât costă căldura pentru luna ianuarie. Unde este cea mai ieftină şi cea mai scumpă

În multe dintre oraşele ţării facturile la căldură aferente lunii ianuarie au crescut cu 20 - 25 la sută faţă de luna precedentă. În unele oraşe, însă, precum Târgu Mureş, majorarea a fost de 12 la sută, în timp ce la Deva s-a ajuns la 30 la sută, iar la Galaţi la cel puţin 35 la sută.

Atenţie ce postaţi pe Twitter! Compania vinde datele utilizatorilor pentru a fi folosite în strategii de marketing

Două companii de cercetare vor putea furniza date despre utilizatorii serviciului online de socializare şi microblogging Twitter clienţilor dispuşi să plătească pentru folosirea datelor în strategii de marketing.

Radu Mihăileanu va prezida juriul care acordă premiul LUX pe 2012, decernat de Parlamentul European

Regizorul Radu Mihăileanu a fost desemnat preşedintele juriului care acordă premiul LUX pe 2012, decernat de Parlamentul European.

Un număr de 25 state UE, inclusiv România, au semnat pactul fiscal european. Excepţie fac Marea Britanie şi Cehia

Un număr de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, dar fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.

Viceprimarii municipiului Alba Iulia vor fi audiaţi la DNA într-un dosar privind transportul local

Viceprimarii municipiului Alba Iulia, Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, ambii membri PDL, urmează să fie audiaţi, vineri, la DNA Alba Iulia, într-un dosar privind transportul local, cauză în care a fost audiat, miercuri, şi primarul municipiului, Mircea Hava.

Scandal la IKEA: Compania este acuzată că şi-ar fi spionat angajaţii şi clienţii

Filiala franceză a companiei Ikea a lansat o anchetă privind acuzaţiile de supraveghere ilegală a personalului propriu şi a unor clienţi, acuzaţii emise de publicaţia Le Canard Enchaîne, avocaţi ai salariaţilor susţinând că vor depune şi ei plângeri.

Şerban Ionescu suferă de borelioză, o boala gravă provocată de muşcătura unei căpuşe: Aş vrea să adorm şi, după un somn lung, să-mi reiau activitatea

Actorul Şerban Ionescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că urmează un tratament cu antibiotice până la toamnă, pentru tratarea boreliozei, afecţiune care nu i-a mai permis să joace din decembrie anul trecut, şi şi-ar dori să adoarmă şi, după un somn lung, să-şi poată relua activitatea.

Cum au evoluat preţurile apartamentelor din marile oraşe în luna februarie

Preţul mediu al apartamentelor din România a atins în luna februarie un nou minim, de la începutul crizei, respectiv 986 de euro pe metru pătrat util, valoare cu 13 euro mai mică faţă de cea din ianuarie şi cu 4,6% sub nivelul din aceeaşi lună a anului trecut.

Davy Jones, solistul grupului The Monkees, a decedat

Davy Jones, solistul britanic al grupului american The Monkees, o trupă rock emblematică din anii '60, a murit în statul american Florida, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 66 de ani, a anunţat, miercuri, Biroul de medicină legală.

Rezultate din partidele amicale interţări

Rezultate înregistrate în partidele amicale interţări disputate miercuri:

Ungureanu: Vom transmite FMI un semnal de continuitate. Noii miniştri se vor acomoda cu Fondul

Guvernul va transmite oficialilor FMI şi CE, la întâlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet şi va permite noilor miniştri să se "acomodeze" cu membrii misiunii, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

INTERNETUL ŞI DECIZIA DE CUMPĂRARE: După ce se informează online, românii cumpără alte mărci decât cele de care erau iniţial interesaţi

Majoritatea utilizatorilor români de Internet din mediul urban au luat în considerare pentru cumpărare alte mărci decât cele de care erau iniţial interesaţi, după ce au căutat informaţii online şi în acelaşi timp au şi cumpărat produse cu alte branduri, potrivit unui studiu GfK.

Alexander Schmaltzer a decedat

Fostul antrenor de nataţie Alexander Schmaltzer a decedat, luni, la vârsta de 75 de ani, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la Buenos Aires

Tenismanul Victor Hănescu, locul 93 ATP, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Buenos Aires (Argentina), dotat cu premii în valoare totală de 484.100 de dolari.

Becali: Steaua va renunţa la jucătorii străini, cu excepţia celor care au caracter

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că nu va mai păstra decât trei dintre jucătorii străini ai echipei, pe bulgarul Valentin Iliev, pe sârbul Novak Martinovici şi pe brazilianul Tatu, la ceilalţi urmând să renunţe în curând, deoarece fotbaliştii din străinătate cer bani mulţi şi fac "figuri".

Bănel Nicoliţă a dat o pasă de gol în meciul AS Saint-Etienne – Rennes, scor 4-0

Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a dat o pasă de gol în partida pe care echipa AS Saint-Etienne a câştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), în faţa formaţiei Rennes, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului Franţei, informează L'Equipe.

Un autoportret de Amy Winehouse, pictat cu propriul sânge, expus de Pete Doherty

Un autoportret pe care Amy Winehouse l-ar fi făcut cu propriul sânge va figura în prima expoziţie personală a rockerului britanic Pete Doherty, intitulată "On Blood: A Portrait of the Artist", ce va fi vernisată într-o galerie londoneză pe 26 februarie, a declarat artistul.

Acoperişul imobilului din Aninoasa din care locatarii au fost evacuaţi cu o zi în urmă s-a prăbuşit

Acoperişul imobilului din Aninoasa, judeţul Hunedoara, din care sâmbătă au fost evacuaţi locatarii, s-a prăbuşit duminică, iar tavanele apartamentelor de la ultimul etaj s-au fisurat.

Programul teatrelor în perioada 20 – 26 februarie 2012

Programul principalelor instituţii de teatru bucureştene în perioada 20 - 26 februarie 2012

O proteină care ar putea opri evoluţia cancerului ovarian, descoperită de cercetători

O proteină care are capacitatea de a bloca dezvoltarea cancerului în ţesuturi a fost descoperită de cercetătorii britanici de la universitatea Imperial College din Londra.

Alba: Trei tineri reţinuţi după ce unul a tras cu un pistol cu bile de cauciuc într-un bărbat

Trei tineri din municipiul Blaj, judeţul Alba, au fost reţinuţi după ce au provocat un scandal la o petrecere din comuna Jidvei, iar unul dintre aceştia a tras cu un pistol cu bile de cauciuc într-un grup de persoane, rănind un bărbat, care a fost transportat la spital.

Blaga: PDL trebuie să fie mai unit ca niciodată, are poate cel mai greu an electoral în faţă

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Satu Mare, că PDL trebuie să fie mai unit ca niciodată, deoarece are poate cel mai greu an electoral în faţă, fiind un partid "care doreşte să îşi scrie procentele cu 3 în faţă, în toamnă”.

Robert Pattinson se consideră prea bătrân pentru a juca într-o continuare a francizei „Amurg”

Actorul britanic Robert Pattinson, aflat la Berlin, unde îşi promovează cel mai recent film, "Bel Ami", a declarat că se consideră "prea bătrân" pentru a juca într-o posibilă continuare a francizei "Amurg/ Twilight".