Liliana Micu - Mediafax

Aninoasa: Circa 14 familii evacuate fiindcă acoperişul blocului în care stau riscă să se prăbuşească

Aproximativ 14 familii din Aninoasa, judeţul Hunedoara, au fost evacuate deoarece acoperişul imobilului în care locuiesc riscă să se prăbuşească din cauza stratului gros de zăpadă, pompierii din Petroşani intervenind pentru a da jos zăpada.

Judi Dench se luptă cu o boală ce i-ar putea cauza orbirea şi nu mai poate citi scenarii

Actriţa britanică Judi Dench a fost diagnosticată cu degenerescenţă maculară, cauzată de vârstă, o afecţiune oculară care poate provoca orbire.

Fotografii cu Adele în ipostaze intime au apărut în presa internaţională. Cum a reacţionat artista – FOTO

Adele a anunţat că va da în judecată revista franceză Public, care a publicat, vineri, o serie de fotografii, susţinând că au fost extrase dintr-o înregistrare video care o prezintă pe artistă în ipostaze intime alături de fostul ei iubit, cântăreaţa negând autenticitatea materialelor.

Cea mai scăzută temperatură din această dimineaţă: – 24 grade Celsius la Negreşti, judeţul Vaslui

Cea mai scăzută temperatură din ţară, de minus 24 de grade Celsius, s-a înregistrat, sâmbătă dimineaţă, în oraşul vasluian Negreşti, fiind pentru a treia oară în ultima săptămână în care această localitate este "polul frigului" din România.

Administratorii averii lui Michael Jackson l-au dat în judecată pe fostul manager al starului

Administratorii averii cântăreţului Michael Jackson l-au dat în judecată, vineri, pe fostul manager al starului, pe care l-au acuzat de comiterea unor abuzuri financiare în ultimul an de viaţă al artistului american.

Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă

Tipul alimentelor pe care le puneţi în farfurie nu ar trebui să fie singurul lucru care vă preocupă. Felul în care le preparaţi şi le mâncaţi poate să influenţeze considerabil beneficiile pentru sănătate.

Ministrul Muncii despre decizia privind POSDRU: Este un întreg management cu probleme ce trebuie corectat

Ministerul Muncii a luat măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate în gestionarea POSDRU, ministrul Claudia Boghicevici atrăgând atenţia reprezentanţilor Organismelor Intermediare că este vorba de un întreg management cu probleme care trebuie corectat în cursul lunii martie.

Ilie Stan: Sunt dezamăgit că am pierdut acest joc nemeritat

Tehnicianul echipei Steaua, Ilie Stan, a declarat, joi seară, după înfrângerea din meciul cu Twente Enschede, scor 0-1, din 16-imile de finală ale Ligii Europa, că este dezamăgit de acest rezultat, precizând că elevii săi au pierdut nemeritat şi că un 0-0 ar fi fost mulţumitor.

Becali: Ilie Stan a greşit cu Dănănae, Machado sau Bălan trebuia să fie pe lista UEFA

Finanaţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, după înfrângerea din meciul cu Twente Enschede, scor 0-1, că antrenorul Ilie Stan a greşit când l-a băgat titular pe Ovidiu Dănănae şi consideră că unul dintre jucătorii Gabriel Machado sau Tiberiu Bălan trebuia inclus pe lista UEFA.

Cum să comunici cu îngerii? O prinţesă norvegiană oferă soluţia

Prinţesa Märtha Louise a Norvegiei, o adeptă a terapiilor alternative, a lansat, joi, o a doua carte a ei despre îngeri, despre care spune că sunt forţe spirituale binefăcătoare şi cu care pretinde că poate să comunice.

Rezultate din prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa

Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa:

Rezultate din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor:

Maşini de lux confiscate de stat, date gratuit de Guvern preponderent către primării PDL din Cluj

Maşinile confiscate de stat prin executarea silită a unor firme şi persoane fizice, în contul obligaţiilor bugetare neachitate, şi transferate la Guvern pentru a fi distribuite în teritoriu au fost date gratuit, în ultimii doi ani, în principal către primăriile PDL, cele mai multe din judeţul Cluj.

Statele din zona euro analizează întârzierea pachetului financiar pentru Grecia

Miniştrii de Finanţe din zona euro analizează modalităţi de a întârzia parţial, sau în întregime, al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, dar în acelaşi timp să evite o încetare de plăţi dezordonată, au declarat, miercuri, mai multe surse UE, citate de Reuters.

Şeful Transelectrica: Sunt zvonuri că vom fi daţi în judecată de traderi pentru limitarea exportului

Directorul general interimar al Transelectrica, Octavian Lohan, a declarat miercuri că "au fost zvonuri" că unii traderi de energie intenţionează să deschidă acţiuni în instanţă împotiva companiei pentru că a redus exporturile de energie.

Rezultate din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor:

Bayer Leverkusen – FC Barcelona, scor 1-3, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor

Echipa spaniolă FC Barcelona a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia germană Bayer Leverkusen, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al UEFA.

Coaliţia a agreat să adopte tratatul de guvernanţă fiscală prin procedură parlamentară

Coaliţia de guvernare a convenit, marţi, să adopte tratatul de guvernanţă fiscală agreat la nivel european prin procedură parlamentară, urmând ca un proiect de lege în acest sens să fie elaborat în perioada următoare, potrivit unor surse din coaliţia guvernamentală.

Comisia Europeană: Un număr de 12 ţări UE prezintă vulnerabilităţi care subminează creşterea economică

Un număr de 12 state UE, între care Marea Britanie, Italia şi Franţa, prezintă vulnerabilităţi puternice care subminează creşterea economică şi trebuie remediate, potrivit unui raport publicat, marţi, de Comisia Europeană (CE).

Ilie Stan: Steliştii şi-au primit salariile restante şi prima pentru calificarea în Liga Europa

Antrenorul Ilie Stan a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că jucătorii stelişti şi-au primit salariile restante şi prima pentru calificarea în şaiprezecimile Ligii Europa, aceasta din urmă fiind de aproximativ 10.000 de euro pentru fotbalistul cu cele mai multe minute jucate.

Obama a transmis Congresului un proiect de buget electoral pentru anul fiscal 2013

Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut, luni în proiectul de buget transmis în Congres, cheltuieli agresive pentru a stimula creşterea economică şi taxe mai ridicate pentru americanii bogaţi, propunerea fiind criticată puternic de rivalii din Partidul Republican.

Două premii BAFTA pentru documentarul despre cariera lui Ayrton Senna

Filmul "Senna" despre cariera triplului campion mondial brazilian Ayrton Senna, decedat la 1 mai 1994, pe circuitul de la Imola, a primit, duminică, două premii la gala Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), pentru cel mai bun documentar şi pentru cel mai bun montaj.

Bârlad: O conductă de gaze a luat foc în apropierea unui liceu

O conductă de gaze a luat foc, luni seară, în municipiul Bârlad, în apropiere de Liceul Pedagogic "Alexandru Vlahuţă" din localitate, fără să fie înregistrate victime, iar pompierii vasluieni supraveghează zona pentru a preveni o eventuală explozie.

Hugh Jackman îşi extinde afacerile în domeniul ciocolatei

Actorul australian Hugh Jackman şi soţia sa, Deborra-Lee Furness, care au lansat în octombrie 2011 o companie de cafea, Laughing Man, la New York, ce respectă normele comerţului echitabil, şi-au extins afacerile şi în domeniul comerţului cu ciocolată organică şi cuşer.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica rămâne în arest

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, trimis în judecată pentru luare de mită, rămâne în arest, au decis, luni, judecătorii Curţii de Apel Cluj, care au respins recursul acestuia la o decizie a Tribunalului Cluj.

BCE subvenţionează băncile europene cu până la 120 de miliarde de euro

Băncile beneficiază, prin programul de împrumuturi pe trei ani de la Banca Centrală Europeană (BCE), de subvenţii care pot ajunge la 120 miliarde euro, suficient pentru a plăti toate bonusurile la firmele din sectorul financiar din Londra pentru următorii 24 de ani, potrivit Bloomberg.

Şumudică a bruscat un arbitru asistent în timpul amicalului cu Ujpest

Antrenorul formaţiei FC Braşov, Marius Şumudică, a bruscat un arbitru asistent în finalul partidei amicale pe care echipa sa a câştigat-o, vineri, cu scorul de 3-2 (1-1), în faţa formaţiei Ujpest din Ungaria, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya.

COMENTARIU: Fotbalul primează, morţii au timp să aştepte

România a îngheţat. La propriu. Vie a rămas doar nesimţirea de a găsi resurse să scoţi cu armata din „trenul groazei” doar fotbaliştii Oţelului Galaţi, restul călătorilor rămânând acolo. Sau nesimţirea de a curăţa gazonul de pe Arena Naţională cu deţinuţii, când sunt copii la cinci metri sub zăpadă.

La Campionatul Balcanic de atletism vor concura 28 de sportivi români

Consiliul Federal al FR de Atletism a aprobat delegaţia, care este alcătuită din 28 de atleţi (14 la feminin şi 14 la masculin), ce va reprezenta România la Campionatul Balcanic indoor al seniorilor, competiţie programată în data de 18 februarie, la Istanbul.

Ponta: Eu cu Antonescu ne completăm, avem obiective comune, chiar dacă nu vorbim la fel

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că deşi uneori vorbeşte altfel decât Crin Antonescu, se completează reciproc în ceea ce priveşte obiectivele USL.

Şomajul din Grecia a atins un nou nivel record şi a trecut de un milion de persoane

Şomajul din Grecia a crescut la un nou nivel record, de 20,9%, în noiembrie, peste un milion de persoane, la o populaţie de 11 milioane, ca urmare a măsurilor de austeritate şi a recesiunii economice, a anunţat biroul de statistică de la Atena.

Patru persoane au fost arestate în Coreea de Sud pentru implicare în meciuri de volei trucate

Patru persoane, dintre care trei jucători profesionişti de volei, au fost arestate în Coreea de Sud în cadrul unei anchete privind meciurile trucate, au anunţat, miercuri, surse judiciare.

Năstase: Meciul dintre mine şi Băsescu continuă. Scorul e 1-1, dar va fi învins

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al partidului, că nu se va retrage din funcţia deţinută în partid, răspunzând unor întrebări în acest sens.

România trimite Bulgariei 80.000 saci de nisip ca ajutor de urgenţă

România va trimite Bulgariei un ajutor de urgenţă constând în 80.000 saci de nisip, în urma solicitării adresate Uniunii Europene de către ţara vecină, a anunţat premierul interimar Cătălin Predoiu.

BIOGRAFIE – Andreea Paul Vass, propusă la Economie: Hazardul favorizează numai o minte pregătită

Andreea Paul Vass are şanse să obţină Ministerul Economiei după ce a absolvit ASE cu o lucrare despre "Aplicarea teoriei haosului în previzionarea cursului de schimb", a lucrat în cercetare învăţând că "hazardul favorizează numai o minte pregătită" şi a fost consilier la Preşedinţie la 27 de ani.

COMENTARIU: Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit

Mihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.

BIOGRAFIE: Mihai Răzvan Ungureanu, discretul şef al SIE, nominalizat la conducerea Guvernului

Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat, luni, de Traian Băsescu la conducerea Guvernului, revine în lumina reflectoarelor după un mandat discret la conducerea SIE, instituţie unde a fost numit după ce a demisionat de la MAE, în urma scandalului legat de reţinerea a doi muncitori români în Irak.

COMENTARIU: Viteză cu drezina PSD-PNL – Punct ochit cu PDL

Conversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.

Ponta: Prin anticipate în iunie am avea un nou Parlament şi România nu va eşua

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că evitarea anticipatelor ar perpetua instabilitatea politică până la sfârşitul anului.

INTERVIU – Sergiu Nicolaescu: „Ultimul corupt din România” este o ironie la societatea actuală – VIDEO

Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că cel mai recent film al său - "Ultimul corupt din România" -, care va fi lansat în cinematografe pe 17 februarie, este o ironie la societatea actuală, subiectul fiind tratat sub forma unei comedii.