Livia Ispas - Mediafax

Un muncitor a murit după ce a căzut de pe o schelă a unui bloc din Capitală

Un muncitor a murit, marţi dimineaţă, după ce a căzut de pe o schelă a unui bloc din Capitală aflat în reabilitare termică, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Trenurile care ajung şi pleacă din Bucureşti Nord au întârzieri, din cauza furturilor de componente feroviare

Trenurile care ajung şi pleacă din staţia Bucureşti Nord au întârzieri mari, după ce, în noaptea de luni spre marţi, au fost furate componente feroviare, circulaţia între staţiile Periş şi Buftea fiind făcută la cale liberă, după verificarea poziţiei aparatelor, informează compania CFR SA.

Curtea Constituţională discută marţi sesizările PDL privind programul la referendum

Curtea Constituţională ia în discuţie, marţi, contestaţiile PDL în cazul legii care modifică OUG 41 privind organizarea referendumului şi a legii care modifică programul de vot.

Curtea Constituţională discută marţi sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului care stabileşte data referendumului

Curtea Constituţională discută, marţi, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 6 iulie prin care a fost stabilită data referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Avertizare de vânt puternic până la ora 17.30. Care sunt zonele afectate

Meteorologii au avertizat că luni, până la ora 17.30, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi pe litoral şi în Delta Dunării va fi vânt puternic, cu viteze care vor atinge la rafală 55 de kilometri pe oră şi izolat 70 de kilometri pe oră.

Două elicoptere MAI intervin pentru stingerea incendiilor de pădure din Masivul Bucegi

Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor interveni, luni, pentru stingerea incendiilor de pădure din Masivul Bucegi.

CANICULA se prelungeşte luni şi marţi în sudul ţării: Ce temperaturi se vor înregistra

Meteorologii au avertizat că luni şi marţi vremea rămâne călduroasă, local caniculară în sudul ţării, unde temperaturile vor fi de 35-37 de grade şi indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80, iar în vest, sud-vest şi la munte instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.

COD GALBEN DE CANICULĂ: Ce întârzieri au trenurile din cauza restricţiilor impuse de căldură

Trenurile ajung la destinaţii cu întârzieri, în medie, de 15-20 de minute, din cauza restricţiilor de viteză impuse de caniculă, iar cele care tranzitează judeţele din sud şi sud-est avertizate cu cod galben ar putea avea întârzieri de până la 60 de minute, informează, sâmbătă, compania CFR SA.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti: Victor Ponta A PLAGIAT în teza de doctorat. Reacţia premierului după decizie

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".

Peste 5.700 de candidaţi au susţinut examenul de definitivat, 17 au fost eliminaţi pentru fraudă

Peste 5.700 de candidaţi au susţinut examenul de definitivat, respectiv 95,64 la sută, 17 au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă, iar alţi 293 s-au retras, a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Patru bucureşteni reţinuţi pentru trafic internaţional de droguri de mare risc

Patru bucureşteni au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru trafic internaţional de droguri de mare risc, după ce au adus din Olanda aproximativ 2.000 de comprimate de ecstasy şi intenţionau să le vândă în cluburi din Capitală, drogurile fiind expediate printr-o firmă de curierat.

Ministerul Sănătăţii vrea să deblocheze 2.766 de posturi, în a doua jumătate a lunii august

Ministerul Sănătăţii intenţionează să deblocheze, în a doua jumătate a lunii august, 2.766 de posturi din sistemul sanitar, dintre care 507 pentru medici, 1.218 pentru asistenţi medicali şi 928 pentru personalul auxiliar.

AVERTIZARE METEO: Ploi torenţiale, grindină şi vijelii, în localităţi din Dâmboviţa, Prahova şi Buzău

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting pentru mai multe localităţi din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, unde până la ora 16.40 vor fi ploi torenţiale, grindină şi vijelii.

Ioan Rus, în vizită în Franţa şi Portugalia pentru a discuta despre sprijinirea aderării la Schengen

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, face o vizită în Franţa şi Portugalia pentru a discuta despre sprijinul acordat de cele două ţări în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen.

Incendiu la Ambasada Republicii Vietnam, în Sectorul 2 al Capitalei

Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la sediul Ambasadei Republicii Vietnam, din Sectorul 2 al Capitalei, pompierii intervenind cu două autospeciale cu apă şi spumă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră, nefiind înregistrate victime.

Un nou cutremur în Vrancea, cu magnitudinea de 3,6 grade

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs în Vrancea, vineri, la ora 13.42, la o adâncime de 138 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Nicolae Popa, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul FNI

Nicolae Popa a fost adus, joi, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru spălare de bani şi instigare la delapidare.

Kovesi: Procurorii merită să fie conduşi de persoane alese pe criterii de competenţă şi transparenţă

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, că procurorii merită să fie conduşi de persoane profesioniste, alese pe criterii de transparenţă, şi nu în afara procedurilor legale, precizând că procurul general şi procurorul şef al DNA trebuie să fie aleşi pe criterii de competenţă.

CSM: Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru au fost suspendaţi din funcţii

Procurorii George Bălan, membru CSM, şi Marcel Sâmpetru, cercetaţi de procurorii anticorupţie, au fost suspendaţi din funcţii, miercuri, de către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a anunţat preşedintele CSM, Alina Ghica.

Descinderi la CSM, vizaţi procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru. Şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României

Anchetatorii DNA au descins la CSM, miercuri dimineaţă, fiind vizaţi procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, care şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României, potrivit unor surse judiciare. CSM anunţă că a încuviinţat, marţi, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM, ambii având calitatea de învinuiţi.

CC a amânat pentru 31 iulie decizia privind constituţionalitatea trecerii ICR la Senat

Curtea Constituţională amână, pentru 31 iulie, neîntrunindu-se majoritatea necesară, luarea unei decizii în legătură cu sesizarea de neconstituţionalitate a Ordonanţei prin care ICR trece de la Preşedinţie la Senat.

Cu câte persoane a scăzut populaţia României în luna mai

Populaţia României a scăzut cu 3.040 de persoane în luna mai, când s-au născut peste 17.300 copii şi au decedat aproape 20.400 de persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Cazul de evaziune fiscală: Codruţ Marta, persoana de legătură între firmele acuzate şi factorii de decizie ai ANAF

Codruţ Marta asigura legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală şi factorii de decizie ai ANAF, iar Secăreanu şi Comăniţă au sprijinit grupul infracţional prin deconspirarea unor acţiuni operative sau prin controale formale la firmele implicate, potrivit DNA.

Rovana Plumb: România trebuie să aibă în vedere politici şi măsuri de reducere a emisiilor de CO2

România trebuie să aibă în vedere elaborarea de politici şi măsuri de reducere a emisiilor de CO2 pentru a putea menţine până în 2020 nivelul acestora în limitele prognozate de Comisia Europeană, a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Alocaţiile pentru hrana pacienţilor internaţi ar putea fi majorate

Alocaţiile pentru hrana pacienţilor adulţi internaţi ar putea fi majorate, din august, cu sume între 2,5 şi 4 lei, până la maximum 17 lei, iar cele pentru copii ar putea creşte cu sume între 0,7 şi 1,5 lei, până la 16 lei, impactul bugetar fiind estimat la 17 milioane de lei anual.

Corlăţean: Mă gândesc dacă fac propunerile de numiri la DNA înaintea Raportului de ţară

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat că va reflecta zilele următoare dacă va face propunerile de numiri în funcţii de conducere la DNA înainta raportului de ţară, întrucât în cazul unei reacţii negative la nivel prezidenţial s-ar induce ideea unui nou conflict.

Corlăţean: În cazul sesizării privind scurgeri de informaţii către presă aştept un răspuns scris

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat că în cazul sesizării privind scurgeri de informaţii de la DNA către presă legate de o anchetă în curs, aşteaptă un răspuns scris, precizând că justiţia televizată încalcă prezumţia de nevinovăţie.

Blaga, de Ziua Justiţiei: Trebuie să dovedim că supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti sunt realităţi

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, că trebuie să dovedim că în România supremaţia legii şi independenţa puterii judecătoreşti nu reprezintă nişte simple deziderate, ci sunt realităţi concrete.

Kovesi: Atacurile din ultima perioadă la justiţie reprezintă o măsură a succesului acesteia

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, de Ziua Justiţiei, că deşi uneori soluţiile judecătorilor nu coincid cu propunerile procurorilor, acest control este esenţial pentru un stat de drept, iar atacurile din ultima perioadă la justiţie reprezintă o măsură a succesului acesteia.

Corlăţean: Justiţia televizată nu este o chestiune acceptabilă într-un stat de drept

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, că justiţia televizată nu este o chestiune acceptabilă într-un stat de drept, iar informaţii care constituie subiectul unei anchete în curs nu pot fi date pe surse la presă.

Corlăţean: Când bătălia politică se duce dincolo de liniile acceptate, pierdem cu toţii

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, că atunci când bătălia politică se duce dincolo de liniile acceptate într-o societatea democratică, "pierdem cu toţii", precizând că pentru atingerea obiectivelor importante este nevoie de înţelepciune şi "pace în ţară".

Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti: Criza profundă a societăţii este prezentă şi în justiţie, care are propria ei criză

Criza profundă a societăţii româneşti este prezentă şi în justiţie, care la rândul ei are propria ei criză, a declarat, duminică, de Ziua Justiţiei, preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Dan Lupaşcu, precizând că în anul care a trecut volumul de activitate a crescut cu câteva sute de mii de dosare.

Circulaţia restricţionată sâmbătă în Capitală, pentru Marşul Diversităţii. Care sunt rutele ocolitoare

Circulaţia rutieră este restricţionată, sâmbătă, între orele 16.30 şi 19.00, pe bulevardele Libertăţii, Unirii şi în Piaţa Naţiunile Unite, pentru Marşul Diversităţii, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 500 de persoane.

Alte 30 de sesizări privindu-i pe Ponta şi Marga, transmise la Parchetul ICCJ

Alte 30 de sesizări privindu-i pe premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, au fost transmise Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit unor surse oficiale.

Ordinul privind Regulamentul de organizare a CNATDCU şi noua structură a acestuia, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi noua structură a acestuia a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

Posibilul plagiat al lui Ponta, în discuţia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Mircea Miclea: Din punctul meu de vedere este un plagiat

Posibilul plagiat al lui Victor Ponta va fi analizat, vineri, în şedinţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, deşi joi Consiliul General în actuala formulă a fost desfiinţat printr-un ordin al ministrului Educaţiei. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a venit la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, afirmând că va face declaraţii după ce va discuta cu membrii CNATDCU.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012: Subiectele la matematică

Elevii susţin, miercuri, proba la matematică, ultima de la evaluarea naţională, varianta de subiecte extrasă fiind distribuită în centrele de examen. Varianta de subiecte a fost extrasă miercuri dimineaţă, fiind transmisă celor 1.387 de centre de comunicare, respectiv către toate inspectoratele şcolare judeţene.

Andrei Năstase face declaraţii de presă în faţa Spitalului Floreasca, la ora 17.00

Fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, face declaraţii de presă în faţa Spitalului Floreasca, la ora 17.00, managerul unităţii sanitare anunţând, vineri dimineaţă, că nimeni nu organizează conferinţe de presă în spital în afara celor stabilite de către conducere.

Acuzaţia de plagiat în cazul lui Ponta: Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti face verificări

Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

Accident pe DN 2: O persoană a murit şi alta a fost rănită

O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri dimineaţă, pe DN2 Buzău - Râmnicu Sărat, în localitatea Potârnăcheşti, traficul desfăşurându-se pe o bandă, alternativ, până la finalizarea cercetării la faţa locului.