Livia Ispas

Ce înţeleg românii prin dobândă anuală efectivă (DAE) a unui credit

Majoritatea românilor care vor să contracteze un credit îşi bazează deciziile pe dobânda anuală efectivă (DAE), dar o treime nu ştiu ce reprezintă această dobândă, iar peste jumătate înţeleg greşit acest indicator, potrivit unui studiu efectuat în noiembrie de Novel Research.

FORUM CNAS – MEDIAFAX – Cristian Vlădescu: În 2013 am putea vorbi de asigurări private de sănătate, cu maximum 20 de case

România va avea maximum 20 de case de asigurări de sănătate care "se vor bate să-şi adune clienţii", minimum de înscrişi fiind de un milion de oameni, pentru transferul pacienţilor de la o casă la alta fiind necesar un an, dacă lucrurile merg rapid, a declarat miercuri Cristian Vlădescu.

FORUM CNAS – MEDIAFAX – Duţă: Arieratele vor fi închise o dată cu intrarea în piaţă a caselor private de asigurări de sănătate

Toate facturile pentru medicamentele oncologice au fost plătite şi în cel mult trei săptămâni vor fi virate şi cele 200 de milioane de lei pentru programul de diabet, dar arieratele vor fi închise o dată cu intrarea în piaţă a caselor de asigurări private de sănătate, a spus preşedintele CNAS.

FORUM CNAS – MEDIAFAX – Ritli: Asigurările de sănătate trebuie să se adapteze la populaţia vârstnică, în primul rând

Sistemul asigurărilor de sănătate trebuie să se adapteze la populaţia vârstnică, în primul rând, care este în creştere, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, după ce a participat la Forumul Român de Sănătate, organizat de MEDIAFAX şi CNAS.

FORUM CNAS – MEDIAFAX – Ritli: Lipsa din unele farmacii a medicamentului pentru tiroidă, un fenomen izolat

Lipsa medicamentului pentru tiroidă din unele farmacii reprezintă un fenomen izolat, tratamentul existând pe piaţă, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, după ce a participat la Forumul Român de Sănătate, organizat de MEDIAFAX şi CNAS.

Şeful Departamentului Schengen din MAI: România are 90% şanse să adere la Schengen în trepte, în 2012

Şeful Departamentului Schengen din Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marian Tutilescu, consideră că România are 80-90 la sută şanse să adere la spaţiul Schengen în trepte, în 2012, apreciind că Olanda şi-ar putea schimba poziţia după raportul pe justiţie al CE din februarie.

Media de vârstă a celor trataţi ambulatoriu în 2010 după ce au consumat etnobotanice este de 19 ani

Media de vârstă a consumatorilor de etnobotanice care au fost trataţi în regim ambulatoriu în 2010 este de 19,1 ani, iar cea a consumatorilor internaţi este de 25,3 ani, în condiţiile în care un raport al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) relevă "o creştere explozivă" a consumului de etnobotanice.

Liviu Popa: Din punctul de vedere al Poliţiei Române, România este în spaţiul Schengen

Din punctul de vedere al Poliţiei Române, România este deja în spaţiul Schengen, poliţiştii români având o colaborare de excepţie cu colegii lor străini din spaţiul de liberă circulaţie, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, chestorul Liviu Popa.

Şeful Poliţiei: Am cerut poliţiştilor să fie fermi şi să folosească armamentul atunci când se impune

Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat marţi că a cerut poliţiştilor să fie fermi şi să folosească armamentul atunci când se impune, precizând că îi îndeamnă să înlăture teama că, dacă vor folosi armele, "se va întâmpla nu ştiu ce" şi îi asigură că nu vor trebui să facă multe rapoarte.

Peste 150 de sindicalişti din învăţământ au pichetat sediul Ministerului Educaţiei

Peste 150 de sindicalişti au pichetat, marţi, sediul Ministerul Educaţiei, cerând guvernanţilor să nu îngheţe salariile în 2012, să deblocheze posturile din învăţământ şi să aloce şase la sută din PIB pentru educaţie.

Percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, la persoane care au făcut achiziţii prin firme fictive

Poliţiştii fac, marţi, opt percheziţii în Bucureşti şi alte nouă în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman şi Timiş, fiind vizate mai multe persoane care au făcut achiziţii în numele unor firme fictive, prejudiciul produs fiind estimat la 500.000 de euro.

Mai multe trenuri care ajung în Gara de Nord din Bucureşti au întârzieri de până la 90 de minute

Mai multe trenuri de călători care urmează să ajungă în Gara de Nord din Capitală au întârzieri între 60 şi 90 de minute, din cauza unei defecţiuni tehnice la instalaţia de dirijare a traficului din zona Crivina - Brazi, unde au fost furate elemente ale unităţii de siguranţă a circulaţiei.

Un bărbat acuzat că a bătut şi violat o fată de 13 ani a fost arestat preventiv

Un bărbat acuzat că a violat o fată de 13 ani, după ce a bătut-o cu o coadă de topor şi cu o curea, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, luni, de magistraţii Tribunalului Galaţi.

Streinu-Cercel: Un singur antibiotic nou pus pe piaţă în cinci ani, faţă de 16 în perioada 1983-1987

Numărul de antibiotice noi este tot mai mic în ultimii ani, pentru perioada 2008-2012 fiind pus pe piaţă un singur produs nou, faţă de 16 în intervalul 1983-1987, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Streinu-Cercel.

Oprescu: Până în aprilie 2012 sper să fie amenajat spaţiul suprateran parcării de la Universitate

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni, la decernarea premiilor concursului de proiectare pentru amenajarea spaţiului suprateran parcării care se construieşte la Universitate, că speră ca până la sfârşitul lunilor martie-aprilie să fie gata acest spaţiu public.

Traficanţi de persoane care au obligat mai multe tinere să se prostitueze în Germania, arestaţi – VIDEO

Membrii unei reţele de traficanţi de persoane care acţiona în Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au dus mai multe tinere în Germania şi le-au obligat să se prostitueze în localuri.

Vîntu: Dacă mă întorc la închisoare va trebui să iau legea în propriile mâini

Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, că nu a luat "nici cinci bani de la Petromservice", iar dacă instanţa va decide ca el să rămână în arest şi se va întoarce la închisoare, atunci nu poate decât să ia legea "în propriile mâini".

Ritli: Dacă eşti fiul ministrului trebuie să fii şomer şi să pleci din ţară

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a spus că nu a crezut că se pune problema de incompatibilitate atunci când fiul lui s-a înscris în concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean din Oradea, adăugând că "dacă este fiul ministrului trebuie să fie şomer şi să plece din ţară".

De mâine începe Postul Crăciunului

Postul Crăciunului în bisericile ortodoxe începe marţi şi durează 40 de zile, potrivit hotărârii Sinodului local din Constantinopol care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi, până atunci postul fiind de şapte zile sau şase săptămâni, mai aspru sau mai uşor.

Tânăr împuşcat în picior după ce a fost prins la furat şi urmărit de poliţiştii bucureşteni

Un tânăr de 20 de ani a fost împuşcat în picior de poliţişti, iar un altul a reuşit să fugă, după ce au fost prinşi, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce furau scule profesionale dintr-o maşină parcată pe Calea Giuleşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Metodă inedită de contrabandă: Ţigări „paraşutate” peste graniţă din motodeltaplan

Aproximativ 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost aduse în ţară din Ucraina cu un motodeltaplan, doi tineri care aşteptau să preia coletele, de pe Vârgul Rotundu, la o altitudine de peste 1.200 de metri, fiind reţinuţi, duminică, de poliţiştii de frontieră maramureşeni.

Bărbatul care a accidentat mortal un pieton în Voluntari este chinez şi a fost prins la Paris – VIDEO

Bărbatul care a accidentat mortal un pieton în Voluntari, apoi a fugit de la locul accidentului a fost prins pe aeroportul "Charles de Gaulle" din Paris şi va fi dus în faţa unui judecător pentru a fi predat autorităţilor române, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni din Voluntari, şoferul, care a fugit de la locul accidentului, fiind căutat de poliţişti, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, Claudia Burada.

Tragedie pe un şantier din Capitală: Un muncitor a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ

Un muncitor a murit, sâmbătă, după ce a fost prins sub un mal de pământ, pe un şantier din apropierea lacului Plumbuita, din Sectorul 2 al Capitalei, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Libera circulaţie a muncitorilor români şi bulgari a dus la o creştere de 0,3% pentru PIB-ul UE

Libera circulaţie a muncitorilor români şi bulgari a dus la o creştere de 0,3% pentru PIB-ul UE, arată Raportul CE despre funcţionarea măsurilor tranzitorii privind libera circulaţie a lucrătorilor, menţionând că restrângerea acestui drept nu este răspunsul la problemele pieţelor muncii din UE.

Lidia Bărbulescu şi alţi trei judecători de la instanţa supremă, audiaţi în dosarul lui Voicu

Judecătorii Lidia Bărbulescu, Ioana Iacob, Magdalena Dumitru şi Nicolae Măniguţiu au dat vineri declaraţii de martor în dosarul lui Cătălin Voicu, fostul preşedinte interimar al ICCJ arătând că şi-a anunţat colegii legat de un dosar monitorizat, confirmând astfel declaraţia dată în faţa procurorilor

Spălătoriile şi curăţătoriile „ecologice” îşi fac publicitate înşelătoare. Nu există criterii UE

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor atrag atenţia că Uniunea Europeană nu a emis criteriile de etichetare ecologică pentru curăţătorii şi spălătorii de rufe, de covoare şi auto în niciunul dintre state, astfel că cetăţenii sunt înşelaţi de publicitatea în acest sens.

Numărul de infecţii respiratorii a scăzut: 84.000 de cazuri, înregistrate în ultima săptămână

Peste 84.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost înregistrate în perioada 30 octombrie - 6 noiembrie, cu 10,6 la sută mai puţine decât în săptămâna precedentă, informează joi Ministerul Sănătăţii.

Atenţie la produsele care se vând ca fiind „tradiţionale”. Vezi lista produselor false

Produse precum "parizer ca la bunica", ce conţine E-uri, "fasole bob gustos", adus din China şi ambalat în România, salam de casă şi cârnaţi afumaţi, vândute ca fiind "tradiţionale" fără a fi înregistrate, au fost găsite de ANPC, 73% dintre cei peste 400 de comercianţi verificaţi având nereguli.

Primăria Cluj a refuzat, în septembrie, să dezvăluie contractele pentru servicii publice

Primăria Cluj-Napoca a fost una dintre cele patru primării de municipii-reşedinţă de judeţ care au refuzat să publice contractele de concesiune pentru serviciile publice la cererea Institutului pentru Politici Publice (IPP), care a realizat un studiu pe această temă în urmă cu câteva luni.

Tu îţi mai faci vaccinuri? Care sunt consecinţele renunţării la vaccinare

Renunţarea la vaccinare a readus boli precum rubeola, care, din nefericire, a omorât copii, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel. El a precizat că prin vaccinare au fost prevenite îmbolnăvirile în masă, fiind vorba despre polomielită, tuse convulsivă, variolă, rubeolă şi rujeolă.

Cauza septicemiilor severe, identificată în opt ore. Cât a costat echipamentul medical de la „Matei Balş”

Institutul "Matei Balş" va putea să identifice, în maximum opt ore, germenii care provoacă maladii grave, inclusiv septicemia severă, echipamentul cu care vor fi făcute analizele, unic în România şi al şaptelea în UE, urmând să fie pus în funcţiune din 1 decembrie.

Elton John vrea să sprijine programele din Ucraina contra maladiei SIDA

Cântăreţul britanic Elton John a anunţat, miercuri, la Kiev, că doreşte să promoveze, prin intermediul fundaţiei sale contra maladiei SIDA, programele care asigură femeilor fără domiciliu din Ucraina accesul la testul anti-HIV şi la alte îngrijiri medicale.

Sulfina Barbu: Am simţit discriminarea la începutul anilor ’90, ca tânăr absolvent. Îmi doresc ca tinerii din ziua de azi să nu mai treacă prin astfel de situaţii

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, spune că a fost discriminată ca absolventă, la angajare, la începutul anilor '90, şi îşi doreşte ca tinerii din ziua de azi să nu mai treacă prin astfel de situaţii, să fie bine plătiţi, pentru a-i asigura pensia.

Trei cutremure, noaptea trecută în Vrancea şi Transilvania

Două cutremure de 3,3 şi 3,2 grade pe scara Richter s-au produs, miercuri noapte, în zona Vrancea, potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. De asemenea, un cutremur cu magnitudinea de 2 grade pe scara Richter s-a produs în Transilvania.

Percheziţii în Capitală: Sunt vizate mai multe persoane suspectate că au adus în ţară haine contrafăcute

Poliţiştii de la investigarea fraudelor fac, joi dimineaţă, percheziţii la trei adrese din cartierul Berceni, fiind vizate mai multe persoane suspectate că au adus în ţară haine contrafăcute, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Accident în Capitală: Şapte persoane au fost rănite. Şoferul vinovat a fugit de la faţa locului

Şapte persoane au fost rănite uşor, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism, joi dimineaţă, pe Şoseaua Sălaj din Capitală.

DNA: Apostu a primit 94.000 de euro pentru contracte de salubrizare şi de asigurare a parcului auto

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a primit, în 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale.

Adjunctul şefului ITM Alba, care a condus băut şi fără permis, a fost arestat preventiv

Adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Gabor Zsolt Calman, reţinut după ce s-a urcat băut la volan şi având permisul de conducere suspendat tot din cauza alcoolului, a fost arestat preventiv, miercuri seara, de Curtea de Apel Alba Iulia.

Teatrul Odeon pierde la Tribunalul Bucureşti procesul de anulare a mărcii „Ceauşescu”

Teatrul Odeon a pierdut la Tribunalul Bucureşti procesul în care a solicitat anularea mărcii "Ceauşescu", înregistrată la OSIM de Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean.