Liviu Dadacus

Ponta: Parlamentul poate să mă demită pe mine sau să-l suspende pe Băsescu, „la o adică”

Victor Ponta a declarat, luni, că motivul pentru care s-a adresat Parlamentului privind reprezentarea la Bruxelles a constat în dorinţa de a nu crea senzaţia că există un conflict preşedinte-premier, el precizând că Legislativul poate să-l demită pe el sau să-l suspende pe preşedinte, "la o adică".

Haşotti: Declaraţiile lui Macovei, de procuror stalinisto-ceauşist. Se simte mai bine la 40 de grade

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut luni că declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei despre cazul Adrian Năstase sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceauşist, el precizând că, dacă afară sunt 30 de grade, Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade.

Ponta: Numirea la Educaţie, zilele acestea, poate chiar azi

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va face numirea la Ministerul Educaţiei "zilele acestea, poate chiar azi", el arătând că doreşte să discute cu ministrul interimar Liviu Pop şi cu Ecaterina Andronescu despre stadiul procedurilor referitoare la bacalaureat şi la testele naţionale.

Ilie Sârbu: Monica Macovei trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a susţinut, luni, comentând declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei la adresa lui Adrian Năstase, că aceasta ar trebui să-şi nege propria existenţă şi că trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii.

Ponta: E dreptul Monicăi Macovei să ceară demisia lui Rus. Dacă un ministru greşeşte, îl sancţionez

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând cererea europarlamentarului PDL Monica Macovei ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze, că este dreptul acesteia, el precizând că dacă un ministru greşeşte, atunci îl va sancţiona.

Ponta, despre verificarea angajării lui Funeriu la Cotroceni: Să se aplice legea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând faptul că ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a cerut IM să verifice situaţia angajării lui Daniel Funeriu la Administraţia Prezidenţială, că acest lucru nu ţine de competenţa sa directă şi a cerut să se aplice legea.

Ponta: Vreau să discut cu Băsescu despre cum facem să obţinem un buget consistent din partea UE

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă va discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre reprezentarea la Consiliul European, că doreşte să vorbească cu şeful statului despre cum vor face ca România să obţină un buget consistent din partea UE.

Ponta, unei jurnaliste: Opriţi-vă, ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări

Premierul Victor Ponta i-a replicat, luni, unei jurnaliste care l-a întrebat despre scrisoarea trimisă Guvernului de către preşedintele Traian Băsescu, spunându-i: "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos. Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări".

Ungureanu: Ponta să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat sunt evidenţiate de comisie

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat în cazul său vor fi "evidenţiate" în urma analizei specialiştilor.

Ungureanu: Voi candida la parlamentare pe listele unei noi alianţe electorale de centru-dreapta

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că va candida la parlamentare pe listele unei noi alianţe electorale de centru-dreapta, care va cuprinde formaţiuni politice de la PDL până la PNŢCD.

Macovei: Ponta se va duce la Consiliul European, dar nu o să vorbească nimeni cu el

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European, ea apriciind însă că cei de acolo nu vor vorbi cu şeful Guvernului de la Bucureşti pentru că plagiatul făcut de acesta este evident pentru europeni.

Macovei: Am dubii că diagnosticul lui Năstase este corect, întrucât e dat de Brădişteanu

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie.

Un deputat PSD cere convocarea urgentă a CExN şi CN pentru o poziţie de solidaritate cu Năstase

Deputatul PSD Ion Stan, demis, luni, de BPN din funcţia de preşedinte al organizaţiei Dâmboviţa, cere, joi, într-o scrisoare deschisă adresată celorlaţi lideri de filiale şi parlamentarilor PSD, convocarea urgentă a CExN şi CN pentru adoptarea unei poziţii de solidaritate cu Adrian Năstase.

Avocaţii lui Adrian Năstase vor cere amânarea executării pedepsei

Avocaţii lui Adrian Năstase vor depune, joi, o cerere de amânare a executării pedepsei, motivată de condiţiile extraordinare în care se află fostul premier, condiţii ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ şi asupra familiei acestuia, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, avocatul Ion Cazacu.

Avocat: S-au ridicat probe, s-au făcut fotografii, investigaţiile continuă joi

Avocatul Ion Cazacu a declarat, miercuri, că de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate probe, anchetatorii au făcut fotografii, iar investigaţiile vor continua joi.

Corina Creţu: Mă aşteptam la gestul lui Năstase, a fost făcut din demnitate şi mândrie

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, miercuri noapte, că gestul lui Năstase, la care ea se aştepta, a fost făcut din demnitate faţă de umilinţele pe care le-a îndurat în ultimii şapte ani.

Vanghelie: Condamnarea lui Năstase, rezultat al jocului politic murdar, care nu mai are limite

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, comentând condamnarea fostului premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare, că jocul politic murdar nu are limite, el apreciind că decizia de condamnare este rezultatul acestui joc politic.

Şova, despre sentinţa în cazul Năstase: Este o decizie care trebuie respectată

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, comentând sentinţa în cazul Adrian Năstase: "Este o decizie care trebuie respectată".

Ponta: Videanu e un mincinos, îmi face plăcere să dovedesc asta cu documente

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, replicându-i democrat-liberalului Adriean Videanu, care i-a solicitat demisia, că toată lumea ştie că acesta este un mincinos şi că-i face plăcere să dovedească acest lucru, cu documente, de câte ori are ocazia.

Ponta: Nu am avut inima să-l sun pe Băsescu, cred că ne vedem înainte de 25 iunie, când e CSAT

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că "nu a avut inima" să-l sune pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European, el precizând că întâlnirea cu şeful statului va avea loc totuşi înainte de 25 iunie, când este programată o şedinţă a CSAT.

Ponta: Voi numi guvernator al Deltei pe cel propus de comisia ONG-uri şi a reprezentanţilor autorităţii locale

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că va numi în funcţia de guvernator al Deltei, care este asimilată celei de secretar de stat, persoana care îi va fi propusă de către comisia ad-hoc formată din reprezentanţii ONG-urilor şi cei ai autorităţilor locale.

Ponta: Mă voi opune prin toate mijloacele politice şi juridice reluării vânătorii în Deltă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că OUG 127/2010 care permite vânătoarea în Deltă nu a fost adoptată de Cameră, potrivit informaţiilor pe care le deţine, el subliniind că, în situaţia în care ordonanţa ar fi trecut, va uza de armele juridice ale Guvernului pentru a împiedica acest lucru.

Ponta: Andronescu ar putea fi propusă la Educaţie. Fac propunerea odată cu cea de la Cultură

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că există posibilitatea ca Ecaterina Andronescu să fie propunerea sa pentru portofoliul Educaţiei, el precizând că nu a luat încă o decizie în acest sens şi că va face propunerea odată cu cea de la Cultură.

Ponta: Merg la Guvern să discut cu Diaconu, înlocuitorul său îmi va fi propus de Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va discuta la Guvern cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, declarat incompatibil, el precizând că înlocuitorul acestuia pentru a ocupa portofoliul îi va fi propus de liderul PNL, Crin Antonescu.

Ponta: Vreau ca Băsescu să plece de la putere cât mai rapid, să terminăm cu sistemul său securist

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, în debutul şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN), la care presa a avut acces, că îşi doreşte ca şeful statului, Traian Băsescu, să plece de la putere cât mai rapid ca să se termine cu "sistemul său securist".

Ponta: Am premoniţii, ca Băsescu. Ecaterina Andronescu va fi ministru

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, răspunzându-le jurnaliştilor care l-au întrebat despre interimatul de la Ministerul Educaţiei şi despre propunerea pentru acest portofoliu, că nu nu a luat încă o decizie, spunând apoi că are şi el premoniţii, precum Băsescu, că Andronescu va fi ministru.

Ponta: Ungureanu poate fi un bun lider al opoziţiei. Putem avea relaţii foarte bune

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că apreciază faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a reintrat în politică, el opinând că Ungureanu poate fi un bun "lider al opoziţiei", cu care ar avea relaţii foarte bune - el, la guvernare, fostul premier, lider al opoziţiei.

Ponta: Videanu a aprobat exporturi de energie sub preţul pieţei. DIICOT şi DNA vor elucida

Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, două documente despre care a spus că privesc exporturi de energie electrică sub preţul pieţei, aprobate de fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, el exprimându-şi convingerea că DIICOT şi DNA vor elucida acest caz.

Ponta: Băsescu încearcă să mă şantajeze în legătură cu Consiliul European. Nu cedez la atacuri

Premierul Victor Ponta l-a acuzat, marţi, într-o conferinţă de presă, pe preşedintele Băsescu de faptul că încearcă să îl şantajeze prin acuzaţiile legate de plagierea tezei sale de doctorat, în legătură cu participarea la Consiliul European, el subliniind că nu va ceda la acest gen de atacuri.

Ponta: Unii dintre cei care au fost pe la ICR se ocupă acum de atacurile împotriva mea

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi dimineaţă, că "unii dintre cei care au fost pe la ICR" se ocupă acum de atacurile împotriva sa.

Ponta despre scandalul de plagiat: Şi ultimul copil îşi dă seama cine îmi spunea „dottore”. Dacă am greşit, renunţ la titlul de doctor

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi dimineaţă, întrebat dacă scandalul de plagiat în care este implicat a fost regizat de la Cotroceni, că "şi ultimul copil îşi dă seama" cine îi spunea "dottore", el precizând că fostul ministru Daniel Funeriu este sursa anonimă.

Ponta: Încrederea între mine şi Băsescu e zero. Eu merg şi la Consiliul European şi la reuniunea PES

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi dimineaţă, că încrederea dintre el şi preşedintele Traian Băsescu este zero, el precizând că va mai avea o întâlnire formală cu şeful statului şi că, dacă nu se va ajunge la o soluţie agreată, atunci va merge el şi la Consiliul European şi la reuniunea PES.

Ministrul de Finanţe: Stabilizarea situaţiei din Grecia ne va crea şi nouă premise mai favorabile

Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat, luni, după întrevederea cu grupul parlamentar al PSD din Cameră, că stabilizarea situaţiei din Grecia va crea şi României premise mai favorabile de evoluţie economică viitoare, întrucât nu vor mai exista şocuri externe.

Florin Georgescu: Rectificarea bugetară, la sfârşitul lunii iulie, ne vom respecta obligaţiile asumate

Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat luni, după întrevederea cu grupul parlamentar al PSD din Cameră, că rectificarea bugetară va avea loc la sfârşitul lunii iulie şi că Guvernul Ponta îşi va respecta toate obligaţiile asumate până în prezent.

Roberta Anastase: Nu mă gândesc la o funcţie în conducerea PDL

Prim-vicepreşedintele demisionar al PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că nu se gândeşte la o funcţie în viitoarea conducere a partidului.

Anastase: Ideea cu Ungureanu preşedinte al PDL este nerealistă. El nu e membru al partidului

Prim-vicepreşedintele demisionar al PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că ideea că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi viitorul preşedinte al PDL este una "nerealistă", având în vedere că Ungureanu nu este membru al partidului, iar alegerile au loc în interiorul formaţiunii.

Senatori şi deputaţi, aleşi primari sau şefi de Consilii Judeţene la alegerile locale. Care sunt cei mai cunoscuţi

Mai mulţi senatori şi deputaţi au fost aleşi, la scrutinul local din 10 iunie, preşedinţi de Consilii Judeţene sau primari de municipii reşedinţă de judeţ, ei urmând să renunţe la mandatul de parlamentar, pe care unii l-au deţinut chiar în mai multe legislaturi.

Ponta: Băsescu mi-a reproşat că nu l-am informat că voi lua ICR, de acum îi trimit agenda Guvernului

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat, în întrevederea de circa o oră pe care au avut-o, că nu l-a informat că a luat Institutul Cultural Român de la Preşedinţie, el precizând că pe viitor îi va trimite şefului statului agenda de lucru a Guvernului.

Ponta, despre întrevederea cu Băsescu: Ne-am înţeles că nu ne-am înţeles şi că vom continua dialogul

Liderul USL Victor Ponta a declarat, joi, despre întrevederea cu Traian Băsescu pe tema reprezentării la Consiliul European, că el şi cu şeful statului s-au înţeles asupra faptului că nu s-au înţeles încă, premierul precizând că va mai avea întâlniri cu preşedintele pentru a ajunge la o soluţie.

Ponta şi reprezentanţii PSD care au câştigat la locale sărbătoresc la Rin Grand Hotel

Premierul Victor Ponta se află, la ora transmiterii acestei ştiri, la hotelul Rin Grand Hotel, unde se întâlneşte cu social-democraţii care au câştigat alegerile pentru şefia Consiliilor Judeţene şi pentru primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, pentru a-i felicita.