Liviu Dadacus

Liviu Dragnea, ironic după condamnarea consilierului premierului la opt ani de închisoare: Trebuie omorât azi, acum! Împuşcat!; Românii primesc salarii mai mari datorită unui program la care a muncit Darius Vâlcov

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost solicitat, vineri, de jurnalişti, să comenteze situaţia consilierului de stat în aparatul premierului, Darius Vâlcov, condamnat la opt ani de închisoare, decizia nefiind definitivă, el precizând, ironic, că acesta trebuie "omorât" şi "împuşcat".

Nelu Barbu, despre intenţia premierului Dăncilă de a-l demite pe Vâlcov: „Nu cunosc, nu ştiu, nu”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a fost întrebat, joi, dacă premierul Viorica Dăncilă şi-a manifestat intenţia de a-l demite pe Darius Vâlcov sau acesta şi-a manifestat intenţia de a demisiona ca urmare a condamnării, el răspunzând: „Nu cunosc, nu ştiu, nu”.

Prevederea care nu mai e obligatorie, e doar posibilă. Ce se întâmplă cu expertul în egalitate de şanse, măsura despre care premierul Dăncilă spunea că va fi impusă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a contrazis, joi, declaraţiile făcute de premierul Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de Guvern, precizând că angajatorii cu peste 50 de salariaţi au „posibilitatea” să aibă un expert în egalitate de şanse, nefiind obligaţi. Iniţial premierul anunţase că măsura va fi una obligatorie.

REVOLUŢIA FISCALĂ „reparată” de Guvern. Ordonanţa privind salariile, adoptată/ Dăncilă anunţă „măsuri de echilibrare”: Statul îşi asumă plata unei părţi din CASS

Premierul Viorica Dăncilă a precizat, joi, înaintea şedinţei de Guvern, că a cerut luarea unor „măsuri de echilibrare” acolo unde au apărut probleme privind Legea salarizării, precizând că statul va asuma plata unei părţi din CASS printr-un mecanism simplificat pentru o serie de categorii.

Avocatul Poporului: Membrii Comisiei de la Veneţia, îngrijoraţi de proiectul care modifică Legea ONG

Membrii Comisiei de la Veneţia s-au arătat îngrijoraţi de conţinutul proiectului care modifică Legea ONG-urilor, fiind sesizaţi cu privire la faptul că proiectul ar încălca standardele internaţionale în domeniu, precizează, joi, Avocatul Poporului, după întrevederea cu delegaţii acestui for.

Codrin Ştefănescu, despre condamnarea la închisoare a lui Darius Vâlcov: O pedeapsă politică, nejustificată; suntem vânaţi

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, joi, referitor la faptul că Darius Vâlcov a fost condamnat pe opt ani de închisoare, decizia nefiind definitivă, că este vorba despre o pedeapsă politică, nejustificată.

CCR a admis sesizarea lui Iohannis privind modificările aduse Legii administraţiei publice locale/ CCR: Competenţele prefectului privind validarea/invalidarea consilierilor locali, neconstituţionale

CCR a admis, miercuri, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, formulată de preşedintele Klaus Iohannis, care instituie o nouă procedură referitoare la validarea mandatelor de consilier local.

Claudiu Manda: SRI a transmis un răspuns clasificat privind sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor în Justiţie

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a precizat, marţi, că Serviciul a transmis un răspuns clasificat privind sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor în Justiţie, el arătând că, la rândul său, Comisia a solicitat un răspuns nesecret, privind vulnerabilităţile identificate.

Senatorul Şerban Nicolae: Discuţia cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia a vizat proiectul privind ONG-urile, nu legile Justiţiei/ A participat şi USR

Senatorul PSD Şerban Nicolae a precizat, marţi, că a discutat cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia despre proiectul de lege pe care l-a iniţiat împreună cu deputatul Liviu Pleşoianu referitor la finanţarea ONG-urilor, şi nu despre legile Justiţiei.

Şerban Nicolae: Ameninţarea lui Juncker, „ridicolă şi uşor etilică”

Senatorul PSD Şerban Nicolae a afirmat, marţi, că declaraţiile preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, la adresa României echivalează cu o „ameninţare ridicolă şi uşor etilică”, iar „părerea” acestuia că Parlamentul trebuie să respecte Constituţia României e „ridicolă şi redundantă”.

Casa Regală ar putea deveni instituţie. Liviu Dragnea: Se poartă discuţii care vor fi finalizate în aceste zile

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, marţi, referitor la amânarea proiectului de lege privind Statutul Casei Regale, că această amânare ţine de faptul că se poartă discuţii privind înfiinţarea prin lege a unei instituţii numită Casa Regală.

Liviu Dragnea: Legea prevenirii, publicată în Monitorul Oficial, va da o mai mare libertate companiilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că Legea Prevenirii sau a prevenţiei, adoptată de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial, el apreciind că acest act normativ va da o mai mare libertate companiilor.

Ministrul Apărării a sesizat Parchetul Militar după ce o dronă subacvatică a Armatei a dispărut

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a sesizat Parchetul Militar după ce o dronă militară subacvatică a Armatei Române a fost pierdută, potrivit unui răspuns al Ministerului Apărării Naţionale(MApN), remis la solicitarea MEDIAFAX.

Liviu Dragnea: România, interesată de cooperarea cu Ungaria în domenii ca energia sau infrastructura

Preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, a precizat, luni, după o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior din Ungaria, Péter Szijjártó, că România este interesată de aprofundarea cooperării sectoriale, îndeosebi în domenii precum energia sau infrastructura.

Dragnea, despre Ponta: Nu conversez cu turnători şi şantajişti; nu ştie în ce s-a băgat

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că Victor Ponta i-a făcut o plângere penală în care îl acuză de intimidarea martorilor, urmând sfatul celor două prietene pe care le are în DNA, el arătând că nu îi place să converseze cu turnătorii şi şantajaştii şi că Ponta „nu ştie în ce s-a băgat”.

Dragnea: DNA vrea să facă venituri; mă costă 100.000 de lei copierea volumelor din dosar

Preşedintele Camerei, liderul PSD Liviu Dragnea, a acuzat, luni, DNA că este o instituţie care vrea să facă profit, el arătând că nu are acces la dosar pentru a-şi face apărarea întrucât DNA a refuzat să-i transmită dosarul în formatul electronic, iar copierea costă 100.000 de lei.

Proiect de lege privind castrarea chimică a pedofililor. Rădulescu: Dacă Parlamentul şi media nu susţin, atunci să-şi asume următorul abuz/ Ţările din Europa unde există această pedeapsă

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a precizat, luni, că a depus din nou proiectul de lege privind castrarea chimică a pedofililor, el arătând că, dacă Parlamentul şi media nu susţin acest act normativ, atunci ar trebui să-şi asume următorul abuz sexual împotriva unui copil.

Indemnizaţii majorate pentru parlamentari, ca urmare a creşterii salariului minim

Parlamentarii au primit, în luna februarie, indemnizaţii majorate cu aproximativ 10%, ca urmare a creşterii salariului minim la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018.

Paul Stănescu confirmă acuzaţiile liderului PSD: Pahonţu mi-a transmis să colaborez, că Dragnea va fi executat, iar eu pot prelua PSD / Răspunsul dat de social-democrat

Social-democratul Paul Stănescu a declarat, miercuri, că directorul SPP Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un prieten că e foarte bine să colaboreze pentru că va avea protecţie, că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual el ar putea să preiau şi partidul.

Carmen Dan: Jandarmeria nu a preluat atribuţiile SPP. Cazul premierului Dăncilă, situaţie absolut particulară

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut, miercuri, că Jandarmeria nu a preluat atribuţiile SPP şi că situaţia premierului Viorica Dăncilă, căreia i s-a asigurat protecţie de către Jandarmerie, este una absolut particulară, măsura în cazul său fiind una punctuală.

Dragnea: Am discutat cu Iohannis, după jurământul miniştrilor. Nu fac declaraţii care să-l pună într-o situaţie defensivă pe şeful statului, cât e la Bruxelles

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat, miercuri, că a avut, luni, la Cotroceni, după depunerea jurământului de către noii miniştri, o discuţie cu preşedintele Iohannis, el arătând că nu face declaraţii care să-l pună într-o situaţie defensivă pe şeful statului, cât timp e într-o vizită oficială.

Claudiu Manda răspunde solicitării şefului de partid: Sigur va fi audiat Liviu Dragnea la Comisia SRI / Maior, Coldea, Băsescu şi Tăriceanu, invitaţi la Comisie

Claudiu Manda, şeful Comisiei de Control al SRI, a declarat miercuri că Liviu Dragnea va fi audiat în mod sigur în comisia de control, după ce şi-a manifestat interesul în acest sens, data audierii urmând să fie stabilită în prima şedinţă.

CCR a declarat NECONSTITUŢIONALE mai multe articole din legile justiţiei modificate de coaliţia PSD-ALDE. Instituţia cere redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe din statutul magistraţilor

Curtea Constituţională a României a decis marţi că mai multe dispoziţii din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor sunt neconstituţionale şi a cerut redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe.

SURSE: Toţi miniştrii Cabinetului Dăncilă au renunţat la protecţia SPP, în semn de protest faţă de „implicarea în politică” a şefului serviciului, reclamată public de Liviu Dragnea

Premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii din Cabinetul său au renunţat la protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX, în contextul acuzaţiilor liderului PSD Liviu Dragnea la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu.

Dragnea cere din nou să fie audiat de Comisia SRI: Dacă mor, mor în picioare. Iohannis nu e protejat

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că va răspunde oricăror întrebări în faţa Comisiei SRI, el arătând că ştie lucruri care trebuie cunoscute legate de destine frânte şi de oameni distruşi şi arătând că el va muri în picioare şi că şeful statului, Klaus Iohannis, nu este protejat.

Liviu Dragnea acuză delegaţia Comisiei Europene din România că a transmis informaţii false la Bruxelles

Liderul PSD Liviu Dragnea acuzat, luni, delegaţia Comisiei Europene din România de faptul că ar fi transmis informaţii false la Bruxelles referitoare la acţiunea Guvernului Dăncilă privind legile din sistemul judiciar.

Dragnea: Un prieten al lui Paul Stănescu, trimis de Pahonţu, a spus că voi fi „executat”

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi "executat", iar Stănescu va fi "protejat" şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

Dragnea, despre Statutul Casei Regale: Guvernul să decidă. Dăncilă nu e atât de „dură” ca Tudose

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat, luni, că PSD-ALDE nu renunţă la proiectul privind Statutul Casei Regale, el arătând că noul Guvern trebuie să ia o decizie în privinţa Palatului Elisabeta şi că premierul Dăncilă nu este atât de "dură" ca fostul prim-ministru Tudose.

Stănescu, ministrul Dezvoltării, contrazice o decizie CCR: Funcţionarul acuzat de corupţie să nu fie dat afară, are familie

Social-democratul Paul Stănescu, propus pentru funcţiile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, a precizat, luni, la comisiile de specialitate din Parlament, că susţine ca un funcţionar public acuzat de corupţie să nu fie dat afară, el contrazicând astfel o decizie recentă a CCR.

Mihai Fifor, ministrul pentru Apărare: Forţele Navale Române, înzestrate cu un SUBMARIN produs într-un şantier românesc

Ministrul propus pentru Apărare, Mihai Fifor, a precizat, luni, la audierea sa de către comisiile de specialitate ale Parlamentului, că are în vedere lansarea unui program de înzestrare a Forţelor Navale cu un submarin produs într-un şantier românesc.

Carmen Dan, ministrul propus pentru MAI, despre fuga lui Sebastian Ghiţă: Să ne adresăm şi ministerului Justiţiei/ Deficit de personal în Poliţie de 24.000 de angajaţi

Carmen Dan, ministrul propus pentru Afaceri Interne (MAI), a primit, luni dimineaţă, aviz pozitiv în comisia de specialitate din Parlament, cu 20 de voturi "pentru" şi 9 "împotrivă".

Toader, despre abuzul în serviciu: Vă voi comunica varianta care va pleca de la MJ

Ministrul propus pentru Justiţie, Tudorel Toader, a precizat, duminică, referitor la abuzul în serviciu, că va comunica varianta care va pleca de la ministerul Justiţiei, el arătând că modificările propuse presupun, în mod evident, redefiniri ale conţinutului normativ.

Dragnea neagă că Sevil Shhaideh ar reveni în Guvern, ca secretar general

Fostul vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, nu va reveni în Guvernul Dăncilă, pe postul de secretar general al Guvernului, a precizat, duminică, liderul PSD Liviu Dragnea.

Dragnea, despre greşelile gramaticale ale lui Valentin Popa: E importantă susţinerea rectorilor/ Tăriceanu: Am impresia că nu este profesor de limba română

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost solicitat, duminică, să comenteze pe marginea greşelilor gramaticale ale ministrului propus pentru Educaţie, Valentin Popa, precizând că, pentru el, este foarte importantă susţinerea celor 45 de rectori.

Dragnea, despre declaraţiile lui Kelemen: E bine să fie critic. Sperăm ca UDMR să susţină Guvernul/ Tăriceanu: Eu sunt dispus oricând la dialog

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică, referindu-se la criticile aduse de preşedintele UDMR Kelemen Hunor programului de guvernare, că este bine ca acesta să fie critic, el manifestându-şi speranţa ca UDMR va susţine prin vot învestirea Guvernului Dăncilă.

Cum va arăta noul Guvern al României. Componenţa Cabinetului Dăncilă, votată astăzi de coaliţia PSD-ALDE. Care sunt ultimii miniştri vehiculaţi

Forurile de conducere ale PSD şi ALDE se vor reuni, vineri, pentru a decide miniştrii care vor face parte din Guvernul Dăncilă, precum şi noul program de guvernare.

Guvernul Dăncilă: Toader rămâne ministru al Justiţiei, ca independent sprijinit de coaliţie

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se va regăsi pe acelaşi post şi în Guvernul Dăncilă, ca ministru independent, el nefiind asumat politic, ci doar sprijinit de coaliţia de guvernare PSD-ALDE, au precizat, joi, pentru Mediafax, surse politice.

Şedinţă a coaliţiei de guvernare în biroul lui Liviu Dragnea. Lista de miniştri şi programul de guvernare, discutate în cerc restrâns

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Chiţoiu, discută, la ora transmiterii ştiri, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, întâlnirea având loc în contextul în care vineri CEx PSD va valida lista de miniştri şi programul de guvernare.

Dacian Cioloş le răspunde liderilor coaliţiei PSD-ALDE: Modificările Guvernului tehnocrat nu au provocat ieşirea în stradă a sute de mii de români

Fostul premier Dacian Cioloş le-a răspuns, într-o postare pe Facebook, liderilor coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, precizând că modificările la legile Justiţiei făcute de Guvernul tehnocrat nu au provocat ieşirea în stradă a zeci şi sute de mii de cetăţeni.

Răspunsul lui Dragnea şi Tăriceanu după criticile primite de la Comisia Europeană / „Îngrijorările” pe care şefii Parlamentului le transmit la Bruxelles

După avertismentul fără echivoc primit, miercuri, de la Comisia Europeană, în legătură cu modificările aduse legilor justiţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis spre Bruxelles o scrisoare de răspuns, în calitate de preşedinţi ai Parlamentului, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de "modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană".