Liviu Dadacus

PSD preia preşedinţia Comisiei SRI, iar PNL pe cea a Comisiei SIE

PSD va prelua preşedinţia Comisiei pentru controlul parlamentar asupra activităţii SRI, în timp ce PNL îi va reveni preşedinţia Comisiei parlamentare de control al activităţii SIE, potrivit unor surse din USL.

Grupul PSD din Cameră îi propune ca vicepreşedinţi în Biroul Permanent pe Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea

Deputaţii din grupul PSD îi propun ca vicepreşedinţi în Biroul Permanent al Camerei pe Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea, pe Mircea Drăghici chestor şi pe Eugen Nicolicea secretar, au declarat surse din grupul parlamentar social-democrat.

Ponta: Pentru 2013 luăm în calcul o creştere economică în jur de 2%

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că pentru bugetul pe anul 2013 este luată în calcul o creştere economică în jur de 2% din PIB, el arătând că deficitul bugetar trebuie să scadă în continuare până la 1,8% - 1,7% din PIB.

Ponta: Prefecţii de Botoşani şi Neamţ, DEMIŞI. Fac analiză să văd dacă iau aceeaşi măsură la CNADNR

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că prefecţii de Botoşani şi Neamţ vor fi demişi, pentru că nu şi-au făcut treaba la deszăpezire, şi că face o analiză privind conducerea CNADNR pentru a vedea dacă aplică aceeaşi măsură şi în cazul acesteia.

PSD va conduce 7 comisii la Cameră şi 7 la Senat

PSD va deţine preşedinţia a 7 comisii parlamentare din Camera Deputaţilor a alte 7 comisii parlamentare din Senat, potrivit unor surse din partid.

BIOGRAFIE: Cine este Nicolae Bănicioiu, nominalizat ministru al Tineretului şi Sportului în Cabinetul Ponta II

Social-democratul Nicolae Bănicioiu, medic stomatolog în vârstă de 33 de ani şi apropiat al premierului desemnat, Victor Ponta, din perioada în care acesta conducea organizaţia de tineret a PSD, este propunerea pentru portofoliul Tineretului şi Sportului în viitorul Cabinet.

BIOGRAFIE: Cine este Liviu Voinea, nominalizat ministru delegat pentru Buget

Liviu Voinea este nominalizat ministru delegat pentru Buget. La doar 37 de ani, el şi-a construit o carieră şi o reputaţie de specialist în economie, obţinând doctoratul în această disciplină la doar 24 de ani.

Ponta a prezentat acordul de colaborare instituţională cu Băsescu: Pentru presă e interesantă partea privind conduita publică a semnatarilor

Premierul Victor Ponta a prezentat, miercuri, după ce a enumerat membrii viitorului Guvern, acordul de colaborare instituţională semnat de el şi de către preşedintele Traian Băsescu, apreciind că pentru presă este interesantă partea privind conduita publică a semnatarilor şi modul de adresare.

Cine este Remus Pricopie, propus pentru preluarea Ministerului Educaţiei

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, propus pentru a prelua portofoliul Educaţiei în Cabinetul Ponta II, este chimist, specializat în comunicare şi relaţii publice, doctor în ştiinţe politice, fiind, totodată, un cunoscător al acestui minister, unde şi-a desfăşurat activitatea între 1996 şi 2003.

Constantin Niţă, fost ministru pentru IMM-uri, propus la conducerea Ministerului Energiei

Constantin Niţă, propunerea PSD pentru portofoliul Ministerului pentru Energie, este de profesie economist, specializat în marketing. El a mai fost ministru în 2009, în Cabinetul PSD-PDL, deţinând portofoliul IMM-urilor.

BIOGRAFIE: Cine este Liviu Dragnea, desemnat vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Dezvoltării Regionale în cabinetul Ponta II

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, devine, prin desemnarea pentru preluarea funcţiei de viceprim-ministru şi a portofoliului Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, unul dintre cei mai influenţi oameni din Cabinetul Ponta II.

Cine este Gabriel Oprea, vicepremier în Cabinetul Ponta II

Liderul UNPR Gabriel Oprea va deţine o funcţie onorifică, de vicepremier, în Cabinetul Ponta II, el neavând portofoliu, în virtutea asocierii formaţiunii sale cu USL şi a participării la alegeri împreună, dar şi a unei viitoare fuziuni a UNPR cu PSD şi reunificări a stângii.

Doina Pană, propusă în Guvern în locul lui Liviu Pop

Deputatul de Bistriţa Doina Pană va fi propusă ca ministru delegat pentru Dialog Social în viitorul Cabinet condus de Victor Ponta, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Ponta: Acordul cu Băsescu spune să vorbim la persoana a doua plural şi să nu folosim epitete sau comparaţii din regnul animal

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în debutul CExN al PSD, la care presa a avut acces, că acordul pe care l-a semnat cu preşedintele Traian Băsescu conţine o frază în care se arată că cei doi vor folosi persoana a doua plural şi nu vot utiliza epitete sau comparaţii din regnul animal.

Comitetul Executiv Naţional al PSD, în şedinţă pentru a vota viitorii miniştri

Şedinţa CExN al PSD în care se vor vota persoanele care vor ocupa portofoliile ce revin partidului în Cabinetul Ponta II a început, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, la reuniune participând şi Liviu Voinea, Mihnea Costoiu, Liviu Pop, Eugen Teodorovici, vehiculaţi ca viitori miniştri.

Ponta: Băsescu mi-a propus în septembrie o formă de acord. Nu s-a mai finalizat

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, că preşedintele Traian Băsescu i-a propus în septembrie o formă de acord, care, însă, nu s-a finalizat, precizând că întâlnirea de săptămâna trecută s-a întâmplat în urma unor iniţiative care nu au fost "directe".

La Educaţie va fi propus Remus Pricopie, iar la Energie Constantin Niţă – surse

Actualul ministrul al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu se regăseşte pe lista noului Executiv, pentru acest portofoliu fiind propus profesorul universitar Remus Pricopie, din cadrul SNSPA, iar la Ministerul Energiei ar urma să fie propus Constantin Niţă.

Reuniune a liderilor PSD din teritoriu la un hotel din Capitală, este prezent şi Victor Ponta

Lideri din teritoriu ai PSD, printre care Marian Oprişan, Radu Mazăre, Constantin Niţă, Nicuşor Constantinescu, alături de Ecaterina Andronescu, Valeriu Zgonea şi Marian Vanghelie s-au reunit, marţi seară, la un hotel din Capitală, fiind prezent şi preşedintele partidului, Victor Ponta.

Ponta: În viitorul Guvern vor fi 3 vicepremieri şi 24 de miniştri, dintre care 6 miniştri delegaţi. STRUCTURA CABINETULUI şi nominalizările pe portofolii negociate până acum

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seară, că din viitorul Cabinet al USL vor face parte 24 de miniştri şi trei vicepremieri, în structura guvernamentală figurând şase miniştri delegaţi.

Ponta: Am fost mulţumit de Pivniceru, vom discuta cu ea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a fost mulţumit, în calitate de prim-ministru, de activitatea Monei Pivniceru, el arătând că, împreună cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, va discuta în perioada următoare cu aceasta.

Ponta: L-am anunţat pe Băsescu privind propunerea de calendar

Premierul-desemnat Victor Ponta a declarat, luni, că l-a anunţat pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu propunerea de calendar care include depunerea jurământului de către noii miniştri, la Palatul Cotroceni, în cursul serii de vineri, după votul din plenul Parlamentului.

Ponta: Arafat a reiterat dorinţa de a nu mai fi ministru. Va rămâne în conducerea Ministerului

Premierul desemnat Victor Ponta a precizat, luni, că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, care şi-a reiterat dorinţa sa de a nu mai fi ministru, el arătând că acesta va rămâne, totuşi, în conducerea Ministerului Sănătăţii, sprijinindu-l pe viitorul titular al acestui portofoliu.

Ponta: Ne vedem azi cu UDMR să decidem dacă intră sau nu în coaliţia de guvernare

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că liderii USL se vor vedea în cursul zilei cu reprezentanţii UDMR pentru a decide dacă Uniunea intră sau nu în coaliţia de guvernare.

Ponta: Joi, la prânz, sunt pregătit cu structura Guvernului

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat luni că joi, la prânz, va fi pregătit cu structura noului Cabinet, astfel încât joi-după-amiază candidaţii de miniştri să poată fi audiaţi de comisiile parlamentare, iar vineri dimineaţă Guvernul să poată veni în Parlament pentru votul de învestitură.

Liviu Dragnea: Important este să avem Guvernul până în Crăciun

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că preşedintele Traian Băsescu îl va desemna pe Victor Ponta premier în conferinţa de presă de la ora 12.00, el arătând că în foarte scurt timp trebuie construită formula guvernamentală, important fiind "să avem Guvern până la Crăciun".

Dragnea: Am primit la PSD telefoane de la cetăţeni de etnie maghiară, să nu intre UDMR la guvernare

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că subiectul intrării UDMR la guvernare este unul "foarte fierbinte", el arătând că joi şi vineri au fost primite la sediul PSD zeci de telefoane de la cetăţeni de etnie maghiară care s-au pronunţat în defavoarea intrării UDMR la guvernare.

CONSULTĂRILE DE LA COTROCENI s-au încheiat după 20 de minute. Băsescu a spus partidelor că anunţă premierul la 12.00. Ponta, singura propunere a partidelor

Consultările de la Palatul Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele parlamentare, pe tema desemnării premierului, s-au încheiat, acestea durând aproximativ 20 de minute. Preşedintele Traian Băsescu le-a spus liderilor partidelor prezenţi la consultările de la Cotroceni că va anunţa premierul desemnat la ora 12.00, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Antonescu: Din partea PNL la Cotroceni merge Hellvig. USL trebuia chemată separat

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la sosirea la sediul USL, că el personal nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, PNL urmând să-l aibă ca unic reprezentant la aceste discuţii pe secretarul general al formaţiunii, Eduard Hellvig.

Antonescu: Dacă Băsescu a chemat toate partidele la aceeaşi oră, ca la colhoz, eu nu merg

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că el nu va merge la consultările de la Palatul Cotroceni dacă şeful statului, Traian Băsescu, a chemat toate partidele, ca la colhoz, la aceeaşi oră, el arătând, ironic, că nu vor fi scaune destule, ca la Parlament.

Antonescu: A existat întâlnire USL-UDMR înainte de alegeri. Am discutat să fim în aceeaşi majoritate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a existat o întâlnire între liderii USL şi liderii UDMR înainte de alegeri, în care s-a discutat despre faptul că ar fi bine ca după alegeri USL şi UDMR să facă parte din aceeaşi majoritate.

Antonescu: Scenele suprarealiste în care Băsescu fugea cu hârtii după omologii săi, jenante

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că scenele "suprarealiste" în care şeful statului, Traian Băsescu, "fugea" cu nişte hârtii în mână, trăgându-i de mânecă pe omologii săi, la Bruxelles, sunt "jenante" pentru România.

Antonescu: Am avut o întâlnire informală cu Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a participat miercuri seară la o întâlnire informală cu şeful statului, Traian Băsescu, el precizând că subiectul de discuţie a privit modul în care se va proceda în continuare şi desemnarea lui Victor Ponta ca premier.

Corlăţean: Rog asociaţiile româneşti din SUA şi Canada să semneze petiţia pentru ridicarea vizelor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut, sâmbătă, un apel la asociaţiile româneşti din SUA şi Canada, adresând rugămintea ca petiţia pentru ridicarea vizelor să fie semnată de cât mai mulţi români, arătând că acest gest ar ajuta foarte mult demersurile oficiale făcute pe această temă.

Băsescu: Ne-am obişnuit să spunem că suntem săracii Europei, dar 90% din români sunt proprietari

Traian Băsescu a declarat vineri că românii s-au obişnuit să spună despre ei înşişi că sunt săracii Europei, lucru despre care a admis că e adevărat, dar a subliniat şi că 90% din români sunt proprietarii caselor în care locuiesc şi nu plătesc chirii de 600-700 Euro, cum fac grecii, de exemplu.

Dragnea: Consultările pentru desemnarea premierului, probabil la începutul săptămânii viitoare

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că, în opinia sa, consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului nu vor avea loc la sfârşitul săptămânii în curs, pentru că preşedintele Traian Băsescu este la Bruxelles, el apreciind că acestea vor avea loc luni sau marţi.

Dragnea: Îmi doresc să fiu tot timpul lângă Victor, suntem împreună de doi ani şi jumătate

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat joi dacă vrea să facă parte din Guvernul Ponta, el răspunzând că îşi doreşte să fie tot timpul lângă Victor Ponta, că e împreună cu acesta de doi ani şi jumătate, fiind şi prieteni şi camarazi, şi că o să fie în continuare împreună.

Dragnea, în inspecţie la negocierile pentru funcţii parlamentare: Să nu întârzie foarte mult!

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a venit joi la biroul lui Valeriu Zgonea de la Cameră, unde au loc negocierile pentru funcţiile parlamentare, el arătând că vrea să vadă dacă acestea au avansat, fiind interesat să nu se întârzie foarte mult ca să nu suprapună cu cele pentru Guvern.

Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, propuşi de USL pentru şefia Senatului, respectiv a Camerei – surse

Liderii USL au convenit, în discuţiile purtate până la acest moment, să-l propună pe Crin Antonescu pentru preşedinţia Senatului şi pe Valeriu Zgonea pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor, au declarat pentru MEDIFAX surse din Uniune.

EXCLUSIV – Geoană: Rog politicienii şi media să nu invoce numele meu cu privire la aşa-zise negocieri

Senatorul Mircea Geoană îi roagă pe politicieni şi jurnalişti să nu mai invoce numele său în legătură cu aşa-zise negocieri în interiorul sau exteriorul USL, arătând că aceste negocieri nu au existat şi nu există, potrivit unei declaraţii acordate, miercuri, MEDIAFAX.

Chestorul Camerei, despre încadrarea în bugetul pe 2013: Ori deputaţii merg în gazdă, ori reducem sumele forfetare

Chestorul Camerei, Dan Motreanu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că există două soluţii pentru încadrarea în bugetul pe 2013: fie economisirea prin renunţarea la cazarea la hotel şi îndreptarea deputaţilor către gazde, fie reducerea sumelor forfetare de care beneficiază deputaţii.