Liviu Dadacus

Vanghelie: Nu sunt nici cu Geoană, nici cu Băsescu

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă a fost contactat de Mircea Geoană pentru a-l sprijini pentru o eventuală desemnare ca premier, că el nu este nici cu Geoană, nici cu Băsescu.

Ponta: Beneficiile suplimentare rămân cum le-a suspendat Boc, nimeni nu pierde niciun leu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că beneficiile suplimentare rămân aşa cum au fost suspendate de Guvernul Boc, el arătând că nimeni nu va pierde niciun leu şi că această situaţie se va menţine până la adoptarea bugetului, când instituţiile vor spune ce pot şi ce nu pot acoperi.

Ponta: Cineva din PSD a discutat în numele lui Băsescu pentru a obţine sprijin. Va fi exclus

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că există o problemă în PSD dată de faptul că "cineva din partid" a vorbit cu alţi membri ai PSD, în numele lui Traian Băsescu, pentru a obţine susţinerea pentru o eventuală desemnare ca premier, spunând că acea persoană va fi exclusă.

Kelemen: Vedem o colaborare liniştită şi constructivă cu USL

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că vede o colaborare "liniştită şi constructivă" cu USL, arătând că pentru UDMR ar fi oportun ca întrevederea cu USL să aibă loc cât mai repede.

Ponta: PSD va avea Congres cu alegeri în februarie 2013. Îmi doresc să continui ca preşedinte

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că în februaire 2013 va avea loc Congresul partidului, pentru alegeri şi aprobarea programului politic, el arătând că, dacă partidul ar fi pierdut alegerile parlamentare, nu ar mai fi candidat, dar, în urma rezultatului, doreşte să continue ca preşedinte.

Ponta: Nici prin cap nu-mi trece să uit că Năstase mi-a fost aproape în 2010

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că nici prin cap nu-i trece să uite că Adrian Năstase i-a fost aproape în 2010, atunci când a candidat la conducerea unui partid înfrânt şi descurajat.

Ponta: Credeţi că mai e cineva atât de fraier să se ducă la Băsescu să-i dea mandat de premier?

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că nu se pune porblema ca preşedintele Traian Băsescu să facă o altă nominalizare în afară de persoana sa pentru funcţia de premier din partea PSD, el întrebând: "Credeţi că mai e cineva atât de fraier încât să se ducă la Băsescu să-i dea mandat?".

Ponta: Ideea amânării desemnării premierului ar fi iresponsabilă, se prejudiciază bugetul şi negocierile cu FMI

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că ideea amânării desemnării viitorului premier de către preşedintele Traian Băsescu ar fi una "iresponsabilă", el arătând că o eventuală întârziere va prejudicia elaborarea bugetului pe 2013 şi negocierile cu FMI.

ARD are în Bucureşti şase deputaţi şi trei senatori. Printre ei Boagiu, Paleologu şi Rădulescu

ARD a obţinut în Bucureşti 6 mandate de deputaţi şi 3 de senatori, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele organizaţiei PDL Bucureşti, Costică Canacheu, printre aceştia aflându-se Anca Boagiu, Theodor Paleologu, Cristian Rădulescu şi Dan Cristian Popescu.

Ponta: Preşedintele Camerei Deputaţilor va reveni PSD

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că propunerea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va reveni formaţiunii sale, aceasta urmând a fi făcută în urma discuţiilor din BPN, din CExN şi a votului dat de grupul parlamentar.

Zgonea: Există varianta de a construi un hotel în regim de urgenţă pentru cazarea parlamentarilor, ca în Franţa

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că varianta de a construi un hotel în regim de urgenţă pentru cazarea parlamentarilor este îmbrăţişată de toate grupurile politice, el arătând că va discuta cu liderii de grup şi va lua decizia necesară pentru a reduce cheltuielile.

Ponta: Gitenstein m-a felicitat pentru rezultatul alegerilor, ca toţi din exterior cu care am vorbit

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, l-a felicitat, în discuţia pe care a avut-o cu acesta la sediul Guvernului, pentru rezultatul alegerilor, ca, de altfel, toţi cei cu care a vorbit din exterior.

Ponta: Eu vreau cât mai multe atribuţii la regiuni. La centru – Apărare, Justiţie, Externe, Control

Lideru PSD Victor Ponta a declarat, marţi, în prima şedinţă a BPN al PSD de după alegeri, la care presa a avut acces, că îşi doreşte ca multe dintre atribuţiile Guvernului central să meargă la regiuni, el arătând că la centru ar trebui păstrate Apărarea, Justiţia, Externele, legiferarea şi controlul.

Ponta: Nu dăm bani în plus pentru Parlament în 2013. Tăiaţi salarii, suma forfetară, alte cheltuieli

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat marţi, în prima şedinţă BPN al PSD de după alegeri, la care a avut şi presa acces, că nu vor fi daţi mai mulţi bani pentru bugetul Parlamentului anul viitor doar pentru că sunt mai mulţi parlamentari, el îndemnând la tăierea salariilor şi a sumelor forfetare.

Ponta lui Andronescu: O felicit pe doamna recordman la voturi. Aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a felicitat-o, marţi, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care a avut acces şi presa, pe Ecaterina Andronescu, despre care a spus că este "recordman pe Bucureşti şi pe ţară la număr de voturi", el spunându-i: "Aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi".

Ponta: În primul Comitet Executiv Naţional al PSD voi propune fuziunea cu UNPR, vom avea grup comun

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, în prima şedinţă a BPN al PSD de după alegeri, la care presa a avut acces, că în prima şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) va propune fuziunea dintre cele două partide, care vor avea grup parlamentar comun.

Victor Ponta: Îi mulţumesc lui Adrian Năstase, care a crezut că PSD îşi poate reveni după 2009

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a mulţumit, marţi, în debutul primei şedinţe a BPN a PSD de după alegerile parlamentare, la care a avut acces şi presa, lui Adrian Năstase, pentru faptul că a făcut parte din acest proiect şi a crezut că PSD îşi poate reveni după momentul 2009.

Ponta, întrebat dacă i-a telefonat Băsescu după alegeri: Nu. Doar în America sunt oameni politicoşi

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă a primit vreun telefon de la preşedintele Traian Băsescu după anunţarea rezultatelor de la scrutinul de duminică, el răspunzând negativ şi adăugând că "doar în America sunt oamenii politicoşi".

Ponta: Voi solicita CNA, ca deputat, să aplice legea pentru toate televiziunile

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în calitate de deputat, va solicita CNA să aplice legea pentru toate televiziunile, el arătând că încălcarea tuturor regulilor de către o singură televiziune, în condiţiile în care celelalte le respectă, denotă existenţa unui regim discreţionar.

Ponta: Cei care anunţă fraudarea alegerilor înainte de scrutin trebuie sancţionaţi de Codul electoral

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că în viitorul Cod electoral trebuie incluse sancţiuni pentru politicienii care anunţă fraudarea alegerilor înainte ca scrutinul să aibă loc, afectând astfel imaginea României ca ţară democratică.

Dragnea: Dacă Băsescu îl va desemna pe Ponta din prima, va apărea o coabitare serioasă şi reală

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că dacă preşedintele Traian Băsescu îl va desemna "din prima" pe Victor Ponta drept premier, atunci va apărea o coabitare serioasă, reală, corectă între USL şi şeful statului.

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE – 2012: PSD are 192 de mandate, PNL – 141, PC – 19 şi UNPR – 12

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, în interiorul USL, PSD deţine 192 de mandate, PNL - 141 de mandate, PC - 19 mandate, iar UNPR - 12 mandate.

PSD: Viitorul Legislativ va avea 550 de parlamentari, sala de plen are doar 501 de locuri. Cei care nu au loc în sală vor sta la balcoane

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că viitorul Legislativ va avea 550 de parlamentari, cu 80 în plus faţă de actualul Parlament, el arătând că sala de plen are 501 locuri, fiind neîncăpătoare pentru cei 550 de aleşi.

Haşotti: Sunt ferm împotriva unei alianţe la guvernare cu UDMR

Ministrul Culturii, senatorul PNL Puiu Haşotti, care, potrivit numărătorii paralele a USL, va obţine un nou mandat de parlamentar, a declarat, luni dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că este ferm împotriva unei alianţe la guvernare a USL cu UDMR.

Dragnea: Marţi sau miercuri Băsescu va chema partidele la consultări. USL merge împreună

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică noaptea, răspunzând unei întrebări, că în opinia sa preşedintele Traian Băsescu va chema marţi după-amiază sau miercuri după-amiază partidele la consultări, el arătând că partidele componente ale USL vor merge împreună.

Antonescu: Nu am vorbit încă despre o alianţă cu UDMR, nicidecum despre o alianţă de guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, duminică noaptea, că USL nu a discutat cu UDMR despre o alianţă, nicidecum despre o alianţă de guvernare, el arătând că declaraţia premierului Ponta referitoare la acest subiect înseamnă disponibilitatea USL la a discuta nişte "formule de asociere".

Dragnea: USL a obţinut peste 50% în toate colegiile din 25 de judeţe

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că până la această oră, conform numărătorii paralele, USL a câştigat toate colegiile din 25 de judeţe şi că până acum are 346 de mandate, iar numărul acestora va creşte.

REPORTAJ – La sediul USL, victorie marcată de austeritate: fără şampanie, fără susţinători, doar aplauze

Exaltarea şi exuberanţa specifice unei victorii nu au fost simţite la sediul USL, victoria la parlamentare fiind caracterizată de austeritate, întrucât au lipsit şampania şi susţinătorii, iar bucuria liderilor prezenţi a fost vădit "umbrită" de îngrijorarea de dinaintea negocierilor pentru Guvern.

Dragnea: Cred că Băsescu va da dovadă de înţelepciune şi Ponta va fi desemnat premier

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, după prezentarea exit-poll-urilor, că preşedintele Traian Băsescu va da dovadă de înţelepciune şi premierul propus de USL, respectiv Victor Ponta, va fi şi cel desemnat în această funcţie.

Dragnea: Totul a început în ianuarie, la Universitate, şi s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a USL

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, după prezentarea exit-poll-urilor, că a condus toate campaniile electorale din acest an, el arătând că "totul" a început în ianurie, în Piaţa Universităţii, şi s-a încheiat cu victoria "zdrobitoare" de la parlamentare.

Antonescu: Programul USL înseamnă consolidarea statului de drept şi a orientării politicii externe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că îi asigură pe români că programul USL înseamnă consolidarea şi restaurarea statului de drept în România şi consolidarea orientării politicii externe spre UE şi NATO.

Antonescu: Scorul USL este victoria împotriva regimului Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a mulţumit, duminică seară, românilor care au mers la vot, afirmând că fără sprijinul popular, USL nu ar fi rezistat şi că scorul USL este "victoria împotriva regimului Băsescu".

USL: Mai mulţi arădeni au primit SMS-uri semnate de MRU, prin care îi îndeamnă să meargă la vot

Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că în jurul orei 9.30 mai mulţi arădeni au primit SMS-uri semnate de Mihai Răzvan Ungureanu în care acesta îi îndeamnă să meargă la vot.

USL îl acuză pe Traian Băsescu de „trădare naţională”

Liderul eurodeputaţilor PSD, Cătălin Ivan, a susţinut, duminică, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Traian Băsescu este cel mai iresponsabil şef de stat din istoria mapamondului, el acuzându-l pe preşedinte de faptul că, prin declaraţiile sale, a făcut "un gest grav de trădare naţională".

Ion Iliescu a votat sperând că alegerile „vor consolida o situaţie mai clară”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a exprimat speranţa, duminică, după ce şi-a exprimat dreptul de vot, ca voturile românilor să consolideze o situaţie politică clară şi stabilă, cu o majoritate limpede în Parlament.

Oprescu: Am votat pentru intrarea în normalitate şi ieşirea din marasmul economic

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la Şcoala nr. 17, că a exprimat alegerea pentru intrarea în normalitate şi pentru ieşirea din "marasmul economic".

Iliescu: O alianţă îşi impune punctul de vedere indiferent cum se desfăşoară consultările cu Băsescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, că o alianţă de partide care are o platformă comună, cum este USL, îşi va impune punctul de vedere indiferent cum se vor desfăşura consultările cu şeful statului, Traian Băsescu.

Iliescu: Dacă Băsescu nu va ţine cont de propunerea de premier a USL, există replici pe măsură

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, că există "replici pe măsură" pentru situaţia în care şeful statului, Traian Băsescu, nu va ţine cont de propunerea de premier a USL, în cazul în care Uniunea va avea majoritatea parlamentară.

Ivan: Dacă Băsescu îşi impune premierul, salariile şi pensiile vor fi tăiate din nou

Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a declarat joi că dacă preşedintele Traian Băsescu va impune, după alegeri, primul-ministru, atunci salariile şi pensiile vor fi din nou tăiate, iar PDL va continua politicile sale de austeritate.

Stan: Nu-mi dau demisia, pentru că nu mă consider vinovat. DNA să trimită dosarul la instanţă

Deputatul PSD Ion Stan a declarat, joi, că nu va demisiona din Parlament, pentru că nu se consideră vinovat, el arătând că va respecta toate procedurile judiciare şi îşi va demonstra nevinovăţia în instanţă şi solicitând ca DNA, dacă are probe, să trimită dosarul la instanţă.