Articolele autorului Liviu Iancu
-
Studiu privind consumul de iaurt în România. Cât mănâncă românii faţă de cei din vestul Europei
Consumul anual de iaurt este estimat, în România, la 7 kilograme pe cap de locuitor, mult sub cel din Franţa, de 35 kilograme, Bulgaria (22 kilograme) sau alte ţări europene, potrivit unor studii realizate de producătorul francez de lactate Danone. citeşte tot
-
Analiză: Un sfert de milion de români merg în pelerinaje religioase în ţară în fiecare an. Care sunt zonele cele mai căutate
Aproximativ 250.000 de români merg în fiecare an în călătorii în ţară pentru pelerinaj religios, iar cei mai mulţi dintre ei rămân în zona respectivă între una şi trei nopţi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) transmise la solicitarea MEDIAFAX. citeşte tot
-
Un român munceşte 25 de minute ca să plătească o bere. Media europeană este de 5 minute
Un român trebuie să muncească 24,5 minute pentru a putea plăti o bere, iar un german doar 3,7 minute, media europeană fiind de cinci minute, potrivit asociaţiei Berarii României. citeşte tot
-
Vânzările de bere au crescut anul trecut
Vânzările de bere au crescut anul trecut cu 7%, la 18,2 milioane hectolitri, consumul pe cap de locuitor ajungând la 90 de litri, potrivit Asociaţiei Berarii României. citeşte tot
-
Statul va sprijini cu câte 50.000 de euro înfiinţarea a 1.000 de ferme familiale
Ministerul Agriculturii va pune la dispoziţia fermierilor, în acest an, 50 de milioane de euro, pentru înfiinţarea a 1.000 de ferme familiale, a declarat luni, la Topoloveni, judeţul Argeş, ministrul de resort, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Constantin: Fermierii au început să se asocieze, dar sunt încă sute de mii cu 1-5 hectare
Fermierii au început să se asocieze în ultimii ani, astfel încât de la 1,2 milioane de agricultori care administrau 8,5 milioane de hectare în 2008 s-a ajuns la 1,08 milioane de agricultori cu 9,8 milioane de hectare, a declarat luni, la Topoloveni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Românii merg în excursii pentru cumpărături sau la rude, dar plătesc cel mai mult pe masă şi ţigări
Românii care fac excursii în ţară plătesc cel mai mult pe mâncare, băutură şi ţigări (39% din totalul cheltuielilor), chiar dacă principalele scopuri pentru care pleacă de acasă sunt cumpărăturile şi vizitele la rude, potrivit datelor transmise MEDIAFAX de Institutul Naţional de Statistică. citeşte tot
-
Compania aeriană Blue Air, scoasă la vânzare
Compania Blue Air, deţinută de Nelu Iordache, a fost scoasă la vânzare, până în prezent existând 5 sau 6 investitori interesaţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate operatorului aerian low-cost. citeşte tot
-
VACANŢA LA ROMÂNI: Unde preferă românii să se cazeze atunci când pleacă în concediu
Aproape 67% dintre românii care merg în vacanţe în ţară se cazează la părinţi, bunici, rude sau prieteni, 9% stau în locuinţe particulare închiriate şi sub 21% înnoptează în hoteluri şi pensiuni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) transmise la solicitarea MEDIAFAX. citeşte tot
-
Litoralul va fi promovat din bani europeni, chiar dacă nu apare în strategia de brand
Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) vrea ca litoralul să beneficieze de fonduri europene pentru promovare, deşi nu a fost inclus printre priorităţile de marketing atunci când s-a creat brandul turistic al României, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mirela Matichescu, vicepreşedintele autorităţii. citeşte tot
-
Trei din patru români care pleacă în vacanţe în străinătate ajung la mare. Care este cea mai mare concurenţă pentru litoralul din România
Deşi agenţiile din România au în oferte croaziere, city break-uri sau circuite, peste 75% dintre pachetele vândute în străinătate sunt vacanţe la mare, în principal în Bulgaria, Grecia, Turcia şi Spania, iar cei mai mulţi turişti caută ofertele all inclusive în hoteluri de 3-5 stele. citeşte tot
-
Ministrul Agriculturii: Multe alimente sunt mai scumpe decât cele din import din cauza costurilor de producţie
Costul de producţie în România, atât pentru carne, cât şi pentru legume şi fructe, este mai mare comparativ cu unele ţări europene, astfel că produsele din import sunt mai ieftine decât cele autohtone, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Ministrul Agriculturii: Mai multe fabrici mari din domeniile cărnii şi panificaţiei sunt în pericol de insolvenţă
Evaziunea fiscală a ajuns atât de departe încât multe fabrici importante din domeniile panificaţiei şi cărnii ar putea intra în insolvenţă în următoarea perioadă, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Ministrul Agriculturii, despre avantajele reducerii TVA la pâine: Va aduce venituri mai mari la bugetul de stat şi va combate evaziunea fiscală
Reducerea TVA la panificaţie va aduce venituri mai mari la bugetul de stat, va combate evaziunea fiscală şi, dacă nu va scădea preţul pâinii, îl va plafona pentru multă vreme, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Ministrul Agriculturii vrea un brand de ţară pentru alimentele româneşti
Ministerul Agriculturii a început procedurile pentru crearea a unui brand de ţară pentru produsele alimentare, care va fi promovat atât în România, cât şi în străinătate, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Program "rabla" pentru cărucioare de copii. Câti copii din România folosesc acelaşi cărucior
Reţeaua de magazine Chicco a lansat un program de tip "rabla" pentru cărucioare şi scaune de maşină pentru copii, în contextul în care peste 80% din aceste accesorii sunt folosite, în medie, de câte patru serii de copii, a spus Ruxandra Burcea, directorul Chicco. citeşte tot
-
Ministrul Agriculturii: Decizia politică de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie
Deciza politică de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul lunii aprilie, chiar dacă de mulţi ani funcţionari şi economişti din ministerul Finanţelor spun că măsura ar aduce prejudicii bugetului de stat, a declarat duminică ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Rompan: Ponta şi Chiţoiu susţin reducerea TVA la pâine, altfel, zeci de mii de oameni intră în şomaj
Premierul Victor Ponta, vicepremierul Daniel Chiţoiu şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţin reducerea TVA la pâine, altfel va fi un dezastru pentru industria alimentară şi zeci de mii de oameni vor intra în şomaj, spune Aurel Popescu, preşedintele patronatului din panificaţie Rompan. citeşte tot
-
România poate exporta gaze în statele Uniunii Europene
Exportul de gaze naturale din România către statele UE este permis, fiind condiţionat de existenţa unor puncte de interconectare fizice între sistemele de transport ale ţărilor, se arată într-un comunicat transmis MEDIAFAX de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). citeşte tot
-
CFR SA angajează directori generali adjuncţi. Cum se va desfăşura recrutarea pentru cei 12 noi angajaţi
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA începe în luna aprilie procedura de recrutare a mai mulţi manageri, urmând să angajeze şapte directori şi cinci directori generali adjuncţi, a anunţat sâmbătă societatea feroviară. citeşte tot
-
Grapini a lansat pe Facebook un concurs de idei pentru alegerea unui nou brand turistic al României
Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a lansat la jumătatea lunii martie pe pagina personală de Facebook un concurs de idei pentru alegerea unui nou brand turistic al României şi a cerut opinii despre actualul brand care, spune ea, nu sunt pozitive. citeşte tot
-
Porumboiu către Constantin: Vindeţi cele 350.000 de hectare de teren agricol ale statului
Omul de afaceri Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari agricultori români, i-a cerut joi ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să scoată la vânzare cele 350.000 de hectare de teren agricol deţinute de stat şi concesionate fermierilor, iar banii obţinuţi să fie investiţi în agricultură. citeşte tot
-
Porumboiu: România nu are o agricultură reală, importăm cireşe din Africa de Sud şi fasole din Etiopia
România nu are o agricultură reală, care să asigure necesarul de consum intern, şi a ajuns să importe cireşe din Africa de Sud şi fasole din Etiopia, a declarat joi, la un seminar, Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari agricultori din România. citeşte tot
-
Constantin, despre scandalul aflatoxinei: Marii producători de lapte nu au înregistrat pierderi
Marii producători de lapte nu au înregistrat pierderi în ultima perioadă, în urma scandalului cu aflatoxina, pentru că aveau deja contracte cu procesatorii, care au fost respectate, a declarat joi, la un seminar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
Daniel Constantin, despre scandalurile din industria alimentară: "Un mare câştig"
Scandalurile recente din industria alimentară sunt "un mare câştig", pentru că astfel pe canalele de ştiri a ajuns să se vorbească zilnic despre agricultură, problemele din domeniu şi calitatea hranei, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot