Madalina Cerban

PROTEST ONLINE faţă de situaţia ICR. Peste 1.200 de persoane au semnat o petiţie

Peste 1.200 de persoane, reprezentante ale comunităţii culturale din România şi din străinătate, solicită, printr-o petiţie online, premierului Victor Ponta anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea Preşedinţiei sub cea a Senatului.

„The Necessary Death of Charlie Countryman” a adus un câştigător de la Cannes la Bucureşti

Producţia "The Necessary Death of Charlie Countryman", filmată la Studiourile MediaPro, are o distribuţie cu superstaruri de la Hollywood, precum Evan Rachel Wood şi Shia LaBeouf, dar şi cu Mads Mikkelsen, câştigătorul premiului de interpretare masculină la Festivalul de la Cannes din acest an.

Matthew McConaughey, cel mai SEXY tătic de la Hollywood. Ce VEDETE mai sunt în top – FOTO

Actorul american Matthew McConaughey a fost desemnat "cel mai sexy tătic de la Hollywood", într-un sondaj realizat cu ocazia sărbătorii Father's Day (Ziua Tatălui), celebrată duminică în Statele Unite.

Paul McCartney împlineşte 70 de ani, dar nu se gândeşte să se retragă din muzică

Cântăreţul Paul McCartney, fost membru al trupei The Beatles, va celebra împlinirea vârstei de 70 de ani, luni, fără a se gândi prea mult la trecutul său legendar, la doar câteva luni după o nouă căsătorie şi lansarea unui nou album.

MISTER şi CONTROVERSĂ: Oamenii de ştiinţă nu pot EXPLICA ce au descoperit în mare. Cercetările dau naştere şi mai multor întrebări – FOTO, VIDEO

Un obiect misterios descoperit în 2011 pe fundul Mării Baltice, despre care unii spun că ar fi un OZN prăbuşit pe Terra, a generat noi controverse în rândul oamenilor de ştiinţă, după ce a fost cercetat, analizat şi filmat de o echipă de scafandri suedezi.

Jojo îşi mai doreşte doi copii, pe lângă fiul ei, Achim Ionuţ

Jojo, actriţa de la emisiunea "Serviciul Român de Comedie" de la Pro TV, spune că îşi mai doreşte doi copii, pe lângă fiul ei, Achim Ionuţ, care a împlinit de curând un an, informează postul Acasă.

Cristi Puiu, despre situaţia ICR: În România, nou veniţii la putere aruncă la coşul de gunoi tot ce s-a făcut până atunci şi se apucă să distrugă

Cristi Puiu, unul dintre promotorii noului val al cinematografiei româneşti, premiat la Festivalul de la Cannes, critică decizia Guvernului de a schimba modul de funcţionare al Institutului Cultural Român, despre care spune că a contribuit la "spargerea stereotipurilor" despre România în străinătate.

Regina Elizabeth a II-a a celebrat cea de-a 86-a aniversare. Prinţul Philip, la prima apariţie publică după spitalizare – FOTO

Regina Elizabeth a II-a şi-a sărbătorit oficial, sâmbătă, la Londra, cea de-a 86-a aniversare în prezenţa soţului ei, prinţul Philip, care a efectuat astfel prima lui apariţie publică după spitalizarea de săptămâna trecută, cauzată de o infecţie urinară.

Accident TRAGIC la concertul RADIOHEAD din Toronto. Show-ul a fost ANULAT

Scena amenajată într-un parc din Toronto, unde trupa britanică Radiohead urma să susţină un concert, s-a prăbuşit sâmbătă, omorând un membru din echipa tehnică şi determinând anularea show-ului, a anunţat poliţia locală.

Peste 5.000 de fani la concertul trupei MANOWAR. „Regii metalului” şi-au lansat la OST Fest noul album, în premieră MONDIALĂ – FOTO

Membrii trupei Manowar, "regii metalului", au făcut sâmbătă seara un show de neuitat la Bucureşti, lansând în premieră mondială la OST Fest noul album al formaţiei.

Şase lucruri care îl fac pe un bărbat să se îndrăgostească

Îmbunătăţeşte-ţi tehnicile de seducţie şi fă ca partenerul să şi rămână îndrăgostit de tine, respectând câteva reguli esenţiale pentru a-i menţine viaţa amoroasă în cea mai bună formă, potrivit becomegorgeous.com.

Louis Vuitton a pierdut procesul cu producătorii filmului „Marea Mahmureală 2” – VIDEO

Louis Vuitton a pierdut vineri procesul intentat producătorilor de la studiourile Warner Brothers, pe care i-au acuzat că au folosit o geantă asemănătoare celor produse de acest brand, în filmul "Marea Mahmureală 2" din 2011.

Monica Irimia, membră a grupului Cheeky Girls, s-a logodit

Cântăreaţa Monica Irimia, membră a grupului Cheeky Girls, s-a logodit cu iubitul ei, omul de afaceri britanic Shaun Taylor.

TVR şi Romtelecom vor transmite simultan meciurile de la EURO 2012

TVR va transmite în direct toate meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2012, oferind Romtelecom dreptul de a transmite simultan aceste meciuri, începând de sâmbătă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

PREMIERĂ ISTORICĂ: China a trimis în SPAŢIU prima FEMEIE astronaut

China a trimis în spaţiu prima femeie astronaut din istoria acestei ţări, sâmbătă, odată cu lansarea cu succes a vehiculului spaţial Shenzhou IX, ce urmează să se conecteze cu primul modul dintr-o viitoare staţie spaţială chineză, aflat deja pe orbita terestră.

RECORD ISTORIC: PRIMUL emisar interstelar al omenirii se află la MARGINEA Sistemului Solar

Sonda spaţială americană Voyager 1 a ajuns la marginea Sistemului Solar şi a stabilit astfel un nou record, devenind dispozitivul creat de om aflat la cea mai mare distanţă de Terra.

STAN PLATT va primi Ordinul Imperiului Britanic. Povestea britanicului DECORAT de REGINA ELISABETA a II-a pentru serviciile aduse copiilor români cu dificultăţi

Preşedintele fundaţiei "Light Into Europe", Stan Platt, va primi Ordinul Imperiului Britanic de la regina Elisabeta a II-a pentru serviciile aduse copiilor şi tinerilor cu deficienţe de vedere din România, informează un comunicat al Ambasadei Regatului Unit, remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Kate Winslet, Kenneth Branagh şi Gary Barlow, înnobilaţi de regina Elizabeth a II-a

Actriţa Kate Winslet, actorul şi cineastul Kenneth Branagh şi cântăreţul Gary Barlow se numără printre personalităţile care vor fi înnobilate în acest an de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.

CEL MAI BINE PLĂTIT MODEL din lume. Câte MILIOANE de dolari câştigă în fiecare an – FOTO

Gisele Bundchen a fost desemnată cel mai bine plătit model din lume, potrivit revistei Forbes, brazilianca obţinând venituri de 45 de milioane de dolari în perioada mai 2011 - mai 2012.

Povestea unei familii din România, terorizată de regimul Ceauşescu, prezentată în The Guardian

Povestea de viaţă a poetei românce Carmen Bugan, a cărei familie a fost terorizată de regimul Ceauşescu în anii '80, este prezentată pe larg într-un articol publicat în The Guardian

Câştigătorul „MasterChef” şi-a ţinut promisiunea: Petru Buiucă s-a tatuat. Cum arată tatuajul – FOTO

Câştigătorul "MasterChef", Petru Buiucă, şi-a tatuat pe încheietura mâinii stângi numărul de înscriere în concurs, stilizat, cu cifra 1 în formă de furculiţă, informează Pro TV.

Lindsay Lohan a fost găsită în stare de inconştienţă într-o cameră de hotel

Lindsay Lohan a fost găsită fără cunoştinţă, vineri, într-o cameră dintr-un hotel din California, însă în prezent actriţa americană este în afara oricărui pericol.

Mii de rockeri în prima seară la OST Fest, unde au cântat Exodus, Dimmu Borgir şi Mötley Crüe – FOTO

Mii de rockeri au fost electrizaţi, vineri, în prima zi a OST Fest, când Exodus, Over Kill, Dimmu Borgir şi Mötley Crüe au zguduit noua locaţie a festivalului, Romexpo Bucureşti.

Trupa The Cranberries revine în România. Când va avea loc concertul

Trupa The Cranberries revine în România pentru un concert pe care îl va susţine pe 11 octombrie la Sala Polivalentă din Bucureşti, potrivit site-ului oficial al formaţiei.

Eşti în căutarea sufletului pereche? Şapte motive pentru care încă nu ţi-ai găsit marea iubire

Ai avut sute de întâlniri amoroase şi încă nu ţi-ai găsit sufletul pereche? Nu trebuie să fii tristă dacă încă nu ai găsit ceea ce căutai. Este normal. Însă dacă vrei neapărat să ştii, psihologii prezintă mai jos şapte motive pentru care încă eşti celibatară.

Ce se întâmplă dacă renunţi la fumat la o vârstă înaintată

Renunţarea la fumat, chiar şi la o vârstă înaintată, creşte speranţa de viaţă, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Germania, potrivit căruia fumatul conduce la o creştere considerabilă a riscului de deces în rândul persoanelor aflate la vârsta a treia.

Romtelecom: TVR nu are dreptul legal de a interzice difuzarea meciurilor din cadrul Euro 2012

Romtelecom spune că TVR nu are dreptul legal de a interzice Dolce Sport difuzarea meciurilor din cadrul Euro 2012, precizând că decizia Televiziunii Române de a interzice difuzarea competiţiilor este abuzivă, însă compania îşi arată disponibilitatea de a renegocia contractul cu televiziunea publică.

EURO-2012: Toate meciurile se vor vedea la TVR 1? Televiziunea publică a rupt contractul cu Dolce Sport

Radu Călin Cristea, directorul general interimar al TVR, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că TVR a notificat Romtelecom să nu mai difuzeze meciuri din cadrul Euro-2012, întrucât societatea nu a respectat acordul cadru privind sublicenţierea drepturilor de transmisie pe Dolce Sport.

Candidaţi – vedetă din campania electorală, duminică, în emisiunea „Apropo TV”

Candidaţii - vedetă, pentru care apariţiile electorale din proaspăta încheiată campanie nu au reprezentat câtuşi de puţin debutul în lumina reflectoarelor, vor fi prezentaţi în emisiunea "Apropo TV", difuzată duminică, de la ora 13.05, la Pro TV şi pe voyo.ro, potrivit unui comunicat.

Bărbaţii englezi au motive de îngrijorare. Literatura erotică, mai interesantă decât sexul, pentru multe dintre femeile britanice

Aproape jumătate dintre femeile britanice preferă să citească romane cu tentă erotică decât să facă sex, potrivit unui sondaj recent.

Ramona Nerra, românca de la „Vocea Germaniei”, pe cea mai nouă compilaţie a DJ-ului ATB

Românca Ramona Nerra, care s-a remarcat în competiţia "Vocea Germaniei/ The Voice of Germany", apare pe cea mai nouă compilaţie a DJ-ului internaţional ATB (André Tanneberger), cu care a înregistrat două piese - "Never Give Up" şi "In And Out Of Love".

Chef Scărlătescu invită telespectatorii Pro TV în bucătăria lui, la „Ce se întâmplă, doctore? „

Chef Cătălin Scărlătescu, unul dintre juraţii de la "MasterChef", dezvăluie în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Ce se întâmplă, doctore?", difuzată de la ora 10.00 pe Pro TV şi voyonews, câteva idei menite să inspire mese delicioase, dar şi sănătoase, informează televiziunea.

Vlad Enăchescu explică cum a cedat Televiziunea Română o parte din drepturile pentru Euro 2012. „TVR a deschis discuţia despre un parteneriat”

Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport, spune că TVR a deschis discuţia despre un parteneriat pentru Euro 2012, contractul a fost semnat în noiembrie 2011, fiind aprobat de CA-urile celor două instituţii, fiind prea important ca să fie semnat de el, soţia lui sau Cosmin Cernat.

Conducerea ICR, despre trecerea la Senat: ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL

Conducerea ICR, o instituţie care îl are ca preşedinte pe Horia-Roman Patapievici, transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL, în urma deciziei Executivului de trecere a institutului de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului.

Jocurile pe Facebook. Ce preferă femeile în comparaţie cu bărbaţii

Circa 47% din persoanele cu vârsta între 18 şi 35 ani, din zona urbană, prezente pe Facebook, accesează jocuri, femeile fiind fane Farmville/ Cityville, precum şi ale celor de genul bubble/cubes, în timp ce bărbaţii preferă jocurile sportive şi pokerul, potrivit unei cercetări Love Plus.

Roxana Ciuhulescu iese la plimbare cu tractorul, duminică, în emisiunea „ProMotor”

Roxana Ciuhulescu vrea să conducă tot ce mişcă în lumea cailor putere, astfel că telespectatorii o vor vedea conducând un tractor, în emisiunea "ProMotor", difuzată duminică, de la ora 10.00, la sport.ro, potrivit unui comunicat.

De la .book la .pizza – posibilele viitoare extensii ale numelor de domenii pe internet

Google şi Amazon îşi dispută extensiile .book şi .app, .pizza are patru candidaţi - peste 2.000 de dosare au fost depuse în cadrul operaţiunii istorice de înmulţire a numelor de domenii pe internet, iar noile "sufixe" vor circula în paralel cu clasicele .com şi .org.

Membri din partea PSD în CA demis al TVR: Poate ar trebui desfiinţată instituţia prezidenţială

Cristian Niţulescu şi Anne Jugănaru, membri în CA demis al TVR, au declarat referitor la declaraţia lui Traian Băsescu că Televiziunea Română ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi că poate şi Preşedinţia ar trebui desfiinţată, având în vedere că trimisul şefului statului a ruinat TVR.

Lăzescu: Sunt de acord că Televiziunea Română trebuie restructurată

Alexandru Lăzescu, fostul preşedinte-director general al TVR, a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia Televiziunea Publică trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi, că este perfect de acord că această instituţie trebuie restructurată fundamental.

Bobonete va face show de stand up comedy de ziua lui, joi, la Hollywood Multiplex

Bobonete va face show de stand up comedy de ziua lui, joi, de la ora 21.00, la Hollywood Multiplex, spectacolul urmând să fie difuzat live pe voyo.ro, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.