Madalina Cerban

Actorul Irwin Keyes a murit la vârsta de 63 de ani

Actorul american Irwin Keyes, care a jucat în numeroase filme şi seriale, între care şi "Familia Flintstones: Aventuri în Epoca de Piatră", "Dragostea costă" şi "Amintiri la Stardust Hotel", a murit miercuri, la vârsta de 63 de ani, potrivit huffingtonpost.com.

Bill Cosby îşi va păstra steaua de pe Walk of Fame din Hollywood

Actorul Bill Cosby, care a recunoscut într-o declaraţie acordată în instanţă, în 2005, că a drogat o femeie pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea, îşi va păstra steaua de pe Walk of Fame, însă alte distincţii pe care acesta le-a primit de-a lungul carierei sale i-ar putea fi retrase.

„Aripi”, un monument dedicat rezistenţei anticomuniste, de 130 de tone, va fi instalat în Bucureşti

"Aripi", un monument dedicat rezistenţei anticomuniste realizat de artistul Mihai Buculei şi care cântăreşte 130 de tone, va fi instalat, în toamnă, în Piaţa Presei Libere, pe locul fostei statui a lui Lenin, a declarat, pentru MEDIAFAX, Traian Radu Negrei, director în cadrul Primăriei Capitalei.

Lansarea noului sezon din serialul „Twin Peaks”, amânată pentru 2017

Lansarea noului sezon al serialului "Twin Peaks", care fusese anunţată pentru anul viitor, a fost amânată pentru 2017, potrivit unui anunţ făcut de Mark Frost, co-creator al acestei serii, informează variety.com.

BRAT: Investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015

Investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015, comparativ cu acelaşi interval al anului 2014, cumulând aproximativ 287 milioane de euro (valoare ratecard) pentru presa scrisă, radio, online şi outdoor, potrivit Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT).

Radioul Public se promovează cu peste 35.000 de euro, fără TVA, în 13 oraşe din ţară

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) se promovează cu peste 35.000 de euro pe ecrane ultracentrale din Bucureşti şi din alte 12 oraşe din ţară, potrivit unui anunţ publicat recent pe site-ul e-licitatie.ro.

Johnny Depp, îmbrăcat ca Jack Sparrow, într-o vizită surpriză la un spital de copii din Australia – VIDEO

Actorul american Johnny Depp, care se află în Australia cu ocazia filmărilor la cel de-al cincilea film din franciza "Piraţii din Caraibe", a făcut o vizită surpriză la un spital de copii din oraşul Brisbane, unde şi-a făcut apariţia îmbrăcat precum personajul Căpitanului Jack Sparrow.

Joni Mitchell vorbeşte şi a făcut „progrese remarcabile” după anevrismul cerebral suferit în martie

Cântăreaţa Joni Mitchell vorbeşte şi a făcut "progrese remarcabile" după anevrismul cerebral pe care l-a suferit în luna martie, fiind de aşteptat să se recupereze total, potrivit avocatei artistei, Rebecca J. Thyne.

Jonathan Rhys Meyers îl interpretează pe Joe Strummer, fostul solist al The Clash, într-un nou film

Actorul irlandez Jonathan Rhys Meyers, care s-a luptat în ultima perioadă cu dependenţa de alcool, îl interpretează pe muzicianul Joe Strummer - fostul solist al trupei punk The Clash, care a decedat în 2002 -, într-o peliculă ale cărei filmări au început pe 28 iunie, la Londra.

Phil Rudd, de la AC/DC, a fost condamnat la opt luni de arest la domiciliu

Phil Rudd, fostul toboşar al trupei AC/DC, a fost condamnat la opt luni de arest la domiciliu pentru posesie de droguri şi pentru că a ameninţat o persoană cu moartea.

Carmen Harabagiu a părăsit funcţia de Country Manager al HBO România

Carmen Harabagiu a părăsit funcţia de Country Manager al HBO România, pe care o ocupa de aproape zece ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.

STUDIU: Trei sferturi dintre români vizionează conţinut video online, dar continuă să se uite mult şi la TV

Trei sferturi (83%) dintre români vizionează conţinut video online, însă continuă să petreacă mult timp şi în faţa televizorului, respectiv 3 ore şi 38 de minute pe zi, cu o jumătate de oră mai mult decât restul europenilor, potrivit unui studiu al Samsung.

Actorul Harry Shearer, care anunţase că va părăsi „Familia Simpson”, va reveni în acest show TV

Actorul Harry Shearer, care asigură vocile unor personaje importante din "Familia Simpson/ The Simpsons", precum Mr. Burns şi Ned Flanders, se va întoarce în acest show TV, după ce în luna mai anunţase că, în urma unor dispute contractuale, a decis să părăsească celebrul serial.

Angajaţi ai TVR s-au adunat în curtea televiziunii în semn de protest faţă de nesemnarea noului CCM

Aproximativ o sută de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat, miercuri, în curtea instituţiei, în semn de protest faţă de faptul că negocierile purtate cu conducerea TVR pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă (CCM) au eşuat.

Site-ul serialepenet.ro, care difuza ilegal seriale, a fost închis de autorităţi

Site-ul serialepenet.ro, care difuza ilegal seriale, a fost închis de autorităţi, domeniul acestuia fiind sechestrat din cauză că face obiectul unei cauze penale.

Un film din seria „Star Wars”, ce va fi lansat în 2018, regizat de Christopher Miller şi Phil Lord

Al doilea film dintr-o nouă trilogie "Războiul stelelor/ Star Wars", care ar urma să aibă premiera pe 25 mai 2018, va fi regizat de Christopher Miller şi Phil Lord, cineaştii care au stat în spatele peliculei de mare succes "Marea aventură Lego", potrivit bbc.com.

Rapperul Suge Knight va fi în continuare judecat pentru omor

Un judecător din Los Angeles a refuzat, marţi, să respingă acuzaţiile de omor şi tentativă de omor care îi sunt aduse rapperului Suge Knight de văduva unui bărbat pe care Knight l-a călcat cu maşina, pe 29 ianuarie, informează Reuters.

ProSiebenSat.1 şi Axel Springer, în discuţii pentru a fuziona într-un grup de 14,4 miliarde de euro

Companiile germane de media ProSiebenSat.1 şi Axel Springer sunt în discuţii pentru a fuziona într-un singur grup, a cărui valoare este estimată la 14,4 miliarde de euro, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal.

SRTv: Este prioritară semnarea unui contract colectiv de muncă corect pentru salariaţi şi sustenabil pentru TVR

Semnarea unui contract colectiv de muncă (CCM) cu clauze corecte pentru salariaţi şi sustenabile pentru televiziunea publică este prioritară pentru administraţia instituţiei, spune Societatea Română de Televiziune (SRTv).

O artistă elveţiană a fost arestată după ce a făcut selfie-uri nud cu turiştii lângă Turnul Eiffel – FOTO

Artista elveţiană Milo Moiré, cunoscută pentru controversata sa activitate, a fost arestată după ce, în numele artei, a făcut selfie-uri nud cu turiştii, lângă Turnul Eiffel din Paris, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Franţa, potrivit dailymail.co.uk.

Două monede dacice din aur, de tip Koson, au fost recuperate din Polonia şi intră în colecţiile MNIR

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) şi-a îmbogăţit colecţiile, zilele acestea, cu încă două monede dacice din aur, de tip Koson, care au fost recuperare din oraşele Varşovia şi Poznań de către autorităţile române în colaborare cu autorităţile polone.

Google îl sărbătoreşte pe Eiji Tsuburaya, creatorul monstrului Godzilla – VIDEO

Google îl sărbătoreşte, marţi, pe Eiji Tsuburaya, un pionier al efectelor speciale şi creatorul personajului Godzilla, unul dintre cei mai cunoscuţi monştri din lume, printr-un logo special, care marchează împlinirea a 114 ani de la naşterea cineastului japonez.

Angajaţii TVR au declanşat conflictul colectiv de muncă. Negocierile pentru un nou CCM au eşuat

Angajaţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au iniţiat procedura pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă în instituţie, după ce negocierile purtate cu conducerea Televiziunii Române pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă (CCM) au eşuat.

Valentin Jucan, membru CNA, îi cere premierului Gabriel Oprea să intervină şi să reformeze TVR

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), îi cere premierului interimar Gabriel Oprea intervenţia şi sprijinul pentru reformarea TVR, acuzându-l pe Stelian Tănase, şeful Televiziunii Române, că vrea să înfiinţeze 84 de posturi de conducere în cadrul instituţiei.

Ashton Kutcher şi Mila Kunis s-au căsătorit – presă

Actorii Ashton Kutcher şi Mila Kunis, care anul trecut au devenit părinţii unei fetiţe, s-au căsătorit weekendul trecut, într-o ceremonie ale cărei detalii nu au fost făcute publice, potrivit people.com.

„Jurassic World”, pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al patrulea weekend consecutiv. Ce filme se mai află în top – VIDEO

Filmul "Jurassic World" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al patrulea weekend consecutiv, cu încasări de 30,9 milioane de dolari de vineri până duminică, informează hollywoodreporter.com.

„Botez regal” fastuos pentru prinţesa Charlotte – FOTO, VIDEO

Prinţesa Charlotte, în vârstă de nouă săptămâni, a fost botezată duminică, la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, cu apă din râul Iordan, în cadrul unei ceremonii în care părinţii săi, prinţul William şi ducesa Catherine, au mizat pe fastul regal tradiţional.

Mario Vargas Llosa şi-a părăsit soţia şi are o relaţie cu prima nevastă a lui Julio Iglesias

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa şi-a părăsit soţia, verişoara sa Patricia, cu care a fost căsătorit timp de 50 de ani, şi are o relaţie cu Isabel Preysler, prima nevastă a cântăreţului Julio Iglesias şi mama artiştilor Julio Iglesias Jr. şi Enrique Iglesias, potrivit dailymail.co.uk.

Selfie-urile, permise pentru prima dată de familia regală, la botezul prinţesei Charlotte

Selfie-urile vor fi permise cu prilejul botezului prinţesei Charlotte, care va avea loc duminică după-amiază, fiind încălcată astfel o regulă tradiţională care interzice publicului să îi fotografieze pe membrii familiei regale britanice în timp ce merg la biserică, potrivit dailymail.co.uk.

Noul show pregătit de fosta echipă a „Top Gear” ar putea fi difuzat pe platforma online Netflix

Noul show automobilistic pregătit de fosta echipă a "Top Gear", în frunte cu Jeremy Clarkson, ar putea fi difuzat pe platforma online Netflix, care ar fi făcut "o ofertă considerabilă" în acest sens, potrivit variety.com.

Cameron Diaz şi Benji Madden sunt „nerăbdători” să aibă copii

Actriţa americană Cameron Diaz şi rockerul Benji Madden, care s-au căsătorit în luna ianuarie, sunt "nerăbdători" să aibă copii şi, în acest sens, sunt dispuşi să îşi schimbe stilul de viaţă, potrivit contactmusic.com.

Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, în concerte în Italia, Franţa şi Austria

Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal, va susţine, în perioada iulie-octombrie, mai multe concerte în străinătate, în Italia, Franţa şi Austria, dar şi în România, pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu".

Actriţa Vanessa Williams s-a căsătorit pentru a treia oară

Actriţa şi cântăreaţa americană Vanessa Williams, în vârstă de 52 de ani, s-a căsătorit cu Jim Skrip, un contabil pe care l-a cunoscut în timpul unei vacanţe petrecute în Egipt, informează contactmusic.com.

Actriţa Diana Douglas, mama lui Michael Douglas, a murit

Actriţa americană Diana Douglas, mama actorului Michael Douglas şi prima soţie a cineastului Kirk Douglas, a murit, vineri, la vârsta de 92 de ani, potrivit unui anunţ făcut de familia acesteia, informează bbc.com.

Apartamentul de lux din New York al actriţei Joan Rivers, vândut pentru 28 milioane de dolari

Apartamentul de lux în care a locuit Joan Rivers până la decesul acesteia în septembrie 2014 şi care este situat în Manhattan, New York, a fost vândut de fiica actriţei, Melissa, pentru o sumă de 28 de milioane de dolari unei persoane din Orientul Mijlociu, potrivit dailymail.co.uk.

Cazinoul din Constanţa, fotografiat de un artist francez pasionat de clădirile abandonate – GALERIE FOTO

Cazinoul din Constanţa, unul dintre simbolurile litoralului românesc, a fost fotografiat de Romain Veillon, un artist francez pasionat de clădirile abandonate, care l-a prezentat atât pe site-ul personal, cât şi pe platforma online de divertisment boredpanda.com.

Actriţa Tiffani Thiessen a născut un băieţel

Actriţa Tiffani Thiessen, celebră pentru rolurile din serialele "Salvaţi de clopoţel" şi "Beverly Hills, 90210", a devenit din nou mamă, după ce a născut, pe 1 iulie, un băieţel, care a primit numele Holt Fisher Smith, potrivit contactmusic.com.

Un sărut de la Margaret Thatcher: Un şerveţel cu urmele rujului „Doamnei de Fier”, scos la vânzare

Un şerveţel pe care sunt imprimate urmele rujului roşu al fostului premier britanic Margaret Thatcher, supranumită "Doamna de Fier", a fost scos la vânzare pentru un preţ de aproape 2.000 de lire sterline (circa 2.700 de euro), potrivit dailymail.co.uk.

Trump a încheiat un contract cu altă reţea TV pentru difuzarea Miss USA, după conflictul cu NBC

Donald Trump a încheiat un contract cu televiziunea REELZ pentru a difuza Miss USA, pe 12 iulie, anunţul fiind făcut după ce reţeaua NBC a refuzat să mai transmită acest concurs de frumuseţe ca urmare a declaraţiilor făcute de miliardarul american la adresa imigranţilor mexicani.

Cariera trupei The Rolling Stones, prezentată într-o expoziţie vernisată, anul viitor, la Londra

Trupa rock britanică The Rolling Stones va vernisa prima sa expoziţie majoră dedicată carierei sale muzicale de peste 50 de ani, anul viitor, la Saatchi Gallery din Londra.