Madalina Cerban

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă

Actorii Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă în cadrul unei ceremonii intime şi private ce va fi organizată pe Insula Bermuda.

Săftoiu: Desfiinţarea TVR Cultural a fost necesară. Avea costuri de 650.000 de euro pe lună

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, vineri seară, că a fost necesară desfiinţarea TVR Cultural, în contextul situaţiei financiare dificile în care se află Televiziunea Română, precizând că TVR Cultural avea costuri de 650.000 de euro pe lună.

Săftoiu: UEFA a executat TVR pe 29 august. S-au plătit 9 milioane de euro

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, a declarat, vineri seară, că nu mai există obligaţii contractuale între TVR şi UEFA în acest moment, precizând că UEFA a executat pe 29 august scrisoarea de garanţie de 9 milioane de euro, în baza căreia a fost perfectat contractul.

Săftoiu: La redacţia de Ştiri a TVR s-au adunat 9 ani de ore suplimentare, în perioada ianuarie-iulie

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, vineri seară, că în TVR continuă să fie plătite foarte multe ore suplimentare, potrivit Contractului Colectiv de Muncă din instituţie, iar din ianuarie până în iulie, numai la redacţia Ştiri, s-au adunat 9 ani de ore suplimentare.

Aproape 2,5 milioane de români au vizitat saloanele de la „Spitalul de demenţă”, joi, la Pro TV

Serialul de comedie "Spitalul de demenţă" s-a instalat confortabil în topul audienţelor, încă de la primul episod, difuzat joi seară, înregistrând cifre de audienţă impresionante - aproape 2,5 milioane de români au urmărit serialul în minutul de aur, de la 21.45, informează Pro TV.

BRAT şi-a lansat noul site, www.brat.ro

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) şi-a lansat noul site - www.brat.ro -, principalul beneficiu pe care acesta îl aduce membrilor săi constând într-o prezentare unificată a studiilor organizate de BRAT, respectiv accesul la o mai mare parte a rezultatelor acestor studii.

O replică a mausoleului Taj Mahal va fi construită în Dubai în următorii doi ani

O replică de patru ori mai mare a mausoleului Taj Mahal va fi construită în Dubai în următorii doi ani, a anunţat joi un promotor care participă la Salonul imobiliar Cityscape.

PRIMA URMĂ lăsată pe Marte de robotul Curiosity

Fotografia unei urme lăsate pe Marte de roverul Curiosity face subiectul unui articol apărut pe site-ul tabloidului Daily Mail, în care jurnaliştii publicaţiei britanice compară acea imagine cu celebra urmă lăsată pe Lună de astronautul american Neil Armstrong.

Romtelecom a scos din grila sa postul Minimax

Romtelecom a scos, miercuri, de pe platforma sa de satelit Dolce televiziunea Minimax, fără a avea aprobarea CNA pentru modificarea grilei de programe în acest sens şi fără a-şi anunţa telespectatorii, unii dintre aceştia solicitând pe forumurile de discuţii ale companiei reintroducerea postului.

Violoncelistul Ştefan Cazacu, în semifinala concursului „New Talent” de la Bratislava

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului "New Talent" de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat.

Digi Film1 şi Digi Film2 au primit aprobarea CNA pentru a emite şi în Europa Centrală şi de Sud-Est

CNA a aprobat, în şedinţa de joi, solicitarea RCS&RDS de a extinde zona de difuzare a televiziunilor Digi Film 1 şi Digi Film 2 în Europa Centrală şi de Sud-Est, acolo unde compania de telecomunicaţii are reţele.

Elan Schwartzenberg a fost înlocuit de Ioana Vîntu la adunările acţionarilor Realitatea Media

Florin Bercea, administratorul special al Realitatea Media, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că Elan Schwartzenberg nu a mai participat la ultimele trei adunări generale ale acţionarilor Realitatea Media, iar locul lui a fost luat de Ioana Vîntu.

Săftoiu a propus Parlamentului şi Guvernului să aprobe o conducere interimară a TVR

Claudiu Săftoiu, şeful SRTv, a propus Parlamentului şi Guvernului, prin intermediul unei adrese, să aprobe asigurarea conducerii curente a Televiziunii Române "prin instituţia interimatului", precizând că prelungirea stării de incertitudine riscă să afecteze Programul de redresare economică a TVR.

Pianista română Alexandra Dăriescu concertează la Londra

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 - 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.

Dirijorul Ion Marin va primi premiul Echo, pe 14 octombrie, pentru vânzările albumului „Legacy”

Dirijorul român Ion Marin va primi, pe 14 octombrie, la Berlin, premiul Echo, pentru vânzările-record ale albumului "Legacy", realizat împreună cu violonistul David Garrett şi Royal Philharmonic Orchestra, a declarat, pentru MEDIAFAX, biroul de presă al artistului.

Pink a pozat topless pentru un album fotografic realizat de Bryan Adams – FOTO

Cântăreaţa americană Pink a pozat topless pentru un album fotografic cu celebrităţi, realizat de Bryan Adams. Rockerul canadian a devenit în ultimii ani un fotograf apreciat pe plan internaţional, iar fanii lui au de acum posibilitatea de a-i admira operele în volumul fotografic "Exposed".

The Mono Jacks va cânta în deschiderea concertului trupei The Cranberries de la Bucureşti

Trupa The Mono Jacks va cânta în deschiderea concertului pe care formaţia The Cranberries îl va susţine pe 11 octombrie, la complexul Romexpo din Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor, Events.

Un muzeu consacrat grupului ABBA va fi inaugurat la Stockholm

Un muzeu consacrat grupului suedez ABBA, care s-a destrămat în urmă cu 30 de ani, va fi inaugurat la Stockholm în primăvara anului 2013, în cadrul Swedish Music Hall of Fame, a anunţat miercuri unul dintre membrii grupului, Björn Ulvaeus.

ReStart România – ultimele zile pentru înscrierea de proiecte online care pot schimba România

Competiţia de aplicaţii şi platforme ReStart România îşi strânge rândurile la sfârşitul săptămânii, înscrierea de proiecte online care pot schimba România mai putând fi făcută pe www.restartromania.ro până pe 7 octombrie, potrivit unui comunicat.

Oraşul care aspiră la titlul de „epicentru al bunelor maniere”

Mai mulţi experţi germani în bunele maniere intenţionează să meargă în oraşul bavarez Grafenau în încercarea de a-i învăţa pe locuitori să acţioneze conform normelor de bună purtare şi, astfel, oraşul lor să fie declarat "epicentrul european al etichetei".

SCANDAL la „American Idol”: Cine a insultat-o şi a AMENINŢAT-O pe Mariah Carey – VIDEO

Starul american Mariah Carey a fost insultată şi jignită în timpul audiţiilor pentru emisiunea-concurs "American Idol", marţi, iar producătorii show-ului au decis să întrerupă filmările din cauza acestei dispute verbale violente.

Concertul pe care Jennifer Lopez urma să îl susţină pe 14 noiembrie la Bucureşti, amânat pentru 2013

Concertul pe care Jennifer Lopez urma să îl susţină pe 14 noiembrie, în complexul Romexpo din Bucureşti, a fost amânat pentru anul viitor, din cauză că sala respectivă nu corespunde cerinţelor echipei tehnice a starului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Membrii trupei Metallica vor crea o linie de pantofi pentru pasionaţii de skateboard

Membrii trupei americane Metallica s-au asociat cu firma Vans, care produce skateboarduri, pentru a crea o linie specială de pantofi, destinată persoanelor pasionate de acest sport.

Helena Bonham Carter şi Tim Burton s-au mutat, temporar, împreună

Actriţa Helena Bonham Carter şi partenerul ei de viaţă, regizorul Tim Burton, renumiţi nu doar pentru talentul lor, ci şi pentru faptul că deşi formează un cuplu locuiesc în case separate, s-au mutat în sfârşit împreună, însă doar pentru o perioadă determinată.

Cotidianul International Herald Tribune sărbătoreşte, joi, 125 de ani de la înfiinţare

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.

Celebra „Scrisoare despre Dumnezeu” scrisă de Einstein, scoasă la licitaţie pe internet. Care este preţul de pornire

O scrisoare celebră scrisă de Albert Einstein cu un an înainte de a muri, în care renumitul fizician îşi exprimă opiniile pe care le avea asupra religiei, va fi scoasă la licitaţie pe site-ul eBay în această lună.

David Blaine, pregătit pentru o nouă cascadorie extremă: Magicianul va înfrunta o „furtună” electrică de 1 milion de volţi

Magicianul american David Blaine, un obişnuit al cascadoriilor extreme - a petrecut 63 de ore într-un bloc de gheaţă şi a stat 60 de ore cu capul în jos -, şi-a fixat un nou obiectiv: va înfrunta în această săptămână, timp de trei zile, la New York, o "furtună" electrică de 1 milion de volţi.

Un schelet de mamut siberian, vândut la licitaţie cu 240.750 de euro

Un schelet complet de mamut siberian - Mammuthus primigenius -, cel mai mare mamifer terestru din toate timpurile, a fost vândut, marţi, la Paris, cu suma de 240.750 de euro (taxe incluse), la o licitaţie organizată de casa Sotheby's.

Protest cu sicriu, colivă şi lumânări al sindicaliştilor RomâniaFilm, în faţa Ministerului Culturii

Peste 100 de membri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm protestează, miercuri, în faţa sediului Ministerului Culturii din Capitală, sindicaliştii fiind "echipaţi" cu un sicriu, colivă şi lumânări, ca "simbol al morţii cinematografiei" în mandatul actualului ministru al Culturii, Puiu Haşotti.

Scrisori ale soţului reginei Elizabeth către o presupusă amantă, dezvăluite într-un musical

Scrisori ale prinţului Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a, vor fi prezentate în premieră într-un musical despre viaţa şi cariera actriţei britanice Patricia Kirkwood, despre care s-a afirmat multă vreme că a fost amanta prinţului britanic.

Top Forbes: Care sunt cel mai bine plătite femei de la Hollywood în 2012 – GALERIE FOTO

Realizatoarea şi prezentatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey ocupă şi în 2012 primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite femei de la Hollywood, deşi au trecut 18 luni de când a părăsit talk show-ul TV care a făcut-o celebră.

MEDIAFAX GROUP oferă abonaţilor iPad-uri cadou

MEDIAFAX GROUP lansează cea mai amplă campanie de abonare din presa românească, în cadrul căreia fiecare nou abonat primeşte un iPad cadou.

Trupa Foo Fighters intră într-o pauză pe perioadă nedeterminată

Dave Grohl, solistul trupei americane Foo Fighters, a declarat că grupul din care face parte îşi va întrerupe cariera şi va lipsi de pe scena muzicală pentru o perioadă ce nu a fost deocamdată determinată.

Sindicatul din SRTv acuză CA că vrea să cumpere drepturi pentru UEFA Champions League 2012-2015

Sindicatul din TVR acuză Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române că, în ciuda situaţiei financiare dezastruoase a televiziunii, a aprobat "limita superioară a cheltuielilor în scopul achiziţiei drepturilor pentru UEFA Champions League şi Super Cupa Europei pentru perioada 2012-2015".

Alexandru Tomescu va fi învestit Ambasador al Bunăvoinţei de către Guvernul Republicii Coreea

Violonistul român Alexandru Tomescu va fi învestit Ambasador al Bunăvoinţei de către Guvernul Republicii Coreea, miercuri, de la ora 18.00, la Ateneul Român din Bucureşti, în cadrul unui eveniment în care va fi sărbătorită Ziua Naţională a acestei ţări.

Barack Obama livrează pizza. Schimbare de job pentru preşedinte SUA, în campanie

Preşedintele american Barack Obama a ieşit pentru scurt timp, luni, din reşedinţa sa din Henderson (Nevada, vest), unde se pregăteşte pentru prima dezbatere televizată de miercuri cu adversarul său Mitt Romney, pentru a vizita un birou de campanie şi a le mulţumi voluntarilor.

Sindicatul RomâniaFilm pichetează miercuri sediul Ministerului Culturii

Sindicatul RomâniaFilm va picheta, miercuri, de la ora 10.00, sediul Ministerului Culturii, în semn de protest faţă de "interesele" ministrului Puiu Haşotti, care vrea să îl aducă la conducerea CA al RADEF pe Maxim Meca, de activitatea căruia se leagă "cea mai rea perioadă" din activitatea regiei.

Ducesa Marie-Christine de Habsburg a murit la vârsta de 88 de ani

Ducesa Marie-Christine de Habsburg a murit, marţi, la vârsta de 88 de ani, în oraşul ei natal Zywiec din sudul Poloniei, a anunţat primarul acestei localităţi, Antoni Szlagor.

STUDIU: Marea Barieră de Corali a pierdut peste jumătate din recifele sale în ultimii 27 de ani

Marea Barieră de Corali din Australia a pierdut mai mult de jumătate din recifele sale în ultimii 27 de ani din cauza furtunilor tropicale, a prădătorilor - stelele de mare - şi a încălzirii globale, au anunţat marţi autorii unui studiu australian.

Mark Harmon, vedeta din „Ancheta militară/ NCIS”, a primit o stea pe Walk of Fame

Actorul american Mark Harmon, starul serialului poliţist "Ancheta militară/ Navy NCIS: Naval Criminal Investigative Service", a primit, luni, o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood.