Maria Miron

Spania anunță un plan economic de 14,1 miliarde de euro ca protecție în fața taxelor americane

Guvenul spaniol a anunțat planul economic pe care l-a pregătit pentru a proteja Spania de efectele negative ale tarifelor nou-impuse de SUA. Joi, premierul Pedro Sanchez a explicat cum vor fi alocate resursele pentru acest plan, combinând resursele deja existente cu noi finanțări, relatează Reuters.

Ministerul Mediului a comasat două agenții, desființând 371 de posturi

Două agenții de protecție a mediului au fost comasate într-o singură instituție, a anunțat joi ministrul Mircea Fechet. Comasarea a condus la reducerea unui număr de 371 posturi. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate este noua instituție guvernamentală responsabilă de emiterea avizelor și autorizațiilor de mediu pentru cetățeni și agenți economici, a precizat oficialul român.

Trenul către Otopeni a fost favoritul pasagerilor curselor aeriene în 2025

Peste 1,5 milioane de pasageri au călătorit anul trecut spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă cu trenul care asigură transportul călătorilor din Gara de Nord București la Otopeni. Trenul a înregistrat în 2025 un trafic de cinci ori mai mare decât în primul său an de funcționare, a relatat BoardingPass.

Gramul de aur – în scădere. Leul a crescut față de euro, dolar și lira sterlină

Banca Naţională a României (BNR) a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de joi, 3 aprilie 2025. Moneda românească s-a apreciat în fața euro, dolarului și lirei sterline și a scăzut în raport cu francul elevețian. Cotația gramului de aur s-a redus considerabil, încetându-și trendul ascendent neîntrerupt pe care l-a avut din cea de-a doua săptămână a lunii martie.

 Niciun loc de pe pământ nu este scutit de taxe: Trump taxează insule locuite de pinguini și foci

Un grup de insule vulcanice pustii, aflate în apropierea Antarcticii, pe care nu locuiesc oameni, ci doar pinguini și foci, au fost incluse în lista publicată de Casa Albă, cu „țările” cărora li se impun noi taxe comerciale. Insulele Heard și McDonald sunt teritorii acoperite cu ghețari, administrate de Australia. Includerea acestora în lista noilor tarife americane aplicate lumii, l-a surprins pe premierul australian: „Niciun loc de pe pământ nu mai este sigur în privința asta”, a declarat el, potrivit informațiilor furnizate joi de The Guardian.

La cererea lui Trump, justiția americană a clasat dosarul de corupție al primarului din New York

Un judecător din New York a clasat miercuri dosarul privind faptele de corupție ale primarului din New York, după două luni de presiuni din partea administrației lui Donald Trump, care a cerut insistent ca acuzațiile să fie retrase. Decizia a fost întocmită „fără posibilitatea ca dosarul să fie redeschis ulterior”, așa cum solicitase guvernul american.

Parcurilor eoliene germane li s-a cerut să instaleze radare de ultimă generație

Parcurilor eoliene de pe coasta de nord a Germaniei li s-a cerut instaleze echipamente radar de ultimă generație, în încercarea de a îmbunătăți supravegherea navelor și a dronelor, a anunțat autoritatea maritimă federală. Măsurile vin după ce autoritățile germane au remorcat petrolierul rus Eventin, despre care se consideră că ar face parte dintr-o „flotă clandestină”, pe care Rusia o folosește pentru a ocoli sancțiunile petroliere.

Tánczos Barna despre aderarea la OCDE: Transformările sunt grele, dar absolut necesare

„Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă o oportunitate istorică”, afirmă ministrul finanțelor, Tánczos Barna. „Drumul către aderare ne învață cum să construim un parteneriat corect între stat și contribuabil, între stat și sectorul privat. Transformările sunt grele, dar sunt absolut necesare”, a scris oficialul miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Două rafinării din Ploiești și Brazi, oprite în urma căderii de tensiune la nivel național

Două rafinării din Prahova au fost obligate să-și oprească activitatea în urma căderii de tensiune din sistemul național de distribuție energie electrică, care avut loc miercuri dimineața. Gazele reziduale din instalații au fost direcționate la faclă, pentru a fi arse în mod controlat. Fumul dens nu a afectat calitatea aerului peste normele admise, a anunțat Agenția județeană de Protecție a Mediului.

Curs valutar 2 aprilie 2025: Aurul își continuă creșterea. Leul scade față de euro, dolar și lira sterlină

Banca Naţională a României (BNR) a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de miercuri, 2 aprilie 2025. Moneda românească s-a depreciat în fața euro, dolarului și lirei sterline și a crescut ușor în raport cu francul elevețian.

Trump nu glumește. SUA analizează costurile preluării controlului Groenlandei

Casa Albă pregătește o estimare a costurilor pe care le implică preluarea Groenlandei ca teritoriu de către guvernul federal, potrivit unor oficiali americani, care consideră discuțiile despre costuri drept cel mai concret efort de până acum pentru a transforma dorința lui Donald Trump, de achiziționare a insulei daneze, într-o politică ce poate fi pusă în practică, a relatat miercuri Washington Post.

Peste 50% dintre ucraineni se tem că eforturile lui Trump vor duce la o pace nedreaptă

Peste 50% dintre ucraineni sunt critici față de eforturile de pace ale lui Donald Trump, temându-se că acestea pot să ducă la un final parțial injust sau complet nedrept al războiului purtat de Rusia împotriva țării lor, este concluzia sondajului efectuat în luna martie de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, prezentată marți într-un comunicat.

Undă verde pentru finalizarea celor două hidrocentrale de pe râul Cerna. A fost emis acordul de mediu

Undă verde pentru finalizarea proiectului hidroenergetic Cerna – Belareca, un proiect suspendat vreme care face parte din pachetul de investiții strategice care pun România pe drumul independenței energetice, a comunicat ministrul mediului, Mircea Fechet. Proiectul acordului de mediu pentru amenajarea hidrocentralelor de pe râul Cerna a fost emis marți și va deveni definitiv peste zece zile, timp în care va primi observații sau contestații din partea publicului, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

De un trilion de ori mai strălucitoare decât soarele: China a construit cea mai puternică sursă de lumină cu raze X

Beijingul a dezvoltat cea mai puternic sursă de lumină cu raze X din lume, care este de un trilion de ori mai strălucitoare decât soarele. Luminozitatea extraordinară a acestei surse de lumină cu raze X va permite cercetătorilor să observe cele mai mici detalii la nivel atomic, oferind precizie fără precedent în imagistică și analiză. Dezvoltarea acestei surse de lumină cu raze X la Beijing întărește poziția Chinei ca lider în cercetarea științifică și tehnologică.

Danemarca se înarmează: rachete franceze Mistral 3 și vehicule blindate finlandeze

Acordul-cadru semnat marți, la Paris, între producătorul de rachete european MBDA și autoritățile din Danemarca se referă la „furnizarea a 250 până la 1000 de rachete Mistral 3”, a declarat Palatul Elysee. „Producem în Europa” și „cumpărăm împreună din Europa” a subliniat președintele Franței necesitatea de a produce și cumpăra armament pentru apărare, în cadrul vizitei regelui danez în Franța, a relatat cotidianul Le Figaro.

De 1 Aprilie? Oficiali ruși afirmă că tot mai mulți europeni aleg să se mute în Rusia

A crescut numărul cetățenilor francezi, germani și americani care se mută în Rusia, a declarat deputatul rus Maria Butina, marți, agenției de presă TASS. Oficialul susține că alegerea europenilor și americanilor care se relochează în Federația Rusă, în ciuda contextului internațional tensionat, este o tendință influențată de factori diverși, inclusiv politici, economici și de securitate, și că alegerea regiunilor unde se stabilesc este determinată de „condițiile climatice și economia dezvoltată”.

Dragoș Pătraru despre biscuții Oreo: Multe porcării în acești biscuiți!

Oreo, biscuitul preferat al laptelui, cel mai bine vândut biscuit în America, se află și printre biscuiții preferați ai copiilor din România, dar și ai adulților. O analiză a ingredientelor înscrise pe eticheta produsului l-a făcut pe jurnalistul Dragoș Pătraru să-i arunce la gunoi: ”Multe, foarte multe porcării în acești biscuiți. Nu, nu!”, a relatat marți cotidianul Gândul.

Curs valutar 1 aprilie 2025: A crescut valoarea leului față de principalele monede europene

Banca Naţională a României (BNR) a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de luni, 31 martie 2025. Moneda românească s-a apreciat față de euro, dolar, francul elevețian și lira sterlină.

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra unor transformatoare electrice

Ministerul Apărării din Rusia a acuzat marți Ucraina că a atacat de două ori infrastructura energetică a Rusiei în ultimele 24 de ore, în ciuda acordului mediat de Statele Unite, privind încetarea loviturilor asupra facilităților energetice ale fiecărei părți, a relatat Reuters.

Fără grupuri sanitare în curțile școlilor și grădinițelor. Proiect pus în consultare publică pentru 175 de grădinițe și școli primare

175 de grădinițe și școli primare din 21 de județe vor beneficia de fonduri pe care Ministerul Educației și Cercetării le va transfera din bugetul propriu pentru ca elevii și preșcolarii să aibă acces la condiții normale de învățământ, ce includ grupurile sanitare în interior, apa curentă și canalizarea.

Procurorul general al Rusiei a cerut ridicarea interdicției pentru talibani

Curtea Supremă din Rusia va lua o decizie cu privire la posibilitatea retragerii talibanilor de pe lista organizațiilor interzise în țară, în luna aprilie, Decizia nu ar echivala, totuși, în acest stadiu, cu o recunoaștere oficială a guvernului taliban, precizează Le Figaro.

Crește numărul zborurilor din București spre Tel Aviv

FlYONE Airlines va începe să opereze zboruri comerciale regulate din București către Tel Aviv, începând cu luna iunie. Tot din luna iunie, compania a anunțat și curse săptămânale de pe aeroportul Henri Coandă către Verona.

Solicitarea SUA ca firmele franceze să se conformeze decretului lui Trump anti-diversitate a provocat un val de proteste: o „ingerință inacceptabilă”

Scrisoarea trimisă de ambasada americană la Paris către marii săi furnizori francezi, pentru a-i constrânge să renunțe la orice politică în favoarea diversității, a provocat un val de proteste oficiale în Franța.

Curs valutar 31 martie 2025: Zi bună pentru Leu. Aurul ajunge la un nou maxim istoric

Banca Naţională a României (BNR) a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de luni, 31 martie 2025. Moneda românească s-a apreciat față de euro, dolar, francul elvețian și lira sterlină. Aurul, pe de altă parte, atinge și el un nou maxim istoric.

O fetiță de opt ani putea fi salvată dacă medicii români nu erau opriți de vameșii sârbi

Un tragic accident a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în Serbia, la aproximativ 10 kilometri de graniţa cu România. Trei persoane au murit, un cetățean sârb și doi români - tatăl și fiica sa în vârstă de opt ani. Vameșii sârbi au oprit ambulanțele românești să intervină timp de aproape o jumătate de oră, motivând că personalul medical nu are pașapoartele să le prezinte.

11 străini ascunși într-un tir turcesc, descoperiți pe DN 56

11 cetățeni din Iran și Irak au fost descoperiți ascunși într-un tir înmatriculat în Turcia, staționat într-o parcare de autocamioane, a anunțat duminică poliția de frontieră Giurgiu. Nu aveau acte de identitate, iar bagajele lor au fost depistate într-un alt automarfar, din aceeași parcare. Cel mai tânăr dintre imigranții ilegali are 14 ani și vine din Irak.

Noul guvern al Groelandei a cerut unitate în fața ”presiunii externe” americane

Noul prim-ministru al Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a cerut vineri unitate partidelor politice, în fața „presiunii externe”.

Aliatul britanic al lui Trump: Pacea propusă de el îl transformă pe Putin în câștigător

Vladimir Putin primește „mult prea mult” din negocierile conduse de SUA pentru a încheia conflictul dintre Ucraina și Rusia, a avertizat vineri Nigel Farage, aliatul britanic al lui Donald Trump. „Este absolut corect să ne dorim pace, dar nu putem accepta o pace care să-l transforme pe Putin într-un câștigător”, a declarat Farage pentru BBC, relatează platforma americană de știri Politico.

Primăria Bistrița introduce vinieta albastră pentru parcarea în oraș. Ce presupune

Primăria Municipiului Bistrița va introduce, începând cu luna aprilie, vinieta albastră, un sistem care permite parcarea gratuită în toate parcările publice ale orașului, eliminând necesitatea plății zilnice sau pe oră din partea șoferilor.

Ministerul Dezvoltării a anulat taxele pentru obținerea extraselor de carte funciară

Proprietarii de imobile nu vor mai plăti taxe pentru a intra în posesia extraselor de carte funciară. Anunțul a fost făcut vineri, de către ministrul Cseke Attila, care a precizat în comunicatul publicat pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației că „Ordinul prin care se instituie noi reglementări privind abrogarea unor tarife plătite de cetățeni pentru un serviciu public prestat de o instituție aflată în subordinea ministerului, a fost aprobat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial”.

Trump a semnat decretul prin care pune capăt „îndoctrinării ideologice” în muzee

Un nou decret semnat de Trump ar urma să consolideze controlul administrației americane asupra investițiilor publice destinate instituțiilor culturale americane. Ordinul urmărește preluarea controlului asupra conținutului oferit publicului de muzeele Institutului Smithsonian din Washington, instituții pe care președintele american le acuză de „îndoctrinare ideologică” și de ”reconstituirea istoriei”: „Muzeele din capitala țării noastre ar trebui să fie locuri în care oamenii vin pentru a învăța, nu pentru a fi îndoctrinați ideologic”, a declarat Trump la semnarea decretului, potrivit informațiilor furnizare vineri de Le Figaro.

Premierul Canadei: Cooperarea strânsă cu SUA s-a încheiat

Relația de bună cooperare pe care Canada o avea cu Statele Unite „s-a încheiat”, a declarat joi Mark Carney, premierul Canadei. „Mă opun oricărei încercări care vizează slăbirea Canadei și divizarea noastră pentru ca America să ne poată stăpâni, acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a subliniat premierul canadian, pentru care Washingtonul nu mai este un „partener de încredere”, a relatat vineri cotidianul Le Monde.

Peste 600 milioane de lei dividende pentru acționarii Romgaz

Romgaz intenționează să distribuie acționarilor dividende în valoare de 604,3 milioane lei din profitul obținut anul trecut. Propunerea va fi supusă aprobării în Adunarea Generală a Acționarilor din 29 aprilie, conform convocatorului transmis Bursei de Valori București, relatează Gândul. Societatea vrea să demareze plata dividendelor ar trebui cu data de 25 iulie 2025.

„Maybe by 2301, we won’t need another feminist show” – premieră în București

Spectacolul de dans contemporan „Maybe by 2301, we won’t need another feminist show”, va avea premiera în București, sâmbătă și duminică, au anunțat reprezentanții Centrului Național al Dansului (CNDB), joi, pe pagina oficială de Facebook. Teatrul Național din Craiova și Teatrul de Stat din Constanța vor găzdui show-ul în luna aprilie. Conținutul spectacolului nu este destinat publicului cu vârsta sub 16 ani.

O escortă braziliană susține că va avea un fiu cu fotbalistul Neymar Jr.

Fotbalistul Neymar Jr ar putea fi tatăl unui copil cu o tânără de 21 de ani, cunoscută drept model și escortă braziliană. Nayara Macedo a dezvăluit că așteaptă un băiețel, al cărui tată ar fi chiar Neymar Jr, după ce a făcut prima ecografie.

Vești triste despre Michael Schumacher: pilotul nu mai poate vorbi

Starea de sănătate a celebrului pilot de Formula 1, Michael Schumacher, s-a înrăutățit, potrivit informațiilor oferite de jurnalistul german Felix Gorner la radioul german RTL, preluate joi de cotidianul francez Le Figaro.

Red Bull înlocuiește un pilot de Formula 1 după doar două curse în competiție

Red Bull a confirmat înlocuirea pilotului Liam Lawson cu japonezul Yuki Tsunoda, după numai două curse ale neozeelandezului, decizie luată într-o întâlnire a șefilor echipei la Dubai, potrivit BBC. Hotărârea a fost luată în principal din cauza dificultăților întâmpinate de Lawson în primele două curse din sezonul 2025, de adaptare și performare cu mașina Red Bull, RB21.

Gorjul își construiește primele ferme de carantină pentru ovine

Trei ferme de carantină pentru ovine se înființează în județul Gorj, un proiect finanțat prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Proiectul va permite crescătorilor din Gorj să exporte direct animalele, fără să le mai trimită în centrele de colectare din țară, a declarat Valentin Priporeanu, directorul Direcției Județene pentru Agricultură (DJA Gorj), într-un interviu pentru GorjOnline, preluat joi de cotidianul regional Gazeta de Sud.

Crin Antonescu: În calitate de președinte, îmi doresc ca prima deplasare externă să fie în SUA

Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, susține că relația cu SUA trebuie regândită și că își dorește ca prima sa vizită oficială în afaceri externe să fie în Statele Unite, dacă va fi ales președinte al României.

Trump pune paie de foc înainte de vizita lui JD Vance: „Avem nevoie de Groenlanda”

„Avem nevoie de Groenlanda”, a declarat Donald Trump, chiar înainte de controversata vizită de joi și vineri a familiei lui JD Vance pe teritoriul arctic. „Va trebui să preluăm posesia asupra imensului teritoriu arctic”. Declarația este parte a unui interviu radio, difuzat miercuri, pe care președintele american l-a acordat pentru ”The Vince Coglianese Show”, relatează Le Figaro.