Maria Miron

Franța, Italia și Marea Britanie comandă armament complex, pentru a face față deteriorării securității europene

Franța, Italia și Regatul Unit au comandat 218 rachete antiaeriene Aster cu livrare accelerată, pentru a face față deteriorării securității europene, a anunțat, vineri, ministrul forțelor armate franceze, preluat de cotidianul Le Monde. Achiziția face parte dintr-o comandă-cadru pentru aproape 700 de rachete, plasată în decembrie 2022, în comun, de către cele trei țări.

Eliberarea ostaticului american și returnarea a patru cadavre – schimbul propus de Hamas Israelului pentru reluarea discuțiilor de încetare a focului

Hamas a anunțat că este de acord să elibereze un ostatic cu dublă cetățenie, israeliano-americană, și să returneze patru cadavre ale unor cetățeni cu dublă naționalitate, contra reluării negocierilor privind cea de-a doua fază a acordului de încetare a focului. Potrivit Reuters, gruparea consideră că răspunde astfel „pozitiv” la propunerea de reluare a negocierilor, prezentată joi.

România trimite patru aeronave F-16 și 100 de militari pe flancul estic al NATO

Detașamentul Carpathian Vipers este gata pentru misiunea din Lituania, au anunțat, vineri, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale. Patru aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon şi aproximativ 100 militari români vor asigura serviciul de de Poliție Aeriană Întărită în Lituania, aceasta fiind cea de-a treia dislocare a forțelor aeriene române în Lituania.

China introduce „Legea etichetării” pentru conținut generat de AI

A fost aprobată legea prin care li se cere furnizorilor de servicii online din China să eticheteze materialele generate de AI ca atare, fie în mod explicit, fie prin metadate codificate în fiecare fișier, a anunțat Administrația Cyberspace din China (CAC). „Legea etichetării” urmează să intre în vigoare la 1 septembrie, a precizat, vineri, agenția Bloomberg.

Oferta locurilor de muncă IT&C va fi prezentată la Palatul Parlamentului

Oferta actualizată a locurilor de muncă pentru generația ITC va fi prezentată, sâmbătă și duminică, la Palatul Parlamentului. La evenimentul, organizat anual de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare București, și-au anunțat participarea companii de succes din domeniul IT, atât din România, cât și din strainătate.

Canada contestă la OMC tarifele impuse de Trump pentru oțel și aluminiu

Canada a solicitat Organizației Mondiale a Comerțului consultări pentru disputele cu Statele Unite ale Americii cu privire la noile taxe aplicate de SUA asupra mărfurilor originare din Canada, în special produselor din oțel și aluminiu. Anunțul a fost făcut joi, de către organizația internațională de la Geneva, informează Reuters.

România nu se pregătește de război. Guvernul dezminte informațiile false din mediul online

Guvernul României a emis joi un comunicat prin care atrage atenția asupra informațiilor false care circulă în mediul on-line cu intenția de a genera emoții negative în spațiul public. „Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul on-line nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și autoritățile locale competente”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Biciclete în valoare de 100.000 de euro au fost furate de la un cunoscut ciclist francez

Fostului ciclist profesionist francez, Jérôme Pineau, i s-au furat biciclete de ultimă generație în valoare de 100.000 de euro. Jefuit de două ori într-o lună, Pineau s-a revoltat împotriva slabei siguranțe pe care o oferă poliția franceză cetățenilor săi, comparativ cu taxele pe care aceștia le plătesc: „Ca cetățeni și proprietari de afaceri, plătim suficiente taxe pentru a primi în schimb un nivel minim de securitate. (...) Suntem acoperiți cu taxe și, când suntem jefuiți, nu vine nimeni”, a declarat el, joi, pentru cotidianul Le Figaro.

O nouă destinație de zbor din București spre Polonia. Când vor fi operate primele curse

Wroclaw este cea de-a treia destinație din Polonia spre care Wizz Air va opera zboruri comerciale din București.

Liber la poluare în SUA! Trump anulează restricțiile de mediu impuse de Biden

America anulează măsurile de mediu adoptate de administrația democrată Biden care reglementau reducerea emisiilor provenite de la automobile și de la centralele electrice pe cărbune. În același context, nu va mai sancționa nici deversarea poluanților în apele sale navigabile. Agenția pentru Protecția Mediului anunță acest lucru drept un succes, considerând că se vor revitaliza industria auto și energia produsă de americani, în vreme ce organizațiile de mediu spun că Trump întoarce americanii la o epocă de poluare fără restricții în țară, expunându-i la substanțe chimice toxice, aer murdar și apă contaminată”, precizează cotidianul Le Figaro.

România, aproape furnizor de securitate energetică pentru Uniunea Europeană

România este mai aproape ca niciodată de obiectivul de a deveni un furnizor de securitate energetică pentru Uniunea Europeană, a transmis Sebastian Burduja pe pagina sa oficială. Ministrul a precizat că a vorbit, la conferința EURO Industry Summit, organizată de Gândul, despre interesul tot mai mare al statelor din regiune față de țara noastră, ca principal producător de gaze din UE, statut care va fi consolidat odată cu realizarea proiectului Neptun Deep.

Transferurile de bani în familie nu vor fi impozitate dacă poți dovedi că sunt sume obținute cinstit

Veniturile obținute în mod cinstit pot fi transferate liber în cadrul familiei, fără a mai fi impozitate, a precizat Tánczos Barna pe pagina sa oficială de socializare, miercuri. Ministrul finanțelor a răspuns astfel cazurilor prezentate de opinia publică, în care sumele transferate între soți sau între fii și părinți au fost supuse impozitării de către inspectorii ANAF.

Mexicul și-a modificat Constituția ca răspuns la politica lui Trump

Într-un efect de domino al noii sale relații cu administrația SUA, Mexicul a adoptat, marți, o nouă reformă a Constituției sale pentru a-și proteja suveranitatea națională și a pedepsi ingerințele străine. Mexicul nu va accepta nicio „invazie” a SUA sub pretextul combaterii traficului de droguri, a avertizat președintele statului mexican, Claudia Sheinbaum, după ce Donald Trump a decis să înscrie șase carteluri mexicane pe o listă a organizațiilor „teroriste”, precizează Le Monde.

Propunere șoc în Franța, pentru bugetul înarmării : Ore suplimentare, a căror plată se va amâna până la pensie

Reprezentanții antreprenorilor francezi au propus mărirea săptămânii de lucru pentru a sprijini finanțarea înarmării. Timpul lucrat în plus nu ar fi plătit la salariu, ci capitalizat pentru pensie. Propunerea ar putea provoca proteste.

Scandal la Primăria Motru. Jurnaliștii au fost împiedicați să participe la ședința Consiliului Local

Ședință cu interdicții bizare în Consiliului Local din municipiul Motru, marți, convocată în regim de urgență de primar, după ce sărise, „nejustificat” spun consilierii, peste ședința ordinară lunară, programată în urmă cu o săptămână.

NASA își concediază o parte din angajați

NASA a anunțat marți că își va concedia o parte dintre angajați, eliminând 20 de posturi. Cea mai răsunătoare concediere este cea a omului de știință Katharine Calvin, numit de fostul prteședinte Joe Biden să conducă eforturile NASA privind schimbările climatice: “Se va închide biroul cercetătorului șef Katherine Calvin, împreună cu birourile care consiliază agenția cu privire la tehnologie, strategie și care coordonează eforturile sale de diversitate, echitate, incluziune și accesibilitate (DEIA). Reducerile vin ca parte a «reducerilor de amgajați», impuse agenției de Casa Albă”, potrivit science.org, site oficial al publicației Science, editată de Asociația Americană pentru Progresul Științei.

Praful saharian a ajuns în România și va rămâne deasupra țării noastre până sâmbătă

Norul de praf saharian a ajuns în România, așa cum au anunțat meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a înștiințat populația cu privire la transportul prafului saharian în zona țării noastre, într-un comunicat publicat marți, pe site-ul oficial. ANM precizează că masele de aer încărcate cu particule de praf din deșert vor rămâne deasupra țării noastre până sâmbătă, inclusiv, însă depunerile se vor observa doar în intervalele în care va ploua.

Premieră mondială la Opera Națională din București

„Procesul lui Eichmann” va avea premiera mondială pe scena Operei Naționale București, duminică, 30 martie, anunță prima scenă lirică a României. Contractul ce consfințește nașterea acestei opere remarcabile, a fost semnat în ianuarie, la Ambasada Israelului din România. Proiectul artistic include 54 de elevi, provenind de la 8 școli, care vor urca pe prima scenă lirică a României, alături de mari soliști ai operei românești.

Întoarcerea lui Trump la Casa Albă este ca un șoc electric pentru Europa. Ursula von der Leyen: „A sosit momentul să creăm o apărare comună”

„Ordinea europeană de securitate este zdruncinată și multe dintre iluziile noastre sunt spulberate”, spune președintele Comisiei Europene, referindu-se la recenta politică a administrației americane, care intenționează să retragă o parte din trupele Alianței Nord-Atlantice din Europa. Dar „vremea iluziilor s-a încheiat”, a rezumat Ursula von der Leyen, care vrea să „creeze o apărare comună” în Europa, citată de Le Figaro.

Alertă în Vâlcea! Accident cu pericol de explozie. Au intervenit pompierii și Distrigaz

Alertă extremă în Râmnicu Vâlcea, după ce un autoturism a lovit un distribuitor de gaze. Pompierii au evacuat două persoane

Bitcoin a scăzut cu mai mult de 5,5 %

Declarațiile lui Donald Trump afectează și piața monedelor digitale. Cea mai mică valoare pe care Bitcoin a atins-o în cursul zilei de luni a fost de 79.162,46 USD. Investitorii încă se așteaptă la o evoluție pozitivă a cryptomonedelor în acest an.

Contraofertă în fața acordului cu Ucraina. Congo își oferă mineralele rare Americii

America este deschisă către un parteneriat cu Congo pentru exploatarea minereurilor sale rare. Propunerea unui acord, pe modelul Ucraina, vine chiar de la oficiali ai republicii africane, care sunt pregătiți să cedeze către SUA cobalt, litiu, uraniu și alte minerale în schimbul asigurării securității granițelor sale, potrivit declarațiilor Departamentului de Stat al SUA, preluate luni de agenția Reuters.

Pompierii din Gorj au stins 77 de incendii în doar trei zile

Pompierii din Gorj au fost chemați să intervină la 77 de incendii doar în ultimele trei zile. 184 de incendii de vegetație uscată de la începutul anului este bilanțul tragic al pe care ISU Gorj l-a descris luni, pe pagina sa oficială de socializare, drept ”greu controlabil și cu pagube iremediabile pentru mediul înconjurător”.

Flaro pleacă din Sibiu după 100 de ani de activitate

După 100 de ani în Sibiu, Flaro își mută activitatea în două alte comunități din nordul județului. Un ansamblu rezidențial va fi construit în locul său, potrivit publicației Turnul Sfatului. Producția Flaro va continua în două hale, la Mediaș și Dumbrăveni, pentru care societatea caută 250 de angajați.

Maia Sandu merge la Paris pentru a discuta cu Emmanuel Macron despre securitatea Europei

Timp de două zile, luni și marți, Maia Sandu se află într-o vizită oficială la Paris, unde se întâlnește cu Emmanuel Macron, cu reprezentanți ai legislativului francez, ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare și UNESCO. Cele două țări vor semna un acord care va stabili mai multe drepturi pentru moldovenii stabiliți în Franța, potrivit agenției de presă Moldpres.

Frontul din Kursk în pericol să cadă. Rușii au lansat o contraofensivă, iar trupele ucrainene riscă să fie încercuite

Situația Ucrainei pe frontul din Kursk, unde ucrainenii dețineau controlul din august 2024, s-a deteriorat brusc în ultimele trei zile, în urma unei contraofensive rusești. Zona controlată de ucraineni s-a micșorat cu aproape o cincime în mai puțin de trei săptămâni, arată datele DeepState, un serviciu care actualizează zilnic linia frontului în baza informațiilor open-source, date preluate vineri de agenția Bloomberg.

FRF anunță primele acțiuni din proiectul de scouting U14

Federația Română de Fotbal a anunțat vineri că a finalizat primele două acțiuni regionale din cadrul proiectului de scouting U14. Selecțiile pentru tinerii sub 14 ani a avut loc în București și Bacău, pentru început, și vor continua în toată țara.

Euro înregistrează cea mai bună săptămână a sa față de dolar de la criza financiară. Moneda e ajutată de reformele din Germania și de politica comercială agresivă a lui Trump

Euro este pe cale să înregistreze cea mai bună săptămână a sa în raport cu dolarul american, de la criza financiară mondială, din anul 2009, până astăzi. Speranța unei creșteri economice mai puternice alimentează redresarea bruscă a monedei unice, în timp ce dolarul slăbește.

Centrul de artă modernă Pompidou își închide porțile

Centrul Georges Pompidou din Paris își închide luni ușile colecției permanente pentru următorii cinci ani. Publicul are o ultimă șansă de a vedea aceste capodopere, gratuit, începând de vineri până luni seara, anunță muzeul pe site-ul oficial.

Clujul va folosi energie verde din deșeurile reziduale

Deșeurile rămase în urma reciclărilor se vor transforma în energie electrică. 25.000 de tone deșeuri reziduale tratate anual pot asigura toată energia necesară funcționării sediului administrativ al Clujului, stadionului, școli, spitale.

SUA se confruntă cu cel mai mare deficit comercial din 1992 încoace

Deficitul comercial cu China a înregistrat cea mai mare creștere în ianuarie. China, Uniunea Europeană și Elveția sunt cele mai mari beneficiare ale dezechilibrului comercial american.

O nouă destinație de zbor din Oradea. De când vor fi operate cursele

Lufthansa va opera trei zboruri săptămânal între Oradea și Munchen. Durata unui zbor va fi de 40 de minute.

„Glumeț” și „rupt de realitate”. Ministerul rus de Externe l-a comparat pe Macron cu Hitler

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a comparat declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron cu cele ale lui Hitler și Napoleon. „Glumeț” și „rupt de realitate” spune despre Macron purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Gândul: Federația Rusă amenință România că va riposta după declararea drept „persoane non gratae” a celor doi diplomați ruși

Federația Rusă amenință România cu un „răspuns adecvat” după ce Ministerul Român al Afacerilor Externe i-a declarat „persoane non gratae” pe atașatul militar rus de la București și pe adjunctul său, scrie Gândul, preluând declarațiile Elenei Kopnina, însărcinatul cu afaceri al Federaţiei Ruse în România, furnizate pentru agenția rusă de presă TASS.

Frații Tate au închiriat deja avion să ajungă în România

Frații Tate ar fi pregătiți să se întoarcă în România, chiar înainte cu o zi de data la care trebuie să se înfățișeze la poliția. Declarația îi aparține lui Alexandru Rîșniță, unul dintre avocații celor doi americani, și a fost prezentată de site-ul clujust.ro.

Tinerii ai căror părinți nu au studii superioare pot face facultatea cu bani europeni

6 milioane de euro finanțare europeană pentru accesul la învățământul universitar al tinerilor din familii fără studii superioare.

Diana Șoșoacă a avut o întâlnire cu ambasadorul Belarusului din Belgia: discuții despre relațiile dintre România și Belarus

Diana Șoșoacă a anunțat miercuri, pe pagina sa de Facebook, că s-a întâlnit cu ambasadorul Belarusului la Ambasada Republicii Belarus din Regatul Belgiei. Eurodeputata S.O.S. susține că a dezbătut cu Siarhei Panasiuk, relațiile Belarusului cu România și Uniunea Europeană.

O nouă lovitură pentru guvernul de la Kiev: Statele Unite au suspendat schimburile de informații secrete cu Ucraina

Statele Unite au întrerupt schimbul de informații cu Ucraina, într-o mișcare care ar putea împiedica serios capacitatea armatei ucrainene de a ținti forțele ruse, potrivit Financial Times, care citează oficiali americani.

Dispare încă un brand românesc, cu tradiție în producția textilă

Fabrica de la Sebeș, care producea celebrele șosete românești, își închide porțile, după ce a fost achiziționată de un sibian, în urmă cu câteva luni. Noul patron a depus, marți, o notificare de concediere colectivă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, în care anunță că trimite în șomaj 99 de angajați.

O companie listată la București achiziționează un important jucător din Ungaria

Piața maghiară este cea de-a doua piață internațională pe care pătrunde compania românească. Distribuitorul maghiar, preluat de români, a avut un venit de 10 milioane de euro în 2024.