Maria Stan

PNL anunţă că va depune, săptămâna aceasta, moţiunea de cenzură. Calendarul demersului, decis marţi

Raluca Turcan a declarat, luni, la Parlament, că în şedinţa Biroul Executiv al PNL de marţi va fi decis calendarul moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, precizând că moţiunea va fi depusă în această săptămână.

PNL a anunţat motivul pentru care NU a depus, la Biroul permanent, cererea de revocare a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat că liberalii nu au mai depus la Biroul permanent cererea de revocare a lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor, deoarece hotărârea a fost votată pe articole în plenul de săptămâna trecută, iar acum PNL aşteaptă să intre la votul final.

Ţuţuianu a cerut înfiinţarea unui grupul parlamentar al senatorilor neafliliaţi, denumit „Unirea”

Adrian Tuţuianu a depus, luni, în Biroul permanent al Senatului, o cerere de înfiinţare a grupul parlamentar al senatorilor neafliliaţi, denumit "Unirea". EL a solicitat asigurarea secretariatului tehnic necesar şi logistica necesară în vederea desfăşurării activăţii.

Tăriceanu vrea ca instructorii şi inspectorii de zbor să beneficieze de pensie de serviciu

Călin Popescu Tăriceanu a depus la Senat un proiect care prevede ca piloţii instructori de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi inspectorii Autorităţii Aeronautice Civile Române să beneficieze de pensie de serviciu, dacă au vârsta de minim 50 de ani şi o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani.

Premierul anunţă că i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene ca MCV să fie ridicat

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi la Parlament, că i-a transmis preşedintelelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că MCV ar trebui să fie ridicat după 11 ani de zile, adăugând că mecanismul este discriminatoriu pentru România şi Bulgaria.

ULTIMA ORĂ: Lia Olguţa Vasilescu şi Viorica Dăncilă, în biroul lui Dragnea

Premierul Viorica Dăncilă a ajuns, joi, la biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor, pentru a avea o discuţie pe tema numirii noilor miniştri ai Transporturilor şi Dezvoltării Regionale. În biroul liderului PSD se află şi Lia Olguţa Vasilescu, propusă pentru a-l înlocui pe Paul Stănescu.

Iohannis, despre o nouă amendă de la CNCD, după ce a folosit iarăşi cuvintele „penali” şi „infractori”: Eu nu am luat nicio sancţiune

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat dacă se aşteaptă la o nouă amendă din partea CNCD pentru că a folosit miercuri cuvintele "penali" şi "infractori", că aceea nu a fost o sancţiune, ci o observaţie a Consiliului pe care a contestat-o în instanţă.

Preşedintele spune că „România educată” nu este programul lui electoral. Urmează consultări cu politicienii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Palatul Cotroceni, că proiectul "România educată" nu este programul său electoral şi că va începe consultările şi discuţiile cu partidele politice şi cu guvernanţi despre a discutat despre viitorul sistemului de educaţie românesc.

Preşedintele Klaus Iohannis vine, în ultimul an de mandat, cu un proiect de educaţie pentru următorii 12 ani. Ce măsuri sunt propuse în programul „România Educată”

Programul "România Educată", lansat marţi la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, propune măsuri până în anul 2030, precum o rata de promovare de cel puţin 80% a testării de la finalul educaţiei gimnaziale şi 75% cea de promovare a examenului de bacalaureat din totalul colectivităţii.

Olguţa Vasilescu, propusă la Dezvoltare, avertizează: Ministerul Transporturilor este blocat

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, la Parlament, în legătură cu amânarea pronunţării lui Klaus Iohannis privitor la cea de-a doua remaniere a guvernului Dăncilă pe portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, că „de mâine nu vom mai avea ministru la Transporturi”.

Daniel Suciu: PSD nu susţine proiectul UDMR pe implementarea prevederilor referitoare la minorităţi

Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a declarat, miercuri, la Parlament, că PSD nu susţine proiectul depus recent de UDMR în legătură cu implementarea prevederilor referitoare la minorităţi, din Rezoluţia de la Alba Iulia. Suciu a spus că UDMR a luat act de poziţia social-democraţilor.

Tomac, ameninţări în plenul Camerei Deputaţilor: Fac apel la bărbăţia liderilor din PSD să nu fugă de vot

Liderul PMP, Eugen Tomac, a făcut apel, miercuri, în şedinţa de plen, la ”bărbăţia” parlamentarilor PSD să nu blocheze solicitarea opoziţiei de revocare din funcţie a preşedintelui Liviu Dragnea şli a vicepreşedintelui Florin Iordache şi să o supună votului, deoarece ”plenuol e suvernan”.

Opoziţia susţine că modificările aduse Codului de Procedură Penală sunt în dezacord cu decizia Curţii Constituţionale: Sunt croite după voinţa lui Liviu Dragnea

Deputaţii USR şi PNL din Comisia specială privind legile justiţiei, Stelian Ion şi Ioan Cupşa, acuză că modificările adoptate marţi de forul de specialitate la Codul de Procedură Penală sunt în dezacord cu decizia Curţii Constituţionale fiind "croite după voinţa lui Liviu Dragnea".

Iordache anunţă până la ce dată va fi adoptat de Parlament Codul de Procedură Penală. S-a decis eliminarea sintagmei „probe şi indicii temeinice”

Preşedintele Comisiei privind Legile Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că raportul Comisiei privind modificarea Codului de Procedură Penală va fi votat săptămâna viitoare de către Senat, urmând ca peste două săptămâni să fie adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional pentru proiectul de lege.

Comisia Iordache a abrogat articolul privind exprimarea defăimătoare a magistraţilor

Comisia pentru legile justiţiei a hotărât, marţi, să fie abrogat art.9 din OUG 92/2018, prin care magistraţii trebuie să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului. Amendamentul CSM nu a fost adoptat, nefiind însuşit de niciun parlamentar.

Deputaţii jurişti cer sesizarea Curţii de Conturi în cazul magistraţilor Morar, Kovesi şi Horodniceanu. Care sunt acuzaţiile

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a propus sesizarea Curţii de Conturi, în urma unei scrisori primite de forul legislativ în care sunt semnalate posibile abuzuri ale foştilor şefi ai DNA, Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi, respectiv ale fostului şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

Liderul deputaţilor PSD, despre plecările din partid: Majoritatea parlamentară PSD-ALDE va rezista

Liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu a declarat, luni, că PSD-ALDE încă are majoritate parlamentară, amintind că există şi un protocol de colaborare cu UDMR. Afirmaţia vine în contextul demisiilor mai multor parlamentari social-democraţi care ulterior s-au înscris în Pro România.

PSD pierde un deputat care trece la partidul lui Ponta, PRO România

Ion Mocioalcă a anunţat, luni, pe Facebook, că şi-a dat demisia din PSD, respectiv şi-a depus adeziunea la PRO România. El le-a cerut celor „care se vor supăra de acest gest politic” să nu caute explicaţii „în ocultele statului paralel, în false dosare”.

Un partid îi cere preşedintelui Iohannis să participe la toate şedinţele de Guvern din decembrie. De ce solicită vigilenţă

Liderul USR, Dan Barna, i-a solicitat, luni, preşedintelui Klaus Iohannis să participe la fiecare şedinţă de guvern în luna decembrie, pentru a bloca o eventuală ordonanţă de ugenţă privind amnistia şi graţierea.

Iohannis, decizie importantă legată de cea de-a doua remaniere a guvernului Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să ia o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, după ce şeful statului a precizat că va lua o hotărâre în acest sens după sărbătorile Centenarului, respectiv după 1 decembrie.

Cea de-a doua remaniere a Guvernului Dăncilă. Iohannis, aşteptat să ia o decizie

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să ia o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, după ce şeful statului a precizat că va lua o hotărâre în acest sens după sărbătorile Centenarului, respectiv după 1 decembrie.

INCIDENT la recepţia de Ziua Naţională: Bărbat resuscitat în Palatul Cotroceni

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost resuscitat, vineri, după ce i s-a făcut rău, în Palatul Cotroceni, chiar înainte de recepţia dedicată Zilei Naţionale. Bărbatul a fost dus la spital, iar din cauza incidentului evenimentul a fost amânat cu 15 minute.

Viorica Dăncilă: Nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri seara că nu există niciun proiect de amnistie şi graţiere pe masa Guvernului şi "vom avea sărbători fericite", întrebată fiind pe această temă de jurnaliţtii aflaţi la recepţia de Ziua Naţională de la Cotroceni.

Viorica Dăncilă şi şapte miniştri, printre care Teodorivici şi Andronescu, la recepţia de la Cotroceni. Cine şi-a făcut selfie cu Iohannis | FOTO

Printre sutele de participanţi de la recepţia oferită de preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Naţională, la Palatul Cotroceni, s-au aflat vineri seara premierul Viorica Dăncilă, care a şi anunţat că va onora invitaţia, dar şi şapte miniştri din Cabinetul său, cum ar fi Eugen Teodorovici sau Ecaterina Andronescu.

Iohannis, despre declaraţia lui Teodorovici: Am luat act cu stupefacţie de propunerea de a-i sechestra pe români/ Într-o ţară normală, a doua zi ar fi plecat

Preşedintele Klaus Iohannis l-a criticat, joi, pe Eugen Teodorovici, pentru declaraţia privind limitarea dreptului de a lucra în străinătate, afirmând că e o propunere de a-i ”sechestra” pe români în interiorul graniţelor ţării şi că ”într-o ţară normală, un ministru a doua zi pleacă”.

Klaus Iohannis, despre refuzul de revocare şi numire a miniştrilor: Nu poate PSD să îmi dea niciun ultimatum. Vorbesc vrute şi nevrute

Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la anunţul ministrului Justiţiei că va redacta un proiect de sesizare a CCR pe un conflict între Guvern şi Preşedintie, că PSD nu poate să îi dea „niciun ultimatum” şi că aceştia „sunt sub o oarecare presiune politică şi vorbesc vrute şi nevrute”.

Poliţiştii şi militarii pot folosi banii de chirie pentru plata ratei la casă

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru modificarea legilor privind statutul Poliţistului, respectiv a Statutului cadrelor militare. Potrivit actelor normative, politiştii şi militarii care beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie o pot folosi pentru plata ratei locuinţei achiziţionate.

Klaus Iohannis pregăteşte consultări la Cotroceni cu partidele politice la începutul anului viitor – surse

Preşedintele Klaus Iohannis va lansa, pe 5 decembrie, proiectul "România educată", care cuprinde şapte rapoarte tehnice. Totodată, conform unor surse oficiale ale Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului pregăteşte consultări cu partidele politice referitor la proiectul de ţară pe educaţie.

Proiectul pentru simplificarea procedurii adopţiei, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, în plenul de miercuri, un proiect de lege privind adopţia, înregistrat în procedură de urgenţă şi iniţiat de Guvern, care prevede debirocratizarea şi simplificarea procedurilor pentru adopţie.

Tăriceanu: E foarte posibil să apară o criză economică la nivel mondial. Trebuie să fim pregătiţi

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la Parlament, că e foarte posibil să apară o criză economică la nivel mondial, în acest context, ţara noastră nu ar trebui să fie luată prin surprindere, fiind nevoie de un plan de măsuri.

Călin Popescu Tăriceanu: Drumul European E85 trebuie continuat până la Suceava

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat, marţi, prorităţile ALDE, pe care le va prezenta colegilor din coaliţia de guvernare, astfel încât infrastructura să fie extinsă şi modernizată pe proiecte strategice. Un proiect vizează continuarea drumului european E85 Bucureşti-Roman.

Dragnea şi Tăriceanu, întrevederi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu

Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au avut, marţi, separat, o întrevederi cu liderul Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu. Cei doi oficiali români au dat asigurări că România susţine parcursul european al Rep. Moldova.

Dragnea i-a premiat pe fotbaliştii Camerei Deputaţilor: Aţi bătut Ungaria în anul Centenar. Victoria este mai preţioasă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, i-a premiat, marţi, la Parlament, pe membrii echipei de fotbal a Camerei Deputaţilor, care a câştigat Campionatul Interparlamentar de Fotbal. El a apreciat victoria echipei de fotbal împotriva Ungariei este de două ori mai preţioasă.

Nici al doilea om în stat nu va merge la recepţia oferită de preşedintele ţării cu prilejul Zilei Naţionale a României

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat marţi că nu va participa la recepţia oferită de preşedintele Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Naţionale a României, care va avea loc la Palatul Cotroceni.

Iohannis merge în Parlament pentru celebrarea Centenarului

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la şedinţa solemnă a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, care va începe la ora 14.00, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Tăriceanu, audiat în Comisia juridică, cu uşile închise. Când va fi înaintat raportul privind ridicarea imunităţii preşedintelui Senatului

Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat, marţi dimineaţă, în Comisia juridică a Senatului. Audierea a durat puţin peste o oră, iar presa nu a avut acces la lucrările forului legislativ. Preşedintele Senatului nu a făcut declaraţii înaintea începerii şedinţei.

Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis vor lansa sezonul cultural Franţa – România

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa, că marţi va lansa oficial, împreună cu omologul său, Emmanuel Macron, la Centrul Georges Pompidou, Sezonul Franţa – România.

Preşedintele, despre incidentul din Marea Azov: Vom fi pregătiţi să reacţionăm proporţional

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, referitor la incidentul din Marea Azov, că România este pregătită pentru orice scenariu şi pentru orice măsură, precizând că le-a solicitat părţilor implicate să trateze cu calm conflictul.

Iohannis nu s-a răzgândit după demisia lui Stănescu: Voi lua o decizie privind remanierea Guverului după sărbătorile dedicate Zilei Naţionale/ Preşedintele: CCR nu are ce să spună

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, luni seară, va lua o decizie în ceea ce priveşte remanierea miniştrilor de la Transporturi şi Dezvoltare doar după data de 1 decembrie.

Dăncilă, despre protestul anunţat pentru 1 decembrie: E ziua care trebuie să ne unească

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, întrebată despre protestul anunţat pe Facebook pentru 1 decembrie, că Ziua Naţională trebuie să unească, nu să dezbine, fiind prea importantă pentru a fi organizate acţiuni de protest.