Marian Avram

Jim Mattis: Relaţiile militare dintre SUA şi Turcia nu au fost afectate de tensiunile diplomatice

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat, joi, că relaţiile militare dintre SUA şi Turcia nu au fost afectate de tensiunile diplomatice dintre cele două state, adăugând că va lucra îndeaproape cu omologii săi de la Ankara, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Ministrul german al Economiei: Marea Britanie va fi mai afectată de Brexit, în comparaţie cu UE

Brigitte Zypries, ministrul german al Economiei, a afirmat, miercuri, că Uniunea Europeană va fi adevăratul câştigător după producerea Brexit, afirmând că Marea Britanie va avea mai mult de suferit în urma despărţirii de Blocul comunitar, relatează Politico.eu.

Cel puţin 21 de oameni au murit în urma incendiilor de vegetaţie din California/ Peste 500 de persoane sunt date dispărute

Cel puţin 21 persoane au murit şi peste 1.500 de locuinţe au fost distruse în urma incendiilor de vegetaţie din statul american California, iar peste 500 de oameni sunt daţi dispăruţi, au anunţat miercuri autorităţile locale, informează CNN.

Ministerul rus de Externe: Cooperarea dintre NATO şi Georgia ameninţă securitatea şi stabilitatea regională

Ministerul rus de Externe a emis, miercuri, un comunicat în care a precizat că Moscova este de părere că intensificarea şi continuarea cooperării dintre Georgia şi NATO reprezintă ”o adevărată ameninţare” la adresa securităţii regionale, relatează site-ul agenţiei Tass.

Şedinţă de urgenţă a Guvernului spaniol, după recentele acţiuni ale liderilor catalani

Guvernul Spaniei se va întruni de urgenţă miercuri, după ce liderii regiunii catalane au semnat o declaraţie de independenţă pe care au suspendat-o, cerând desfăşurarea unor negocieri cu Guvernul central, informează France 24.

SUA şi Coreea de Sud efectuează noi exerciţii militare în Peninsula Coreea

Şase avioane militare americane, printre care şi două bombardiere supersonice B-1B Lancer, au participat la un exerciţiu militar în Peninsula Coreea reprezentând demonstraţie de forţă a Armatei SUA, pe fondul tensiunilor generate de repetatele teste balistice şi nucleare ale regimului de la Phenian.

Theresa May îi cere lui Donald Trump să nu renunţe la acordul nuclear cu Iranul

Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, i-a cerut, marţi, preşedintelui american Donald Trump să nu renunţe la acordul nuclear cu Iranul, afirmând că acesta este ”vital pentru securitatea regională”, informează BBC News.

Igor Dodon îi cere sprijinul lui Vladimir Putin

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, i-a cerut, marţi, lui Vladimir Putin să sprijine eforturile Chişinăului de a obţine statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, relatează site-ul agenţiei Tass.

Oficial sud-coreean: Seulul este pregătit pentru orice act provocator al Coreei de Nord

Coreea de Sud este ”pe deplin pregătită” pentru orice provocare a Coreei de Nord, în condiţiile în care Seulul a avertizat că regimul de la Phenian ar putea efectua noi acte provocatoare în următoarea perioadă, a afirmat, marţi, un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean de Externe.

Emmanuel Macron: Este necesară o dezbatere privind viitorul Uniunii Europene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, marţi, că liderii statelor membre ale Uniunii Europene au la dispoziţie un an pentru a-şi expune viziunea asupra viitorului Blocului comunitar în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, relatează Politico.eu.

Vladimir Putin: Rusia va lua toate măsurile necesare pentru soluţionarea conflictului transnistrean

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, l-a asigurat, marţi, pe Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, că Moscova va lua toate măsurile necesare pentru soluţionarea conflictului din Transnistria, relatează site-ul agenţiei Tass.

Petro Poroşenko: Ucraina şi Turcia vor intensifica cooperarea bilaterală

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a declarat, marţi, că ţara sa şi Turcia intenţionează să aprofundeze parteneriatul strategic, adăugând că a fost înfiinţată o linie directă de comunicare între preşedinţii celor două state, relatează Interfax şi ABC News.

Oficiali ai Casei Albe laudă performanţele internaţionale ale lui Donald Trump: ”A făcut mai multe în opt luni decât a făcut Obama în opt ani”

Sarah Huckabee Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, a afirmat, marţi, că este ”incontestabil” faptul că preşedintele american Donald Trump a făcut mai multe pentru a învinge reţeaua teroristă Stat Islamic (SI), în comparaţie cu fostul preşedinte Barack Obama, relatează The Hill.

Serghei Lavrov: SUA riscă să genereze escaladarea crizei din Peninsula Coreea

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, i-a transmis, luni, secretarului american de Stat Rex Tillerson că SUA riscă să provoace o escaladare a crizei din Peninsula Coreea, din cauza efectuării exerciţiilor militare în regiune, relatează site-ul agenţiei Tass.

Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetaţie din California / Peste 1500 de clăriri, distruse/ E stare de urgenţă în patru districte

Cel puţin zece persoane au murit, alte peste 100 au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar mii de oameni au fost evacuaţi, după ce mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit în nordul Californiei, informează BBC şi CNN.

Recep Tayyip Erdogan, dezamăgit de acţiunea SUA privind suspendarea serviciului de vize din Turcia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, luni, că este dezamăgit de acţiunea Statelor Unite privind suspendarea serviciului de acordare a vizelor din Turcia, în pofida faptului că autorităţile din Ankara au anunţat luarea unei măsuri identice, informează BBC News.

Jim Mattis cere Armatei SUA să fie pregătită pentru rezolvarea crizei din Peninsula Coreea

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, le-a cerut, luni, comandanţilor Armatei americane să fie pregătiţi pentru eventualitatea în care abordarea diplomatică va eşua în soluţionarea crizei din Peninsula Coreea, relatează Politico.com.

Turcia anunţă că s-ar putea răzgândi în privinţa achiziţionării sistemului S-400 din Rusia

Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, a declarat, luni, că Ankara ar putea renunţa la decizia de a achiziţiona sisteme antiaeriene S-400 din Rusia, dacă nu se ajunge la un acord pentru producerea comună a acestora, relatează site-ul agenţiei Tass.

Cel puţin 11 persoane au murit în urma unor raiduri aeriene ce au avut loc în Siria

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că cel puţin 11 oameni au murit în urma unor raiduri aeriene ce au avut loc, duminică, într-o localitate din provincia siriană Idlib, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Oficial rus: Moscova poate impune restricţii instituţiilor de presă americane

Instituţiile de presă din SUA ar putea să întâmpine noi bariere în Rusia, ca pedeapsă pentru acţiunile autorităţilor americane îndreptate împotriva postului rusesc RT, a afirmat, duminică, Maria Zakharova, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, relatează Politico.eu.

Iranul transmite un avertisment Statelor Unite

Teheranul a transmis duminică un avertisment Statelor Unite, precizând că militarii americani dislocaţi în Orientul Mijlociu vor fi în pericol, dacă Washingtonul va impune noi sancţiuni împotriva Iranului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Nicolas Maduro, ironic la adresa lui Donald Trump

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a transmis, duminică, un mesaj ironic preşedintelui american Donald Trump, afirmând că sancţiunile şi criticile Washingtonului l-au făcut faimos în întreaga lume, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Ambasada SUA din Turcia suspendă serviciile de acordare a vizelor/ Reacţia Ankarei / Lira turcească scade pe fondul tensiunilor tot mai mari

Ambasada Statelor Unite din Turcia a anunţat că va suspenda serviciul de vize, după ce unul dintre angajaţii misiunii diplomatice americane a fost reţinut săptămâna trecută de autorităţile de la Ankara, informează France 24.

Cutremur în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter a avut loc, duminică, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei: Frontierele externe ale UE trebuie protejate pentru asigurarea supravieţuirii spaţiului Schengen

Frontierele externe ale Uniunii Europene trebuie protejate pentru asigurarea supravieţuirii spaţiului Schengen, a declarat, duminică, Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, relatează MTI.

Ministrul german al Finanţelor: Economia mondială se poate confrunta cu o nouă criză financiară

Datoriile globale şi împrumuturile instabile ar putea arunca lumea într-o nouă criză financiară, a avertizat ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, într-un interviu publicat, duminică, de Financial Times, citat de Politico.eu.

Statele Unite vor cere aliaţilor NATO să suplimenteze numărul de trupe din Afganistan

Kay Bailey Hutchison, ambasadorul SUA la NATO, a afirmat, joi, că Statele Unite vor cere aliaţilor să suplimenteze numărul de trupe din Afganistan, cu scopul creşterii eficienţei în lupta cu insurgenţii talibani, informează France 24.

Erdogan: Turcia va închide graniţa cu Irakul

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, joi, că în curând Turcia va închide graniţa cu Irakul şi va bloca spaţiul aerian al Kurdistanului irakian, ca reacţie la referendumul kurzilor pe tema independenţei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Emmanuel Macron se oferă să medieze disputa dintre Guvernul de la Bagadad şi kurzii din Irak, în contextul referendumului pe tema independenţei

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, joi, că este dispus să medieze disputa dintre Guvernul de la Bagdad şi liderii regiunii kurde din Irak, în contextul în care regiunea kurzilor a organizat recent un referendum pe tema independenţei, informează The Associated Press.

Oficial FBI: SUA ar fi trebuit să anticipeze eforturile Rusiei de a se implica în alegerile americane

Andrew McCabe, director-adjunct al FBI, a afirmat, joi, că Guvernul Statelor Unite ar fi trebuit să anticipeze eforturile Rusiei de a se implica în alegerile prezidenţiale americane din 2016, adăugând că FBI se asigură că Rusia ”va plăti” pentru acţiunile sale, relatează CNN.

Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe: Sancţiunile economice impuse Rusiei nu şi-au atins scopurile

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, a declarat, miercuri, că sancţiunile economice impuse Rusiei nu afectează regimul condus de Vladimir Putin, adăugând că ţara sa nu va rupe niciodată unitatea UE în ceea ce priveşte adoptarea unor noi măsuri punitive, relatează CNBC.

Donald Trump şi premierul Japoniei, Shinzo Abe, au convenit să menţină presiunile asupra Phenianului

Donald Trump, preşedintele SUA, şi premierul japonez Shinzo Abe au purtat, miercuri, o conversaţie telefonică, cei doi lideri convenind să menţină presiunea pusă asupra Coreei de Nord, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Theresa May: Marea Britanie este pregătită, dacă negocierile pentru Brexit vor eşua

Guvernul britanic vrea ca negocierile pentru Brexit să se finalizeze cu succes, însă este pregătit pentru scenariul în care negocierile cu UE vor eşua, a declarat, miercuri, premierul britanic Theresa May, într-un discurs ţinut în faţa membrilor Partidului Conservator, informează France 24.

Viktor Orban: Ungaria vrea să ajute România să-şi protejeze graniţa de est

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, miercuri, că Budapesta ar prefera să ajute România şă-şi protejeze graniţa de est pentru oprirea fluxului de imigranţi, în loc să construiască un gard la graniţa româno-ungară, relatează MTI.

BREAKING | Explozie la Paris în faţa biroului ataşatului militar iordanian – FOTO, VIDEO

O motocicletă a explodat, miercuri, în faţa biroului ataşatului militar iordanian din Paris, însă autorităţile franceze şi cele iordaniene au precizat că încă nu sunt clare cauzele exploziei, informează The Independent.

Emmanuel Macron i-a transmis lui Mariano Rajoy că susţine unitatea Spaniei

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis premierului spaniol Mariano Rajoy că susţine unitatea constituţională a Spaniei, în cadrul unei discuţii telefonice pe care cei doi lideri au avut-o luni, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacului din Las Vegas

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacului ce a avut loc luni în Las Vegas, în urma căruia cel puţin 50 de persoane au murit şi alte peste 400 au fost rănite, relatează The Independent.

Carles Puigdemont, liderul guvernului regional catalan: Vom înfiinţa o comisie care să investigheze abuzurile din timpul referendumului

Guvernul regional al Cataloniei va crea o comisie care să investigheze abuzurile asupra ”drepturilor fundamentale” de duminică, cu ocazia referendumului privind independeţa regiunii, a anunţat, luni, liderul Guvernului regional catalan Carles Puigdemont, realatează Politico.eu.

Oficial UE: Referendumul pe tema independenţei Cataloniei este neconstituţional

Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a afirmat, luni, că Executivul UE îndeamnă Madridul şi Catalonia să se angajeze într-un dialog şi a adăugat că, potrivit legislaţiei spaniole, referendumul pentru independeţa Cataloniei este neconstituţional, relatează The Independent.

Ministrul Justiţiei din Spania: Madridul va utiliza toate mijloacele pentru a restabili ordinea în Catalonia. Poliţia spaniolă s-a comportat exemplar

Rafael Catala, ministrul spaniol al Justiţiei, a afirmat, luni, că Guvernul de la Madrid va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a restabili ordinea constituţională în Catalonia, adăugând că Poliţia spaniolă s-a comportat exemplar, relatează Bloomberg.