Marina Plopeanu - Mediafax

Băncile au apelat în aprilie la credite pe o zi de la BNR în valoare totală de 3,3 miliarde de euro

Băncile au luat în aprilie credite pe termen scurt (Lombard) de la BNR pentru prima dată în acest an, în sumă de 14,5 miliarde lei (3,3 miliarde euro), la un cost superior celui din piaţă, şi au constituit depozite la banca centrală de 19,5 miliarde lei, în scădere cu peste o treime faţă de martie.

Spania se pregăteşte să cheltuiască miliarde de euro pentru a salva a treia mare băncă a ţării

Spania pregăteşte un plan de salvare pentru Bankia, a treia mare bancă a ţării după active, acesta urmând să implice cel mai probabil fonduri de stat de mai multe miliarde de euro pentru instituţia de credit afectată de probleme, potrivit Financial Times.

Ambasadorul Olandei a vorbit în română când i-a prezentat lui Băsescu scrisorile de acreditare

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, marţi, pe ambasadorul agreat al Olandei în România, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, oficialul olandez vorbind în limba română atunci când i-a înmânat şefului statului scrisorile de acreditare.

Tender: Proiectul Roşia Montană este „super rentabil” şi va începe când se va stabili cine va profita

Proiectul extragerii aurului de la Roşia Montană, iniţiat de Frank Timiş, este "super rentabil" şi va începe abia atunci când se va stabili cine trebuie să fie beneficiarul câştigurilor, a declarat marţi omul de afaceri Ovidiu Tender.

Mariana Câmpeanu la preluarea portofoliului de ministru al Muncii: Întărirea controlului intern este o prioritate

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că va încerca să preia din mers şi cât mai repede activităţile ministerului, reafirmând că primele lucruri care o preocupă sunt reîntregirea salariilor şi returnarea banilor reţinuţi ca CAS de la pensionari, dar şi întărirea controlului intern.

Numărul şomerilor din România a scăzut uşor. Care a fost rata şomajului în luna precedentă

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lui aprilie în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 425.841 de persoane, cu 28.700 mai puţine faţă de sfârşitul lunii martie, iar rata şomajului a scăzut la 4,73%, a anunţat, marţi, ANOFM.

Grupul Tender va investi 100 milioane de dolari în explorarea unui zăcământ petrolier în Africa

Grupul Tender va investi aproximativ 100 milioane de dolari în explorarea unui zăcămînt petrolier în Senegal şi Bisau, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, omul de afaceri Ovidiu Tender, proprietarul grupului.

Companiile pot sponsoriza intrarea la RoNewMedia pentru studenţi. În schimb vor avea PR şi promovare

Companii, asociaţii sau chiar persoane fizice pot sponsoriza intrarea la RoNewMedia pentru grupuri de elevi şi studenţi, cu un discount masiv faţă de preţurile de acces listate pe site-ul evenimentului, în schimb sponsorii urmând să beneficieze de pachete speciale de PR şi promovare.

Linda Evangelista şi François-Henri Pinault au ajuns la un acord în privinţa pensiei alimentare

Top modelul Linda şi omul de afaceri francez François-Henri Pinault au anunţat, luni, că au ajuns la un acord de principiu în privinţa pensiei alimentare pentru fiul lor, punând astfel capăt procesului început săptămâna trecută, la un tribunal din New York.

ROMÂNII AU TALENT: Razy Gogonea, românul care a făcut senzaţie la „Britain’s Got Talent”, invitat special în finală – VIDEO

Razy Gogonea, românul care a făcut senzaţie cu mişcările sale la "Britain's Got Talent", este invitatul marii finale a show-ului "Românii au talent", care va avea loc vineri, de la ora 20.30, la Pro TV, informează televiziunea.

Ponta şi-a amintit la MApN cum bunicul său a dezertat din armata austro-ungară pentru cea română

Premierul Victor Ponta a cerut conducerii MApN să nu se implice în politică, arătând că instituţia nu trebuie să aibă vreo legătură cu bătălia politică, şi i-a asigurat pe militari că sunt respectaţi de Guvern, amintindu-şi că bunicul său a dezertat din armata austro-ungară şi s-a înrolat în România.

Numărul satelor bulgare rămase fără locuitori a continuat să crească în 2011

Numărul satelor bulgare rămase fără nici un locuitor a crescut cu două în ultimele zece luni ale anului 2011, consolidând imaginea unei depopulări a zonelor rurale din Bulgaria.

Denisa Pătraşcu şi Alexandru Frătean ar putea fi secretari de stat la Ministerul Muncii

Denisa Pătraşcu (PNL) şi Alexandru Frătean (PSD) ar putea fi secretari de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Victor Piţurcă: Am fost nefericit acum 26 de ani, deoarece nu am înscris în finala Cupei Campionilor Europeni

Selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, prezent la Cheile Grădiştei, la sărbătorirea a 26 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua Bucureşti, a declarat că a fost nefericit la acel moment, deoarece nu a reuşit să marcheze în finala cu FC Barcelona.

Doi opozanţi ruşi, arestaţi după un miting desfăşurat în cursul nopţii în apropiere de Kremlin

Doi opozanţi ruşi, liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov şi bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi, au fost arestaţi după ce au organizat un miting în cursul nopţii, în apropiere de Kremlin, a declarat marţi avocatul lor.

Atletico Madrid a sosit la Bucureşti

Aeronava Boeing 757-200 a companiei Privilege Style, cu care a călătorit delegaţia formaţiei Atletico Madrid, a aterizat, luni, la ora 22.04, pe Aeroportul Aurel Vlaicu, madrilenii sosind la Bucureşti cu o întârziere de circa 35 de minute faţă de ora programată.

Becali: Ne batem cu CFR Cluj în ultimul meci cu titlul pe masă

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni, după victoria echipei sale cu Concordia, scor 2-0, că nici Rapid şi nici FC Vaslui nu vor conta în lupta pentru titlu, meciul decisiv urmând să fie în ultima etapă, cu CFR, la Cluj-Napoca.

Cum comentează presa străină învestirea Guvernului Victor Ponta

Principalele agenţii de presă internaţionale relatează despre primirea votului de învestitură de către Cabinetul Victor Ponta, notând că noul Executiv va avea sarcina dificilă de respectare a condiţiilor convenite cu creditorii internaţionali.

Trafic dificil pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, după ce un utilaj a căzut de pe un trailer

Circulaţia pe Autostrada Bucureşti-Pitesţi se desfăşoară cu dificultate, luni seară, la kilometrul 73 al sensului dinspre Capitală, după ce un utilaj s-a răsturnat de pe trailerul care îl transporta.

Ponta se întâlneşte cu Isărescu pentru scrisoarea de intenţie, înainte de avizul Guvernului

Premierul Victor Ponta a anunţat că, marţi, se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pentru a discuta cu acesta despre scrisoarea de intenţie care trebuie trimisă Fondului Monetar Internaţional (FMI), înainte ca documentul să fie aprobat de Guvern.

Athletic Bilbao, prima finalistă a Ligii Europa care a ajuns la Bucureşti

Aeronava Boeing 747-400 de 580 de locuri a companiei franceze Corsair cu delegaţia formaţiei Athletic Bilbao a aterizat, luni, în jurul orei 20.24, pe Aeroportul Aurel Vlaicu, gruparea bască fiind prima finalistă a Ligii Europa care ajunge la Bucureşti.

Serviciile secrete americane cred că Ayman Al-Zawahiri se ascunde în Pakistan

Serviciile secrete americane cred că liderul reţelei teroriste Al-Qaida se ascunde în Pakistan, afirmă secretarul de Stat american, Hillary Clinton.

Boc: Dacă PDL nu va fi la guvernare după alegerile din noiembrie îmi depun mandatul de preşedinte al partidului

Liderul PDL Emil Boc a declarat, luni, că îşi va depunde mandatul de preşedinte al partidului, "fără echivoc", dacă democrat-liberalii nu vor ajunge la guvernare în urma alegerilor din noiembrie.

Producătorii de medicamente: Taxa clawback plătită de industria generică va creşte cu 20% faţă de T4 din 2011

Taxa clawback pe care industria de medicamente generice o va plăti pentru primul trimestru al acestui an va creşte cu 20% faţă de ultimele trei luni din 2011, avertizează producătorii, care cer noului guvern modificări urgente ale cadrului legislativ în domeniu.

Uniunea Europeană va lua curând măsuri împotriva Argentinei, după naţionalizarea companiei YPF

Uniunea Europeană va lua în curând măsuri împotriva Argentinei, în urma deciziei de a naţionaliza compania petrolieră YPF, divizie a grupului spaniol Repsol, a declarat luni comisarul pentru Comerţ Karel De Gucht, fără să dea detalii.

Zece sfaturi de la fostul premier Boc pentru Guvernul Ponta

Fostul premier Emil Boc a dat, luni, zece sfaturi pentru Guvernul Ponta, în cazul în care acesta va fi votat de către Parlament, printre ele numărându-se unele legate de creşterea economică, de deficitul bugetar şi de rata inflaţiei.

FINALA LIGII EUROPA – Hagi: Trebuie să fim fericiţi că putem vedea două echipe din ţara cu cel mai frumos fotbal

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a declarat, luni, că românii trebuie să fie fericiţi că pot vedea la Bucureşti, în finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, două echipe din Spania, "ţara cu cel mai frumos fotbal".

Procesul de corupţie al primarului Falcă s-a încheiat, soluţia va fi dată în 14 mai

Procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este acuzat de fapte de corupţie s-a încheiat, luni, la Tribunalul Alba, unde avocaţii edilului au cerut achitarea, din lipsă de probe, instanţa urmând să pronunţe soluţia în 14 mai.

Directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu a trecut de la PDL la PNL

Directorul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, Ionel Manafu, care este şi consilier judeţean, a demisionat din PDL şi s-a înscris în PNL, după ce a activat timp de 15 ani în rândul democraţilor constănţeni.

James Cameron vrea să facă încă trei filme din seria „Avatar”

James Cameron a declarat că în prezent se ocupă numai de "afacerea «Avatar»", regizorul canadian precizând că doreşte să facă încă trei filme în această franciză de succes.

Monica Bellucci se bucură că a devenit târziu mamă

Actriţa Monica Bellucci a declarat într-un interviu că se bucură că a aşteptat până la aproape 40 de ani pentru a deveni mamă, considerând că înainte nu era pregătită să îşi schimbe viaţa pentru totdeauna.

Trei minori care furau autoturisme, le conduceau fără permis şi apoi le abandonau, cercetaţi penal

Un minor de 15 ani a fost reţinut pentru furt calificat şi conducere fără permis, iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate după ce au furat mai multe autoturisme, le-au condus prin Capitală fără a avea permise de conducere, apoi le-au abandonat, informează Poliţia Capitalei.

Germania îi transmite lui Francois Hollande că Pactul fiscal european nu este negociabil

Germania a transmis o serie de condiţii viitorului preşedinte al Franţei, Francois Hollande, excluzând posibilitatea renegocierii Pactului fiscal european şi orice iniţiativă de creştere a deficitelor.

Blaga către Ponta: Cereţi votul pentru o majoritate făcută cu cei care îşi tranzacţionează viitorul

Senatorul PDL Vasile Blaga i-a spus, luni, în plen, premierului desemnat Victor Ponta că a înfierat "cu o furie fără egal" traseismul politic şi a considerat ilegitimă fosta coaliţie din cauza UNPR şi că trebuie să explice de ce îi primeşte acum pe cei dispuşi să-şi tranzacţioneze viitorul politic.

Muzeul Naţional de Istorie a României sărbătoreşte, marţi, 40 de ani

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) sărbătoreşte, marţi, 40 de ani de la înfiinţare, printr-un simpozion în care vor lua cuvântul foşti şi actuali cercetători şi muzeografi, precum şi printr-o expoziţie foto-documentară, informează instituţia.

ŞOCANT: Pastile cu pudră din carne de copii, vândute ca afrodisiace

Autorităţile sud-coreene au intensificat controalele la frontiere pentru depistarea a zeci de mii de pastile afrodisiace care conţin pudră din carne de om.

OMUL ORCHESTRĂ: Melodia realizată din peste 90 de înregistrări, în 300 de ore de producţie – VIDEO

Un interpret american a realizat o variantă inedită a temei muzicale din filmul "Războiul Stelelor/Star Wars" şi a postat performanţa sa pe YouTube.

Valentin Ceauşescu, prezent la sărbătorirea a 26 de ani de la câştigarea Cupa Campionilor Europeni de către Steaua

Valentin Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, se află la Cheile Grădiştei, acolo unde componenţii echipei Steaua din 1986 sărbătoresc 26 de ani de la finala câştigată la Sevilla în faţa formaţiei spaniole FC Barcelona.

Toader: Parlamentarii PDL care au votat în comisii pentru miniştrii desemnaţi nu vor fi sancţionaţi

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, luni, că democrat-liberalii care au votat în comisii în favoarea miniştrilor din Cabinetul Ponta nu vor fi sancţionaţi, arătând că aceştia au avut un punct de vedere personal şi au explicat că le-a plăcut cum s-a prezentat ministrul respectiv.

Ziua Europei, sărbătorită în Capitală cu sarmale, muzică şi defilări

Primăria sectorului 2 va oferi gratuit bucureştenilor, miercuri, cu ocazia Zilei Europei, 57.000 de sarmale, în timp ce în parcul Drumul Taberei din sectorul 6 va avea loc un concert care va putea fi urmărit în direct şi pe un ecran amplasat în parcul Crângaşi.