Marina Plopeanu - Mediafax

Mehedinţi: Copil de trei ani accidentat de maşina unui judecător, şoferul urmează să fie identificat

Un copil de trei ani a ajuns, joi după-amiază, la spital, după ce a fost accidentat, în faţa Consiliului Judeţean Mehedinţi, de o maşină ce aparţine unui judecător din Drobeta Turnu Severin, şoferul fugind de la faţa locului, iar poliţiştii urmează să stabilească persoana care conducea autoturismul.

Preţul petrolului scade cu aproape doi dolari din cauza datelor economice dezamăgitoare din SUA şi Europa

Cotaţiile petrolului au coborât joi cu circa 2 dolari, din cauza datelor economice dezamăgitoare din SUA şi Europa, dar şi a nemulţumirii exprimate de OPEC faţă de nivelul ridicat al preţurilor.

ANI îl declară incompatibil pe fostul deputat şi secretar de stat Aurel Nechita

Fostul deputat şi secretar de stat Aurel Nechita se află în stare de incompatibilitate, deoarece ocupă simultan funcţia de şef de secţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru Copii din Galaţi şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină din Universitatea "Dunărea de Jos", anunţă ANI.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – PwC: Reglementarea activităţii de lobby în România ar duce la reducerea corupţiei în unele sectoare

România are nevoie de reglementarea activităţii de lobby, iniţiativă susţinută atât de opinia publică, cât şi de politicieni şi companii şi care ar putea duce la reducerea corupţiei în anumite sectoare de activitate, a declarat, joi, Jorg Wiederhold, partner PwC.

Peste 10.000 de locuri de muncă, disponibile la nivel naţional. În ce domenii se fac angajări

Peste 10.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 3 - 9 mai, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Constanţa, Cluj, Satu Mare, Timiş, Sibiu şi Harghita, a anunţat, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Consiliul de Administraţie al TVR l-a demis pe Dan Radu, directorul de Producţie Editorială şi Programe, desfiinţând postul

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a decis, joi, să îl demită pe Dan Radu, directorul de Producţie Editorială şi Programe, desfiinţându-i postul, din cauză că deciziile luate de acesta au dus la scăderea ratingului principalelor emisiuni ale TVR, au declarat pentru MEDIAFAX surse.

AGA la complexele energetice Craiova, Rovinari şi Turceni a aprobat fuziunea şi crearea CE Oltenia

Acţionarii complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni au aprobat, luni, în AGA proiectul de fuziune şi crearea companiei Complexul Energetic Oltenia, potrivit unui raport transmis, joi, de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la cele trei societăţi care vor fuziona.

Portretul „Fata cu tulpan alb” de Tonitza, scos la licitaţie pe 10 mai la Goldart

Portretul "Fata cu tulpan alb", de Nicolae Tonitza, este una dintre piesele centrale ale următoarei licitaţii Goldart, ce va avea loc pe 10 mai, fiind scos la vânzare la un preţ de pornire de 53.000 de euro, alături de alte portrete, dar şi peisaje din diferite perioade ale picturii româneşti.

Liverpool a înregistrat pierderi de 49,4 milioane de lire sterline

Clubul Liverpool a înregistrat pierderi de 49,4 milioane de lire sterline (60,6 milioane de euro) în ultimul exerciţiu financiar, din cauza cheltuielilor legate de un proiect ratat privind un nou stadion şi de concedierea tehnicianului Roy Hodgson, a anunţat Companies House.

Nicolicea: Frunda gândeşte prost în maghiară şi vorbeşte urât în română

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea s-a arătat dezamăgit, joi, de declaraţiile senatorului UDMR Gyorgy Frunda despre progresişti, acuzându-l pe acesta de imoralitate şi de ipocrizie şi precizând că UNPR a declarat de mai multe ori că este de acord cu interzicerea traseismului politic.

Şeful BCE cere zonei euro să se concentreze pe relansarea creşterii economice

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a cerut joi guvernelor din zona euro să vină cu o strategie de relansare a creşterii economice, în paralel cu consolidarea fiscală.

Naomi Campbell, în juriul unei emisiuni TV, creată pentru a descoperi tinerele talente din modă

Top modelul Naomi Campbell va face parte din juriul unei noi emisiuni de televiziune, "The Face", produsă de NBC Universal cu scopul de a descoperi tinerele talente care vor domina industria modei în următorii ani.

Larouche: Bute trebuie să gândească la fel ca un aspirant, să arate că vrea să devină campion

Antrenorul pugilistului Lucian Bute, Stephan Larouche, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul canadian La Presse, că la meciul cu britanicul Carl Froch centura românului poate fi considerată vacantă simbolic şi că elevul său va trebui să arate că vrea să devină campion.

Peste 5.000 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea şi siguranţa la finala Europa League

Peste 5.000 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor acţiona punctual, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier, prevenirea incendiilor şi intervenţia în situaţii de urgenţă la finala Europa League din 9 mai.

Sylvester Stallone devine personaj de desene animate

Un serial animat online, intitulat "Soul Survivor", în care personajul principal ar putea fi interpretat de Sylvester Stallone, se află în pregătire la Hollywood şi va fi produs de compania Lionsgate, informează hollywoodreporter.com.

Ducu Bertzi, despre hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind colaborarea sa cu Securitatea: E o campanie de defăimare

Ducu Bertzi a declarat, într-un comunicat remis MEDIAFAX joi, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dat publicităţii motivarea deciziei prin care a stabilit că interpretul a colaborat cu fosta Securitate, că a depus recurs încă din 31 ianuarie, procesul fiind în desfăşurare.

Polonia consideră „inadecvată” boicotarea meciurilor găzduite de Ucraina în cadrul Euro-2012

Apelurile de boicotare a meciurilor pe care Ucraina le va găzdui în cadrul Euro-2012 sunt "total inadecvate", apreciază preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski.

Depeche Mode lansează un nou album şi va susţine un turneu în 2013

Grupul britanic Depeche Mode va lansa un nou album de studio şi va susţine un turneu mondial de promovare a acestui material discografic, în 2013. Informaţia a fost dezvăluită de solistul trupei, Dave Gahan, într-un interviu acordat revistei Spinner.

Oprescu: Câinii comunitari devin din nou subiect de campanie electorală

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că în urmă cu patru ani municipalitatea credea că poate să se descurce singură cu problema câinilor comunitari, şi nu a putut, iar acum acesta este din nou subiect de campanie electorală.

Moştenitorul tronului Luxemburgului se va căsători pe 20 octombrie

Guillaume, marele duce moştenitor al tronului Luxemburgului, se va căsători cu contesa belgiană Stéphanie de Lannoy, pe 20 octombrie, a anunţat, joi, curtea ducală.

Grupul german Praktiker a început să închidă magazine, parte a programului de restructurare

Retailerul german de bricolaj Praktiker a început primele închideri de magazine, parte a programului de restructurare a grupului, potrivit presei germane, citate de portalul Planet Retail.

Samsung redevine lider pe piaţa smartphone-urilor în primul trimestru, devansând Apple

Samsung a redevenit lider la nivel global pe piaţa smartphone-urilor în primul trimestru, recuperând poziţia pierdută în faţa Apple în ultimele trei luni ale anului trecut, iar printre multele atuuri ale grupului sud-coreean se numără oferta variată, care include ecrane de foarte multe dimensiuni.

Iohannis despre viitorul Guvern: Este unul considerabil mai bun decât ultimele guverne

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că lista membrilor propuşi în Guvernul Ponta este "OK" şi cu siguranţă Executivul "va fi unul considerabil mai bun decât ultimele guverne", adăugând că nu a fost surprins de nicio nominalizare.

Fuia: PDL are nevoie de un drum înainte, cu bătaie lungă, adică Mihai Răzvan Ungureanu şi dreapta

Ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, consideră că, după alegerile din noiembrie, PDL are nevoie de un nou proiect, pe termen lung, precizând că Mihai Răzvan Ungureanu este un factor-cheie în acest caz şi că USL a ajuns la guvernare "din trădare şi oportunism".

O pensionară de 83 de ani din Arad este cel mai vârstnic candidat din judeţ. De ce vrea femeia să devină consilier local sau judeţean

O pensionară de 83 de ani din Arad este cel mai vârstnic candidat din judeţ, ea dorind să devină consilier local sau judeţean pentru a construi cămine de bătrâni şi cantine sociale, şi spune că, deşi nu crede că va câştiga, "mai poate" şi ar putea ajuta bătrânii pentru că nimeni nu-i înţelege ca ea.

Piesa lui Marius Moga „The man who never lied”, inclusă pe noul album al trupei Maroon 5

Piesa "The man who never lied", compusă de Marius Moga împreună cu Adam Levine şi Bryan West, a fost inclusă pe noul album al trupei Maroon 5, care va fi lansat pe 26 iunie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Caseta din argint în care a fost păstrată inima Reginei Maria va fi expusă la Suceava

Caseta din argint în care a fost păstrată inima Reginei Maria va fi expusă pentru prima dată la Muzeul de Istorie Suceava, în cadrul expoziţiei "România din inima Reginei Maria", care va fi inaugurată în 10 mai şi va mai cuprinde şi o sută de medalii şi monede britanice.

Rezultatele testelor de stres la Cernavodă: Centrala poate rezista la seisme de peste 7,8 grade pe scara Richter

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Borbála Vajda, a declarat, joi, că, în urma efectuării "testelor de stres" asupra Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, unitatea poate rezista la seisme cu magnitudine de peste 7,8 grade pe scara Richter.

Jared Followill, basistul trupei Kings of Leon, s-a logodit

Jared Followill, basistul trupei americane Kings of Leon, s-a logodit cu iubita sa, modelul Martha Patterson. Basistul american, în vârstă de 25 de ani, i-a oferit iubitei sale un inel de logodnă cu diamant, al cărui design a fost realizat chiar de el.

Lufthansa desfiinţează 3.500 de locuri de muncă, pentru a reveni pe profit

Deutsche Lufthansa, cea mai mare companie aeriană din Germania, a anunţat, joi, planuri pentru desfiinţarea a 3.500 de posturi administrative din operaţiunile globale ale companiei, dintr-un total al angajaţilor de 117.000, în încercarea de a reveni pe profit.

Argeş: Şapte persoane acuzate că au vândut droguri la peste 40 de consumatori, arestate

Şapte persoane, membre ale unei grupări specializate în tarficul de droguri, acuzate că, în perioada august 2011 - aprilie 2012, au procurat de la o persoană din Bucureşti cantităţi însemnate de cannabis şi haşiş pe care le-au vândut la peste 40 de consumatori din Argeş, au fost arestate.

Bulgarii se grăbesc să îşi achite împrumuturile în avans, de teamă că îşi vor pierde slujbele

Băncile din Bulgaria se confruntă cu un număr fără precedent de clienţi care vor să îşi achite împrumuturile în avans, din cauza incertitudinilor legate de locurile de muncă şi veniturile din lunile următoare.

Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, vine la Bucureşti la invitaţia lui Traian Băsescu

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va face joi o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu, informează Administraţia Prezidenţială.

Clubul Român de Presă: Presa are nevoie de un nou suflu, jurnaliştii trebuie să recâştige respectul publicului

Mass-media trebuie să îşi asume din 2012 "o definire nouă a propriilor valori şi standarde, după ce, în ultimii doi ani, principala sa preocupare a fost supravieţuirea", se spune în mesajul Clubului Român de Presă (CRP), cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Sol Campbell şi-a anunţat retragerea din activitate

Fostul internaţional englez Sol Campbell, în vârstă de 37 de ani, selecţionat de 73 de ori în naţionala Angliei, a anunţat, miercuri, că se retrage din activitatea de fotbalist.

Antal: Prin anularea HG privind UMF Târgu Mureş s-ar lua, în premieră, un drept câştigat de maghiari

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că, prin eventuala anulare a HG privind UMF Târgu Mureş, ar fi pentru prima dată în ultimii 22 de ani când maghiarilor li s-ar lua un drept câştigat, ceea ce ar putea genera tensiuni interetnice, dar şi tensiuni între maghiari.

Obama: Ziua în care a fost eliminat ben Laden, cea mai importantă a mandatului meu

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că ziua în care a fost eliminat Osama ben Laden a fost cea mai importantă din timpul mandatului său.

Daniel Buda: Noua structură a Guvernului reprezintă achitarea datoriilor acumulate de Ponta

Deputatul PDL Daniel Buda susţine că noua structură a Guvernului reprezintă "achitarea datoriilor acumulate de Victor Ponta pentru poziţia sa de preşedinte", iar creşterea numărului de ministere evidenţiază "graba nemărginită de a mulţumi clientela politică a socialiştilor".

Ucraina poate pune capăt dependenţei de gazele ruseşti prin exploatarea zăcămintelor de şist

Pentru prima oară în ultimele două secole, Ucraina întrevede o cale de independenţă energetică faţă de Moscova, prin intermediul unor exploatări de gaze închise în era sovietică şi a unor zăcăminte de şist cu rezerve suficiente să asigure necesarul ţării timp de 100 de ani.

Solistul trupei Iron Maiden va lansa o companie de service pentru avioane

Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, speră să creeze câteva sute de locuri de muncă în sudul Ţării Galilor, după ce va lansa o companie de service şi mentenanţă pentru avioane, informează bbc.co.uk.