Marina Plopeanu

Flutur: Aş vrea ca Moş Crăciun să-mi aducă acasă copiii

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, că va petrece sărbătorile de Crăciun în familie şi că cel mai mare cadou pe care îl poate primi este ca, de Crăciun, să vină acasă şi cei doi copii ai săi.

Societe Generale: Europa se va confrunta cu un nou an dureros în 2012

Europa se va confrunta cu probleme şi anul următor, cu disparităţi puternice între statele din zona euro, a declarat economistul-şef pentru Europa al grupului francez Societe Generale, James Nixon.

Desfiinţarea centralei de la Fukushima va necesita 40 de ani de lucrări

Guvernul japonez a prezentat miercuri un nou calendar de lucrări la centrala nucleară avariată de la Fukushima, prevăzând desfiinţarea etapizată a acesteia în decurs de 40 de ani, având în vedere starea dezastruoasă în care se află instalaţia şi tehnicile noi de care este nevoie.

Băsescu: Din punct de vedere practic sunt de acord cu suprapunerea alegerilor în 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că din punct de vedere practic este de acord cu suprapunerea alegerilor în 2012, menţionând că nu crede că democraţia este afectată dacă primarul, parlamentarul şi consilierul sunt aleşi în acelaşi timp.

Băsescu: România nu va intra în derapaj în 2012. Petreceţi sărbătorile cu relaxare, cât se poate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îi asigură pe români că, deşi anul 2012 este extrem de greu, sunt soluţii şi România nu va intra în derapaj şi să-şi facă sărbătorile cu relaxare, atât cât se poate, deoarece ţara noastră nu ajunge în situaţia de a nu plăti pensii, salarii.

PCRM dă un ultimatum alianţei de guvernare pentru discuţii privind alegerea preşedintelui

Alianţa de guvernare are la dispoziţie zece zile pentru dizolvarea actualei puteri şi demararea discuţiilor cu Partidul Comuniştilor (PCRM) pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova, a anunţat miercuri liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: Nu folosiţi instalaţii improvizate pentru bradul de Crăciun

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) recomandă ca pentru decorarea bradului de Crăciun să nu fie folosite instalaţii improvizate sau alte obiecte ce ar putea genera incendii.

Preşedintele Băsescu va participa la funeraliile fostului lider ceh Vaclav Havel

Preşedintele Traian Băsescu va participa, vineri, la funeraliile fostului preşedinte al Cehiei Vaclav Havel, a informat, pentru MEDIAFAX, Administraţia Prezidenţială.

Blestemul starurilor rock care mor la 27 de ani este doar un mit

Celebritatea poate creşte riscul de a deceda la o vârstă tânără pentru vedetele rock şi pop, însă teoria potrivit căreia acest risc ar fi cel mai ridicat în jurul vârstei de 27 de ani - cea la care a murit şi cântăreaţa Amy Winehouse, în vara acestui an - este falsă, potrivit unui studiu recent.

Senatorii au intrat în vacanţă cu colinde, covrigi şi şampanie

Senatorii au încheiat sesiunea de toamnă şi au intrat în vacanţă colindaţi de copii din toată ţara, sărbătorind lângă pomul de Crăciun din holul Senatului cu urări de "La Mulţi Ani", şampanie şi covrigi.

Calendarul Pirelli 2012 în Milla Jovovich şi Kate Moss apar goale, lansat şi în România – VIDEO, FOTO

Milla Jovovich şi Kate Moss se numără printre cele 12 actriţe şi fotomodele care au pozat pentru celebrul Calendar Pirelli, a cărui ediţie pe 2012 a fost lansată şi în România, miercuri.

Copos: Porumboiu-Machiavelli este mai machiavelic decât Gigi Becali

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că patronul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, este mai "machiavelic" decât finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali.

Bianca Perie, atleta anului în România

Atleta Bianca Perie, campioană europeană de tineret şi ocupanta locului şase la Campionatele Mondiale de seniori în proba de aruncarea ciocanului, a fost desemnată de Consiliul Federal întrunit, miercuri, sportiva anului, se arată într-un comunnicat al Federaţiei Române de Atletism.

De ce s-a dus Oana Zăvoranu la vrăjitoare: Dorinţele ascunse ale vedetei şi pe cine vroia să se răzbune

Oana Zăvoranu s-a dus la Roxana Lider, zisă şi Vanessa, cu o decizie a Curţii de Apel Bucureşti într-un proces civil în care nu i s-a dat dreptate şi a cerut ca magistraţii care au pronunţat soluţia să sufere, a declarat în faţa completului de recurs avocata vrăjitoarei.

PROGNOZA METEO: Vreme de iarnă înainte de Crăciun. Ce temperaturi vor fi joi şi vineri

Joi, vremea se va apropia de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros în sudul, centrul şi estul ţării şi parţial noros în rest, anunţă Administraţia Naţională a Meteorologiei.

Reducerea costurilor, cea mai frecventă strategie de criză în rândul companiilor din România

Reducerea costurilor a fost cea mai răspândită strategie de criză în rândul companiilor din România care au avut performanţe bune în ultimii ani, urmată de creşterea productivităţii şi restructurarea activităţii, potrivit rezultatelor unui sondaj al Ernst & Young.

Lucrătorii israelieni din România vor primi alocaţii conform legislaţiei româneşti. Aceaşi lucru se aplică şi în cazul românilor din Israel

Drepturile sociale ale cetăţenilor israelieni din România, incluzând pensii, ajutoare deces şi alocaţii copii, vor fi calculate conform legislaţiei româneşti, procedură care va fi aplicată, ca reciprocitate, şi cetăţenilor români care lucrează în acest stat, cărora le va fi aplicată legea israeliană.

Piţurcă, mulţumit de programul pentru preliminariile Cupei Mondiale

Selecţionerul Victor Piţurcă s-a declarat mulţumit, miercuri, după stabilirea programului meciurilor din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, şi a precizat că acesta este incomparabil mai bun decât cel propus la 24 octombrie când România l-a refuzat.

Autorităţi locale, mai ales primari PDL, fac presiuni la Finanţe pentru a primi bani pe final de an

Autorităţile publice locale, în special primarii PDL, au primit informaţii că deficitul bugetar se situează la sfârşitul lunii noiembrie la 2,95% din PIB şi exercită presiuni asupra Ministerului Finanţelor pentru a primi mai mulţi bani pe final de an, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Cine este actorul român care joacă alături de Jude Law şi Robert Downey Jr.

Un actor român joacă alături de Jude Law, Robert Downey Jr. şi Noomi Rapace în partea a doua a francizei de succes "Sherlock Holmes", "Jocul umbrelor".

Leul se va aprecia cu 3% în următoarele zile, cursul urmând să coboare la 4,2 lei/euro

Analiştii băncii JPMorgan anticipează că leul se va aprecia cu 3% "în următoarele zile şi săptămâni", cursul urmând să coboare la 4,2 lei/euro, datorită schimbării standardelor de contabilitate pentru bănci, care va determina instituţiile financiare să schimbe volume mari de valută în monedă locală.

Cine este cea mai vizualizată actriţă de pe IMDb

Natalie Portman şi colega ei din drama "Black Swan" Mila Kunis l-au depăşit pe Johnny Depp şi ocupă primele poziţii în topul actorilor ale căror profiluri de pe site-ul IMDb au generat cele mai multe vizualizări în 2011.

România se menţine pe locul 56 în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României se menţine pe locul 56, cu 562 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna decembrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

Românii cheltuie, în medie, o sută de lei lunar pentru afecţiuni cronice

Hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat, afecţiunile cardiace, diabetul şi astmul sunt printre cele mai răspândite patologii cronice la nivel mondial, românii cheltuind lunar, în medie, o sută de lei pentru afecţiunile cronice şi 23 de lei pentru afecţiunile uşoare, potrivit unui studiu.

Vedete americane cer grupului McDonald’s să renunţe la ouăle ce provin de la găini crescute în cuşti

Actorul Ryan Gosling, cântăreţul Bryan Adams, actriţele Zooey Deschanel şi Alicia Silverstone se numără printre vedetele care au cerut în mod public filialei americane a grupului McDonald's să folosească pentru produsele sale doar ouă ce provin de la găini care nu sunt crescute în cuşti.

Gigi Becali: Dănănae a semnat un contract pe şase luni

Fundaşul Ovidiu Dănănae a semnat cu Steaua un contract pe şase luni cu posibilitate de prelungire pentru încă trei ani şi jumătate, a anunţat, marţi, finanţatoul grupării steliste, Gigi Becali.

Un student pakistanez suspectat de terorism a fost arestat pe un aeroport din Birmingham

Un student pakistanez a fost arestat pe aeroportul internaţional din Birmingham, având asupra sa un document ce poate fi folosit în vederea comiterii unui "act terorist".

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să cerceteze pierderile civile din timpul raidurilor din Libia

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că este pregătită să înceapă o anchetă asupra pierderilor civile din timpul raidurilor aeriene efectuate în Libia, deşi autorităţile libiene nu au înaintat nici o cerere.

MAE, îngrijorat de informaţiile despre agresarea românilor din Serbia

MAE şi-a exprimat, marţi, îngrijorarea în legătură cu informaţiile privind recente agresiuni având ca ţintă anumiţi lideri ai minorităţii române din Serbia, precizând că autorităţile sârbe fac investigaţii.

Părinţii a două minore supuse la perversiuni sexuale de către tatăl lor, trimişi în judecată

Părinţii a două fete de 13 şi 17 ani, supuse la perversiuni sexuale de către tatăl lor, au fost trimişi în judecată, marţi, de Parchetul Tribunalului Vâlcea, bărbatul aflându-se în arestul Poliţiei Judeţene.

Aeroportul Băneasa a deschis un terminal pentru pasagerii de business

Aeroportul Aurel Vlaicu - Băneasa a deschis marţi, în urma unei investiţii de 2,5 milioane euro, un terminal dedicat pasagerilor de business, cu o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi.

Zece bolnavi cu afecţiuni psihice severe de la Spitalul Murgeni l-au colindat pe prefectul de Vaslui

Zece bolnavi cu afecţiuni psihice severe, de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, l-au colindat, marţi, pe prefectul judeţului Vaslui, Levente Csaba Szekely, după ce pacienţii s-au pregătit mai bine de două luni pentru programul artistic pe care l-au pus în scenă la Prefectura Vaslui.

Orban: Acordul interguvernamental ar putea fi semnat mai devreme decât a fost programat

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, marţi, că România poate să aplice din primul moment toate dispoziţiile viitorului acord interguvernamental de guvernanţă economică, el apreciind totodată că acesta ar putea fi semnat mai devreme decât a fost programat.

O manifestaţie degenerează în sudul Chinei, după intervenţia violentă a poliţiei – FOTO

O manifestaţie împotriva unei centrale termice acuzată că poluează oraşul chinez Haimen (sud) a degenerat, poliţia antirevoltă lovind cu brutalitate protestatarii şi utilizând gaze lacrimogene pentru a-i respinge, au declarat martori.

Orban: Există o mare frustrare în legătură cu atitudinea Olandei faţă de Schengen

Ministrul Leonard Orban declară că atât la nivelul autorităţilor române, cât şi al celorlalte state membre există un nivel de frustrare legat de decizia Olandei de a bloca procesul de aderare la Schengen, folosind alte argumente faţă de cele reale, legate de situaţia politică internă de la Haga.

Preţul petrolului a urcat cu 3 dolari, susţinut de date economice bune şi temeri privind producţia

Cotaţia barilului de petrol a urcat marţi cu aproape 3 dolari, susţinută de informaţiile pozitive privind economia şi de temerile legate de producţie în Iran şi Kazahstan.

TVR: Atacurile la adresa Televiziunii Române, în prag de an electoral, sunt pur politice

TVR susţine, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că atacurile la adresa Televiziunii publice, în prag de an electoral, sunt pur politice, precizând totodată că salută iniţiativa privind controlul organelor abilitate asupra modului de administrare a resurselor financiare ale instituţiei.

Cine va cânta la B’estfest Summer Camp 2012 – VIDEO

Artiştii Milow şi Andy C vor cânta la B'estfest Summer Camp, care se va desfăşura între 6 şi 8 iulie, pe malul lacului Pasărea, din Tunari, informează organizatorii, Emagic.

Maşina care citeşte gândurile va putea fi construită în curând- VIDEO

Specialiştii grupului american IBM consideră că maşinile care sunt capabile să citească gândurile şi chiar să recunoască identitatea autorilor acestora vor ieşi din sfera literaturii şi a filmelor SF şi vor putea fi construite până în anul 2017.

Cazimir Ionescu: Tinerii care fac din dolar icoană nu pot înţelege că făceai puşcărie pentru un dolar

Fostul membru CFSN Cazimir Ionescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că speranţele sale de la Revoluţie nu s-au împlinit, că tinerii născuţi în libertate nu au cum să înţeleagă cum era viaţa înainte de '89 şi că mulţi din politicienii de carieră se apropie de un mandat egal cu al lui Ceauşescu.