Marius Oncu

Rusia a plătit Serbiei şi Slovaciei datorii din perioada sovietică de 2 miliarde de dolari

Rusia a plătit Serbiei şi Slovaciei datorii totale de 2 miliarde de dolari rămase din perioada sovietică, a anunţat Ministerul de Finanţe de la Moscova, citat de agenţia RIA Novosti.

Compania feroviară de stat Deutsche Bahn este acuzată că a dat mită în Grecia pentru a obţine contracte

O subsidiară a grupului german de transport feroviar Deutsche Bahn, controlat de stat, este acuzată că a dat mită mai multe sute de mii de euro în Grecia în ultimii zece ani pentru a câştiga contracte, potrivit publicaţiei germane Sueddeutsche Zeitung.

Zuckerberg a cerut Samsung un smartphone adaptat pentru Facebook

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a cerut Samsung să producă un smartphone cu interfaţă Facebook, în timpul unei întâlniri marţi cu şefii grupului sud-coreean, afirmă surse din industrie, citate de cotidianul Korea Herald.

Google s-a înţeles cu un acţionar care a contestat controlul grupului de către fondatori toată viaţa

Google a încheiat un acord amiabil cu un acţionar care a contestat în instanţă o decizie de restructurare a capitalului, care prevede ca fondatorii Larry Page şi Sergey Brin să aibă garantat controlul grupului pentru tot restul vieţii, potrivit Financial Times.

Roubini: Strategia Rezervei Federale a SUA de reducere a măsurilor de stimulare a economiei ar putea fi periculoasă

Strategia Rezervei Federale a SUA (Fed) pentru retragerea măsurilor de stimulare a economiei ar putea fi periculoasă şi ar putea conduce la instabilitate financiară, au avertizat într-un studiu comun, economistul Nouriel Roubini şi specialistul în ştiinţe politice Ian Bremmer.

Ford mizează pe modele noi pentru reducerea pierderilor în Europa

Producătorul auto american Ford contează pe modele noi, precum SUV-ul compact EcoSport, pentru a diminua dependenţa de livrările către companiile de închirieri auto pe piaţa din Europa, unde marjele de profit sunt mai slabe, şi pentru a reduce pierderile grupului în regiune.

Ungaria creşte mai multe taxe, pentru a evita o eventuală reluare a procedurii de deficit excesiv

Guvernul ungar va creşte taxa pe tranzacţiile financiare, redevenţa minieră şi o taxă specială pentru companiile de telecomunicaţii, măsuri prin care vizează evitarea redeschiderii procedurii UE de deficit excesiv împotriva ţării, a anunţat guvernul de la Budapesta, citat de cotidianul Portfolio.

UE ar putea deschide o anchetă privind practicile Google pentru promovarea Android

UE ar putea începe o anchetă pentru a determina dacă Google şi-a susţinut platforma Android şi serviciile destinate smartphopne-urilor şi tabletelor prin licenţierea sub cost şi contracte de exclusivitate cu producătorii.

BERD analizează un împrumut de 96,6 milioane de euro pentru un parc eolian în Tulcea

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut sindicalizat de până la 96,6 milioane de euro companiei Land Power, controlată de grupul rus Lukoil şi ERG Renew din Italia, pentru construirea unui parc eolian de 84 de MW în judeţul Tulcea.

Îndatorarea Spaniei a crescut la un nou NIVEL RECORD, de peste 88% din PIB

Îndatorarea statului spaniol a crescut la nivelul record de 88,2% din PIB în primul trimestru, de la 73% în perioada similară a anului trecut şi 84,2% în intervalul octombrie-decembrie, în contextul încercărilor guvernului de a controla cel mai ridicat deficit bugetar din UE.

Viceguvernatorul băncii Austriei a fost pus sub acuzare într-o anchetă privind dare de mită

Procuratura din Viena a anunţat, joi, că a pus sub acuzare nouă persoane, inclusiv pe viceguvernatorul băncii centrale a Austriei, Wolfgang Duchatczek, pentru dare de mită în vederea obţinerii de către imprimeria băncii a unor contracte de tipărire de bani în străinătate.

Recoltele record din acest an vor conduce probabil la scăderea preţurilor cerealelor

Recoltele record estimate pentru acest an vor determina probabil scăderea preţurilor la cereale la nivel global, potrivit FAO, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Cât de ieftine sunt informaţiile personale ale utilizatorilor de internet

Concurenţa dintre companii pentru acumularea de informaţii despre consumatori în mediul online se intensifică, iar preţul la care sunt vândute pentru a fi folosite în strategiile de marketing a scăzut chiar până la 0,0005 dolari pentru datele referitoare la vârstă, sex şi locaţie ale unei persoane.

Şeful France Telecom-Orange a fost pus sub acuzare în cazul Tapie

Directorul general al France Telecom-Orange, Stephane Richard, a fost pus sub acuzare pentru "fraudă în grup organizat", în cadrul unei anchete vizând un controversat caz de arbitraj din 2008, între omul de afaceri Bernard Tapie şi banca Credit Lyonnais.

UE ar putea garanta împrumuturi acordate de bănci companiilor pentru a susţine creditarea

Uniunea Europeană (UE) ar putea garanta plata unor împrumuturi acordate de bănci companiilor, în încercarea de a îmbunătăţi accesul acestora la finanţare, mai ales în sudul Europei, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Şeful Facebook le-a dat pentru prima dată explicaţii acţionarilor privind scăderea de la bursă: „Suntem dezamăgiţi de cotaţia acţiunilor pe parcursul anului trecut”

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a fost nevoit să răspundă investitorilor nemulţumiţi de scăderea acţiunilor companiei la bursă, la prima adunare generală a acţionarilor de la listare, în luna mai.

Economia Turciei a crescut cu 3% în primul trimestru, depăşind estimările analiştilor

Economia Turciei a crescut cu 3% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ritm mai rapid decât anticipau analiştii, iar autorităţile estimează o accelerare pe parcursul anului, în timp ce analiştii consideră că instabilitatea politică reprezintă un risc pentru avansul PIB.

S&P a îmbunătăţit perspectiva ratingului Statelor Unite la stabilă

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P), singura dintre cele trei mari agenţii de rating care evaluează SUA sub nivelul maxim "AAA", a îmbunătăţit de la negativă la stabilă perspectiva calificativului Statelor Unite, ca urmare a reducerii riscurilor fiscale.

Suzuki opreşte producţia în Ungaria din cauza inundaţiilor

Fabrica Suzuki din oraşul Esztergom, Ungaria, a fost închisă luni din cauza inundaţiilor provocate de nivelul record al apelor Dunării, însă compania estimează că nu va avea nicio dificultate să accelereze producţia după reluarea activităţii.

Aplicaţia GOOGLE care a devenit un sac fără fund pentru banii gigantului IT american

Aplicaţia Google Wallet, care permite achiziţii din magazine plătind prin intermediul telefonului mobil, a devenit un sac fără fund pentru banii gigantului IT american.

APPLE ar putea lansa un iPhone low-cost în iulie. Ce dotări va avea IPHONE MINI şi care este preţul estimat de analişti

Apple va lansa cu siguranţă un iPhone low-cost, iar noul model ar putea ajunge pe piaţă în iulie, la un preţ considerat mediu raportat la piaţă, afirmă un analist al firmei de cercetare Topeka Capital.

Google a interzis ochelarii Google Glass! Gigantul este acuzat de ipocrizie

O decizie luată de Google a nemulţumit un grup de protecţie a drepturilor consumatorilor, care a acuzat gigantul IT de ipocrizie.

BCE menţine dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5%, unde se află de la începutul lunii mai, decizia fiind anticipată de analiştii consultaţi de Bloomberg.

Daimler şi BMW renunţă la întreuperea producţiei pe timpul verii datorită cererii ridicate

Grupurile auto germane Daimler şi BMW vor renunţa la pauzele tradiţionale din timpul verii, ca urmare a cererii foarte ridicate care ţine ocupate liniile de producţie, în timp ce piaţa auto europeană se află la minimul ultimilor 20 de ani.

China răspunde anchetei antidumping a UE lansând o investigaţie împotriva vinurilor europene

China a anunţat miercuri deschiderea unei investigaţii pentru practici de dumping împotriva vinurilor din UE importate în China, ca răspuns la decizia Comisiei Europene de a impune marţi taxe de import panourilor solare livrate de companiile chineze în Europa la costuri sub preţul de producţie.

Chrysler refuză să-şi recheme maşinile în service

Producătorul auto Chrysler respinge o cerere a autorităţii SUA pentru siguranţa traficului privind rechemarea în service a 2,7 milioane de SUV-uri din cauza unor riscuri legate de amplasarea rezervorului de combustibil.

Apple pierde pentru prima dată în faţa Samsung. Importul unor dispozitive mai vechi, printre care iPhone 4, ar putea fi interzis în SUA

Apple a înregistrat prima înfrângere în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA, iar decizia ar putea însemna interdicţia importurilor pe piaţa americană pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane, inclusiv iPhone 4.

Orange vrea acorduri cu firme de cablu în România pentru a oferi pachete de servicii-TV şi Internet

France Telecom-Orange va încerca să încheie acorduri cu companii de cablu pentru vânzarea de servicii, prin care va oferi utilizatorilor pachete combinând televiziune, telefonie mobilă şi internet, fiind vizate în principal România şi Belgia, a declarat şeful de strategie al grupului, Elie Girard.

Comisia Europeană impune taxe antidumping de până la 68% pentru panourile solare importate din China

Comisia Europeană (CE) a decis să impună taxe antidumping de până la 67,9% pentru panourile solare importate din China, în încercarea de a revitaliza industria de profil din Europa.

FMI: Franţa trebuie să devină mai competitivă, altfel riscă să fie depăşită de sudul Europei

Franţa trebuie să adopte reforme structuale, vizând inclusiv piaţa muncii şi birocraţia, pentru a deveni mai competitivă economic, altfel riscă să rămână în urma statelor din sudul Europei, care adoptă schimbările necesare mai rapid, a avertizat, marţi, Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Contracandidatul lui Merkel la funcţia de cancelar: Europa are nevoie de un nou Plan Marshall

Statele puternic afectate de criză din Uniunea Europeană au nevoie de un nou Plan Marshall, care să le ajute să revină pe creştere economică, a declarat, marţi, Peer Steinbruck, contracandidatul actualului cancelar, Angela Merkel, pentru postul de şef al guvernului german.

Unul dintre cei mai mari producători auto din lume ar putea deschide o fabrică în România

Grupul Daimler, producătorul Mercedes, a făcut mai multe studii privind construcţia şi cheltuielile cu logistica pe care le-ar presupune deschiderea unei fabrici de autoturisme în România, după ce ar fi amânat dublarea capacităţii la uzina de la Kecskemét, Ungaria, scrie presa ungară, citând surse.

Înmatriculările Dacia în Franţa frânează puternic în mai, dar au cea mai bună evoluţie la cinci luni

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu numai 0,4% în mai, la 6.832 unităţi, o încetinire puternică faţă de ritmul din lunile precedente, însă pentru primele cinci luni înregistrează cel mai puternic avans, de 18,1%, la 37.179 unităţi.

Promovări şi bonusuri pentru angajaţii publici care-şi „toarnă” colegii

Guvernul elen ar putea introduce stimulente, inclusiv financiare, pentru persoanele care semnalează autorităţilor cazuri de corupţie din sectorul privat şi, mai ales, din cel public.

Şeful Băncii Angliei vrea să ia lecţii de dans: „Cariera a fost întotdeauna pe primul loc. Asta a fost probabil o greşeală”

Guvernatorul Băncii Angliei Mervyn King regretă că s-a concentrat prea mult pe carieră pe parcursul celor 20 de ani petrecuţi la banca centrală a Marii Britanii, şi intenţionează ca după retragerea din funcţie, la sfârşitul lunii iunie, să-şi onoreze promisiunea făcută soţiei de a lua lecţii de dans.

Procurorii francezi investighează dacă banca elveţiană UBS a ajutat francezi bogaţi să evite taxele

Procurorii francezi au început o investigaţie care vizează UBS pentru a clarifica dacă grupul bancar elveţian a încercat să ajute francezi bogaţi să evite plata taxelor, potrivit presei internaţionale.

STUDIU: Cei mai bogaţi oameni, 1% din populaţia lumii, deţin aproape 40% din avuţia mondială

Cei mai bogaţi oameni din lume, reprezentând 1% din populaţia planetei, deţin 39% din avuţia totală de 135.000 de miliarde de dolari, iar ponderea care le revine acestora va creşte probabil în următorii ani, arată un studiu al Boston Consulting Group.

PREMIERĂ pentru Apple: iPhone va putea fi exportat în Iran, după ridicarea unor restricţii de către SUA

Apple va putea exporta pentru prima dată legal iPhone în Iran, după ce Statele Unite au relaxat restricţiile impuse la vânzarea de telefoane mobile, precum şi alte dispozitive folosite pentru comunicare, software şi servicii către cetăţeni iranieni

Şomajul din zona euro a atins un nivel record în aprilie, de 12,2%

Şomajul din zona euro a crescut de la 12,1% în martie la 12,2% în aprilie, un nou nivel record pentru uniunea monetară, sporind astfel presiunea asupra liderilor Băncii Centrale Europene (BCE) pentru susţinerea economiei aflate în recesiune.

Fiscul din Lituania caută evazioniştii pe Google

Fiscul din Lituania a reuşit să identifice peste 100 de persoane are nu plăteau taxe pentru proprietăţi deţinute în capitala Vilnius după ce a folosit imagini disponibile prin serviciul Google Street View.