Marius Oncu

Board-ul FMI a aprobat extinderea până în luna iunie a acordului cu România

Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară.

Cipru pregăteşte un Plan B, care ar putea implica banii asigurărilor sociale şi ajutorul Bisericii

Partidele politice din Cipru şi banca centrală vor discuta un Plan B, după respingerea în Parlament a taxei pe depozitele bancare, iar acesta ar putea implica rezervele financiare ale fondurilor de asigurări sociale, dar şi un eventual sprijin din partea Bisericii.

Partidele din parlamentul cipriot nu vor vota taxarea depozitelor bancare

Parlamentul cipriot a început dezabaterea privind taxarea depozitelor bancare, condiţie pentru primirea unui pachet de împrumuturi externe de la zona euro, însă este aproape sigur că o astfel de măsură nu va fi adoptată, întrucât toate partidele se opun, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Samsung produce cu 244 de dolari modelul Galaxy S4, iar preţul este estimat la 650 dolari

Costul de producţie pentru modelul Galaxy S4, prezentat de Samsung săptămâna trecută, se ridică la 244 de dolari, potrivit datelor firmei de cercetare IHS iSuppli, în timp ce grupul sud-coreean estimează preţul de retail al smartphone-ului la aproximativ 650 de dolari.

Rusia poate tăia Germaniei gazele, din cauza pierderilor oligarhilor în Cipru

Rusia ar putea opri aprovizionarea cu gaze naturale a Germaniei, pentru a răzbuna pierderile de miliarde de dolari pe care oligarhii ruşi le-ar înregistra prin taxarea depozitelor din băncile cipriote, a declarat profesorul de economie de la Universitatea de Vest din Sydney, Steve Keen.

Parlamentul Ciprului va respinge probabil taxa pe depozite, împingând ţara spre părăsirea zonei euro

Parlamentul din Cipru va respinge probabil legislaţia referitoare la taxa pe depozite bancare, o condiţie a ajutorului financiar din partea zonei euro, afirmă preşedintele ţării, Nicos Anastasiades, şi mai mulţi membri ai legislativului.

Cipru: Parlamentul amână votul privind taxa pe depozite. Băncile ar putea rămâne închise câteva zile

Parlamentul cipriot a amânat de luni pentru marţi votul asupra taxei pe depozitele bancare, impusă de zona euro în schimbul unui pachet de ajutor financiar, iar instituţiile de credit din Cipru ar putea rămâne închise mai multe zile pentru a se evita o retragere masivă de lichidităţi.

Airbus a primit o comandă pentru 234 de avioane

Grupul Airbus a primit o comandă pentru 234 de avioane din partea operatorului aerian indonezian Lion Air, cel mai mare contract de până acum al producătorului european de aeronave.

Cipru va propune zonei euro o nouă variantă a taxei bancare

Cipru va transmite partenerilor din zona euro o nouă propunere privind planul de taxare a depozitelor bancare, una dintre condiţiile impuse de uniunea monetară în schimbul acordării unui ajutor financiar de 10 miliarde de euro.

Nomura: China prezintă simptomele unei crize financiare de proporţii, precum cea globală din 2008

Economia Chinei, a doua ca mărime din lume, prezintă aceleaşi simptome de criză care au declanşat colapsul din sectorul financiar global în 2008, avertizează economişti ai băncii nipone Nomura.

Costurile de asigurare a datoriei Ciprului au crescut de şapte ori

Costurile de asigurare a datoriei Ciprului împotriva riscului de neplată au crescut de aproape şapte ori luni dimineaţa, după ce zona euro a decis sâmbătă ca un ajutor financiar pentru guvernul de la Nicosia să fie condiţionat de taxarea depozitelor din băncile locale.

Gazprom a propus Ciprului ajutor financiar, în schimbul dreptului de explorare a gazelor

Grupul rus Gazprom a propus Ciprului un plan prin care să preia costurile restructurării sectorului bancar al ţării, principala cauză a dificultăţilor financiare ale guvernului de la Nicosia, în schimbul dreptului de a explora gaze naturale în apele teritoriale cipriote.

Oligarhii ruşi pierd miliarde de euro în programul financiar al zonei euro pentru Cipru

Taxa pe depozite bancare pe care Cipru trebuie să o aplice pentru a primi ajutor financiar din partea zonei euro îi va costa mai multe miliarde de euro pe ruşii bogaţi, experţii estimând că aceştia ar avea în conturi în această ţară până la 35 de miliarde de euro.

Îndatorarea Spaniei a atins un nivel record anul trecut

Datoriile statului spaniol au crescut anul trecut cu 20%, la 884,4 miliarde de euro, sumă echivalentă cu nivelul record de 84,1% din PIB, potrivit estimărilor băncii centrale de la Madrid.

Apple atacă Samsung înainte de lansarea Galaxy S4, criticând Android

Software-ul Android pe care îl va folosi Galaxy S4 al Samsung este inferior iOS, a declarat directorul de marketing al Apple, Phil Schiller, într-un interviu pentru Wall Street Journal în care încearcă să minimalizeze concurenţa din partea principalului rival al iPhone.

„Warren Buffet al Canadei” vrea să investească la banca elenă NBG

Fondul Fairfax Holdings, condusă de investitorul Prem Watsa, cunoscut şi ca "Warren Buffett al Canadei", vrea să preia un pachet de acţiuni la National Bank of Greece (NBG), cea mai mare instituţie de credit din Grecia.

Germania îşi reduce cheltuielile bugetare şi transmite un mesaj de austeritate Europei

Germania a prezentat planuri de reducere a cheltuielilor şi echilibrare a bugetului, ignorând apeluri ale zonei euro pentru stimularea economiei, înaintea unei reuniuni a liderilor UE unde se va discuta despre creşterea economică.

Companiile impun reguli stricte la întâlnirile directorilor, similare cu cele de la conclavul papal

Companiile impun din ce în ce mai des la întâlnirile unde urmează să anunţe decizii importante reguli stricte de comumicare cu exteriorul, similare cu cele instituite la conclavul cardinalilor care trebuie să aleagă un nou papă.

Depardieu a înfiinţat o firmă în satul din Belgia unde s-a refugiat de taxele din Franţa

Actorul francez Gerard Depardieu, acuzat de autorităţile din Franţa că vrea să evite plata taxelor, a înfiinţat o societate cu răspundere limitată, de tip holding, în satul din Belgia unde a cumpărat o casă anul trecut.

Două companii britanice vor să investească în terenuri agricole în România

Companiile britanice Velcourt Group şi Mintridge International intenţionează să investească, prin intermediul unei companii mixte înfiinţate la Bucureşti, în mai multe proiecte cu valori de 14-20 milioane de euro vizând teren agricol în România.

Preşedinte Google primeşte un bonus consistent pentru anul trecut. Ce sumă va încasa Eric Schmidt

Preşedintele Google, Eric Schmidt, a primit un bonus considerabil pentru anul trecut, în timp cofondatorii grupului american, Larry Page şi Sergey Brin, nu au fost incluşi, ca de obicei, pe lista recompenselor financiare.

UE poate învăţa dintr-o criză a Imperiului Bizantin în urmă cu 1.000 ani, similară cu cea a zonei euro

Liderii Uniunii Europene (UE) ar avea de învăţat dacă analizează criza cu caracteristici similare celei din zona euro care a avut loc în urmă cu aproape 1.000 de ani în Imperiul Bizantin, scrie The Guardian.

Planul de luptă împotriva obezităţii iniţiat de primarul New York-ului întâmpină dificultăţi

Oraşul american New York nu mai poate pune în aplicare de marţi o interdicţie de vânzare a recipientelor mari de băuturi cu un conţinut ridicat de zahăr, după ce un judecător a blocat restricţia, pe care a calificat-o ca "arbitrară".

Premierul Greciei vrea o cotă de impozitare pentru companii de 15%

Premierul Greciei, Antonis Samaras, a declarat că susţine o cotă de impozitare pentru companii de 15%, întrucât ar ajuta la creşterea investiţiilor şi dezvoltarea economiei afectate puternic de criză.

Grecia clasifică tentativele de sinucidere ca accidente de muncă. Companiile, obligate să plătească despăgubiri

Curtea Supremă din Grecia a decis că o tentativă de sinucidere poate fi considerată accident de muncă, iar o companie trebuie să plătească despăgubiri, dacă a exercitat presiune nejustificată asupra angajatului.

Merkel, despre „praful magic” din jocurile pentru smartphone-uri:”Oamenii plătesc bani pentru asta?”

Strategiile de afaceri ale producătorilor de jocuri pentru smartphon-uri şi tablete au surprin-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, în timpul unei vizite la compania Wooga, unde a aflat că oamenii plătesc bani în jocuri pe opţiuni precum "praf magic" pentru a-şi învinge mai uşor aversarii.

Grecia a înregistrat în februarie cea mai redusă inflaţie din ultimii 45 de ani

Creşterea preţurilor de consum din Grecia a încetinit în februarie la 0,1%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, de la 0,2% în ianuarie, a anunţat biroul de statistică de la Atena.

Maşini „zombi”, rechemate în service. Subaru avertizează asupra maşinilor care ar putea porni singure

Producătorul auto nipon Subaru recheamă în service în Statele Unite aproape 50.000 de maşini care prezintă riscul de a porni singure, fără intervenţia unei persoane.

Marile bănci americane ar rezista unei noi recesiuni, dar ar pierde 460 miliarde de dolari

Marile bănci din Statele Unite ar rezista unei noi recesiuni economice precum cea din timpul crizei financiare, dar ar înregistra pierderi de 462 miliarde de dolari, estimează Rezerva Federală a SUA (Fed) în cele mai recente teste de stres privind sistemul bancar american.

România a coborât în perioada 2011-2013 într-un TOP al competitivităţii în TURISM. Care este MOTIVUL

România a coborât în perioada 2011-2013 într-un top al competitivităţii în turism, din cauza unor factori precum atitudinea românilor faţă de turişti, calitatea mediului natural, marketingul ineficient şi calitatea deficitară a transporturilor şi serviciilor de poliţie.

BCE menţine dobânda de politică monetară la 0,75%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,75%, unde se află de la mijlocul anului trecut, decizia fiind în linie cu aşteptările analiştilor consultaţi de Bloomberg.

Şomajul din Grecia a scăzut pentru prima dată de la declanşarea crizei, în urmă cu cinci ani

Rata şomajului din Grecia a scăzut în decembrie pentru prima dată de la declanşarea crizei în 2008, de la 26,6% în noiembrie la 26,4%, după ce încrederea companiilor a crescut, susţinută de respectarea angajamentelor internaţionale de către statul elen.

Estimări SUA: Producţia mondială de grâu ar putea atinge un nou record în anul agricol 2013-2014

Producţia de grâu la nivel mondial ar putea atinge un nou record în anul agricol următor, 2013-2014, contribuind la refacerea stocurilor şi punând presiune pe preţuri, potrivit estimărilor Departamentului Agriculturii din SUA.

Ungaria i-ar putea ajuta pe cei cu probleme la creditele în valută, inclusiv ştergând din datorii

Guvernul ungar pregăteşte un program pentru a ajuta populaţia cu probleme la plata creditelor în valută prin conversia în forinţi a plăţilor restante de mai mult de 90 de zile şi ştergerea unei părţi a acestor datorii, potrivit presei locale.

UE a amendat Microsoft cu 561 milioane de euro pentru încălcarea unui acord legat de browsere web

Compania americană Microsoft a fost amendată de autorităţile de reglementare ale UE cu 561 milioane de euro pentru că a încălcat termenii unui acord în care se angaja să ofere utilizatorilor mai multe variante de browsere web decât propriul produs Internet Explorer.

Apple a început deja producţia iPhone 5S

Producţia iPhone 5S, următorul model al seriei de smartphone-uri Apple, a început deja în fabricile companiei chineze Foxconn, potrivit unei surse apropaiate situaţiei.

Şeful producătorului de ketchup Heinz ar putea primi peste 200 mil. dolari dacă pleacă din companie

Directorul general al producătorului de ketchup Heinz, William Johnson, ar putea primi peste 200 de milioane de dolari dacă părăseşte compania la preluarea controlului de către noii acţionari, în urma unei tranzacţii de 28 de miliarde de dolari.

Emirul Qatarului a cumpărat 6 insule greceşti nelocuite, pentru cei 24 de copii şi trei soţii. Surpriza: Nu poate construi case mai mari de 250 de metri pătraţi, cât are WC-ul său

Emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, a cumpărat şase insule greceşti din Marea Ionică de la proprietari privaţi, unde vrea să construiască palate pentru cei 24 de copii şi cele trei soţii.

Investitorii renunţă la acţiuni Apple şi se orientează către Google

Acţiunile Apple au coborât la un nou minim al ultimelor 12 luni, în timp ce cotaţia Google a urcat la un maxim record, situaţie care reflectă încercările Wall Street de a păstra ritmul cu schimbările rapide de pe piaţa smartphone-urilor.

Grupul care deţine IKEA va lansa împreună cu Marriott un brand de hoteluri cu tarife reduse. Când ar putea fi deschis primul hotel

O subsidiară a Inter IKEA Group, proprietarul mărcii de mobilă IKEA, şi compania Marriott International vor prezenta proiectul unui lanţ hotelier low-cost, sub brandul Moxy.