Marius Oncu

Marile companii telecom analizează crearea unei reţele paneuropene

Directorii marilor companii telecom din Europa discută crearea unei infrastructuri paneuropene care să unească actualele reţele naţionale fragmentate, după îndemnuri de la Bruxelles pentru analizarea unor opţiuni mai radicale.

Apple vrea să lanseze în acest an un iPhone ieftin

Apple intenţionează să lanseze o versiune mult mai ieftină a iPhone, destinată exclusiv Chinei şi pieţelor emergente, urmând ca smartphone-ul să fie disponibil în a doua jumătate a anului 2013.

Sony a lansat primul televizor OLED Ultra HD, evenimentul fiind marcat de o problemă tehnică

Sony a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) 2013, în desfăşurare la Las Vegas, primul televizor OLED Ultra HD (4K) din lume, însă evenimentul a fost marcat de o eroare de funcţionare a computerului care ar fi trebuit să ruleze imagini de o calitate uimitoare.

Grup Feroviar Român a cumpărat luni documentaţia de privatizare a Companiei feroviare de marfă din Bulgaria

Grup Feroviar Român (GFR) a cumpărat luni documentele de privatizare a companiei bulgare de transport feroviar de marfă BDZ Cargo, analizând actele şi efectele unei eventuale tranzacţii, a anunţat compania din grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

Samsung prezintă un televizor la care două persoane pot urmări programe diferite simultan

Grupul sud-coreean Samsung a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) 2013 în Las Vegas un televizor de 55 de inci (140 de centimetri) la care două persoane pot privi în acelaşi timp programe diferite pe acelaşi ecran, potrivit AFP.

Numărul descărcărilor de aplicaţii din App Store a depăşit 40 de miliarde

Numărul descărcărilor de aplicaţii din App Store, magazinul online al Apple, a depăşit 40 de miliarde, aproape 20 de miliarde fiind înregistrate în 2012, an în care compania a stabilit în luna decembrie un nou record al descărcărilor, de 2 miliarde.

Un land german îl ameninţă pe şeful Facebook cu o amendă de 20.000 de euro

Landul german Schleswig-Holstein l-a avertizat pe fondatorul şi directorul general al Facebook, Mark Zuckeberg, că ar putea fi amendat cu 20.000 de euro, dacă reţeaua de socializare va cere în continuare utilizatorilor să-şi folosească online numele reale.

Ungureanu: E necesară desemnarea rapidă a unui candidat la Preşedinţie din partea dreptei

Preşedintele Forţie Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este necesară desemnarea cât mai rapidă a unui candidat la Preşedinţie din partea dreptei, dar a evitat să precizeze dacă el ar fi dispus să fie acest candidat.

Erste: Riscurile politice pentru România sunt în interiorul USL, nu în relaţia cu Băsescu

Ameninţarea pentru stabilitatea politică din România va veni mai degrabă dintr-un conflict în interiorul USL, între PSD şi PNL, în următorii patru ani şi nu din relaţia alianţei de guvernare cu preşedintele Traian Băsescu, unde riscurile nu sunt majore, afirmă analiştii grupului Erste.

Plăţile prin card au fost suspendate la Vatican, la cererea Băncii Italiei

Plăţile electronice prin card pe teritoriul Vaticanului au fost suspendate de la începutul acestui an la cererea Băncii Italiei, care a notificat singurul operator al unei astfel de reţele de plăţi la Vatican, Deutsche Bank Italia, că nu are autorizaţie pentru derularea tranzacţiilor.

Estimări pozitive pentru piaţa auto din SUA: Înmatriculările vor creşte cu 900.000 de unităţi

Recuperarea pieţei auto din Statele Unite va continua probabil şi în acest an, iar înmatriculările auto vor creşte cu 900.000 de unităţi, la 15,3 milioane de unităţi, potrivit datelor unei firme de cercetare.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Franţa au scăzut anul trecut cu 9,2%, mai lent decât piaţa

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au scăzut anul trecut cu 9,2%, la 80.792 de unităţi, iar marca românească şi-a majorat uşor cota pe piaţa franceză, al cărei declin a fost de 14%, la 1,9 milioane de unităţi.

Datoriile restante ale firmelor şi populaţiei din Grecia către stat au urcat la 55 miliarde de euro

Datoriile restante ale companiilor şi populaţiei către statul elen au ajuns în primele 11 luni din 2012 la 55 miliarde de euro, cu 12 miliarde de euro peste nivelul înregistrat la începutul anului, însă autorităţile ar putea recupera abia o cincime din acestea, potrivit cotidianului Kathimerini.

Apple testează un nou iPhone

Apple a început testele pentru un nou iPhone şi pentru următoarea versiune a sistemului de operare, iOS 7, potrivit portalului The Next Web, citat de cotidianul New York Times.

Averea celor mai bogaţi oameni din lume a crescut anul trecut cu 241 mld dolari

Averea celor mai bogaţi 100 de oameni la nivel global a crescut anul trecut cu 241 miliarde dolari, la 1.900 miliarde dolari, cu un avans de 22% pentru liderul topului, mexicanul Carlos Slim Helu, la 75,2 miliarde dolari, şi de 12,6% pentru locul al doilea, Bill Gates, la 62,7 miliarde dolari.

China va depăşi în acest an pentru prima dată Europa la producţia de maşini

China va produce în acest an, pentru prima dată, mai multe autoturisme decât Europa, situaţie care evidenţiază ascensiunea ţării asiatice în sectorul auto, concomitent cu dificultăţile pieţei europene, potrivit Financial Times.

Economiştii pesimişti îşi ajustează predicţiile după ce apocalipsa euro a fost evitată încă un an

Mulţi economişti şi investitori cunoscuţi au anticipat în acest an că zona euro se va dezintegra sau că va ajune la un număr mai restrâns de membri, însă cu toţii au fost nevoiţi să-şi modifice predicţiile privind iminenţa dezastrului după ce uniunea monetară a rezistat încă un an.

Cum arată cea mai scumpă stradă din Marea Britanie

Strada Egerton Crescent, situată în cartierul londonez Kensington - Chelsea, este cea mai scumpă din Marea Britanie, cu o valoare medie a proprietăţilor de 8,14 milioane de lire sterline (13,2 milioane de dolari), potrivit unui studiu.

Apple va plăti despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor

Un tribunal din China a impus Apple să plătească daune de 1 milion de yuani (165.000 de dolari) către opt scriitori chinezi şi două companii, după ce producătorul iPhone a distribuit fără licenţă copii ale operelor acestora prin magazinul său online.

TOPUL citatelor cu cel mai puternic impact în businessul internaţional în 2012

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, conduce într-un top al celor mai interesante declaraţii din acest an în businessul internaţional, după ce o afirmaţie categorică a sa la jumătatea anului a schimbat complet evoluţia pieţelor financiare internaţionale.

Apple lucrează la înlocuitorul smartphone-ului: un computer ceas

Apple lucrează la un nou produs care ar putea să înlocuiască smartphone-urile, un computer watch cu ecran de 1,5 inci (3,8 centimetri), potrivit unor surse din rândul furnizorilor asiatici ai Apple.

Pachetul salarial al şefului Apple a scăzut de aproape 100 de ori în acest an

Pachetul salarial al directorului general al Apple, Tim Cook, a scăzut cu 99% în acest an, la 4,17 milioane de dolari, după ce acesta nu a mai primit, faţă de anul precedent, acţiuni în valoare de sute de milioane de dolari.

Ministrul de Finanţe german: Zona euro pare să fi depăşit cea mai dificilă parte a crizei datoriilor

Zona euro pare să fi depăşit cea mai dificilă parte a crizei datoriilor suverane, după trei ani de îngrijorare privind Grecia şi alte ţări membre ale uniunii monetare, a declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, publicaţiei germane Bild.

Audi plănuieşte să devină lider pe piaţa maşinilor de lux până în 2016. Cât va investi producătorul auto pentru a depăşi BMW

Audi, al doilea mare producător de maşini de lux la nivel global, vrea să investească mai mult de 10 miliarde de euro până în 2016 pentru a dezvolta noi modele şi pentru a extinde capacitatea de producţie, în încercarea de a prinde din urmă liderul BMW.

China împrumută Ucrainei 4 miliarde de dolari pentru reducerea dependenţei de gaze naturale

Compania ucraineană Naftogaz, monopolul de stat din domeniul gazelor naturale, va primi un împrumut de 3,7 miliarde de dolari din partea Chinei pentru a finanţa un program care vizează reducerea consumului de gaze naturale prin înlocuirea acestuia cu cărbune.

Samsung, în CONFLICT cu un alt producător renumit. Cărei firme vrea să-i blocheze vânzările în SUA

Grupul sud-coreean Samsung vrea să obţină o interdicţie pentru importul şi vânzarea în Statele Unite a unor produse ale companiei suedeze Ericsson, parte a unei dispute privind patentele.

Asociaţiile de proprietari din Florida execută silit bănci pentru datorii neplătite

De la declanşarea crizei, peste 400.000 de împrumutaţi au fost executaţi silit de bănci în statul american Florida, însă în ultima perioadă asociaţiile de proprietari au ajuns în ipostaza de a executa silit instituţii de credit pentru datorii neachitate legate de casele preluate de la datornici.

Războiul dintre Apple, Google, Facebook şi Amazon se va intensifica în 2013: „Intră unii pe pieţele altora. Fiecare vrea să pună mâna pe cât mai mult teren”

Patru mari giganţi din sectorul IT - Apple, Google, Facebook şi Amazon - şi-au încălcat treptat tot mai mult teritoriile în ultimii ani, iar în 2013 războiul va escalada pe două fronturi, hardware şi căutare online, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.

Nokia a încheiat un acord pentru licenţiere de patente cu producătorul BlackBerry

Nokia a ajuns la un acord cu Research In Motion (RIM), producătorul smartphone-urilor Blackberry, pentru încheierea litigiilor legate de patente între cele două companii.

Facebook testează un serviciu de mesaje către persoane din afara cercului de prieteni. Costul mesajelor este de 1 dolar

Facebook a început testele pentru un sistem prin care utilizatorii vor putea trimite la costul de 1 dolar mesaje persoanelor din afara cercului imediat de contacte din reţeaua socială, parte a eforturilor companiei de a identifica noi modalităţi de a-şi creşte veniturile.

Fitch prevede o evoluţie mai bună pentru băncile din România în 2013

Sectorul bancar din România ar putea înregistra o îmbunătăţire parţială anul următor, după pierderile consemnate în 2010, 2011 şi primele nouă luni din acest an, însă o recuperare de amploare nu pare probabilă, potrivit unui raport al agenţiei de rating Fitch.

România se situează în top 3 al UE privind ponderea angajaţilor cu venituri scăzute

România se situează pe poziţia a treia în Uniunea Europeană (UE) după ponderea angajaţilor cu venituri reduse raportat la media la nivel naţional, de 25,6%, fiind depăşită de Letonia şi Lituania, în timp ce la nivel european indicatorul este de 17%, potrivit unui raport al Eurostat.

Vaticanul a primit un cadou generos de la şefii UE

Comisia Europeană a decis ca Vaticanul să nu plătească taxe de la care a fost scutit ilegal în Italia în perioada 2006-2011, în valoare de miliarde de euro, întrucât recuperarea banilor ar fi aproape imposibilă.

Doi foşti şefi Porsche, acuzaţi de manipularea pieţei în tentativa eşuată de preluare a Volkswagen

Fostul director general al Porsche Wendelin Wiedeking şi fostul director financiar Holger Haerter au fost acuzaţi de manipularea pieţei, după ce în 2008 au indus în eroare investitorii privind intenţia Porsche de a prelua Volkswagen (VW), în timp ce acţionau pentru a creşte participaţia la VW.

S&P a revizuit în creştere cu şase trepte ratingul Greciei, după răscumpărarea de obligaţiuni

Agenţia de rating Standard&Poor's (S&P) a revizuit în creştere calificativul Greciei cu şase trepte, la "B-", iar acesta se situează peste nivelul înregistrat înainte de lansarea programului de răscumpărare de obligaţiuni de stat, însă tot în categoria nerecomandată pentru investiţii.

Berlusconi: Italia ar putea fi forţată să părăsească zona euro

Italia ar putea fi forţată să părăsească zona euro în cazul în care Banca Centrală Europeană (BCE) nu primeşte mai multe puteri pentru putea asigura ţărilor cu probleme financiare din uniunea monetară costuri mai reduse de finanţare, a declarat fostul premier italian Silvio Berlusconi.

Cum folosesc europenii internetul: Românii, peste media UE la citit ştiri online

Românii care folosesc internetul depăşesc media UE la citirea de ştiri online, în timp ce la postarea pe reţele de socializare, precum Facebook şi Twitter, sunt uşor sub nivelul înregistrat în spaţiul comunitar, arată date publicate de Eurostat.

Cel mai bogat om din lume a pierdut în acest an 2 miliarde de euro investind în sectorul telecom din Europa

Miliardarul mexican Carlos Slim, cel mai bogat om din lume, a înregistrat în acest an pierderi de aproape 2 miliarde de euro din investiţii derulate în companii din sectorul telecomunicaţiilor din Europa, după ce valoarea participaţiilor deţinute a scăzut puternic.

Acţiunile Apple scad sub 500 de dolari pentru prima dată începând din februarie

Acţiunile Apple au scăzut pentru prima dată începând din februarie sub pragul de 500 de dolari, în perioada de tranzacţii limitate care precede deschiderea bursei din SUA, după ce Citigroup a redus recomandarea pentru acţiunile companiei, în contextul îngrijorării privind cererea pentru iPhone 5.

Juncker va fi urmat la conducerea Eurogroup de ministrul de Finanţe al Olandei

Liderii zonei euro au convenit la summit-ul de la sfârşitul săptămânii trecute ca ministrul de Finanţe al Olandei, Jeroen Dijsselbloem, să devină preşedinte al Eurogroup după retragerea actualului şef, Jean-Claude Juncker, la începutul anului 2013, potrivit unor surse citate de postul TV german ARD.