Marius Ţone

Marius Baciu este noul antrenor al formaţiei Concordia Chiajna

Tehnicianul Marius Baciu este noul antrenor al formaţiei Concordia Chiajna, acesta semnând, luni, un contract valabil până în vară cu opţiune de prelungire, a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, preşedintele grupării ilfovene, Cristian Tănase.

Bogdan Vintilă a fost demis din funcţia de selecţioner al reprezentativei Under 17 a României

Selecţionerul Bogdan Vintilă a fost demis din funcţie de Comisia Tehnică a FRF ca urmare a ratării calificării echipei naţionale Under 17 a României la Campionatul European, care va avea loc în Bulgaria, în perioada 6-22 mai.

Steaua nu va juca niciun meci în Ghencea în sezonul viitor după refuzul CSA de a prelungi contractul

Formaţia Steaua nu va disputa niciun meci pe stadionul din Bulevardul Ghencea în sezonul 2015-2016 după refuzul Clubului Sportiv al Armatei de a prelungi contractul de închiriere, liderul Ligii I urmând să evolueze exclusiv pe Arena Naţională, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul FCSB.

Nadia Comăneci: Bravo, Simona, ai luptat până la capăt

Fosta gimnastă Nadia Comăneci i-a transmis, vineri, prin intermediul contului personal de Twitter, un mesaj de susţinere Simonei Halep, învinsă de Serena Williams în semifinalele turneului de la Miami, în care o felicită pe jucătoarea română că a luptat "până la capăt".

Pustai nu crede că se va descoperi vreun blat prin platforma online a FRF

Antrenorul formaţiei Rapid, Cristian Pustai, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este sceptic în ceea ce priveşte utilitatea platformei online lansată de Federaţia Română de Fotbal pentru semnalarea meciurilor aranjate, precizând că blaturile pot fi descoperite de "alte organe".

Pustai: Am ajuns la trei puncte de un loc salvator, dar trebuie să ne păstrăm picioarele pe pământ

Antrenorul formaţiei Rapid, Cristian Pustai, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să rămână la fel de concentraţi chiar dacă echipa a ajuns după primele şase etape ale returului la doar trei puncte de locul 12, cel care asigură salvarea de la retrogradare.

Nadia Comăneci despre meciul Simona Halep – Serena Williams: Înfruntarea titanilor

Fosta gimnastă Nadia Comăneci caracterizează, într-un mesaj postat, joi, pe contul personal de Twitter, drept "înfruntarea titanilor" meciul de tenis în care Simona Halep întâlneşte liderul WTA, Serena Williams, în semifinalele turneului de la Miami.

Porumboiu: Rainea a fost cel mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat

Fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu a declarat, miercuri, agenţiei de presă MEDIAFAX, că regretă enorm dispariţia lui Nicolae Rainea pe care îl consideră "ce mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat".

FRF îşi propune să obţină profit în 2016

Administraţia Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, luni, în cadrul Adunării Generale care a avut loc la Casa Fotbalului, că în anul 2016 îşi propune să obţină profit, având în vedere că pentru anul 2015 a bugetat pierderi de doar 0,48 milioane de euro.

Vicepreşedintele FIFA şi UEFA, Angel Maria Villar: Îmi place foarte mult România şi fotbalul care se practică aici

Vicepreşedintele FIFA şi UEFA, Angel Maria Villar, prezent la Adunarea Generală a FRF de luni, a declarat că îi place foarte mult România, ţară pe care a vizitat-o de mai multe ori, precizând de asemenea că este un admirator al fotbalului românesc.

AG a FRF a aprobat „Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020”

Membrii Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) au aprobat, luni, în unanimitate "Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020".

Raţ la Adunarea Generală a FRF: Vă rog să ajutaţi fotbalul românesc să ajungă la cel mai înalt nivel

Căpitanul echipei naţionale, Răzvan Raţ, le-a cerut, luni, membrilor Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) să ia cele mai bune decizii şi să ajute fotbalul românesc acolo unde îi este locul, "adică la cel mai înalt nivel".

Cluburile în insolvenţă pot fi penalizate cu până la 14 puncte în sezonul 2015-2016

Cluburile aflate în insolvenţă, fără plan de reogranizare confirmat de instanţă, pot fi penalizate cu până la 14 puncte în ediţia 2015-2016 a Ligii I, a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru.

LPF avertizează membrii AG a FRF că riscă plângeri penale dacă modifică sistemul competiţional

LPF, sesizată de semnalele existente privind încercarea modificării sistemului competiţional pentru următorul sezon al Ligii I, îi avertizează pe membrii AG a FRF că prin mărirea de la 14 la 16 sau 18 a numărului de echipe din ediţia 2015-2016 riscă plângeri penale pentru abuz în serviciu.

UEFA : Echipele din Liga I aflate în insolvenţă nu pot participa în cupele europene

Directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că răspunsul UEFA la solicitarea LPF privind posibilitatea cluburilor din Liga I aflate în insolvenţă de a participa în cupele europene este negativ.

Camelia Potec: Dorinţa mea e să aduc înotul între cele mai practicate cinci sporturi din România

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, joi, la Aeroportul Henri Coandă, că principalul său obiectiv este să aducă înotul între cele mai practicate cinci sporturi din România.

Dinamo şi Rapid, sancţionate cu 25.312 de lei, respectiv 11.250 lei de Comisia de Disciplină

Cluburile Dinamo şi Rapid au fost sancţionate cu 25.312 lei, respectiv 11.250 de lei penalitate sportivă de Comisia de Disciplină a FRF, ca urmare a incidentelor provocate de suporterii proprii la meciurile cu FC Braşov şi Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al LPF.

Maxim, Belodedici şi Vlădoiu au oferit cadouri copiilor internaţi la Institutul Clinic Fundeni

Jucătorul echipei naţionale a României, Alexandru Maxim, şi reprezentanţii FRF, Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu, au oferit, luni, cadouri copiilor internaţi la secţia Oncologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, informează site-ul oficial al FRF.

Iordănescu: Insolvenţa e o problemă importantă, competiţia nu este corectă în momentul de faţă

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, că insolvenţa este o problemă importantă în Liga I, precizând că în momentul de faţă competiţia nu este corectă deoarece cluburile aflate în reorganizare îşi permit jucători cu salarii mari, în timp ce restul angajează fotbalişti cu contracte mici.

Iordănescu: Suntem fericiţi şi mândri că Halep este a României

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că toţi componenţii echipei naţionale sunt "fericiţi şi mândri" că jucătoarea Simona Halep, care a câştigat, duminică, turneul de la Indian Wells, aparţine României.

Iordănescu: În meciul cu Feroe trebuie să dovedim că suntem echipa care conduce grupa

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că România trebuie să dovedească în meciul cu Insulele Feroe faptul că este echipa care conduce în grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016.

Mircea Lucescu va cina alături de jucătorii naţionalei în cantonamentul de la Mogoşoaia

Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, că l-a invitat la cină pe antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, care va fi prezent în această seară la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, unde naţionala se află în cantonament pentru meciul cu Insulele Feroe.

Rapid a învins Oţelul Galaţi, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Rapid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Marica anunţă că nu va juca în meciul echipei naţionale cu Insulele Feroe

Atacantul Ciprian Marica a anunţat, vineri, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, că nu va juca în meciul echipei naţionale a României cu Insulele Feroe, programat la 29 martie, în cadrul preliminariilor CE 2016, din cauza unei accidentări la genunchi.

Comisia de Recurs a menţinut penalitatea de 33.750 de lei primită de FC Rapid

Comisia de Recurs a FRF a respins memoriul FC Rapid, menţinând sancţiunea cu 33.750 de lei penalitate sportivă acordată de Comsia de Disciplină grupării giuleştene, în urma incidentelor provocate de suporteri la meciul de pe teren propriu cu FC Viitorul din etapa a XIX-a a Ligii I.

Oţelul îl dă în judecată pe arbitrul Marian Balaci pentru vicierea rezultatului cu CSMS Iaşi

Clubul Oţelul Galaţi îl va acţiona în judecată pe arbitrul Marian Balaci, pe care îl acuză că a viciat rezultatul partidei cu CSMS Iaşi, încheiată la egalitate, scor 0-0, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, se arată într-un comunicat al grupării moldovene, remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Mititelu: Am fost audiat de DNA pentru faptele care au urmat excluderii FC Universitatea Craiova

Proprietarul clubului FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că a fost audiat, marţi, la DNA pentru faptele care au urmat excluderii grupării oltene din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

O firmă portugheză de impresariat solicită intrarea în insolvenţă a clubului Astra Giurgiu

O firmă de impresariat din Portugalia solicită Tribunalului Giurgiu deschiderea procedurii de insolvenţă a grupării AFC Astra Giurgiu, următorul termen pentru continuarea procesului fiind 23 martie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate clubului.

Rapid a remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Rapid a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată vineri, pe teren propriu, în compania echipei Petrolul Ploieşti, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Reprezentant BNR: Nu a solicitat nimeni ca arena centrală să se numească Năstase – Ţiriac

Directorul adjunct al Centrului pentru perfecţionare profesională şi activităţi sociale al BNR, Mugur Şteţ, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că până în prezent nu a solicitat nimeni ca terenul central al Arenelor BNR să poate numele foştilor jucători Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.

Astra critică prestaţia brigăzii conduse de Alexandru Tudor din meciul cu Steaua

Conducerea clubului Astra critică arbitrajul din partida cu Steaua, din manşa secundă a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast, considerând că brigada condusă de Alexandru Tudor a contribuit la eliminarea formaţiei conduse de Dorinel Munteanu din competiţie.

Trofeul Cupei Mondiale de rugby va fi expus în România

Trofeul Cupei Mondiale de rugby se va afla în România în perioada 17-18 martie, urmând a fi expus la Bucureşti, Buşteni şi Băicoi, unde fanii îl vor putea admira, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Rugby.

Stancu, LPF: Nu dăm avizul şi apoi să cadă peluza din Giuleşti cu spectatori, asta ne mai lipseşte

Directorul Departamentului de Ordine şi Siguranţă al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mihai Stancu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că nu va da avizul pentru deschiderea Peluzei I a Stadionului Giuleşti, aşa cum doreşte conducerea FC Rapid, pentru că există riscul ca aceasta să se prăbuşească.

Moraru: Îmi doream, dar nu mă aşteptam să câştigăm şapte puncte în primele trei etape ale returului

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că nu se aştepta ca echipa giuleşteană să câştige şapte puncte în primele trei etape ale returului Ligii I, deşi îşi dorea un start bun pentru a creşte şansele de salvare de la retrogradare.

Valerii Moraru: FC Rapid ar putea ieşi din insolvenţă în vară

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că este posibil ca gruparea să iasă din insolvenţă la vară, precizând că ar fi păcat ca echipa construită de antrenorul Cristian Pustai să nu îşi propună în sezonul următor participarea în cupele europene.

Bilete cu preţuri cuprinse între 10 şi 200 de lei la meciul Astra – Steaua

Tichetele de intrare la partida pe care Astra Giurgiu o va disputa, miercuri, pe teren propriu, cu Steaua, în manşa secundă a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast, se comercializează cu preţuri cuprinse între 10 şi 200 de lei.

Hagi: România nu are nevoie de play-off, eu dacă aş fi preşedinte la FRF ar fi 20 de echipe în Liga I

Managerul tehnic al formaţiei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a criticat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, trecerea la sistemul play-off/play-out cu 14 echipe din sezonul 2015-2016, precizând că, dacă ar fi preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, ar face un campionat cu 20 de echipe în Liga I.

Hagi: Mă bucur pentru Gigi Becali, să iasă cât mai repede, a suferit destul

Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îl bucură faptul că magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis cererea de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali, menţionând că finanţatorul FC Steaua "a suferit destul".

U Cluj şi CFR Cluj, sancţionate cu 7.500, respectiv 5.000 de lei de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină a sancţionat grupările Universitatea Cluj şi CFR Cluj cu 7.500, respectiv 5.000 de lei penalitate sportivă ca urmare a incidentelor provocate de suporteri la meciul direct din prima manşă a semifinalelor Cupei României Timişoreana, informează site-ul oficial al FRF.

România şi-ar putea depune candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din 2021

România şi-ar putea depunde candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din anul 2021, competiţie pe care a mai găzduit-o în 1981, Asociaţia Student Sport urmând să înainteze în acest sens un memorandum către Guvernul României, se arată într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.