Mediafax

Primul cyborg oficial din lume vine în octombrie la Bucureşti. Ce poate face cu o antenă implantată în craniu

Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut şi atestat de autorităţi prin emiterea unui document care-i confirmă această identitate, va fi prezent la expoziţia Internet & Mobile World, din Bucureşti, din 4-5 octombrie 2017 (Romexpo), anunţă organizatorii evenimentului.

Liviu Dragnea: 32.000 ciobani au depus cereri pentru „Programul Lâna”. Ni l-am asumat, e greu, are mulţi duşmani şi multe piedici

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Sîngeorz-Băi, că 32.000 ciobani au depus până acum cereri pentru "Programul Lâna". "Este un program pe care ni l-am asumat, e greu, are mulţi duşmani şi multe piedici", a spus Dragnea.

Şapte persoane la spital, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr de 18 ani, în Hunedoara

Şapte persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, vineri, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr de 18 ani, pe un drum naţional din judeţul Hunedoara.

POLUARE MAJORĂ în Cluj. Depăşiri de 750 de ori ale concentraţiilor admise la azot amoniacal pe un pârău. Un lac cu 6.000 de metri cubi de lichid toxic s-a format în zonă

Concentraţiile admise la azot amoniacal au fost depăşite de 750 de ori în urma poluării masive a unui pârâu din zona alunecărilor de teren de pe fosta rampă de gunoi de la Pata Rât, judeţul Cluj. Un lac cu 6.000 de metri cubi de lichid toxic s-a format în zonă, iar autorităţile cer măsuri urgente.

Aeroportul din Târgu-Mureş va fi reabilitat cu aproape 12 milioane de euro. Activitatea acestuia, oprită din noiembrie 2016

Aeroportul ”Transilvania” Târgu-Mureş va fi reabilitat cu aproape 12 milioane de euro. Între altele, va fi reparată pista de decolare-aterizare şi vor fi refăcute calea de rulare şi platforma de îmbarcare-debarcare.

Merkel va continua să participe la evenimente electorale în pofida protestelor ce o vizează

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, joi, că va continua să participe la mitinguri de campanie în pofida încercărilor unor protestatari de extremă-dreaptă de a perturba evenimentele electorale la care este prezentă, informează agenţia de ştiri Dpa.

Coreea de Sud: Phenianul va lansa în curând o rachetă balistică intercontinentală/ Putin: În Peninsula Coreea nu vor fi folosite arme de distrugere în masă

Prim-ministrul Coreei de Sud, Lee Nak-yon, este de părere că regimul de la Phenian va lansa sămbătă, 9 septembrie, o rachetă balistică intercontinentală, adăugând că nu mai este mult până ce Coreea de Nord va fi complet nuclearizată, relatează CNN.

RADET începe, luni, încărcarea instalaţiilor de alimentare cu energie termică

RADET Bucureşti anunţă că luni va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, pentru pregătirea reţelei de termoficare.

Dragnea: Salariul meu se duce direct pe card; mie mi-e frică să plec cu „sacoşa” cu bani

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, joi, că, întrebat despre refuzul premierului Tudose de a-şi lua salariul pe card, că salariul său de la Parlament intră direct pe card, el arătând, în glumă, că îi este frică să plece cu „sacoşa cu bani”.

Majoritatea cetăţenilor UE nu sunt mulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă Blocul comunitar

Majoritatea cetăţenilor Uniunii Europene nu sunt mulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă Blocul comunitar, însă aproximativ 70% dintre respondenţi declară că sunt proeuropeni, potrivit unui studiu publicat miercuri, citat de Politico.eu.

Proiect: Firmele pot acorda al 13-lea şi al 14-lea salariu cu deduceri din impozitul pe profit

Deputatul PNL Ion Ştefan a declarat, miercuri, că a depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care dă posibilitatea ca salariaţii din mediul privat să poată primi al treisprezecelea şi al paisprezecelea salariu, 20% din cheltuielile salariale urmând să fie deduse din impozitul pe profit.

USR: Guvernul să nu treacă cei 2% PIB pentru înzestrarea Armatei la salarii

Uniunea Salvaţi România transmite Guvernului să nu transfere cei 2% din PIB alocaţi domeniului apărării către plata salariilor din domeniu în cadrul rectificării bugetare pe care Executivul o pregăteşte pentru finalul lunii septembrie.

Adrian Ţuţuianu: Plec cu fruntea sus şi cu sentimentul muncii îndeplinite/ Dragnea: Sunt foarte trist că am pierdut un ministru foarte bun

Fostul ministru al Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că pleacă de la minister "cu fruntea sus şi cu sentimentul muncii îndeplinite", prezentând un bilanţ al mandatului de două luni din fruntea MApN.

Vladimir Putin: Criza din Peninsula Coreea ar putea fi imposibil de rezolvat

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat, miercuri, că problema Coreei de Nord ar putea fi ”imposibil” de rezolvat, la o zi distanţă după ce a avertizat că această criză ar putea produce o ”catastrofă globală”, informează CNN.

Informaţiile despre asigurarea obligatorie PAD, pe care trebuie să le ştie orice proprietar. În ce condiţii o locuinţă poate fi exclusă de la plata despăgubirii

PAID - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale - arată, într-o informare transmisă miercuri, care sunt principalele aspecte ale asigurării obligatorii PAD. Spre exemplu, dacă un apartament este folosit şi ca punct de lucru pentru o firmă, acesta poate fi exclus de la plata despăgubirii.

Industria de gaming a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 145,3 milioane de dolari. Valorile, în creştere constant din 2014. Unde se află cele mai multe dintre studiourile de jocuri

Cele peste 80 de studiouri care activează în industria de gaming din România au înregistrat o cifră de afaceri de 145,3 milioane de dolari în 2016, arată un studiu realizat de RGDA (Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri din România).

Planul îndrăzneţ al Scoţiei: elimină maşinile care funcţionează pe benzină sau pe motorină până în 2032

Guvernul Scoţiei are în plan eliminarea treptată a autovehiculelor care funcţionează pe benzină sau pe motorină până în 2032, cu opt ani înaintea obiectivului stabilit de Guvernul britanic, a anunţat prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, potrivit The Independent.

Premierul Mihai Tudose, către reprezentanţii FMI: Dacă şi a treia previziune va fi eronată, nu vom mai interacţiona

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi seara, la TVR, că i-a atenţionat pe reprezentanţii FMI, cu care s-a întâlnit în cursul zilei, că ultimele previziuni la adresa României au fost eronate, iar dacă şi cea de-a treia va fi greşită, nu va mai exista interacţiune cu aceştia.

Vladimir Putin afirmă că Rusia plănuieşte să ceară desfăşurarea unei misiuni ONU în estul Ucrainei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, marţi, că Moscova intenţionează să propună Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite un proiect de rezoluţie prin care să ceară desfăşurarea unei misiuni de menţinere a păcii în estul Ucrainei, informează agenţia de ştiri Tass.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2018 a fost aprobat de Ministerul Educaţiei. Când va avea loc PRIMA probă

Prima sesiune a examenului de bacalaureat 2018 va începe în 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română (proba A), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Donald Trump permite Japoniei şi Coreei de Sud să se înarmeze cu ”echipamente militare sofisticate”

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a postat, marţi, un mesaj pe Twitter în care a precizat că va permite Japoniei şi Coreei de Sud să cumpere un număr mare de echipamente militare sofisticate, relatează site-ul The Hill.

Putin: Ameninţările militare ar putea declanşa o catastrofă globală / E absurd ca Washingtonul să ceară ajutorul Moscovei: Greşelile acestea sunt făcute de oameni care confundă Austria cu Australia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, marţi, că impunerea unor sancţiuni mai dure împotriva Coreei de Nord ar fi un act contraproductiv, adăugând că ameninţările militare ar putea declanşa o ”catastrofă globală”, informează site-ul agenţiilor Reuters şi Tass.

Florin Jianu, la Mediafax Talks About: În România ar trebui să se înfiinţeze licee de antreprenoriat. Tinerii preferă să se lanseze în afaceri, dar mulţi nu au pregătirea necesară

Preşedintele Consiliului Naţional al IMM, Florin Jianu, a prezentat marţi un studiu din care reiese că tinerii preferă să se lanseze în afaceri, dar mulţi nu au pregătirea necesară, astfel că se conturează necesitatea de a introduce antreprenoriatul ca disciplină în învăţământul preuniversitar.

Grupul statelor BRICS solicită reformarea Consiliului de Securitate al ONU, pledând pentru măsuri mai dure împotriva grupărilor teroriste

Grupul statelor BRICS, format din cinci dintre marile economii emergente ale lumii, au solicitat, luni, reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite, au pledat pentru măsuri mai dure împotriva grupărilor teroriste şi au condamnat ultimul test nuclear al Phenianului, informează The Associated Press.

Oficial UE, despre alegerea britanicilor de a părăsi Uniunea: Brexit este un lucru rău, a fost o decizie stupidă. Procesul este reversibil

Martin Selmayr, şeful de cabinet al Preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a declarat, luni, că decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană a fost stupidă, adăugând că doar voinţa cetăţenilor poate opri acest proces, potrivit Bloomberg.

Moneda virtuală bitcoin a atins un nou MAXIM istoric

Moneda virtuală Bitcoin a atins valoarea de 5.103,91 dolari SUA (USD) la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit indicelui preţurilor CoinDesk, relatează BBC.

Staţiile de metrou Tineretului şi Apărătorii Patriei se redeschid marţi, 5 septembrie, lucrările fiind finalizate cu o zi mai devreme

Lucrările de modernizare din staţiile de metrou Tineretului şi Apărătorii Patriei se finalizează cu o zi mai devreme, astfel că marţi, 5 septembrie 2017, le va redeschide pentru accesul călătorilor, se arată într-un comunicat transmis luni de Metrorex.

FOTO, VIDEO | Poliţia a evacuat o zonă din centrul oraşului britanic Bolton. Alerta s-a dovedit a fi falsă

Autorităţile britanice au transmis că Piaţa Victoria din centrul oraşului Bolton a fost evacuată în urma descoperirii unui pachet suspect, poliţiştii încercând să determine dacă pachetul reprezintă un pericol pentru public, informează site-ul postului ITV.

Rusia acuză Statele Unite de „huliganism de stat”, făcând referire la consulatele ruse

Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, a acuzat Washingtonul de "huliganism de stat", în legătură cu acţiunile autorităţilor americane ce au vizat consulatele Rusiei din Statele Unite, informează agenţia ştiri Reuters.

Popularitatea lui Emmanuel Macron, în cădere liberă. La ce procente s-a ajuns

Popularitatea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns la doar 30%, scăzând cu şapte puncte procentuale doar în luna septembrie, după anunţul legat de reformele legislaţiei din domeniul muncii, potrivit unui sondaj de opinie publicat luni, citat de Politico.eu.

Cântăreaţă de muzică populară din Gorj a murit la 37 de ani, în urma unui accident rutier. Mergea să cânte la o nuntă

Cântăreaţa de muzică populară Elena Epure din judeţul Gorj a murit, vineri, după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Artista în vârstă de 37 de ani, care avea permis de conducere de doar câteva luni, mergea să cânte la o nuntă.

INCIDENT pe Aeroportul din Timişoara: Peste o sută de pasageri care urmau să zboare spre Creta, daţi jos din avion

Un număr de 152 de pasageri care ar fi trebuit să zboare, vineri, din Timişoara spre Heraklion (Creta), au fost debarcaţi din aeronavă, după ce a fost descoperită o defecţiune tehnică înainte de decolare. După rezolvarea problemei, oamenii au refuzat să plece cu acel avion.

Strategia Primăriei Capitalei pentru incluziune socială: Trei sectoare nu au niciun copil al străzii/ Organizaţiile non-guvernamentale au „desfiinţat” proiectul

Organizaţiile non-guvernamentale au "desfiinţat" proiectul Primăriei Capitalei cu privire la strategia de incluziune socială, din care reiese că în trei sectoare nu există niciun copil al străzii sau că, în Bucureşti, sunt mai multe grădiniţe particulare decât cele de stat.

Wizz Air retrage o cursă din Craiova şi scade frecvenţa zborurilor către mai multe destinaţii

Compania aeriană Wizz Air retrage, începând din noiembrie, cursa Craiova - Liverpool şi scade frecvenţa zborurilor către Londra, Barcelona, Madrid, Bologna, Roma şi Milano.

Uniunea Europeană va introduce noi teste pentru emisiile maşinilor, în contextul în care autorităţile încearcă să prevină un scandal similar celui generat de Volkswagen

Uniunea Europeană (UE) va introduce de vineri, 1 septembrie, noi testări ale emisiilor produse de maşini, în condiţiile în care autorităţile încearcă să prevină un scandal similar celui generat de Volkswagen, potrivit Reuters.

Topul ruşinii | Premierul Tudose şi vicepremierul Graţiela Gavrilescu, în topul deputaţilor cu cele mai puţine legi/ Printre priorităţi, legea salarizării publice, modificarea Codului Fiscal şi schimbarea denumirii satelor

Premierul Mihai Tudose, vicepremierul Graţiela Gavrilescu şi fostul ministru Viorel Ştefan se numără printre deputaţii cu un singur proiect de lege depus în sesiunea trecută, iar cele mai multe au fost depuse de către Petru Movilă (PMP)-34, Ciprian Şerban (PSD)-30 şi Sorin Moldovan (PNL)-29.

INS: Numărul şomerilor estimat pentru iulie a crescut faţă de luna precedentă

Numărul şomerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani, estimat pentru luna iulie din 2017, a fost de 478.000 de persoane, în creştere faţă de luna trecută (461.000 de persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (525.000 de persoane), potrivit datelor publicate joi de INS.

Economia celei mai mari puteri a lumii, revizuită în creştere, în trimestrul II din 2017, mai mult decât era anticipat. Cel mai rapid ritm din ultimii doi ani

Economia Statelor Unite a fost revizuită în creştere, în al doilea trimestru din 2017, la 3%, mai mult decât era anticipat şi raportând, astfel, cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, potrivit Reuters.

USR: Miza PSD e aducerea Justiţiei la pixul lui Dragnea; depunem moţiune simplă împotriva lui Toader

USR se declară împotriva modificărilor propuse de ministrul Tudorel Toader la legile justiţiei şi consideră că miza reală a PSD este aducerea acestui domeniu „la pixul lui Dragnea”, drept pentru care va depune o moţiune simplă împotriva lui Toader, a precizat, miercuri, deputatul Dan Barna.

Rodica Nassar, fost deputat, a fost numită secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Premierul Mihai Tudose a numit-o pe Rodica Nassar, deputat în perioada 2000-2016, în postul de secetar de stat în Ministerul Sănătăţii, ea înlocuindu-l pe Rareş Trişcă.