Mediafaxfoto

Senat: 42 de proiecte de lege şi iniţiative legislastive au trecut prin adoptare tacită

Senatul a adoptat tacit 42 de proiecte de lege şi iniţiative legislastive, anunţul fiind făcut, luni, de preşedintele acestei Camere legislative, Vasile Blaga.

Ce spune şeful Jandarmeriei despre imaginile cu jandarmul care restabilea ordinea cu ţigara în gură

Episodul halucinant petrecut în timpul protestului fanilor Universităţii Craiova, când fotoreporterii Mediafax au surprins imagini cu un jandarm care restabilea ordinea cu ţigara în gură, are parte de o explicaţie pe măsură din partea Jandarmeriei.

Preţul petrolului creşte cu peste 1 dolar după date privind industria SUA

Preţul petrolului a crescut cu peste 1 dolar, inversând tendinţa negativă din prima parte a tranzacţiilor, după informaţii privind evoluţia pozitivă a industriei prelucrătoare americane în martie, care au compensat datele economice dezamăgitoare din Europa.

Deputatul Mihail Boldea rămâne în arest

Deputatul Mihail Boldea rămâne în arest, după ce completul de cinci judecători al instanţei supreme i-a respins, luni, ca nefondat recursul faţă de arestarea preventivă pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Sulfina Barbu: Primăriile care au probleme financiare, nu-şi pot plăti salariile, vor fi primele ajutate

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, luni, că Guvernul analizează primăriile aflate în insolvenţă, în imposibilitate de plată şi, indiferent de culoare politică, acelea vor primi primele bani, vor fi ajutate şi, apoi, în limita resurselor, vor fi duse mai departe şi proiectele pe fonduri europene

Gomez: Nu sunt atât de nebun încât să mă compar cu Messi

Fotbalistul echipei Bayern Munchen, Mario Gomez, a declarat, luni, că nu este "atât de nebun" încât să se compare cu vedeta argentiniană de la FC Barcelona, Lionel Messi, cu care îl aseamănă presa germană.

Geoană: Opoziţia şi puterea să înceteze să mă mai numere la Senat de o parte sau alta

Senatorul Mircea Geoană a declarat, luni, că nu vrea ca pe votul său din Senat să se mai bazeze atât opoziţia, cât şi puterea, arătând că va participa numai la adoptarea acelor proiecte de legi pe care le consideră utile pentru populaţie.

Horia Georgescu şi Bogdan Stan, validaţi de Senat la conducerea ANI

Plenul Senatului a validat, în şedinţa de luni, numirea lui Horia Georgescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate şi a lui Bogdan Stan în postul de vicepreşedinte al instituţiei.

Teatrul Excelsior din Bucureşti va primi numele „Ion Lucian”

Teatrul Excelsior va fi redenumit "Ion Lucian", după numele marelui actor care a fondat instituţia de spectacole, decedat sâmbătă, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, luni, când a venit să îi aducă un ultim omagiu artistului.

Personalităţi de la Hollywood cu origini româneşti – GALERIE FOTO

România pare să fie departe de Hollywood, însă numeroase vedete din cetatea filmului american au origini româneşti. Staruri de primă mână precum Natalie Portman, Winona Ryder, Dustin Hoffman sau Harvey Keitel se pot "lăuda" cu strămoşi de pe meleagurile noastre.

Ungureanu l-a demis pe ultimul vicepreşedinte ANRP reprezentant al vechii conduceri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a dispus eliberarea lui Cristian Sebastian Mihai din postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), acesta fiind ultimul reprezentant al vechii conduceri a ANRP, schimbată după arestarea vicepreşedintelui Remus Baciu.

Boldea: Consilierul Radu Gheorghe este cel mai mare cămătar al Galaţiului necondamnat

Mihail Boldea a spus luni, la instanţa supremă, că asupra lui s-au făcut presiuni fizice şi psihice de către acoliţi ai consilierului PDL Radu Gheorghe, în legătură cu unul din imobilele pentru care este cercetat de DIICOT, arătând că Gheorghe "este cel mai mare cămătar al Galaţiului necondamnat".

Anastase: Ponta are o obsesie – Roberta Anastase. Să meargă la psihiatru!

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat, luni, că liderul PSD Victor Ponta are obsesia revocării sale din funcţie, că aceasta e o problemă de natură medicală şi nu de fond, arătând că Ponta poate să o rezolve cu un psihanalist sau, dacă situaţia este mai gravă, să se ducă la un psihiatru.

Un asteroid de mici dimensiuni a trecut foarte aproape de Terra

Un asteroid cu un diametru de 45 de metri, care dacă ar fi lovit Pământul ar fi avut efectul unei bombe atomice, a trecut, duminică, la o distanţă de numai 230.000 de kilometri de Terra.

Genoa riscă să nu poată disputa meciul cu Cesena, din cauza facturilor neplătite la electricitate

Următoarele meciuri de pe teren propriu ale celor două cluburi din Genova, Genoa (Serie A) şi Sampdoria (liga secundă), se află în pericol de a nu se mai disputa, din cauza unor facturi neplătite la electricitate, a anunţat agenţia Ansa.

Senatorul Banias: DNA este un instrument care intervine în viaţa politică a ţării

Senatorul PC Mircea Banias a declarat îl bucură trimiterea sa în judecată de către DNA pentru că va putea să îşi probeze nevinovăţia în instanţă, el adăugând că DNA este "un instrument care intervine în viaţa politică a ţării".

Carrie Bradshaw revine pe micile ecrane. Cine va juca rolul principal în „The Carrie Diaries”, serialul despre tinereţea personajului – FOTO

Producătorii serialului "Totul despre Sex" / "Sex and The City" au ales actriţa care va juca rolul principal în "The Carrie Diaries", serialul despre tinereţea lui Carrie Bradshaw.

Partidul lui Vladimir Putin suferă o înfrângere importantă în alegerile municipale de la Iaroslavl

Candidatul Rusiei Unite, partidul preşedintelui-ales Vladimir Putin, a fost învins detaşat în al doilea tur de scrutin al alegerilor municipale de la Iaroslavl, la aproximativ 250 de kilometri nord-est de Moscova, potrivit rezultatelor publicate luni de de Comisia Electorală din oraş.

Gheorghe Nichita cere demisia prefectului de Iaşi. Care este motivul

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a cerut, luni, demisia prefectului judeţului, Dragomir Tomaşeschi, pentru şantaj, ameninţare şi intimidare la adresa sa, adăugând că va trimite notificări la Guvern pe această temă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grevă spontană la CFR Infrastructură. Protestul angajaţilor s-a încheiat după ce aceştia şi-au primit banii

Circulaţia a cinci trenuri de călători a fost afectată din cauza grevei spontane a salariaţilor staţiei CF Dorneşti. Trenurile au avut întârzieri între 30 şi 360 de minute. Protestul angajaţilor CFR din judeţul Suceava s-a încheiat în jurul orei 17.30 după ce aceştia au primit în cont drepturile salariale restante, a anunţat prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, care a precizat că circulaţia feroviară a fost reluată

„Ultimul pact”, de Oana Maria Cajal – cea mai bună piesă de teatru a anului 2011

Textul "Ultimul pact", de Oana Maria Cajal, a fost votat cea mai bună piesă românească a anului 2011 de juriul Uniunii Teatrale din România (UNITER), informează un comunicat.

Şedinţa de plen a Senatului de săptămâna viitoare va fi marţi, după Paştele catolic

Senatorii vor avea, săptămâna viitoare, şedinţa de plen marţi, pe 10 aprilie, pentru că luni, când se ţine de obicei şedinţa, este a doua zi a Paştelui catolic, a anunţat vicepreşedintele acestei Camere, Petru Filip.

Gestul eroic al Prinţului Harry. Cum a salvat viaţa unui rival în timpul unui meci de polo

Prinţul Harry a salvat viaţa unui om de afaceri american, intervenind rapid în momentul în care rivalul său din timpul unei partide de polo a căzut de pe cal şi a rămas inconştient la pământ.

Ponta: Depunem cererea de revocare a lui Anastase la plen. PDL s-a speriat şi a amânat şedinţele până la Paşte

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că USL va depune la prima şedinţă de plen cererea de revocare a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei, însă reprezentanţii PDL "s-au speriat foarte tare şi au amânat toate şedinţele de plen până la Paşte".

Văduvele lui Osama ben Laden, condamnate de justiţia din Pakistan la 45 de zile de închisoare

Justiţia pakistaneză le-a condamnat luni pe cele trei văduve ale lui Osama ben Laden, dar şi pe două dintre fiicele acestuia, la câte 45 de zile de închisoare pentru sejur ilegal pe teritoriul ţării, a anunţat luni anturajul acestora.

Arbitrul Cristian Balaj l-a dat în judecată pe Gigi Becali

Arbitrul Cristian Balaj a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că l-a acţionat în justiţie pe finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, pentru afirmaţiile acestuia potrivit cărora centralul ar fi primit 500.000 de euro de la CFR Cluj pentru a dezavantaja gruparea "roş-albastră".

Antonescu: Frunzăverde este membru al PNL Caraş-Severin. Biroului Permanent Central îl propune ca vicepreşedinte

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Central, că s-a propus Congresului Extraordinar cooptarea fostului democrat-liberal Sorin Frunzăverde în funcţia de vicepreşedinte, acesta fiind deja membru al organizaţiei PNL Caraş-Severin.

Sorin Apostu şi Călin Stoia au cerut Curţii de Apel Târgu Mureş să fie eliberaţi

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, au cerut, marţi, magistraţilor Curţii de Apel Târgu Mureş, să fie eliberaţi, susţinând că nu reprezintă pericol public, instanţa urmând să se pronunţe miercuri.

Boc despre Preda: În competiţie electorală nu poţi avea demnitari care să susţină adversarii politici

Preşedintele PDL Emil Boc a declarat că decizia de excludere din partid al lui Cristian Preda este "foarte fermă şi categorică", bazându-se pe faptul că acesta a susţinut, în calitate de membru PDL, un alt candidat la locale decât cel desemnat de formaţiunea democrat-liberală.

Vasile Blaga va conduce campania PDL pentru alegerile locale

Vasile Blaga a fost desemnat luni de BPN al PDL să fie coordonatorul campaniei electorale a partidului pentru alegerile locale, a anunţat Emil Boc.

Ponta, despre decizia PDL privindu-l pe Cristian Preda: Cred că i-au făcut un bine!

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că PDL i-a făcut un bine europarlamentarului Cristian Preda şi că el oricum nu înţelegea ce caută acesta în formaţiunea democrat-liberală.

Boldea: Am fost terfelit, sunt victima unei telejustiţii. S-a dorit răstignirea mea

Deputatul Mihail Boldea a susţinut, luni, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că este nevinovat, că viaţa sa socială, politică şi intimă i-a fost terfelită, el declarându-se victima unei "telejustiţii".

Iulia Timoşenko va primi îngrijiri în afara închisorii. Parchetul ucrainean a autorizat măsura

Parchetul General din Ucraina a anunţat luni că opozanta Iulia Timoşenko, fost premier, va primi îngrijiri într-un spital ucrainean în afara închisorii în care este încarcerată în prezent.

Ziua Internaţională a Autismului – Reprezentanţii societăţii civile solicită statului să respecte drepturile persoanelor cu dizabilităţi: „Copiii cu autism trăiesc într-o zonă gri”

Organizaţiile neguvernamentale solicită autorităţilor, luni, de Ziua Internaţională a Autismului, respectarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precizând că lacunele şi ambiguitatea legislativă din toate domeniile condamnă copiii cu autism să trăiască într-o "zonă gri".

Mihaela Popa a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PDL

Senatorul Mihaela Popa a declarat că şi-a depus luni demisia din funcţia de vicepreşedinte al PDL, ea precizând că în continuare va activa ca membru simplu de partid. Ea a spus că a fost dezamăgită de afirmaţiile liderului PDL Emil Boc în cazul demisiei din partid a prim-vicepreşedintelui PDL Sorin Frunzăverde.

Paleologu: Am votat împotriva excluderii lui Preda. De multe ori s-a spus „Băga-mi-aş în intelectuali”

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a confirmat, luni, decizia BPN al PDL privind excluderea lui Cristian Preda din partid, precizând că el a votat împotrivă şi că de multe ori s-a spus în partid "Băga-mi-aş în intelectuali". El a spus că lui Preda i s-au reproşat declaraţiile împotriva lui Emil Boc, precum şi susţinerea faţă de Nicuşor Dan în alegerile pentru Primăria Capitalei.

Cancellara, operat la Basel pentru o cvadruplă fractură de claviculă

Rutierul elveţian Fabian Cancellara, campion olimpic la contratimp, a fost operat la Basel, după ce a căzut în Turul Flandrei, a anunţat luni agenţia SportInformation.

Cristian Preda, EXCLUS din PDL: Decizia este un abuz pus la cale de Udrea. Îmi voi face dreptate!

Excluderea europarlamentarului Cristian Preda din PDL a fost aprobată, luni, de conducerea partidului. Conform surselor citate, decizia a fost luată cu 30 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".

Boldea a cerut ca şedinţa de judecată să fie secretă, ICCJ a respins solicitarea

Deputatul Mihai Boldea a cerut, luni, ca recursul privind arestarea sa preventivă să se judece în şedinţă secretă, întrucât publicitatea acesteia îi va aduce atingere vieţii intime şi demnităţii, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins solicitarea politicianului.

Charlize Theron, filmată în ipostaze intime. Imaginile cu care actriţa a păcălit lumea de 1 aprilie – VIDEO

Paris Hilton şi Kim Kardashian au înregistrat un succes imens cu casetele lor XXX. Acum, o altă vedetă le copiază şi este protagonista unei înregistrări cu tentă porno.