Mediafaxfoto

Un oficial american confirmă o tentativă de atac în momentul sosirii lui Leon Panetta în Afganistan

Un oficial militar american a confirmat joi că o tentativă de atac împotriva soldaţilor americani veniţi să-l întâmpine pe secretarul Apărării, Leon Panetta, a avut loc miercuri la o bază militară britanică din sudul Afganistanului.

Exploziile de la Sighet: Fostul administrator al firmei Berg Sistem Gaz a fost arestat preventiv

Gheorghe Răsvan Enache, fost administrator al firmei Berg Sistem Gaz, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul privind exploziile de la Sighetu Marmaţiei, fiind acuzat că a instigat la întocmirea şi la semnarea în fals a unor acte privind lucrările la reţeaua de gaze.

Manifestaţie împotriva SUA în Afganistan, după uciderea a 16 civili

O mie de persoane manifestau joi în sudul Afganistanului pentru a protesta faţă de masacrarea a 16 civili, între care nouă copii, duminică, de către un soldat american, a anunţat poliţia.

Razie de amploare la Ploieşti, fiind vizată o reţea de hoţi din maşini şi sedii de firme – VIDEO

Peste 200 de poliţişti participă, joi, la o acţiune de amploare la Ploieşti, în cadrul căreia au loc 24 de percheziţii imobiliare, fiind vizaţi membrii unei grupări specailizate în furturi din societăţi comerciale şi maşini.

Obama i-a oferit lui Cameron un grătar şi a primit de la el o masă de ping-pong

Barack Obama şi David Cameron au făcut schimb de cadouri miercuri în cadrul vizitei premierului britanic la Washington, preşedintele american oferindu-i oaspetelui său un grătar personalizat, iar invitatul său dăruindu-i o masă de ping-pong.

Mii de persoane au protestat la Varşovia faţă de creşterea vârstei de pensionare

Câteva mii de persoane au protestat miercuri seară la Varşovia, la apelul opoziţiei conservatoare şi al sindicatului Solidaritatea, faţă de un proiect guvernamental care intenţionează să ridice vârsta de pensionare la 67 de ani.

Olanda îşi închide ambasada la Damasc

Guvernul olandez a închis ambasada Olandei la Damasc "din cauza degradării condiţiilor de securitate de la faţa locului şi pentru a transmite un semnal politic Siriei", a anunţat miercuri ministerul Afacerilor Externe.

După un an de represiuni în Siria, 200 de ONG-uri solicită Consiliului de Securitate să acţioneze

Două sute de organizaţii de apărare a drepturilor omului au solicitat ONU şi Rusiei să acţioneze pentru a pune capăt vărsării de sânge din Siria, printr-un comunicat comun publicat joi cu ocazia primei aniversări a revoltei anti-regim.

Toţi cei 24 de răniţi în accidentul de autocar din Elveţia au fost identificaţi

Cele 24 de persoane rănite în accidentul de autocar survenit marţi seară în Elveţia sunt acum identificate, a declarat miercuri seară ministerul belgian al Sănătăţii.

Chelsea a învins Napoli, scor 4-1, după prelungiri, şi s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în urma victoriei, scor 4-1 (1-0, 3-1), după prelungiri, din meciul cu formaţia italiană Napoli, contând pentru manşa secundă a optimilor competiţiei.

Real Madrid a învins ŢSKA Moscova, scor 4-1, şi s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

Formaţia spaniolă Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe arena Santiago Bernabeu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa rusă ŢSKA Moscova, în manşa secundă a optimilor competiţiei.

Fanii din România, în top 10 al cumpărătorilor de bilete pentru Euro-2012

Suporterii din România, Moldova, Elveţia şi SUA se află în topul celor mai activi cumpărători de bilete pentru meciurile de la Campionatul European de Fotbal din Polonia şi Ucraina, a anunţat agenţia Interfax.

Martori în dosarul Rompetrol: Camelia Voiculescu a cumpărat 480 mil.de acţiuni, după ce mai cumpărase 1 mld.

Camelia Voiculescu a cumpărat 480 de milioane de acţiuni ale Rompetrol de la firma offshore Saltville Ltd., care cumpărase iniţial, în prima zi de tranzacţionare, un miliard de acţiuni ale acestei companii, au declarat în faţa instanţei doi martori, membri ai corpului de control ai CNVM.

Băsescu evocă incendiul de pe petrolierul „Argeş” la comemorarea victimelor cutremurului din Japonia

Preşedintele Traian Băsescu a comparat, miercuri, reacţia Japoniei la cutremurul din 11 martie 2011 cu funcţionarea perfectă a instalaţiilor, de fabricaţie japoneză, ale petrolierului "Argeş", al cărui comandant a fost, în timpul incendiului din 1981 din portul Rouen.

Guvernul obligă primarii să restituie banii de alegeri, atenţionând că nu le va mai alimenta bugetul

Primarii vor fi obligaţi să restituie Guvernului banii care vor fi alocaţi din Fondul de rezervă bugetară, prin intermediul MAI, pentru ştampile şi buletine de vot la alegerile locale, Executivul urmând să sisteze alimentarea bugetelor pentru acele autorităţi care nu vor respecta această obligaţie.

Casa de modă Hermes sărbătoreşte 175 de ani, cu o expoziţie la Londra

Casa de modă pariziană Hermes sărbătoreşte 175 de ani de existenţă prin organizarea unei expoziţii cu articole din piele, între 8 şi 27 mai, la Londra.

Papa Benedict al XVI-lea are un parfum creat pentru el

Liderul lumii catalice, Papa Benedict al XVI-a, are de acum un parfum pe care îl va purta doar el, creat de cea care a mai lucrat cu Regele Juan Carlos al Spaniei, Madonna sau Sting.

Isărescu: Când pierzi atât de mult timp pentru badijonat, când să mai ai timp de creditare?

Băncile sunt mult prea ocupate să corecteze politica de creditare de dinaintea crizei pentru a mai avea timp să crediteze şi trebuie să le explice clienţilor, care uneori câştigă în instanţă, de ce ratele plătie înseamnă atât de puţin din împrumutul acordat, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Becali: Steaua a semnat contractul cu MApN pentru stadion din Ghencea şi va plăti 24.400 de euro pe meci

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că a ajuns la un acord cu reprezentanţii MApN, astfel încât gruparea bucureşteană să dispute zece meciuri pe stadionul din Bulevardul Ghencea, urmând să plătească 24.400 de euro pentru fiecare partidă.

Poteraş: PDL Sector 6 a decis să îi retragă sprijinul politic deputatului Dănuţ Liga

Organizaţia PDL Sector 6 a decis să retragă sprijinul politic deputatului Dănuţ Liga pentru declaraţiile făcute la adresa liderului acestei organizaţii, a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Cristian Poteraş, preşedinte al organizaţiei PDL Sector 6.

Vodafone România ar putea avea o reţea 4G până la finele anului

Vodafone România poate lansa o reţea de telecomunicaţii 4G până la finele anului dacă preţul licenţei va unul rezonabil, similar celui înregistrat la alte licitaţii din Europa, a declarat şeful companiei, Inaki Berroeta.

Partidul lui Nicolas Sarkozy, „indignat” de criticile pe care i le-a adresat Guy Verhofstadt

Liderul partidului prezidenţial s-a declarat "indignat" de declaraţiile "extrem de şocante" ale fostului premier belgian Guy Verhofstadt, care a denunţat ameninţarea lui Nicolas Sarkozy cu retragerea Franţei din spaţiul Schengen drept un mesaj adresat electoratului extremei drepte.

Opt suspecţi kurzi, arestaţi în cadrul anchetei privind atentatul de la 1 martie din Istanbul

Opt suspecţi apropiaţi de rebeliunea kurdă au fost arestaţi în cadrul anchetei privind un atentat comis împotriva unei maşini de poliţie soldat cu 16 răniţi, dintre care 15 poliţişti, la 1 martie, la Istanbul, a anunţat miercuri presa turcă citând surse din cadrul poliţiei.

USL vrea scutirea de impozit pe profit pentru investiţiile noi în turismul balnear şi în agrement

USL intenţionează, dacă ajunge la guvernare, să scutească de impozit pe profit pe o perioadă de cinci ani investiţiile noi în turismul balnear şi în infrastructura de agrement, a declarat, miercuri, într-o conferinţă, Alin Burcea, vicepreşedintele departamentului de Turism al USL.

Gala Premiiilor de Jazz, in memoriam Johnny Răducanu, pe 6 aprilie, în Capitală

Cea de-a 9-a ediţie a Galei Premiiilor de Jazz, decernate de Fundaţia Muzza, va avea loc pe 6 aprilie, de la ora 19.30, la Godot Cafe-Teatru din Centrul Vechi al Bucureştiului, fiind dedicată celebrului muzician Johnny Răducanu, informează un comunicat.

Ucraina va cumpăra gaze ruseşti de la o companie germană, mai ieftine decât dacă ar fi achiziţionate direct din Rusia

Ucraina va cumpăra gaze ruseşti din Germania, dacă Rusia, cu care autorităţile de la Kiev se află de mult timp în negocieri, va refuza să reducă preţul, a declarat miercuri premierul ucrainean Mikola Azarov, adăugând că astfel de achiziţii ar fi mai ieftine.

Premierul chinez: Este necesar să reformăm urgent structurale economice şi politice, în special în privinţa reformării sistemului de guvernare

Premierul chinez Wen Jiabao a apreciat miercuri ca "urgentă" necesitatea realizării unor reforme politice la vârful statului şi în direcţia Partidului Comunist Chinez (PCC), destinate continuării dezvoltării economice a Chinei.

Târgul animalelor de companie, PetExpo România, între 22 şi 24 iunie la Romexpo

Cea de-a patra ediţie a PetExpo România, un târg profesionist dedicat animalelor de companie şi iubitorilor de animale, va fi organizată în perioada 22 - 24 iunie, la complexul Romexpo din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului.

Doi jurnalişti turci, daţi dispăruţi în Siria

Doi jurnalişti turci au fost daţi dispăruţi în Siria, a anunţat miercuri cotidianul Milat, care a solicitat ajutorul Guvernului turc pentru a îi putea găsi.

INS: Pensia medie lunară a crescut la 760 lei în 2011. Câţi pensionari sunt în România

Numărul mediu de pensionari în trimestrul al patrulea din 2011 a fost de 5.555.000, anunţă Institutul Naţional de Statistică, iar pensia medie în intervalul indicat a fost de 760 de lei, cu 5,4 la sută mai mare faţă de cea din perioada similară a anului 2010.

„Tatăl fantomă”, în competiţia Festivalului Films for Africa de la Capetown

Lungmetrajul "Tatăl fantomă", în regia lui Lucian Georgescu, va avea premiera africană în data de 15 martie, la Festivalul internaţional Films for Africa de la Capetown/ Cape Winelands, Africa de Sud (14 - 24 martie), informează distribuitorii, Transilvania Film.

Focuri de armă în Capitală: Poliţist împuşcat de un bărbat pe care îl urmărea

Un poliţist a fost împuşcat, miercuri după-amiază, de un bărbat pe care îl urmărea în Capitală, incidentul fiind sesizat prin numărul unic de urgenţă 112. Atacatorul era urmărit de un echipaj de poliţie, iar la un moment dat a început să tragă cu un pistol cu bile, rănind un poliţist în zona capului.

Andre Ward speră ca Bute să-l învingă pe Froch şi apoi să lupte cu el

Pugilistul american Andre Ward, câştigător al turneului Super Six şi deţinător al centurilor WBA şi WBC, a declarat, pe contul său de Twitter, că speră ca Lucian Bute să-l învingă, la 26 mai, pe britanicul Carl Froch, ca după aceea el să lupte împotriva românului.

Ministrul Educaţiei: La UMF Târgu Mureş este o situaţie în care ne îndreptăm spre dezastru, de aceea s-a intervenit

La UMF Târgu Mureş expiră mandatul rectorului la sfârşitul lunii martie, nu există Cartă universitară, Senatul nu este legal, "este o situaţie în care ne îndreptăm spre dezastru", de aceea a fost nevoie de intervenţia Guvernului, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.

Staţiunea Mamaia va avea din vară o nouă strategie de promovare

Staţiunea Mamaia va avea, din această vară, o strategie de promovare, un calendar de evenimente şi puncte de prim ajutor, au declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii patronatelor din turism.

Un incendiu la un transformator electric din Boston produce haos în centrul oraşului

Un incendiu la un transformator electric a condus la evacuări, a lăsat aproximativ 20.000 de clienţi fără electricitate şi a perturbat traficul în centrul Bostonului marţi seara, echipele de intervenţie acţionând miercuri dimineaţa pentru reluarea alimentării cu electricitate.

Ponta: Îl laud pe Ungureanu pentru că, în sfârşit, i-a tăiat banii lui Udrea de la Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că salută unele lucruri pe care le-a făcut premierul Mihai Răzvan Ungureanu, el precizând că îl laudă pe premier pentru că, "în sfârşit", a "tăiat banii" de la PNDI.

Ponta: Antena 3 nu a fost violentă cu Ungureanu, era extraordinar să am acelaşi tratament la TVR

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că postul Antena 3 nu a fost foarte violent cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, el precizând că ar fi fost extraordinar dacă şi el ar fi avut parte de acelaşi tratament la TVR, unde "au şters pe jos" cu el.

Ponta: Nu sunt coleg de generaţie cu Ungureanu, el e în tabără cu Udrea, Boc, Anastase

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că nu este coleg de generaţie cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu decât biologic, el apreciind că actualul prim-ministru şi-a ales tabăra, alături de Elena Udrea, Emil Boc, Roberta Anastase şi Traian Băsescu, în postura de antrenor.

Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I. Câţi copii au fost înregistraţi până marţi

Peste 170.000 de copii au fost înscrişi până marţi în clasa pregătitoare şi în clasa I, ponderea cea mai mare fiind în Capitală, iar în multe judeţe sunt înscrişi peste 60 la sută, a anunţat, miercuri, secretarul de stat Oana Badea.